Aseara cu un apus superb inconjurat de munti, am poposit la umbra unei stanci masive intitulate "Beaverhead" (cap de castor, ceva masiv la cam 150m inaltime). Nu pot sa spun ca am vazut vreo asemanarea dar imaginatia mi-a fost captivata de reflectia luminii rosiatice a apusului pe aceasta stanca colturoasa.
Mi-am pus cortul in iarba-nalta aurie, la adapostul unor tufisuri si m-am pregatit de culcare. Radioul canta ceva vag in surdina in timp ce eu imi scriu jurnalul.
Deodata insa, radioul tace! Am crezut la inceput ca mai trebuie dat la manivela (nu e cu baterii ci cu manivela, mi s-a parut romantic si practic si asa si e). Dar nu era asta!
Un vanticel a inceput sa clatine prelata cortului. Din ce in ce mai puternic... Cad frunzele si se izbesc crengile de cort. Incepe sa picure! Inchid usa de la cort si picurii se aud tot mai furiosi si mai grei.
Deodata, cerul se lumineaza. A fulgerat pe undeva prin apropiere! Vezi dansul ramurilor de tufis proiectate pe prelata cortului. Un dans macabru! Tuna, si iarasi fulgera si iarasi tuna. Sunt f. calm, citesc poezii. Culmea e ca citesc chiar "Moartea lui Fulger" de Cosbuc. Nici macar nu m-am sinchisit sa inchid computerul. Mi-e sufletul o poezie incarcata de electricitatea naturii dezlantuite! Ma simt singur dar intr-o infinita siguranta, ma simt acasa!
Si ca prin farmec dupa cam 15minute, radioul revine iarasi la viata. Un cantec tanguitor! Vanticelul se opreste, dar se mai aud stropi grei de ploaie cum cad pe cort.
Deodata se lumineaza iarasi si ma gandesc ce o fi si asta? Ies afara in picioarele goale prin iarba deasa si uda si raman inmarmurit de atata frumusete: a iesit o luna plina pe un cer instelat parca a venit ziua. Vezi lumina lunii poleind in argint stanca masiva din fata mea de milioane de ani vechime, stanca ce a privit in inceputurile lumii. Parca nici nu-mi vine sa mai intru in cort, dar racoarea noptii ma convinge...
Inchid radioul, inchid computerul, inchid ochii! Dintr-o data se aud pasi de caprioare. Auzi copitele alergand prin iarba, auzi rasuflarile frematand. Si par atat de aproape, parca-mi vine sa intind mana se le ating.
Pe cort se scutura frunzele toamnei, vantul a incetat, iar reflectia ramurilor de tufis in lumina argintie a lunii, creeaza tablouri abstracte pe pereti.
Noapte buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu