miercuri, 28 martie 2007
O constiinta
"O conştiinţă nu poate fi singură. Lumina şi bucuria ei stă în comuniunea cu o altă conştiinţă. Oricât aş fi de singur, eu privesc la mine ca la un fel de altul, vorbesc cu mine, mă bucur de mine, mă îndemn pe mine, mă îndrept pe mine." Dumitru Staniloae
Pamantul
"Pământul este stânca cea mare, de care omenirea, adevăratul Prometeu, e încătuşată şi sfâşiată de vulturul îndoielii. Ea a furat lumina şi suferă pentru asta tortura." Heinrich Heine
Natura picteaza...
"Natura pictează pentru noi, zi după zi, imagini de o infinită frumuseţe." John Ruskin
Peninsula Otago: moment epic
-eh si precum nu am stare nici in zilele mele libere ne-am urcat pe bicicleta (noroc ca fara bagaje) si am cutreierat si magica peninsula Otago. Bineinteles ca vremea nu a prea cooperat in nici una din zile (am fost in 2 randuri) si ba le cam burnita, ba era o ceata de nu vedeai nimica, ba sufla un vant de nici nu puteai sta in picioare, dar orisicum nu ne-am dat batuti si am avut parte de o experienta sublima pe aceasta peninsula. Drumul era de vis: cand pe malul oceanului cand serpuind pe culmi de dealuri, vremea instabila oscila de la ceata, la soare, la burnita in cateva minute dar lumina era ireala.
-am avut noroc si cand am ajuns azi la Sandfly Bay am prins putin soare si eu cu Dean alergam ca 2 copii fara o grija pe lume, topaind bezmetici peste dunele de nisip (si el are cam 42 de ani), razand si chiuind de fericire. Era atat de magic sa vezi nisipul fin purtat de vant inspre valurile verzi si inspumate (si ele la randul lor date peste cap de vant), sau sa admiri o pereche de foci dormind lenese pe plaja. Tresalta sufletul in noi de bucurie.
-un moment sublim in care toate grijile ti se topesc in ceata laptoasa, in care esti fericit ca traiesti in acest paradis terestru...
Autobiografie
"Fiecare autobiografie se ocupă de două personaje: Eu-l, un Don Quijote şi Sinele, un Sancho Panza."
Wystan Hugh Auden
In Dunedin
deci dupa ce am trecut cu bine de Kaka Point m-am indreptat spre Dunedin, un orasel studentesc chiar f. cochet cu arhitectura din sec. XIX. Aicea aveam sa-l intalnesc pe Dean (un prieten de-a lui Peter, sotul Cristinei din Wellington) si familia sa. Dupa 3 ½ zile ma simteam deja de-al casei, o casa impresionanta de pe la 1880 plina de muzica si viata. Toti membrii familiei sunt muzicieni, adica Dean, sotia Karen si fetitele Abby, Calla si cea mai mica de vreo 9 ani Ariana si cele 3 pisici care si ele se mieunau care mai de care. Un vacarm, o harababura si un du-te vino constant.
-eh aicea am avut putin timp sa ma destind, sa ne cunoastem mai bine, am iesit o seara la restaurant, le-am tras o mamaliga in alta seara (care din pacate a iesit amaruie de la calitatea proasta a malaiului), m-am jucat cu fetitele (aia mica, Ariana mi-a facut un portret traznet). In sfarsit pot spune ca m-am simtit ca in „sanul” familiei si inca o familie numeroasa ca mai sta si fratele lui Dean, Duncan la ei (si el un tip f. deschis si de treaba, politist de meserie).
marți, 27 martie 2007
luni, 26 martie 2007
Creatia:...
"Creaţia:... a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună şi a le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii şi a artistului." Ion Luca Caragiale
Povestea lui Joachim
Pe la apus de soare, n-au venit sa m-omoare, a venit Joachim. Un ciclist din Germania. Sa zicem! De ce sa zicem? Deoarece el a incetat sa mai fie de undeva, el doar ESTE!
Un cetatean al Terrei, un om in cautarea destinului sau. Si-a parasit slujba de zi cu zi dintr-un oficiu de prin Germania si de 6 ani de zile cutreiera lumea pe bicicleta, lucrand pe ici pe colo, tocmai venea dupa 6 luni de lucru in constructii in vestul Australiei. Si le cutreiera nu gluma. Cand am inceput sa-l intreb de destinatii favorite, mi-a spus ca nu poate sa aleaga, dar ca-i plac destinatiile mai putin turistice. Ii placea Sudanul, dar nici Etiopia nu era rea desi i-au zburat cateva gloante pe la urechi pe acolo in turul cand a traversat Africa de la nord la sud. Bineinteles ca Siberia e rece, Mongolia e vasta, Vietnamul trepideaza cu moto-scutere, Tailanda e turistica, India e fascinanta si murdara, Cambojia e inca plina de mine, Tibetul devine din ce in ce mai turistic si Laos l-a atras intr-un mod aparte. Si lista putea continua la nesfarsit.
Un alt aspect interesant era ca era pe o bicicleta italiana de curse, cu doar 2 paniere pe spate de ziceai ca vine de la curse nu "touring". Si va inchipuiti ca o cursiera nu are viteze suficient de mici ca sa poti sa urci dealurile criminale din tara asta, asa ca din cand in cand mai trebuia sa si impinga dar de!
Moralul povestii: ca viata e scurta si daca simti ca asta ti-e chemarea in viata trebuie s-o faci or altfel nu-ti vei gasi niciodata linistea
Moralul din punctul meu de vedere: mi s-a parut foarte interesant ca daca inainte m-as fi uitat la o asemenea persoana ca un demi-zeu si as fi aspirat si eu sa fiu macar pentru o clipa in pantofii lui (metaforic bineinteles), acum lucrurile s-au schimbat... Acum il priveam ca pe un frate, ca pe un alt suflet ratacit pe drumurile lumii si amandoi vorbeam aceeasi limba si intelegeam tainele acelea ascunse ale acestei vieti nomadice cu avantajele si dezavantajele ei. E doar un alt stil de viata pentru suflete nomade, atata tot. Si Joachim e doar un alt om.
Un cetatean al Terrei, un om in cautarea destinului sau. Si-a parasit slujba de zi cu zi dintr-un oficiu de prin Germania si de 6 ani de zile cutreiera lumea pe bicicleta, lucrand pe ici pe colo, tocmai venea dupa 6 luni de lucru in constructii in vestul Australiei. Si le cutreiera nu gluma. Cand am inceput sa-l intreb de destinatii favorite, mi-a spus ca nu poate sa aleaga, dar ca-i plac destinatiile mai putin turistice. Ii placea Sudanul, dar nici Etiopia nu era rea desi i-au zburat cateva gloante pe la urechi pe acolo in turul cand a traversat Africa de la nord la sud. Bineinteles ca Siberia e rece, Mongolia e vasta, Vietnamul trepideaza cu moto-scutere, Tailanda e turistica, India e fascinanta si murdara, Cambojia e inca plina de mine, Tibetul devine din ce in ce mai turistic si Laos l-a atras intr-un mod aparte. Si lista putea continua la nesfarsit.
Un alt aspect interesant era ca era pe o bicicleta italiana de curse, cu doar 2 paniere pe spate de ziceai ca vine de la curse nu "touring". Si va inchipuiti ca o cursiera nu are viteze suficient de mici ca sa poti sa urci dealurile criminale din tara asta, asa ca din cand in cand mai trebuia sa si impinga dar de!
Moralul povestii: ca viata e scurta si daca simti ca asta ti-e chemarea in viata trebuie s-o faci or altfel nu-ti vei gasi niciodata linistea
Moralul din punctul meu de vedere: mi s-a parut foarte interesant ca daca inainte m-as fi uitat la o asemenea persoana ca un demi-zeu si as fi aspirat si eu sa fiu macar pentru o clipa in pantofii lui (metaforic bineinteles), acum lucrurile s-au schimbat... Acum il priveam ca pe un frate, ca pe un alt suflet ratacit pe drumurile lumii si amandoi vorbeam aceeasi limba si intelegeam tainele acelea ascunse ale acestei vieti nomadice cu avantajele si dezavantajele ei. E doar un alt stil de viata pentru suflete nomade, atata tot. Si Joachim e doar un alt om.
Invata sa privesti...
"Oamenii se împart în două categorii: unii caută toată viaţa şi nu găsesc, alţii găsesc şi nu sunt mulţumiţi." M. Eminescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)