Azi celebrez 4000km la bord si am scapat si de stresul ca nu voi mai prinde avionul care era destul de agasant, asa ca imi pot permite un mic detur sa vizitez Bonavista Peninsula avand in vedere ca sunt la numai 200km de St. John's, destinatia finala.
Despre omenie:
Si cei de pe aicea chiar ca au fost prietenosi. Pe vapor cand am trecut incoace am intrat in vorba cu un cuplu mai in varsta de quebecosi care vizitau si ei provincia cu rulota si ne-am mai tot intalnit pe drum de cateva ori, chiar si azi cand s-au oprit, am schimbat impresii si mi-au oferit cateva banane.
Ce sa mai zic de cei din Glovertown, NFLD unde am primit fursecuri pe gratis, iar cei de la primarie au fost atat de draguti incat mi-au cumparat masa de pranz cu tot dichisul.
Iar azi m-am reintalnit cu un sofer de TIR pe care iarasi l-am intalnit pe vapor (sa fi vazut cum a iesit cu tirul de pe carosabil cand m-a vazut) si care atuncea fara sa ma cunoasca mi-a spus toata viata lui, cum erau vreo 10-12 copii in familie si cum tatal lor i-a plimbat pe toata Insula Newfoundland, pe toate drumurile si cum el a devenit sofer de TIR si s-a plimbat astfel prin toata Nord America. Un suflet nomad.
Pe urma cu infinita tristete in ochii clari, albastri mi-a spus cum avea o echipa de caini Husky pe care a trebuit sa-i omoare din ordinea politiei pt. ca unul din ei au muscat-o pe doamna. Sa-i fi vazut fata umbrita, sufletul ranit, un om atat de simplu dar si atat de deschis. Unul din acei caine a fost cu el prin tot nordul Americii in TIR. M-a impresionat enorm cum vedea viata. Mi-a spus ca exportul prim in NFLD nu este pestele ci oamenii, ca saracii de ei se duc peste tot prin lume pe unde pot sa faca si ei niste bani (acum spre exemplu la Fort McMurray in Alberta, inainte toti pe care i-am intalnit par sa fi fost prin Toronto ca stiu orasul ca-n palma) si pot spune ca oameni mai prietenosi ca pe aicea greu de gasit. Ma claxoneza cand merg pe drum si asta nu ca sa ma dau la o parte ci ca sa ma salute. Sa-l fi vazut azi pe Mr. Sean Power cum a sarit din TIRul lui cu inima saltand de bucurie de parca-si vedea fiul nu altceva si cum nu-i venea sa creada, cum ne-am despartit in ploaie cand ne-am dat jos de pe vapor acum 10zile, si unde am ajuns acum. M-a invitat in TIR unde mi-a oferit mancare si am tot schimbat impresii si i-am aratat poze la marginea drumului de parca ne cunosteam de o viata.
Un suflet de om, fiecare cu o poveste de spus...
How low will we go? Check out Yahoo! Messenger’s low PC-to-Phone call rates.
3 comentarii:
Viata e compusa din intalniri: intalniri cu vietati mici si rautacioase, intalniri cu ploaia si vantul, cu florile si oceanul, drumuri in panta nisipoase , dar si cu oameni cu suflet mare. Oare cu ce ramai??!
Gandul bun!
Ramane de vazut, dar amintirile astea nu vor putea fi sterse niciodata...
Trimiteți un comentariu