Papagalul

Ioi, azi dimineata cand m-am uitat in oglinda dupa mult timp (mda nu prea esti vanitos cand dormi cu cortul in natura saptamani intregi) m-am speriat. In primul rand nu aveam ochelari ca d-abia ma trezisem in frumosul meu motel din Vernal, UT si aratam exact ca o bufnita! De la nas in jos eram negru bronzat-bronzat, iar de la nas in sus alb ca un papagal (stiu ca papagalul nu e alb, dar na, imi place cum suna, efect stilistic :)de la ochelarii de soare pe care-i port tot timpul si sepcuta mea de la Turul Frantei (scrie: Champion pe ea si e cu buline rosii e foarte nostima).
Complet papagal v-o zic!

D-abia acum inteleg de ce cand intram in contact cu oamenii si din politete imi dadeam ochelarii de soare jos, vedeam un zambet ciudat pe buzele lor. Care se tot intindea pe buzele lor pana ajungeau sa rada uneori si sa susoteasca despre mine. Radeau de papagalul cel pestrit, brozat aiurea, cu haine ciudate, cu o casca ciudata pe cap de parca sunt un razboinic medieval, cu pistolul la brau (ca deh, suntem in America asa ca mi-am botezat aparatul foto pistol, in loc de gloante trage poze si e si aruncator de flacari daca dau drumul la blit, deci ma simt in completa siguranta inarmat ca toti localnicii).

Se pare ca ma metamorfozez intr-un animal incet incet. De la melc la bufnita, sau papagal, trec prin toata gama!

Va saluta papagalul si la drum ca azi nu ninge cica!