-se facea ca aluncam agale cu Kiki prin Valea Uitarii in desertul ce se intinde si atot-cuprinde intre statele Colorado si Utah. Si de ce ma rog Valea Uitarii? Ca a cam uitat omenirea de ea : nu era nici un sat, nici o casa, nici un om (pana si masinile treceau una pe ora). Si se pare ca si creatorul a uitat de aceasta zona ca era numai desert : dealuri pline de nisip si plante spinoase cat vedeai cu ochii si doar acest drum care serpuia agale printre toate.
-eh, deci prin aceasta Vale a Uitarii se face ca ma depaseste o masina, mda una din cele una pe ora si o vad ca trage pe dreapta in fata mea. Se deschide portiera si iese un batranel la vreo 80 de ani sa-mi spuna in gura mare (saracul era cam surd si vorbea cam tare si nu prea auzea el ce-i mai spuneam si eu) ca si el acum 40 de ani, pe cand nu exista asemenea tehnologie si echipament avansat, a fost si el cu bicicleta de pe aicea pana in Los Angeles (o cale buna de aproape 1000km). Era atat de fericit de aceast marturisire ca tremura tot de emotie si ma tot intreba pe unde am de gand sa merg, dar degeaba-i tot spuneam eu ca nu auzea si nu mi se parea politicos sa incep sa zbier la el. Deci era oarecum o conversatie unidirectionala cu toate ca el punea destul de multe intrebari, reusea intr-un fel ciudat sa-si dea si raspunsurile pe care le credea de cuvinta. Eh, dupa un monolog de vreo 10minute ma intreaba daca am suficienta apa si dau din cap afirmativ (se pare ca auzea destul de bine acest limbaj universal al semnelor) si-mi spune ca se duce ‘to shoot some rocks’ (adica sa traga in pietre, sau in luna mai stiu eu, ca nu prea are sens). Si dus a fost cum a venit asa a si disparut. Stateam eu si cugetam si ma gandeam : doamne, doamne, asa am sa ajung si eu oare? Un batranel care sa se mandreasca cu ce calatorie a facut el acum 40 de ani? O-m trai si o-m vedea!
-eh si credeti ca am scapat? Da de unde? Tocmai cand sa ies si eu din Valea Uitarii si sa infrunt traficul de pe autostrada principala, top, apare iarasi batranelul sa ma felicite ca am zburat f. rapid in ultima ora de cand nu ne-am mai vazut. Si pe urma iara incepe cu monologul interminabil. Scoate harta sa-mi arate el unde sunt : Da, domnu, mai ales ca acuma se vedea f. clar in masina langa el o pusca cu luneta cat toate zilele. Si cum n-avea cu ce sa-mi arate pe harta directile, apuca un glont si cu varful acestuia imi sugereaza pe unde sa merg si incotro sa o apuc. Cum era sa-l contrazic cand cineva iti spune incotro s-o apuci cu un glont, d-apai ca un glont in directia aia sa o apuci.
Ii multumesc frumos, pun harta la loc, dau sa plec. Intrebare : de unde sunt? Zic din Toronto, Canada! Nu se inregistreaza, v-am spus era cam surd omu, repet o data, de doua ori. Zbier! Nimic. Il vad ca se apleaca spre pusca, zic no ca se ingroasa gluma, si scoate un carnetel si un creion si ma pune sa insemnez. Zis si facut! Pe urma : scoate harta! Imediat dom’ colonel! Scoatem iarasi harta si incepe sa-mi arate el pe unde a fost el cu bicicleta si cam ce traseu ar trebui sa urmez. Ii multumesc iarasi cu zambetul pe buze, pune iarasi harta la loc in mapa si dau sa plec. Dom’ general intreaba iarasi : si unde te duci? Zic spre Phoenix, Arizona cu gura pana la urechi ca sa ma auda si culmea e ca ma aude. Dau sa ma urc pe bicicleta. Zice : ia scoate harta! Imediat dom’ comandant! Si purcede a-mi arata cel mai bun si cel mai usor traseu spre Phoenix si tin sa va spun ca omul cunostea zona extrem de bine, stia cam toate oraselele si stia si altitudinea lor si cum e drumul de la unul la altul, ba chiar imi schita traseul imaginar prin Arizona pe harta din Utah care era singura pe care o aveam la dispozitie. Ii multumesc iarasi din suflet, pune harta la loc a treia oara, incaleca pe sa si v-am spus povestea asa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu