deci dupa ce am trecut cu bine de Kaka Point m-am indreptat spre Dunedin, un orasel studentesc chiar f. cochet cu arhitectura din sec. XIX. Aicea aveam sa-l intalnesc pe Dean (un prieten de-a lui Peter, sotul Cristinei din Wellington) si familia sa. Dupa 3 ½ zile ma simteam deja de-al casei, o casa impresionanta de pe la 1880 plina de muzica si viata. Toti membrii familiei sunt muzicieni, adica Dean, sotia Karen si fetitele Abby, Calla si cea mai mica de vreo 9 ani Ariana si cele 3 pisici care si ele se mieunau care mai de care. Un vacarm, o harababura si un du-te vino constant.
-eh aicea am avut putin timp sa ma destind, sa ne cunoastem mai bine, am iesit o seara la restaurant, le-am tras o mamaliga in alta seara (care din pacate a iesit amaruie de la calitatea proasta a malaiului), m-am jucat cu fetitele (aia mica, Ariana mi-a facut un portret traznet). In sfarsit pot spune ca m-am simtit ca in „sanul” familiei si inca o familie numeroasa ca mai sta si fratele lui Dean, Duncan la ei (si el un tip f. deschis si de treaba, politist de meserie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu