-am ajuns dupa un drum lung si prafuit (reminescent cu cele de prin Chile si Argentina minus muscanele alea imense) si in acest parc pe malul Marii Tasmane in coltul de NV al Insulei de Sud.
-aicea doream sa inchiriez un caiac sa explor in tihna micile golfulete din imprejurime, dar cum eram de unul singur ca un cuc, aveam sa aflu ca nu pot inchiria un caiac din cauza legislatiei etc. etc.
-asa ca m-am intors la ce stiam, adica la ciclism si per pedes si m-am incumetat sa explor parcul cu piciorul. Eh si am ajuns frumusel pe varful din imprejurime (Gibb’s Hill), care-mi oferea o panorama superba cu golfulete ascunse cu nisip auriu, acea apa hipnotica de un verde nestemat si peste tot o padure deasa sub-tropicala cu palmieri si copaci care nu lasau lumina sa treaca (in plus totul zumzaia cu tot felul de insecte si triluri de pasari cum n-am mai auzit vreodata). Ce sa mai, parca eram pe taramul basmelor si povestilor!
-si cum mergeam eu asa visator... Zang! Mi-am scrantit iarasi glezna! Adica tot aia pe care am scrantit-o si in La Paz, Bolivia. Ah, ce trezire brusca din vis: intr-un moment fluieri in vant a pierde-vara si-n celalalt te tavalesti pe jos injurand si blestemand. Mda, asa a vrut soarta, ca de Martisor (chiar in luna mea de nastere) sa-mi trimita drept cadou o „glezna invinetita si umflata”. Multumesc, multumesc! Vad ca tot ma pune la incercare, dar de data acesta m-am incapatanat si eu.
-aveam optiunea sa ma intorc, sa urmez un drum de unde as fi putut lua o masina, sau sa continui. Si precum bine ati ghicit, mi-am gasit un bat nazdravan (dar nu si mai nazdravan decat mintea mea) si rezemat de el ca un batranel olog, am continuat la drum.
Da, stiu ca poate nu a fost ideea ce-a mai breaza, dar m-am saturat de atatea piedici si esecuri! Si astfel incetuc-incetuc, cu mare incapatanare, m-am tarat sontac-sontac timp de 5.5 ore pe un traseu superb inapoi spre camping. Am ajuns acolo abia seara dupa 7.5h pe drum, dar cel putin acum stiu si eu ce inseamna sa fi batran si neputincios.
-intr-un final toate sunt doar un test. Acesta ceva mai dur ca altele, dar precum bine am invatat, tot timpul se poate si mai rau. Trebuie sa vezi binele in tot ce-i rau, nu-i usor va garantez, sa ramai optimist si sa continui, dar e absolut necesar. Viata merge inainte, nu are sens sa te impiedici de un „ciot” si sa te dai batut, mai ales cand acel ciot este insasi Mircea Voievod. Tot inainte vrednici pionieri! Mai incetuc, dar nu ne lasam infranti!
Sper ca voi ati avut parte de un „Martisor” mai frumos doamnelor si domnisoarelor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu