duminică, 1 octombrie 2006
Cucerirea Americii cu mamaliga
Va rog sa luati aminte ca n-am zis ca eu sunt mamaliga, doar ca stiu sa prepar, cica, o mamaliga ca la mama' acasa! (eh, acuma mai sunt si eu eroul mamaliga din cand in cand).
Deci, ceea ce vroiam sa spun e ca acum ma aflu in Montana, the Land of the Big Sky, intr-un orasel destul de mare, Missoula, la peste 1000m intre munti si ca m-am "cazat" la Mary Anne (o fosta ciclista de munte de performanta). Eh, acuma intrebarea e cum multumesti omului ca te tine pe gratis cu pat, dus, conversatie, deranj etc. etc? Si aicea vine mamaliga atotsalvatoare. Le propui sa le gateste ceva autohton romanesc la care toti raman pe spate. Si atunci pui de-o mamaliga cu branza telemea, cu unt, cu oua si acoperita cu un strat gros de smantana de i-am lasat pe toti americanii pana acuma cu gura cascata (am aplicat acest procedeu de 3 ori pana acuma, fara gres).
Deci de acum inainte daca vreti sa cuceriti America invatati sa pregatiti o mamaliga si va asigur ca nu e greu ca altfel nu m-as fi aventurat eu (e cam singurul fel de mancare bastinas pe care-l cunosc, care se poate prepara rapid si cu mult succes, ca doar n-o sa ma apuc sa le fac sarmale acuma :)
Eroul mamaliga va saluta din Montana, SUA si va roaga sa va ganditi si la el cand va este caldut si bine (acum 2 nopti am tremurat la sub 0gC la 1300m), aveti un dus fierbinte (m-am spalat putin pe fata intr-un parau de munte rece ca ghiata dupa 10 zile in care n-am mai vazut un dus) si sunteti cu burtica plina (cand el mai simte si stomacul lipindu-se de sira spinarii, asta pana seara cand dai cu salam, dai cu cascaval si paine cu gem pana nu mai incape, ca la deal nu e bine cu burta plina va asigur).
Ah, viata e un munte, haideti sa-l urcam! (asta a propos de un localnic din Idaho care a urlat la mine cand m-a vazut: de aicea ai 120 de mile, cam 200km, de urcus continuu! La care eu am pus un zambet cat mai mare si i-am racnit inapoi: That's life baby!)
Spre Yellowstone, prin frig, prin ceata si prin creierul muntilor!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu