-si cum majoritatea timpului cand ma gandesc la o pozna (ca sa vezi ce distractii inedite am drept ciclist!), ma apropii asa neauzit pe bicicleta de cate o turma de oi sau o cireada de vaci si incep sa le claxonez de sar toate ca arse si fug care incotr-o intr-o panica generala, de data aceasta mi-au tras ele mie clapa. Asa se face ca pe drumul acesta nepavat a trebuit la un moment dat sa traversez un rau.
Eh, si cum nu prea m-am invrednicit sa-l studiez mai aprofundat, m-am trezit, in mijlocul raului, ca nu prea am apucat-o prea bine si „fleosc!” m-am dezechilibrat in apa adanca si a trebuit sa calc cu un picior in apa. Alas! Ca sa vezi harmalaie! O cireada intreaga de vaci care pastea linistita pe malul raului a izbucnit dintr-o data in „hohote de ras”. Mugeau de la mic la mare si se uitat la mine cum siroia apa din pantoful meu, asa ca si eu n-am mai facut pe eroul, mi-am bagat coada intre picioare si am tulit-o cat mai repede de la fata scenei.
Moralul povestii: cine rade la urma, rade mai bine (sau in cazul asta muge mai bine!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu