-cand cu zgomote desarte, vreme trece, vreme vine, se face ca uneori omul uita de el insusi, uita de ce se afla unde se afla, isi uita scopul... Asa mi-am dat seama ca in venele mele se acumulasera de ceva timp stropi de otrava. Otrava aceea a cifrelor care-mi sorbeau din energie, care ma mancau dinauntru. 140km pe bicicleta intr-o zi, 7h pe sa aproape fara intrerupere, numaratul minutelor... E atat de usor sa cazi prada cifrelor, e atat de usor sa-ti imaginezi ca succesul poate fi mai usor cantificat in numere. Si astfel am devenit iarasi victima cifrelor, in loc sa-mi aduc aminte de ce am ales bicicleta in primul si in primul rand, in loc sa ma gandesc la calitate si sa imbratisez „incetineala” mea, eu ma grabeam si priveam cu jale odometru care devenise instrumentul de tortura in aceasta batalie impotriva timpului pe care in vecii vecilor n-o voi castiga.
-copilul din mine ce ma indruma sa ma opresc si sa explor, sa ma imbat cu parfumul florilor, sa caut acel drum ocolit, era complet umbrit de adultul cel mandru si orgolios care cauta sa-si masoare „succesul” in km, minute si bani. Vanitatea omului nu cunoaste margini. Intr-un mod trist, m-a uitasem pe mine insumi...
-noroc ca intalnirea cu Johannes, m-a trezit putin la realitate si azi am invatat sa ma intorc la „organic” la ritmul meu. Am inlaturat temptatia ceasului si a odometrului si m-am regasit pe mine. Am luat acel drum ocolit pe care la inceput doream sa-l evit, m-am oprit la fiecare ocazie sa fac poze, am explorat locurile care mi-atrageau atentia, am facut pauza cand simteam nevoia si nu la ora cutare. E asa de usor sa te abati de la calea de mijloc uneori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu