Si ce inseamna iarasi sa capeti experienta si sa ai noroc doamne!
Ieri am vazut o tipa, Mrs Diane P., care tocmai prajea ceva pe un gratar si m-am dus mai in gluma, mai in serios sa o intreb daca poate sa-mi faca si mie un hamburger ceva ca platesc nici o problema. Si asa a capatat Mirciulica prima lui friptura de costita de porc cu garnitura de salata de macaroane si un pahar rece de Cola, bineinteles ca pe gratis. Ah, ce viata, la dolce vita...
Si seara, obosit nevoie mare am facut cel mai indraznet lucru de pana acuma. Aproape ca se intuneca si se anunta ploaie si mi-am zis ca nu se poate ca ultima zi pe aceasta peninsula s-o petrec cu tantarii in ploaie (asta dupa ce la inceput am zis ca voi vizita aceasta peninsula in 2zile si acum au trecut deja 6 dar ce zile). Asa ca am vazut un Fire Hall (un fel de centru comunitar) in Lethbridge si multe masini parcate prin jur: era seara de Bingo, un fel de joc prostesc nord-american si inauntru era "crema" societatii locale distrandu-se de minune. Eu cu modestie si putina timiditate l-am intrebat pe prezentator daca stie cumva un loc acoperit undeva unde as putea pune cortul sau sacul de dormit peste noapte fara sa ma ploua! Nu mica mi-a fost surpriza cand s-a adresat intregii audiente de peste 120 de persoane ca am ceva sa le spun. Si pune-te Mirciulica in fata microfonului si explica-le cine esti, ce faci si ce doresti. Ah ce emotii, chiar nu ma asteptam la asa ceva, dar m-am descurcat admirabil, da am capatat si aplauze si bineinteles ca o tipa din audienta Louise, m-a "adoptat" pt. noapte cu patut adevarat, masa cat incape in burtoi, dus cu apa fierbinte, capsuni proaspete ca erau fermieri, mic dejun tapan azi dimineata, pachet pt. la pranz tot dischisul. Si in plus am uitat sa spun ca am colectat si peste $30 pt. lupta impotriva cancerului pe care o voi adopta drept scop filantropic pt. restul calatoriei ca vad in jurul meu cate vieti a distrus si afectat in mod negativ.
Garajul sarmant din Port Rexton:
asta nu va fi usor de uitat ca e unul din cele mai "sarmante" locuri unde am dormit vreodata. E vis-a-vis de drum de ocean, nu exagerez, cred ca cel mai aproape din cate am fost pana acuma, se aud valurile chiar "deranjant" (glumesc, glumesc!). Acum palatul: era plin de aschii si rumegus ca a trebuit sa-l matur, dar cel putin aveam niste decoratii traznet precum roti de masina, o cusca de ceva salbaticiune fioroasa minus salbaticiunea, o ancora ruginita, dar si un scaun sezlong super si o buturaga drept masa, ce sa mai trai de vatrai! Ma simteam regele acestui mic palat pe malul oceanului, mai ales daca vezi lucrurile prin ochii lui Don Quixote pt. care orice han amarat era un castel falnic. Afara era ceata, frig si ploua, in castel era frig, intuneric si picura, deci sper ca sesizati diferenta enorma! A trebuit sa-mi motent patul cu baldachin, adica cortul cu prelata pe el ca picura bine inauntru prin tavan se vedea cerul innorat, dar asta e, a fost f. romantic. Simbolic mi-a placut ca avea si o funie groasa atarnata de o grinda in caz ca vroiai sa-ti curmeni zilele amarnice, numai ca eu eram prea-fericit pt. asemenea lucruri neverosimile!
La revede preafericitilor si in stilul Phoenix:
"Lasa, lasa, lasa, lasa,
Las-o dracului de casa,
Las-o singura acasa,
LASA" si hai aicea sa vedeti paradisul pe pamant!
miercuri, 28 iunie 2006
Bonavista Peninsula: putina istorie
Bonavista Peninsula, putina istorie:
Punctul cel mai de est al acestei faimoase peninsule a fost facut faimos de marele explorator italian Giovanni Caboto (adica John Cabot, adica Ion Ciubota) care acum 1 zi si cateva sute de ani (mai exact la 24 iunie 1497) a "aterizat" (nu nu cu avionul) cu corabia Matteo (or Matthew) pe aceasa frumoasa peninsula exclamand:
Oh, Bueno Vista!!! (adica Ah, Ce loc frumos!) si astfel a intrat in analele istoriei drept primul european care ar fi descoperit Nordul Americii (pt. ca Columbus a aterizat mai prin Sud). Eh, si bineinteles ca el a facut-o in numele Angliei, desi era italian din Venetia, pt. ca regina Angliei il sponsora si de aici a inceput exploatarea noilor colonii Nord Americane in special pescuitul de cod, pe urme lemne, piei scumpe de castori etc... (nu spun ca de fapt domnul Ciubota cauta pasajul spre Asia, dar ce conteaza a gasit ceva si mai si!).
Eh si asa se face ca acuma ma aflu la picioarele statuii acestui mare aventurier pe care il admir ca si el poarta pantalonasi stransi pe picior ca si mine si o pelerina si are chiar un fel de fustita ca si mine cand imi leg jacheta in jurul mijlocului si ce sa mai zic de palaria aia ridicola cu o pana, fata de impunatoarea mea casca de cavaler adevarat. Orisicum e o mandrie sa stau acum la picioarele acestui mare explorator si sa vad cum apune soarele peste magicul si furtunosul ocean Altantic.
Mai am multe de invatat!
Punctul cel mai de est al acestei faimoase peninsule a fost facut faimos de marele explorator italian Giovanni Caboto (adica John Cabot, adica Ion Ciubota) care acum 1 zi si cateva sute de ani (mai exact la 24 iunie 1497) a "aterizat" (nu nu cu avionul) cu corabia Matteo (or Matthew) pe aceasa frumoasa peninsula exclamand:
Oh, Bueno Vista!!! (adica Ah, Ce loc frumos!) si astfel a intrat in analele istoriei drept primul european care ar fi descoperit Nordul Americii (pt. ca Columbus a aterizat mai prin Sud). Eh, si bineinteles ca el a facut-o in numele Angliei, desi era italian din Venetia, pt. ca regina Angliei il sponsora si de aici a inceput exploatarea noilor colonii Nord Americane in special pescuitul de cod, pe urme lemne, piei scumpe de castori etc... (nu spun ca de fapt domnul Ciubota cauta pasajul spre Asia, dar ce conteaza a gasit ceva si mai si!).
Eh si asa se face ca acuma ma aflu la picioarele statuii acestui mare aventurier pe care il admir ca si el poarta pantalonasi stransi pe picior ca si mine si o pelerina si are chiar un fel de fustita ca si mine cand imi leg jacheta in jurul mijlocului si ce sa mai zic de palaria aia ridicola cu o pana, fata de impunatoarea mea casca de cavaler adevarat. Orisicum e o mandrie sa stau acum la picioarele acestui mare explorator si sa vad cum apune soarele peste magicul si furtunosul ocean Altantic.
Mai am multe de invatat!
Skerwink Hiking Trail
5.3km (bine aproape 6 ca m-am ratacit) de vis. Probabil uni dintre cei mai frumosi km pe care i-am parcurs in viata mea. Cararea mergea de-alungul oceanului pe o coasta abrupta si stancoasa cu copaci batrani plin de licheni si un mal inalt de peste 20-30m inaltime cu multe stanci enorme iesind parca din apele involburate ale oceanului si cate o plaja micuta, complet inaccesibila (poate doar cu barca) unde veneau pestii sa-si depuna icrele si astfel atrageau: BALENELE. Mda am mai vazut o balena Minke si mai de aproape de data asta, inota calm prin apele calme ale oceanului iesind si disparand din ceata care invaluia totul intr-un mister aparte. Am ajuns pe niste piscuri inalte si golase de nu ma mai saturam, parca eram in rai. Spre sfarsitul traseului am vazut o pereche de vulturi (Baldhead Eagles) uriasi la mai putin de 10m de mine (vezi foto) care au decolat impresionant cand m-au vazut. Parca traseul acesta le avea pe toate: coasta stancoasa, peisaj montan, pajisti pastorale, cateva iazuri, o plaja pe malul Atlantic, tot ce-mi puteam dori. Si cum poti uita vreodata mirosurile acestea care m-au acaparat pt. ultimele saptamani, o combinatie "letala" de miros iute de pin, aer rece, tare si sarat oceanic si mirosul fumului din lemn de mesteacan din sobele micutelor case pescaresti. Asta chiar nu poate fi captat din pacate, ca sincer sa fiu l-as cara cu placere la pachet!
Si asta a fost doar o farama din ce am simtit ieri!
Si asta a fost doar o farama din ce am simtit ieri!
marți, 27 iunie 2006
Drumul spre ceruri...
Asa mi se pare ca si cum traiesc un vis prea frumos. N-am crezut ca voi gasi peisaje si locuri atat de frumoase in Canada. Newfoundland m-a lasat efectiv cu gura cascata. Nici macar nu poate fi descris in astea 5-10min in fata unui ecran de calculator ce am trait in special in ultima saptamana pe Bonavista peninsula. Va inchipuiti ca nici in jurnal nu pot sa scriu tot si scriu cel putin o ora in fiecare seara deci zeci si zeci de pagini pe care nu le vedeti, cat despre poze am facut mai multe in Newfoundland decat in toate celelalte provincii combinate (sute...), dar este si cea mai frumoasa si salbatica (dar si cu sate istorice si pitoresti) provincie pe care am vizitat-o pana la ora actuala. Parca efectiv sunt la capatul lumii sau pe alta lume.
Azi am facut un traseu care a fost categorizat ca printre cele mai frumoase trasee de munte din lume. In numai 5km de-alungul oceanului am avut parte stanci maiestoase iesind din ocean, o balena Minke iarasi balacindu-se pe langa mal, o pereche de vulturi imensi (genul celor de pe sigla americana cu anvergura aripilor de cel putin 2m), lacuri, in sfarsit de nedescris. Ca sa nu mai enumar satele pitoresti care aproape ca le rivalizeaza pe alocuri pe cele din Europa, daca nu chiar in arhitectura, cel putin amplasamentul e de vis.
Zic drumul spre ceruri pt. ca de aseara merg pe aceasta coasta deluroasa care parca urca urca tot timpul sa-mi rupa picioarele nu altceva, intr-o ceata de o tai cu cutitul pe alocuri care vine in valuri imense dinspre ocean. Astfel am sentimenul ca plutesc undeva deasupra norilor, intr-o lume ireala, pe care ochii mei pagani au avut preafericirea de a o vedea...
Daca vreodata veti avea sansa va rog din suflet sa vizitati Newfoundland si in special Bonavista Peninsula descoperita de John Cabot in 1497, dar si Gros Morne n-o sa puteti ramane aceleasi persoane care ati fost, v-o garantez.
Altfel poate n-o sa ma intelegeti niciodata!
Azi am facut un traseu care a fost categorizat ca printre cele mai frumoase trasee de munte din lume. In numai 5km de-alungul oceanului am avut parte stanci maiestoase iesind din ocean, o balena Minke iarasi balacindu-se pe langa mal, o pereche de vulturi imensi (genul celor de pe sigla americana cu anvergura aripilor de cel putin 2m), lacuri, in sfarsit de nedescris. Ca sa nu mai enumar satele pitoresti care aproape ca le rivalizeaza pe alocuri pe cele din Europa, daca nu chiar in arhitectura, cel putin amplasamentul e de vis.
Zic drumul spre ceruri pt. ca de aseara merg pe aceasta coasta deluroasa care parca urca urca tot timpul sa-mi rupa picioarele nu altceva, intr-o ceata de o tai cu cutitul pe alocuri care vine in valuri imense dinspre ocean. Astfel am sentimenul ca plutesc undeva deasupra norilor, intr-o lume ireala, pe care ochii mei pagani au avut preafericirea de a o vedea...
Daca vreodata veti avea sansa va rog din suflet sa vizitati Newfoundland si in special Bonavista Peninsula descoperita de John Cabot in 1497, dar si Gros Morne n-o sa puteti ramane aceleasi persoane care ati fost, v-o garantez.
Altfel poate n-o sa ma intelegeti niciodata!
luni, 26 iunie 2006
Bonavista Peninsula: The day that time stood still...
Da, efectiv simt ca timpul s-a oprit pe aceasta peninsula magnifica si am un noroc fantastic.
Acum cateva zile le ploua bine si m-am adapostit la usa unei biserici. In sfarsit dupa ceva tevatura am fost gazduit ca un nepot get-beget de catre Peter si Linda in casa lor din Plate Cove East. Mi-au oferit mancare, pat, dus, conversatie despre alte vremuri cand mergeau cu sania iarna la biserica, sau cu barca vara. Dimineata mic dejun adevarat, cu pachet pt. la pranz si n-am putut refuza nicicum $20 cadou de la bunicuta, asa ca pana la urma am facut o mica donatie la biserica locala. Parca efectiv erau bunicii mei, mi-au zis sa le scriu, ca ei in mod sigur imi vor scrie de acuma tot timpul. Ceva de vis, parca eram din familie ce sa mai si cu cateva ore inainte nici nu ma cunosteau.
Pe urma cel mai fabulos lucru pe care l-am vazut vreodata: O BALENA MINKE. Sa auzi acest cetaceu de circa 8-9m lungime respirand in largul oceanului (am vazut-o de pe un mal stancos de langa un far) si sa-i vezi aripioara dorsala, m-a facut sa tremur de emotie. Nu poate fi descris in cuvinte o asemenea experienta. E prima oara cand vad acest cel mai mare mamifer al lumii si asta inca e considerata o specie de balene mica...
Ce sa mai zic de satele pescaresti de pe aicea cu adevarat uitate de timp. Inca nu-mi vine sa cred cat de pitoresti sunt, sper sa fi iesit ceva din zecile de poze pe care le-am luat, dar pe care din pacate nu le pot posta acum.
O sa-mi fie dor de toate aceste meleaguri: de mirosul acela sarat de ocean, de portulete ascunse in mici golfulete de-alungul malului stancos al oceanului, de oamenii deschisi si prietenosi, de farurile care puncteaza fiecare peninsula, de micile ambarcatiuni care ies zilnic la pescuitul de homari si cod, e de nedescris.
Ma consider unul din cei mai fericiti oameni din lume in momentul de fata si cu asta trebuie sa plec sa vad si cel mai deosebit satuc pescaresc Trinity care e cam la 20km!
Va salut stimabili si ma bucur ca am putut sa ies de pe Trans-Canada sa vad aceasta peninsula intr-un mod relaxat, sa explorez fiecare drumulet si satuc pescaresc care de care mai uitat de timp, de civilizatie, de oameni..
E mult prea frumos....
Acum cateva zile le ploua bine si m-am adapostit la usa unei biserici. In sfarsit dupa ceva tevatura am fost gazduit ca un nepot get-beget de catre Peter si Linda in casa lor din Plate Cove East. Mi-au oferit mancare, pat, dus, conversatie despre alte vremuri cand mergeau cu sania iarna la biserica, sau cu barca vara. Dimineata mic dejun adevarat, cu pachet pt. la pranz si n-am putut refuza nicicum $20 cadou de la bunicuta, asa ca pana la urma am facut o mica donatie la biserica locala. Parca efectiv erau bunicii mei, mi-au zis sa le scriu, ca ei in mod sigur imi vor scrie de acuma tot timpul. Ceva de vis, parca eram din familie ce sa mai si cu cateva ore inainte nici nu ma cunosteau.
Pe urma cel mai fabulos lucru pe care l-am vazut vreodata: O BALENA MINKE. Sa auzi acest cetaceu de circa 8-9m lungime respirand in largul oceanului (am vazut-o de pe un mal stancos de langa un far) si sa-i vezi aripioara dorsala, m-a facut sa tremur de emotie. Nu poate fi descris in cuvinte o asemenea experienta. E prima oara cand vad acest cel mai mare mamifer al lumii si asta inca e considerata o specie de balene mica...
Ce sa mai zic de satele pescaresti de pe aicea cu adevarat uitate de timp. Inca nu-mi vine sa cred cat de pitoresti sunt, sper sa fi iesit ceva din zecile de poze pe care le-am luat, dar pe care din pacate nu le pot posta acum.
O sa-mi fie dor de toate aceste meleaguri: de mirosul acela sarat de ocean, de portulete ascunse in mici golfulete de-alungul malului stancos al oceanului, de oamenii deschisi si prietenosi, de farurile care puncteaza fiecare peninsula, de micile ambarcatiuni care ies zilnic la pescuitul de homari si cod, e de nedescris.
Ma consider unul din cei mai fericiti oameni din lume in momentul de fata si cu asta trebuie sa plec sa vad si cel mai deosebit satuc pescaresc Trinity care e cam la 20km!
Va salut stimabili si ma bucur ca am putut sa ies de pe Trans-Canada sa vad aceasta peninsula intr-un mod relaxat, sa explorez fiecare drumulet si satuc pescaresc care de care mai uitat de timp, de civilizatie, de oameni..
E mult prea frumos....
vineri, 23 iunie 2006
O viata de om si 4000km...
Azi celebrez 4000km la bord si am scapat si de stresul ca nu voi mai prinde avionul care era destul de agasant, asa ca imi pot permite un mic detur sa vizitez Bonavista Peninsula avand in vedere ca sunt la numai 200km de St. John's, destinatia finala.
Despre omenie:
Si cei de pe aicea chiar ca au fost prietenosi. Pe vapor cand am trecut incoace am intrat in vorba cu un cuplu mai in varsta de quebecosi care vizitau si ei provincia cu rulota si ne-am mai tot intalnit pe drum de cateva ori, chiar si azi cand s-au oprit, am schimbat impresii si mi-au oferit cateva banane.
Ce sa mai zic de cei din Glovertown, NFLD unde am primit fursecuri pe gratis, iar cei de la primarie au fost atat de draguti incat mi-au cumparat masa de pranz cu tot dichisul.
Iar azi m-am reintalnit cu un sofer de TIR pe care iarasi l-am intalnit pe vapor (sa fi vazut cum a iesit cu tirul de pe carosabil cand m-a vazut) si care atuncea fara sa ma cunoasca mi-a spus toata viata lui, cum erau vreo 10-12 copii in familie si cum tatal lor i-a plimbat pe toata Insula Newfoundland, pe toate drumurile si cum el a devenit sofer de TIR si s-a plimbat astfel prin toata Nord America. Un suflet nomad.
Pe urma cu infinita tristete in ochii clari, albastri mi-a spus cum avea o echipa de caini Husky pe care a trebuit sa-i omoare din ordinea politiei pt. ca unul din ei au muscat-o pe doamna. Sa-i fi vazut fata umbrita, sufletul ranit, un om atat de simplu dar si atat de deschis. Unul din acei caine a fost cu el prin tot nordul Americii in TIR. M-a impresionat enorm cum vedea viata. Mi-a spus ca exportul prim in NFLD nu este pestele ci oamenii, ca saracii de ei se duc peste tot prin lume pe unde pot sa faca si ei niste bani (acum spre exemplu la Fort McMurray in Alberta, inainte toti pe care i-am intalnit par sa fi fost prin Toronto ca stiu orasul ca-n palma) si pot spune ca oameni mai prietenosi ca pe aicea greu de gasit. Ma claxoneza cand merg pe drum si asta nu ca sa ma dau la o parte ci ca sa ma salute. Sa-l fi vazut azi pe Mr. Sean Power cum a sarit din TIRul lui cu inima saltand de bucurie de parca-si vedea fiul nu altceva si cum nu-i venea sa creada, cum ne-am despartit in ploaie cand ne-am dat jos de pe vapor acum 10zile, si unde am ajuns acum. M-a invitat in TIR unde mi-a oferit mancare si am tot schimbat impresii si i-am aratat poze la marginea drumului de parca ne cunosteam de o viata.
Un suflet de om, fiecare cu o poveste de spus...
How low will we go? Check out Yahoo! Messenger’s low PC-to-Phone call rates.
Despre omenie:
Si cei de pe aicea chiar ca au fost prietenosi. Pe vapor cand am trecut incoace am intrat in vorba cu un cuplu mai in varsta de quebecosi care vizitau si ei provincia cu rulota si ne-am mai tot intalnit pe drum de cateva ori, chiar si azi cand s-au oprit, am schimbat impresii si mi-au oferit cateva banane.
Ce sa mai zic de cei din Glovertown, NFLD unde am primit fursecuri pe gratis, iar cei de la primarie au fost atat de draguti incat mi-au cumparat masa de pranz cu tot dichisul.
Iar azi m-am reintalnit cu un sofer de TIR pe care iarasi l-am intalnit pe vapor (sa fi vazut cum a iesit cu tirul de pe carosabil cand m-a vazut) si care atuncea fara sa ma cunoasca mi-a spus toata viata lui, cum erau vreo 10-12 copii in familie si cum tatal lor i-a plimbat pe toata Insula Newfoundland, pe toate drumurile si cum el a devenit sofer de TIR si s-a plimbat astfel prin toata Nord America. Un suflet nomad.
Pe urma cu infinita tristete in ochii clari, albastri mi-a spus cum avea o echipa de caini Husky pe care a trebuit sa-i omoare din ordinea politiei pt. ca unul din ei au muscat-o pe doamna. Sa-i fi vazut fata umbrita, sufletul ranit, un om atat de simplu dar si atat de deschis. Unul din acei caine a fost cu el prin tot nordul Americii in TIR. M-a impresionat enorm cum vedea viata. Mi-a spus ca exportul prim in NFLD nu este pestele ci oamenii, ca saracii de ei se duc peste tot prin lume pe unde pot sa faca si ei niste bani (acum spre exemplu la Fort McMurray in Alberta, inainte toti pe care i-am intalnit par sa fi fost prin Toronto ca stiu orasul ca-n palma) si pot spune ca oameni mai prietenosi ca pe aicea greu de gasit. Ma claxoneza cand merg pe drum si asta nu ca sa ma dau la o parte ci ca sa ma salute. Sa-l fi vazut azi pe Mr. Sean Power cum a sarit din TIRul lui cu inima saltand de bucurie de parca-si vedea fiul nu altceva si cum nu-i venea sa creada, cum ne-am despartit in ploaie cand ne-am dat jos de pe vapor acum 10zile, si unde am ajuns acum. M-a invitat in TIR unde mi-a oferit mancare si am tot schimbat impresii si i-am aratat poze la marginea drumului de parca ne cunosteam de o viata.
Un suflet de om, fiecare cu o poveste de spus...
How low will we go? Check out Yahoo! Messenger’s low PC-to-Phone call rates.
joi, 22 iunie 2006
Spre Terra Nova National Park
Mda, acum ma indrept spre Terra Nova National Park (precum vedeti incerc sa nu ratez nici un parc national mare, ca in general toate sunt niste bijuterii) unde sper sa ajung diseara daca nu ma prinde ploaia care ma tot ameninta.
Sunt la cam 3-4zile distanta de St. John's deci nu mai mi-e frica ca voi pierde avionul si poate asftel imi voi putea permite sa mai vizitez cateva locuri interesante.
Tribut Emil Cioran:
"Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul". - Amurgul gândurilor
Sunt la cam 3-4zile distanta de St. John's deci nu mai mi-e frica ca voi pierde avionul si poate asftel imi voi putea permite sa mai vizitez cateva locuri interesante.
Tribut Emil Cioran:
"Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul". - Amurgul gândurilor
miercuri, 21 iunie 2006
Cei trei crai de la rasarit si initierea:
Solstitiul de vara:
Hm, ce inseamna o dimineata linistita. Sa te trezesti de placere la ora 5:30AM si sa pornesti la drum in racoarea diminetii, sa vezi razele soarelui topind roua diminetii, sa auzi trilul pasarelelor, drumul fara trafic. Ah viata! La drum mereu la drum, spre orizontul departat...
Intalnirea cu cei 3 crai:
Craiul intai olandez:
-instructor de ski iarna in Austria, iar vara vagabond cu bicicleta prin lume. A traversat SUA si pana in Patagonia in America de Sud, acum traversa Canada, a facut toata Europa, Tibetul si se gandea sa traverseze Rusia ca urmator proiect. Asta-i primul nebun!
Craiul al doilea francez:
-de profesie instructor de caiac, a traversat toata Europa cu caiacul si acum tocmai terminase de traversat Canada, plecand din Vancouver in luna martie si traversand muntii in plina iarna. Alt nebun are un website misto la : www.hervebouty.com
Craiul al treilea taiwanez-canadian:
-pe asta l-am intalnit in Newfoundland, tocmai termina de traversat insula PE JOS! Mda cu rucsacul in spinare, un om f. deschis la 54ani care vroia sa traverseze toata Canada intr-o buna zi pe jos (in parti bineinteles). Spunea ca dupa ce s-a chinuit toata viata si a muncit ca un caine si si-a vazut copii crescuti si prin scoala, a vrut si el cu adevarat sa-si traiasca viata si nebuniile si a devenit drumet de lunga distanta. A traversat Taiwan-ul si nu mai stiu cate alte locuri.
Deci nu sunt singurul cavaler al absurdului, mai sunt si altii in cautarea aventurii si mai nebuni ca si mine si ei m-au initiat pe mine in misterele acestei noi profesiuni de cavaler aventurier!
=======================================================
Si intalnirea spectaculoasa de gradul III cu tantarul de apa sarata = Mosquito Diabolicus Anopheles Draculis Sangeratus (ceva mai veche nu de aseara).
Doamne, doamne, tot ce pot spune e casunt mandru ca am scapat cu viata ca, cred ca cel mai mare chin la care l-ai putea osandi pe cineva e sa-l lasi prada acestor monstri. Sincer sa fiu cred ca intr-o ora si-ar pierde mintile, in vreo 6ore ar fi in coma si pana la zi ar fi dusi. Stau si ma uit acum si nu-mi vine sa cred ca intreg cortul este acoperit pur si simplu cu tantari. Sunt mii si mii. Am scapat numai prin faptul ca eram complet acoperit din cap pana-n picioare cu adidasi, pantaloni lungi care veneau peste adidasi, tricou cu maneca lunga peste care aveam si o jacheta special pt. tantari facuta dintr-un material de panza fina contra tantarilor (ca la apicultori cand culeg mierea), deci parca ma pregateam de razboi chimic ca nu aveam absolut nimic descoperit, aveam pana si manusile de la bicicleta, dar si asa nu am scapat fara sa ma capseze de vreo 20 de ori si cred ca am scapat chiar f. ieftin, rocium pot sa ma mandresc ca am batut recordul precedent (realizat intr-o ploaie torentiala) de montat al cortului. Noroc ca n-are nici o gaura cortull acuma ca altfel eroul vostru ar fi depasit deja orice cota de sange pe care a donat-o vreodata. Deja sincer sa fiu cred ca am "donat" mai mult sange in calatoria asta la diverse jivine, decat am facut-o toata viata. Well, cel putin acum pot sa ma duc frumusel la culcare cu bazaitul de tantari in surdina, e chiar romantic, stiti?
Lectie invatata: poate ca nu e tot timpul indicat sa pui casa, pardon cortul, intr-o rezervatie naturala, mai ales daca aceasta rezervatie este de fapt o mlastina sarata (pt. ca are deschidere la ocean).
Hm, ce inseamna o dimineata linistita. Sa te trezesti de placere la ora 5:30AM si sa pornesti la drum in racoarea diminetii, sa vezi razele soarelui topind roua diminetii, sa auzi trilul pasarelelor, drumul fara trafic. Ah viata! La drum mereu la drum, spre orizontul departat...
Intalnirea cu cei 3 crai:
Craiul intai olandez:
-instructor de ski iarna in Austria, iar vara vagabond cu bicicleta prin lume. A traversat SUA si pana in Patagonia in America de Sud, acum traversa Canada, a facut toata Europa, Tibetul si se gandea sa traverseze Rusia ca urmator proiect. Asta-i primul nebun!
Craiul al doilea francez:
-de profesie instructor de caiac, a traversat toata Europa cu caiacul si acum tocmai terminase de traversat Canada, plecand din Vancouver in luna martie si traversand muntii in plina iarna. Alt nebun are un website misto la : www.hervebouty.com
Craiul al treilea taiwanez-canadian:
-pe asta l-am intalnit in Newfoundland, tocmai termina de traversat insula PE JOS! Mda cu rucsacul in spinare, un om f. deschis la 54ani care vroia sa traverseze toata Canada intr-o buna zi pe jos (in parti bineinteles). Spunea ca dupa ce s-a chinuit toata viata si a muncit ca un caine si si-a vazut copii crescuti si prin scoala, a vrut si el cu adevarat sa-si traiasca viata si nebuniile si a devenit drumet de lunga distanta. A traversat Taiwan-ul si nu mai stiu cate alte locuri.
Deci nu sunt singurul cavaler al absurdului, mai sunt si altii in cautarea aventurii si mai nebuni ca si mine si ei m-au initiat pe mine in misterele acestei noi profesiuni de cavaler aventurier!
=======================================================
Si intalnirea spectaculoasa de gradul III cu tantarul de apa sarata = Mosquito Diabolicus Anopheles Draculis Sangeratus (ceva mai veche nu de aseara).
Doamne, doamne, tot ce pot spune e casunt mandru ca am scapat cu viata ca, cred ca cel mai mare chin la care l-ai putea osandi pe cineva e sa-l lasi prada acestor monstri. Sincer sa fiu cred ca intr-o ora si-ar pierde mintile, in vreo 6ore ar fi in coma si pana la zi ar fi dusi. Stau si ma uit acum si nu-mi vine sa cred ca intreg cortul este acoperit pur si simplu cu tantari. Sunt mii si mii. Am scapat numai prin faptul ca eram complet acoperit din cap pana-n picioare cu adidasi, pantaloni lungi care veneau peste adidasi, tricou cu maneca lunga peste care aveam si o jacheta special pt. tantari facuta dintr-un material de panza fina contra tantarilor (ca la apicultori cand culeg mierea), deci parca ma pregateam de razboi chimic ca nu aveam absolut nimic descoperit, aveam pana si manusile de la bicicleta, dar si asa nu am scapat fara sa ma capseze de vreo 20 de ori si cred ca am scapat chiar f. ieftin, rocium pot sa ma mandresc ca am batut recordul precedent (realizat intr-o ploaie torentiala) de montat al cortului. Noroc ca n-are nici o gaura cortull acuma ca altfel eroul vostru ar fi depasit deja orice cota de sange pe care a donat-o vreodata. Deja sincer sa fiu cred ca am "donat" mai mult sange in calatoria asta la diverse jivine, decat am facut-o toata viata. Well, cel putin acum pot sa ma duc frumusel la culcare cu bazaitul de tantari in surdina, e chiar romantic, stiti?
Lectie invatata: poate ca nu e tot timpul indicat sa pui casa, pardon cortul, intr-o rezervatie naturala, mai ales daca aceasta rezervatie este de fapt o mlastina sarata (pt. ca are deschidere la ocean).
marți, 20 iunie 2006
Iaurtul explozibil!
Cazul mancarii explozibile!
Deja nu stiu cum se face dar este a treia oara cand mi-a "explodat" mancarea in panniere (desagi). Prima oara luasem o casoleta de iaurt de vreo 500g si zbang a cazut bicicleta de pe cric exact pe partea in care se afla iaurtul intr-un buzunar exterior (din fericire), de lasam o dara de iaurt pe unde mergeam in loc de fimituri ca in povestea fratilor Grimm. Dar tot nu m-am lasat si am mancat ce a mai ramas chiar daca pe langa micile bucatele de capsuni mai erau si pietricele, am zis ca poate ajuta la digestie.
Pe urma ieri am spart niste pliculete cu sos de peste in rucsac de mirosea si asta de la o posta; ma mir ca n-am atras ceva ursuleti dupa mine.
Iar azi din nou, d-abia dupa ce spalasem din greu pannierul, am mai spart o casoleta de iaurt, mai micuta, banuiesc cand a tot p8icat bicicleta pe pietris, dar de asta nu ma plang chiar asa caa si pe asta l-am recuperat in mare parte si in plus avea 0% grasime, adica o prostie dietetica fara gust pt. oameni care tin cura de slabire. Dar eu? Daramite orisicat as manca si-n cateva ore sunt iarasi lesinat de foame. Credeti-ma ca uneori seara mananc cam cate o ora non-stop pot rade usor la cina 1kg de pasta cu 2 conserve de ton, 6carnaciori, legume, o bucata de 700g de cascaval, 6muffins (un fel de cozonaci mai mici), 3banane, 2mere si o 1/2 de borcan de ciocolata Nutella si o 1/2 de borcan de gem cu o paine intreaga. Credeti ca glumesc? Nici vorba! Cam asta a fost masa mea dupa o zi grea de circa 120km, iar a doua zi de dimineata mi-era iarasi foame asa ca chiar nu vad rostul la iaurt explozibil cu 0% grasime, dar era in reducere! Data viitoare imi cumpar un borcan de 1kg de smantana adevarata de 14%grasime si-l amestec cu gem si gructe si atunci sa vezi gust adevarat, nu apa chioara dietetica. Sincer cred ca folosesc 5-6000 de calorii pe zi minim, iar intr-o zi calduroasa si deluroasa poate chiar 7-8000calorii si vreo 5-6L de apa si va jur ca nu cred ca am castigat nici un gram in greutate, dar din fericire nici n-am pierdut.
Aveti curajul sa ma invitati la masa?
Deja nu stiu cum se face dar este a treia oara cand mi-a "explodat" mancarea in panniere (desagi). Prima oara luasem o casoleta de iaurt de vreo 500g si zbang a cazut bicicleta de pe cric exact pe partea in care se afla iaurtul intr-un buzunar exterior (din fericire), de lasam o dara de iaurt pe unde mergeam in loc de fimituri ca in povestea fratilor Grimm. Dar tot nu m-am lasat si am mancat ce a mai ramas chiar daca pe langa micile bucatele de capsuni mai erau si pietricele, am zis ca poate ajuta la digestie.
Pe urma ieri am spart niste pliculete cu sos de peste in rucsac de mirosea si asta de la o posta; ma mir ca n-am atras ceva ursuleti dupa mine.
Iar azi din nou, d-abia dupa ce spalasem din greu pannierul, am mai spart o casoleta de iaurt, mai micuta, banuiesc cand a tot p8icat bicicleta pe pietris, dar de asta nu ma plang chiar asa caa si pe asta l-am recuperat in mare parte si in plus avea 0% grasime, adica o prostie dietetica fara gust pt. oameni care tin cura de slabire. Dar eu? Daramite orisicat as manca si-n cateva ore sunt iarasi lesinat de foame. Credeti-ma ca uneori seara mananc cam cate o ora non-stop pot rade usor la cina 1kg de pasta cu 2 conserve de ton, 6carnaciori, legume, o bucata de 700g de cascaval, 6muffins (un fel de cozonaci mai mici), 3banane, 2mere si o 1/2 de borcan de ciocolata Nutella si o 1/2 de borcan de gem cu o paine intreaga. Credeti ca glumesc? Nici vorba! Cam asta a fost masa mea dupa o zi grea de circa 120km, iar a doua zi de dimineata mi-era iarasi foame asa ca chiar nu vad rostul la iaurt explozibil cu 0% grasime, dar era in reducere! Data viitoare imi cumpar un borcan de 1kg de smantana adevarata de 14%grasime si-l amestec cu gem si gructe si atunci sa vezi gust adevarat, nu apa chioara dietetica. Sincer cred ca folosesc 5-6000 de calorii pe zi minim, iar intr-o zi calduroasa si deluroasa poate chiar 7-8000calorii si vreo 5-6L de apa si va jur ca nu cred ca am castigat nici un gram in greutate, dar din fericire nici n-am pierdut.
Aveti curajul sa ma invitati la masa?
The road from hell goes through paradise!
Drumul din iad trece prin paradis!
Daca ar fi cuvinte sa descrie acest drum pe care l-am parcurs azi, mai bine zis o anumita portiune de 25km, ar fi mare lucru. Si acuma ma trec fiorii cand ma gandesc. Si eu care credeam ca nu se poate mai rau decat am intalnit in Nova Scotia sau prin Quebec. Ce amarnic m-am inselat! Ce naiv pot fi cateodata. Acum pot sa-mi inchipui si mai rau decat azi, dar nu cu mult ca altfel ar fi ca si cum as merge cu bicicleta pe luna, de fapt nu, aia ar fi chiar mai usor ca forta de gravitate e mai mica.
Deci fara atata tam-tam, m-am decis pe un atac frontal la inima insulei Newfoundland si am luat drumul cel cotit, dar ce cotitura! Teoretic era o fosta linie de tren care a fost scoasa din functiune (nu mai sunt trenuri pe aici) si sinele demontate, lemnul scos, tot dichisul, ramanand astfel doar drumul (n.a. sunt multe astfel de trasee peste tot prin Ontario, Quebec, PEI pe care am mers fara probleme multe portiuni pt ca chiar daca nu sunt pavate sunt nivelate si sunt masini). Problema era ca acest traseu de circa 150km traversa o pustietate (dpdv al omenirii) adevarata pt. ca pe tot acest drum nu era decat un singur satuc la circa 25km dupa care nu mai era nimic:
Absolut nici un semn de civilizatie, nu tu o benzinarie, un magazin, un put cu apa, un suflet de om, nimic, nimic, nimic decat natura pura!
Atuncea intrebarea pt. cine era drumul acesta? Pt. snowmobile iarna (boburi motorizate pe skiuri, nu cunosc termenul exact pe rom.) si pt. ATVs (all terrain vehicles) vara adica un fel de motociclete dar pe 4 roti (4x4) care merg cam pe oriunde. Chiar am intalnit singurul grup de oameni in acesti 25km, 3 tipi cu 3 ATVs echipati parca de razboi cu pusti, undite, topoare, lopeti, in sfarsit parca mergeau la capatul lumii, dar altfel f. prietenosi si mirati de asa o aparitie ca mine.
Eh, pe acest drum m-am aventurat eu si nu mare mi-a fost mirarea sa vad cum incepe sa se deterioreze pe masura ce inaintam. La inceput am zis lasa ca o sa fie mai bine. Oh, ce greseala! Si anume totul se reduce la pietris! Era un pietris cu bolovani ca marime intre mingile de golf si cele de tenis ba unele chiar cate cele de fotbal. In felul acesta pietrisul fiindf. des si nu bine batatorit, rotile de la bicicleta se scufundau si ricosau din pietre si cam la fiecare 10-15m bicicleta derapa si ma arunca jos ca un cal naravas (Kiki a mea cea neastamparata, dar lasa ca era vina drumului, ea e fetita buna).
Periculos? Nici vorba ca d-abia inaintam cu 7-8km/h. Enervant? La culmea si asta s-a mai si inrautatit pana a ajuns sa derapez la fiecare 7-8m si atuncea pune-te Mirciulica si impinge.
Si daca ar fi fost doar atata ce atata tambalau, eh? Well, n-a fost doar atata, ca am ajuns langa un dig pe care nu aveam voie sa-l traversez asa ca trebuia ocolit pe un drum complet inundat. Si cum nu aveam alta solutie pune eroule sandalele si intra in apa pana peste glezne (ajungea apa pana la lantul de la bicicleta) si pune-te de impinge, mai aluneca prin noroi, ce sa mai tot dichisul. Odata iesit la liman si rasufland usurat era un deal atat de abrupt ca efectiv nu puteam sa imping bicicleta. Sandalele ude alunecau, bicicleta dadea sa pice chiar cu franele puse, iar eu ma opinteam ca un smintit de credeam ca acolo-mi dau duhul. Cred ca dealul nu avea mai mult de 50m, dar mi-a luat vreo 15min, mai ca un mosulica. Ce fericire pe capul meu cand am ajuns iarasi la pietris ca cel putin chiar daca asta se inrautatise de am ajuns sa imping km intregi, cel putin era nivelat.
Incet, incet dupa 20km de iad am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea cu impinsul si derapatul, dar credeti ca am scapat asa usor? Nici vorba! A venit portiunea de nisip fin si adanc, adica nici o sansa de a merge pe bicicleta si aproape nici o sansa pe langa. Rotile se scufundau in nisip, panierele(adica desagile) zburau, iar eu ma opinteam facand muschi la maini. Noroc ca soarta vazand cu cine are de a face, ca nu ma dadeam batut sub nici o forma, ca Fat-Frumos din poveste, m-a readus la "luxul" pietrisului dupa numai un km de nisip, care a fost suficient sa-mi dezvolte muschii de la brate ca a lui Rambo. Cand dupa 25km am ajuns in sfarsit la mica localitate Howley care ar fi fost si ultima iesire daca ar fi fost sa fac tot traseul de 150km si care localitate avea un drum pavat care ma scotea inapoi la Trans Canada. Eram deja extatic, imi venea sa ingenuchez si sa sarut asfaltul, nu pamantul ca altedati.
Regrete? Nici vorba, poate doar ca nu am avut timpul si curajul sa continui inca 125km, dar daca drumul a fost al iadului, d-apoi peisajul a fost divin. Salbaticie pura, parca eram primul european care a descoperit Canada: verdeata cat cuprinde, lacuri clare, rauri pline de pesti, mlastini, zone de turba si un cer albastru cu o adiere placuta de vant care alunga toate insectele (macar atata). Imi imaginam ca sunt pe Drumul Oaselor din Siberia (din fericire nu oasele mele, dar multe schelete albe de copaci pe marginea lacurilor), undeva la capatul lumii, al cunoscutului, intr-o zona pristina aproape neatinsa de mana omului, dar care te patrunde prin frumusetea ei salbatica.
E ceva de nedescris, un sentiment pe care l-am mai capatat doar cand am fost cu canoea pe undeva si nu vezi civilizatie cate zile la rand, e o reintoarcere la esenta naturii care-ti intra in sange, te acapareaza complet si-ti da un sens de umilinta, te face sa te simti mic, precum cerul instelat intr-o noapte clara fara lumini prin jur. E o reintoarcere la un stil de viata de mult uitat, de care ne-am distantat atat de mult ca ne simtim straini fata de noi insine. Fara asa numita civilizatie si toate manifestarile ei, ramanem goi si stingheri in fata naturii, cu nesiguranta in noi, in deciziile noastre intr-un cuvant pierduti!
Ce faci cand esti cu adevarat singur in aceasta Alaska neprihanita a estului? Ti-e frica? E greu? Injuri? Plangi? Hm... Poate ca zambesti si inveti ceva...
Pt. mine este doar o noua incercare, o noua zi "la lucru", un nou inceput si sper sa ma credeti cand afirm ca n-as fi schimbat nimic si ca nu mi-as fi dorit sa fiu niciunde altundeva. Simteam cu adevarat ca traiesc pentru mine insumi, ca visul devine realitate!
Cand ma voi uita peste aceste randuri mult mai tarziu sau la pozele facute, ranile fizice se vor fi vindecat, gustul amar al dificultatilor se va fi evaporat, ramanand pt. totdeauna triumful aventurii.
Gandul bun, incredere in tine, un sens al umorului si orice e posibil!
Tot inainte!
Daca ar fi cuvinte sa descrie acest drum pe care l-am parcurs azi, mai bine zis o anumita portiune de 25km, ar fi mare lucru. Si acuma ma trec fiorii cand ma gandesc. Si eu care credeam ca nu se poate mai rau decat am intalnit in Nova Scotia sau prin Quebec. Ce amarnic m-am inselat! Ce naiv pot fi cateodata. Acum pot sa-mi inchipui si mai rau decat azi, dar nu cu mult ca altfel ar fi ca si cum as merge cu bicicleta pe luna, de fapt nu, aia ar fi chiar mai usor ca forta de gravitate e mai mica.
Deci fara atata tam-tam, m-am decis pe un atac frontal la inima insulei Newfoundland si am luat drumul cel cotit, dar ce cotitura! Teoretic era o fosta linie de tren care a fost scoasa din functiune (nu mai sunt trenuri pe aici) si sinele demontate, lemnul scos, tot dichisul, ramanand astfel doar drumul (n.a. sunt multe astfel de trasee peste tot prin Ontario, Quebec, PEI pe care am mers fara probleme multe portiuni pt ca chiar daca nu sunt pavate sunt nivelate si sunt masini). Problema era ca acest traseu de circa 150km traversa o pustietate (dpdv al omenirii) adevarata pt. ca pe tot acest drum nu era decat un singur satuc la circa 25km dupa care nu mai era nimic:
Absolut nici un semn de civilizatie, nu tu o benzinarie, un magazin, un put cu apa, un suflet de om, nimic, nimic, nimic decat natura pura!
Atuncea intrebarea pt. cine era drumul acesta? Pt. snowmobile iarna (boburi motorizate pe skiuri, nu cunosc termenul exact pe rom.) si pt. ATVs (all terrain vehicles) vara adica un fel de motociclete dar pe 4 roti (4x4) care merg cam pe oriunde. Chiar am intalnit singurul grup de oameni in acesti 25km, 3 tipi cu 3 ATVs echipati parca de razboi cu pusti, undite, topoare, lopeti, in sfarsit parca mergeau la capatul lumii, dar altfel f. prietenosi si mirati de asa o aparitie ca mine.
Eh, pe acest drum m-am aventurat eu si nu mare mi-a fost mirarea sa vad cum incepe sa se deterioreze pe masura ce inaintam. La inceput am zis lasa ca o sa fie mai bine. Oh, ce greseala! Si anume totul se reduce la pietris! Era un pietris cu bolovani ca marime intre mingile de golf si cele de tenis ba unele chiar cate cele de fotbal. In felul acesta pietrisul fiindf. des si nu bine batatorit, rotile de la bicicleta se scufundau si ricosau din pietre si cam la fiecare 10-15m bicicleta derapa si ma arunca jos ca un cal naravas (Kiki a mea cea neastamparata, dar lasa ca era vina drumului, ea e fetita buna).
Periculos? Nici vorba ca d-abia inaintam cu 7-8km/h. Enervant? La culmea si asta s-a mai si inrautatit pana a ajuns sa derapez la fiecare 7-8m si atuncea pune-te Mirciulica si impinge.
Si daca ar fi fost doar atata ce atata tambalau, eh? Well, n-a fost doar atata, ca am ajuns langa un dig pe care nu aveam voie sa-l traversez asa ca trebuia ocolit pe un drum complet inundat. Si cum nu aveam alta solutie pune eroule sandalele si intra in apa pana peste glezne (ajungea apa pana la lantul de la bicicleta) si pune-te de impinge, mai aluneca prin noroi, ce sa mai tot dichisul. Odata iesit la liman si rasufland usurat era un deal atat de abrupt ca efectiv nu puteam sa imping bicicleta. Sandalele ude alunecau, bicicleta dadea sa pice chiar cu franele puse, iar eu ma opinteam ca un smintit de credeam ca acolo-mi dau duhul. Cred ca dealul nu avea mai mult de 50m, dar mi-a luat vreo 15min, mai ca un mosulica. Ce fericire pe capul meu cand am ajuns iarasi la pietris ca cel putin chiar daca asta se inrautatise de am ajuns sa imping km intregi, cel putin era nivelat.
Incet, incet dupa 20km de iad am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea cu impinsul si derapatul, dar credeti ca am scapat asa usor? Nici vorba! A venit portiunea de nisip fin si adanc, adica nici o sansa de a merge pe bicicleta si aproape nici o sansa pe langa. Rotile se scufundau in nisip, panierele(adica desagile) zburau, iar eu ma opinteam facand muschi la maini. Noroc ca soarta vazand cu cine are de a face, ca nu ma dadeam batut sub nici o forma, ca Fat-Frumos din poveste, m-a readus la "luxul" pietrisului dupa numai un km de nisip, care a fost suficient sa-mi dezvolte muschii de la brate ca a lui Rambo. Cand dupa 25km am ajuns in sfarsit la mica localitate Howley care ar fi fost si ultima iesire daca ar fi fost sa fac tot traseul de 150km si care localitate avea un drum pavat care ma scotea inapoi la Trans Canada. Eram deja extatic, imi venea sa ingenuchez si sa sarut asfaltul, nu pamantul ca altedati.
Regrete? Nici vorba, poate doar ca nu am avut timpul si curajul sa continui inca 125km, dar daca drumul a fost al iadului, d-apoi peisajul a fost divin. Salbaticie pura, parca eram primul european care a descoperit Canada: verdeata cat cuprinde, lacuri clare, rauri pline de pesti, mlastini, zone de turba si un cer albastru cu o adiere placuta de vant care alunga toate insectele (macar atata). Imi imaginam ca sunt pe Drumul Oaselor din Siberia (din fericire nu oasele mele, dar multe schelete albe de copaci pe marginea lacurilor), undeva la capatul lumii, al cunoscutului, intr-o zona pristina aproape neatinsa de mana omului, dar care te patrunde prin frumusetea ei salbatica.
E ceva de nedescris, un sentiment pe care l-am mai capatat doar cand am fost cu canoea pe undeva si nu vezi civilizatie cate zile la rand, e o reintoarcere la esenta naturii care-ti intra in sange, te acapareaza complet si-ti da un sens de umilinta, te face sa te simti mic, precum cerul instelat intr-o noapte clara fara lumini prin jur. E o reintoarcere la un stil de viata de mult uitat, de care ne-am distantat atat de mult ca ne simtim straini fata de noi insine. Fara asa numita civilizatie si toate manifestarile ei, ramanem goi si stingheri in fata naturii, cu nesiguranta in noi, in deciziile noastre intr-un cuvant pierduti!
Ce faci cand esti cu adevarat singur in aceasta Alaska neprihanita a estului? Ti-e frica? E greu? Injuri? Plangi? Hm... Poate ca zambesti si inveti ceva...
Pt. mine este doar o noua incercare, o noua zi "la lucru", un nou inceput si sper sa ma credeti cand afirm ca n-as fi schimbat nimic si ca nu mi-as fi dorit sa fiu niciunde altundeva. Simteam cu adevarat ca traiesc pentru mine insumi, ca visul devine realitate!
Cand ma voi uita peste aceste randuri mult mai tarziu sau la pozele facute, ranile fizice se vor fi vindecat, gustul amar al dificultatilor se va fi evaporat, ramanand pt. totdeauna triumful aventurii.
Gandul bun, incredere in tine, un sens al umorului si orice e posibil!
Tot inainte!
luni, 19 iunie 2006
Gros Morne, ori Marele Morocanos!
Am facut-o si p-asta! Am atacat varful Marele Morocanos (cu toate ca nu era chiar asa morocanos in dimineata de ieri) pe la 6AM deci eram absolut singurul pe munte pana pe drumul de intoarcere.
Varful nu a fost f. dificil, dar traseul era cam de 13-14km iar altitudinea de 806m, dar panoramele din varf erau absolut superbe. Intre munte si ocean, sculptate de ghetari, nu ma mai saturam privind in toate directiile. Am avut rara sansa de a vedea si iepurele arctic, care de obicie nu este intalnit decat mult mai la nord, langa cercul arctic si topaila venea spre mine fara sa se sinchiseasca pana s-a oprit taman in fata mea cam la vreo 10m sa pozeze, vedeta de el. Pacat ca nu era in costumatia de iarna alba, dar si asa era asa caraghios cu codita alba si grasun.
Din pacate trebuie s-o tai,
Mai multe impresii mai tarziu, si am intalnit si moose-ul deci in curand toata fauna Canadei!
Spre Grand Falls prin salbaticie continuam cu tot avantul de vrednici pionieri!
Varful nu a fost f. dificil, dar traseul era cam de 13-14km iar altitudinea de 806m, dar panoramele din varf erau absolut superbe. Intre munte si ocean, sculptate de ghetari, nu ma mai saturam privind in toate directiile. Am avut rara sansa de a vedea si iepurele arctic, care de obicie nu este intalnit decat mult mai la nord, langa cercul arctic si topaila venea spre mine fara sa se sinchiseasca pana s-a oprit taman in fata mea cam la vreo 10m sa pozeze, vedeta de el. Pacat ca nu era in costumatia de iarna alba, dar si asa era asa caraghios cu codita alba si grasun.
Din pacate trebuie s-o tai,
Mai multe impresii mai tarziu, si am intalnit si moose-ul deci in curand toata fauna Canadei!
Spre Grand Falls prin salbaticie continuam cu tot avantul de vrednici pionieri!
vineri, 16 iunie 2006
Intalnirea...
Intalnirea cu marele spirit cum il numesc indienii nativi de pe aicea a avut azi loc pe marginea unei autostrazi:
DA, am vazut ursul negru in imparatia lui si stateam si ne uitam unul la altul nestiind ce sa facem. Eram la circa 300m unul de altul, iar eu nu stiam daca sa scot aparatul foto sau s-o tai, dar din fericire el a luat-o la goana primul asa ca n-a mai fost nevoie sa intervin.
Asta da aventura din Newfoundland, doamne ce magnifica e provincia asta, totul parca este la o scara imensa: munti, natura, distante (am mers 200km si n-am vazut decat o benzinarie, pt. ca mai toata viata e pe coasta si autopista principala care nu prea are asa mult trafic pe ea, trece mai prin mijloc. Parca sunt doar eu cu natura care ma cuprinde din toate partile cer magnific, munti, verdeata, miros de pin si nimic altceva, efectiv parca sunt la capatul lumii.
Acum ma indrept spre Parcul National Gros Morne.
Si accidentul?
-nu chiar, dar mergeam eu melcusor asa ieri si deodata imi sare in fata o prepelita-curca ceva si eu cu ochii dupa ea mai sa calc pe un puiut mic care da si el sa fuga dupa maica-sa. Era un ghemotoc gri, cat un puisor de gaina, complet dezorientat si speriat, mai sa mi se bage sub roti, noroc ca eram cu bicicleta si nu cu masina, dar si asa d-abia d-abia l-am evitat.
Out from the far, far east!
joi, 15 iunie 2006
Din Newfoundland si povesti despre unde am innoptat...
Nici n-am ajuns bine in Newfoundland si vad ca au si inceput aventurile. Well, in primul rand a fost faptul ca am ajuns in Port aux Basques in NFLD la ora 10:15PM, de fapt mint, 10:45PM ca iarasi am mai pierdut o jumatate de ora pe drum, dar numai 1/2h de data asta nu o ora completa si din pacate nu era nici un pod peste care sa ma mai intorc sa ma joc cu timpul asa ca du-te Mirciulica si cauta loc de innoptat intr-o noapte rece si cetoasa taman la ora 10:45PM!!! Emotii, dureri de cap, griji, aiurea....
Usor de zis, mai greu de facut. Dar iarasi a intervenit soarta si m-au primit cu bratele deschise in: PORT!
Mda, am facut-o si pe asta am dormit in terminalul de asteptare al portului la caldurica pe podea (cu sac de dormit si saltea) in sala de joaca a copiilor care precum mi-am inchipuit nu prea aveau chef de joaca intre miezul noptii si 6dimineata. Compromisul a fost ca am dormit cu lumina aprinsa dar au fost draguti si la miezul noptii mi-au inchis difuzorul care tot urla muzica country, adica populara americana, ceva groaznic, oarecum ar fi fost o metoda de tortura, chiar imi pusesem vata-n urechi, noroc ca si-au dat seama ca nu sunt un terorist si au inchis-o. In plus am tras un dus pe cinste dupa leorcalaia de transpiratie pe care am prins-o ieri pe drumul ala montan si acuma ca ma pregatesc de drum vad ca au si Internet pe gratis. Ce sa mai trai vatrai!
Daca-ar fi sa enumar locurile in care am dormit deja nu-mi vine sa cred: in parcuri Nationale, Provinciale (mai toate pe gratis), in sali de mese acoperite, pe malul St. Laurent, pe malul Atlanticului, in centrul comunitar,in loc de picnic, in casa oamenilor, intr-un rahat de padurice denivelata aproape de o uzina care a troznit si pleznit toata noaptea, asta fiind cea mai nasoala cred.... Dar si in cateva pensione superbe, dar asta mai mult cand ploua sau celebrez ceva! Ah aventuri!
Si una mai cu umor: Teatrul de marionete
-am uitat sa va spun dragi stimabili cum eroul dumneavastra s-a gandit sa se reprofileze. Si anume! Ce traznaie i-a mai trecut prin cap?
Pai sa vedeti cate nu-ti trec prin minte cand te bate soarele in cap toate ziua sau cand stai pe malul Atlanticului si nu te mai saturi incercand sa acaparezi ambienta. Tot plimbandu-ma asa in sus si-n jos (nu pe spinarea unui bivol mare negru si fioros ca in fabula lui Toparceanu parca) pe malul Atlanticului si fluierand a pierde-vara ma tot zbura un vanticel rece. Asa se face ca desi ma batea gandul sa-mi montez cortul pe plaja, am mai cugetat eu cu mai multa luare aminte (adica fara prea multa minte) si mi-am zis ca va trebui sa gasesc un loc mai adapostit sa innoptez ca altfel poate ma trezesc in Atlantic cu, cortul drept corabie si panza si tot...
Si aicea, doamne, mi s-a traznit mie sa ma culc in.....
TEATRUL DE MARIONETE
De-aicea si schimbarea de profesie de care va spuneam! Am gasit un fel de mic teatru de marionete, complet acoperit cu prelata ca un fel de mini-circ si astfel la momentul oportun, spre inserat, tusti inauntru unde cortul si bicicleta inapeau la tanc. Asa se face ca in momentul in care am inceput sa aud niste zgomote ciudate, eu credeam ca sunt paznicii, dar cand colo erau prietenii mei ratonii care dadeau iama in tomberoanele de gunoi, ma gandeam sa pun manusile de bicicleta pe maini, chipurile drept marionete si sa ma prefac ca invat arta neagra a meseriei de marionetar, sau marionetist ma rog...
Norocul meu a fost ca intr-un final nu a fost necesar si dimineata m-am sustras incognito inainte sa invadeze grupurile de turisti care poate n-ar fi apreciat cu adevarat arta mea de artist de marionete, asa ca m-am lasat pagubas si m-am intors la ciclism pe care am inceput sa-l stapanesc mai acatari.
Moralul: daca vreti o noapte gratis si la adapost intr-un parc national, incercati teatrul de marionete. E chiar caraghios, dar cel putin nu va sufla vantul!
Usor de zis, mai greu de facut. Dar iarasi a intervenit soarta si m-au primit cu bratele deschise in: PORT!
Mda, am facut-o si pe asta am dormit in terminalul de asteptare al portului la caldurica pe podea (cu sac de dormit si saltea) in sala de joaca a copiilor care precum mi-am inchipuit nu prea aveau chef de joaca intre miezul noptii si 6dimineata. Compromisul a fost ca am dormit cu lumina aprinsa dar au fost draguti si la miezul noptii mi-au inchis difuzorul care tot urla muzica country, adica populara americana, ceva groaznic, oarecum ar fi fost o metoda de tortura, chiar imi pusesem vata-n urechi, noroc ca si-au dat seama ca nu sunt un terorist si au inchis-o. In plus am tras un dus pe cinste dupa leorcalaia de transpiratie pe care am prins-o ieri pe drumul ala montan si acuma ca ma pregatesc de drum vad ca au si Internet pe gratis. Ce sa mai trai vatrai!
Daca-ar fi sa enumar locurile in care am dormit deja nu-mi vine sa cred: in parcuri Nationale, Provinciale (mai toate pe gratis), in sali de mese acoperite, pe malul St. Laurent, pe malul Atlanticului, in centrul comunitar,in loc de picnic, in casa oamenilor, intr-un rahat de padurice denivelata aproape de o uzina care a troznit si pleznit toata noaptea, asta fiind cea mai nasoala cred.... Dar si in cateva pensione superbe, dar asta mai mult cand ploua sau celebrez ceva! Ah aventuri!
Si una mai cu umor: Teatrul de marionete
-am uitat sa va spun dragi stimabili cum eroul dumneavastra s-a gandit sa se reprofileze. Si anume! Ce traznaie i-a mai trecut prin cap?
Pai sa vedeti cate nu-ti trec prin minte cand te bate soarele in cap toate ziua sau cand stai pe malul Atlanticului si nu te mai saturi incercand sa acaparezi ambienta. Tot plimbandu-ma asa in sus si-n jos (nu pe spinarea unui bivol mare negru si fioros ca in fabula lui Toparceanu parca) pe malul Atlanticului si fluierand a pierde-vara ma tot zbura un vanticel rece. Asa se face ca desi ma batea gandul sa-mi montez cortul pe plaja, am mai cugetat eu cu mai multa luare aminte (adica fara prea multa minte) si mi-am zis ca va trebui sa gasesc un loc mai adapostit sa innoptez ca altfel poate ma trezesc in Atlantic cu, cortul drept corabie si panza si tot...
Si aicea, doamne, mi s-a traznit mie sa ma culc in.....
TEATRUL DE MARIONETE
De-aicea si schimbarea de profesie de care va spuneam! Am gasit un fel de mic teatru de marionete, complet acoperit cu prelata ca un fel de mini-circ si astfel la momentul oportun, spre inserat, tusti inauntru unde cortul si bicicleta inapeau la tanc. Asa se face ca in momentul in care am inceput sa aud niste zgomote ciudate, eu credeam ca sunt paznicii, dar cand colo erau prietenii mei ratonii care dadeau iama in tomberoanele de gunoi, ma gandeam sa pun manusile de bicicleta pe maini, chipurile drept marionete si sa ma prefac ca invat arta neagra a meseriei de marionetar, sau marionetist ma rog...
Norocul meu a fost ca intr-un final nu a fost necesar si dimineata m-am sustras incognito inainte sa invadeze grupurile de turisti care poate n-ar fi apreciat cu adevarat arta mea de artist de marionete, asa ca m-am lasat pagubas si m-am intors la ciclism pe care am inceput sa-l stapanesc mai acatari.
Moralul: daca vreti o noapte gratis si la adapost intr-un parc national, incercati teatrul de marionete. E chiar caraghios, dar cel putin nu va sufla vantul!
miercuri, 14 iunie 2006
Ultima zi in Nova Scotia, in asteptarea vaporului...
Ce interesanta este incertitudinea cateodata ca nu stii totusi ce va fi chiar daca va jur ca ma chioresc la harta cate o ora cel putin in fiecare seara incercand sa-mi imaginez ce va fi si cum va fi!
Azi spre exemplu m-am trezit linistit intr-un pat comod la un pension in Baddeck (locul unde si-a avut casa de vacanta marele inventator Alexander Graham Bell), mi-am luat micul dejun dupa care am plecat la drum si ce mi-am zis. Hai sa iau si drumul cel cotit ca sa vedem si partea nevazuta din Nova Scotia si in final m-am decis pe un drumusor d-abia vizibil pe harta care a inceput tare binisor. Nu era nici un pic de trafic, era pavat, era pe malul apei, adia incetisor vantul, se ridica ceata si eu melcusor melcusor am ajuns pana la un fost debarcader care acuma fusese desfintat pt. ca s-a construit un pod (vezi doamne cum dispar lucrurile si sunt inlocuite de altele). In sfarsit de aicea urmau inca 10km care erau cei mai incerti si au inceput bineinteles f. abrupt dar pavat, dupa care drumul s-a denaturat intr-un adevarat drum forestier de mai mult cu impinsul decat cu pedalatul i-am dat de cap. Noroc ca azi nu ma grabeam ca ferry-ul pt. Newfoundland nu pleaca decat intr-o ora dar orisicum pot spune ca am trecut chiar prin locurile cele mai nevazute si ce mandru am fost de mine dupa aia, nevoie mare! Am sarbatorit mancand tot felul de chestii care cu tupeu, le-am obtinut pe drum (mi-am facut o strategie in care intri intr-un magazin de produse alimentare si cu tupeu le-o spui verde-n fata, ca romanul, ca tu traversezi Canada cu bicicleta si ca localnicii sunt tare primitori si asa si mai pe departe si daca au ceva care e aproape de data de exipirare de care nu mai au nevoie (asta pt. ca nu voi cersi niciodata) si pana acum n-am dat gres: prajituri, paine, fructe, fursecuri tot ce vrei..., dar bineinteles ca mai si cumpar cate ceva).
The Man in Tights sau Barbatul in ciorapi spandex ca de dama!
mda, curat murdar, care va sa zica eroul dumneavastra starneste de multe ori hazul (ca astazi pe vapor cu un grup de gaste quebecoase, pardon doamne distinse de a 3a varsta) cand apare echiapat in pantaloni supraelastici stransi pe picior. Dar dupa parerea mea umila isi au rostul lor pt ca in primul rand tin de cald, pe urma nu flutura in vant si se incurca in lantul de la bicicleta si sunt mult mai comfortabili pe sa si la bataturile de pe posteriorul meu decat orice altceva.
Astfel ca stimabili, rade lumea cat o rade, mai ales ca gaitele pe frantuzeste ca nici nu prea pricepeam mai nimic, dar eu sunt dispus sa readuc aceasta veche traditie din lumea medievala in care barbatii purtau pantaloni stransi pe picior fara a fi ridiculizati, ba chiar stimati pt. ca asta denota o clasa/rang superior.
Deci dupa toata aceasta expunere, sper sa intelegeti de ce eroii adevarati poarta ciorapi supraelastici si asta nu numai in cazul meu dar si eroii adevarati precum Superman, Spiderman si altii. Asa ca data viitoare cand dati de un "erou in piloti ca de dama" va rog sa nu radeti ci sa-i admirati fizicul impunator cu gura cascata de admiratie! Si eventual sa-i pasati si o prajitura si un laptic ceva !
Azi spre exemplu m-am trezit linistit intr-un pat comod la un pension in Baddeck (locul unde si-a avut casa de vacanta marele inventator Alexander Graham Bell), mi-am luat micul dejun dupa care am plecat la drum si ce mi-am zis. Hai sa iau si drumul cel cotit ca sa vedem si partea nevazuta din Nova Scotia si in final m-am decis pe un drumusor d-abia vizibil pe harta care a inceput tare binisor. Nu era nici un pic de trafic, era pavat, era pe malul apei, adia incetisor vantul, se ridica ceata si eu melcusor melcusor am ajuns pana la un fost debarcader care acuma fusese desfintat pt. ca s-a construit un pod (vezi doamne cum dispar lucrurile si sunt inlocuite de altele). In sfarsit de aicea urmau inca 10km care erau cei mai incerti si au inceput bineinteles f. abrupt dar pavat, dupa care drumul s-a denaturat intr-un adevarat drum forestier de mai mult cu impinsul decat cu pedalatul i-am dat de cap. Noroc ca azi nu ma grabeam ca ferry-ul pt. Newfoundland nu pleaca decat intr-o ora dar orisicum pot spune ca am trecut chiar prin locurile cele mai nevazute si ce mandru am fost de mine dupa aia, nevoie mare! Am sarbatorit mancand tot felul de chestii care cu tupeu, le-am obtinut pe drum (mi-am facut o strategie in care intri intr-un magazin de produse alimentare si cu tupeu le-o spui verde-n fata, ca romanul, ca tu traversezi Canada cu bicicleta si ca localnicii sunt tare primitori si asa si mai pe departe si daca au ceva care e aproape de data de exipirare de care nu mai au nevoie (asta pt. ca nu voi cersi niciodata) si pana acum n-am dat gres: prajituri, paine, fructe, fursecuri tot ce vrei..., dar bineinteles ca mai si cumpar cate ceva).
The Man in Tights sau Barbatul in ciorapi spandex ca de dama!
mda, curat murdar, care va sa zica eroul dumneavastra starneste de multe ori hazul (ca astazi pe vapor cu un grup de gaste quebecoase, pardon doamne distinse de a 3a varsta) cand apare echiapat in pantaloni supraelastici stransi pe picior. Dar dupa parerea mea umila isi au rostul lor pt ca in primul rand tin de cald, pe urma nu flutura in vant si se incurca in lantul de la bicicleta si sunt mult mai comfortabili pe sa si la bataturile de pe posteriorul meu decat orice altceva.
Astfel ca stimabili, rade lumea cat o rade, mai ales ca gaitele pe frantuzeste ca nici nu prea pricepeam mai nimic, dar eu sunt dispus sa readuc aceasta veche traditie din lumea medievala in care barbatii purtau pantaloni stransi pe picior fara a fi ridiculizati, ba chiar stimati pt. ca asta denota o clasa/rang superior.
Deci dupa toata aceasta expunere, sper sa intelegeti de ce eroii adevarati poarta ciorapi supraelastici si asta nu numai in cazul meu dar si eroii adevarati precum Superman, Spiderman si altii. Asa ca data viitoare cand dati de un "erou in piloti ca de dama" va rog sa nu radeti ci sa-i admirati fizicul impunator cu gura cascata de admiratie! Si eventual sa-i pasati si o prajitura si un laptic ceva !
marți, 13 iunie 2006
Ah, the good life...
Si acum ca m-am cazat frumusel la un pension de peste 150ani vechime chiar cochet in Baddeck, Nova Scotia ca sa ma "refac" ma simt iarasi cu adevarat om: dusat, mancat, plimbat si culmea cu acces la Internet. Da, si tocmai am observat ca pozele au fost postate in ordinea gresita adica Nova Scotia ar trebui sa fie cele mai recente, dar asta e...
Orisicum azi am scapat de o furtuna ca prin urechile acului, le-a turnat si fulgerat prin locurile unde am fost ieri la pranz, dar nu m-a prins, atat de iute a fugit melcusorul de vita veche :)
Si maine la vaporul spre Newfoundland ultima provincie si cea mai din est, dar pot spune ca am captat si ritmul vietii din Nova Scotia cat de cat, cel putin Cape Breton a fost chiar impresionant si mai am si maine sa ma mai lupt cu ceva muntisori!
Tribut George Cosbuc:
"Viata asta-i bun pierdut,
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut"
Orisicum azi am scapat de o furtuna ca prin urechile acului, le-a turnat si fulgerat prin locurile unde am fost ieri la pranz, dar nu m-a prins, atat de iute a fugit melcusorul de vita veche :)
Si maine la vaporul spre Newfoundland ultima provincie si cea mai din est, dar pot spune ca am captat si ritmul vietii din Nova Scotia cat de cat, cel putin Cape Breton a fost chiar impresionant si mai am si maine sa ma mai lupt cu ceva muntisori!
Tribut George Cosbuc:
"Viata asta-i bun pierdut,
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut"
Din evolutia "grabita" a melcilor
I-am cerut sortii:
"Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da!" (a la Minulescu) si mi-a dat:
acea cotitura de drum
acel colt de Atlantic numai al meu,
acel pod de lemn acoperit din alte vremuri
sau precum Mircea Eliade spunea, soarta mi-a deschis ochii spre absolut, pot spune ca am atins acel element sacru al locului care-l diferentiaza de banalul profan, am vibrat in armonie cu sufletul locurilor prin care am trecut, am trait cu acelasi puls, am simtit acea bucurie launtrica ridicandu-se din adancurile fiintei mele.
Si de ajuns cu atata filozofie: Evolutia "Grabita" a Melcilor:
Mi-am dat seama nu demult, ca eu sunt de fapt si de drept un melc de vita veche, daca nu si nobila cel putin aventuriera. Astfel mi-am dat seama ca, in mod trist uneori, melci evolueaza si ei, iar melcul de felul meu e pe cale de disparitie pt. ca a aparut mega-melcul-cel-rapid. Aceasta noua specie care ma pericliteaza pe mine este de fapt masina cu rulota tractata in spate (adica vezi tu tot melc cu casa in spinare). Au ajuns astia de aicea pana la nivelul in care au autocare intregi pt. o familie care in spate mai tracteaza si o masina (preferabil un Jeep ceva). Deci inchipuieti sa locuiesti intr-un autocar! Probabil cu 3 camere, 2 bai, sufragerie, bucatarie etc. etc. ce sa mai, mai mari decat apartamentul meu. Am vazut chiar si un camion (gen care trage TIRul) care tracta o mega-cochilie din asta) s-apoi sa-i vezi pe locatari, nu ca mine cu zambetul pe buze si transpirati, dar umflati, buhaiti, tumefiati dupa 4-6ore de condus si cu mirarea aia cum adica ce caut eu pe drumurile lor. Diferenta e ca e traiesc in cochilie, eu in afara ei unde ma retrag doar noaptea sau cand ploua precum intentia originala a naturii care s-a cam "denaturat" de atunci. Si culmea e ca uneori mai au si niste biciclete legate pe undeva prin spate ca vezi doamne, mai merg si cu bicicleta cica, dar din pacate sunt atat de ruginite de nefolosinta ca e parca un simbol al altor vremuri (precum potcoava si carul de lemn) pe care-l tin sa le poarte noroc.
E asta e viata cateodata, nimeni n-a zis ca e usor sa fi melc, lupta asta acerba pt. supravieture nu-mi da pace, dar ca un adevarat cavaler al absurdului, ma lupt continuu cu morile de vant si voi birui!!!
"Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da!" (a la Minulescu) si mi-a dat:
acea cotitura de drum
acel colt de Atlantic numai al meu,
acel pod de lemn acoperit din alte vremuri
sau precum Mircea Eliade spunea, soarta mi-a deschis ochii spre absolut, pot spune ca am atins acel element sacru al locului care-l diferentiaza de banalul profan, am vibrat in armonie cu sufletul locurilor prin care am trecut, am trait cu acelasi puls, am simtit acea bucurie launtrica ridicandu-se din adancurile fiintei mele.
Si de ajuns cu atata filozofie: Evolutia "Grabita" a Melcilor:
Mi-am dat seama nu demult, ca eu sunt de fapt si de drept un melc de vita veche, daca nu si nobila cel putin aventuriera. Astfel mi-am dat seama ca, in mod trist uneori, melci evolueaza si ei, iar melcul de felul meu e pe cale de disparitie pt. ca a aparut mega-melcul-cel-rapid. Aceasta noua specie care ma pericliteaza pe mine este de fapt masina cu rulota tractata in spate (adica vezi tu tot melc cu casa in spinare). Au ajuns astia de aicea pana la nivelul in care au autocare intregi pt. o familie care in spate mai tracteaza si o masina (preferabil un Jeep ceva). Deci inchipuieti sa locuiesti intr-un autocar! Probabil cu 3 camere, 2 bai, sufragerie, bucatarie etc. etc. ce sa mai, mai mari decat apartamentul meu. Am vazut chiar si un camion (gen care trage TIRul) care tracta o mega-cochilie din asta) s-apoi sa-i vezi pe locatari, nu ca mine cu zambetul pe buze si transpirati, dar umflati, buhaiti, tumefiati dupa 4-6ore de condus si cu mirarea aia cum adica ce caut eu pe drumurile lor. Diferenta e ca e traiesc in cochilie, eu in afara ei unde ma retrag doar noaptea sau cand ploua precum intentia originala a naturii care s-a cam "denaturat" de atunci. Si culmea e ca uneori mai au si niste biciclete legate pe undeva prin spate ca vezi doamne, mai merg si cu bicicleta cica, dar din pacate sunt atat de ruginite de nefolosinta ca e parca un simbol al altor vremuri (precum potcoava si carul de lemn) pe care-l tin sa le poarte noroc.
E asta e viata cateodata, nimeni n-a zis ca e usor sa fi melc, lupta asta acerba pt. supravieture nu-mi da pace, dar ca un adevarat cavaler al absurdului, ma lupt continuu cu morile de vant si voi birui!!!
3000KM in exact o luna de cand am plecat!!!
3000km = 1 luna = Nova Scotia Cape Breton
Da domnilor si doamnelor, nu-mi vine nici mie sa cred, dar dupa atatea chinuri si clipe de extaz am ajuns si in zona aceasta din Nova Scotia care e superba cu muntisori de scot sufletul din mine, dar mi-am pictat un zambet pe fata de toata frumusetea, ca toti care trec pe langa mine si se asteapta la lacrimi raman uimiti.
Acum spre Newfoundland ultima provincie. Sper sa ma intorc in Toronto in prima saptamana din iulie!
Adios
Da domnilor si doamnelor, nu-mi vine nici mie sa cred, dar dupa atatea chinuri si clipe de extaz am ajuns si in zona aceasta din Nova Scotia care e superba cu muntisori de scot sufletul din mine, dar mi-am pictat un zambet pe fata de toata frumusetea, ca toti care trec pe langa mine si se asteapta la lacrimi raman uimiti.
Acum spre Newfoundland ultima provincie. Sper sa ma intorc in Toronto in prima saptamana din iulie!
Adios
duminică, 11 iunie 2006
Si cu biberonul continuam inainte...
Mda acum ca mi-am pregatit biberonul (vedeti mai jos) ma indrept spre provincia Nova Scotia cu un alt vaporas si pe urma spre ultima provincie va promit, Newfoundland (si dintre cele mai salbatice din cate am auzit).
Si acum la afacerea biberonul:
-de curand mi-am schimbat suzeta la biberon ca se cam uzase si curgea aiurea. Cum? Ce? Adica?
Well nu v-am zis ca bebeul dvstra (adica pardon eroul) are o pleosca de apa montata intr-un ruscas de spate care de nenumerate ori a starnit senzatie. Din aceasta pleosca iese un furtun cu un fel de valva (adica suzeta) prin care sugi apa in timpi de mergi intr-un mod f. convenient (adica pt. sugaciul dvstra). N-o sa uit niciodata reactia unor tipi in Cuba care credeau ca aveam tub cu oxigen in spate ca sa ne ajute sa urcam dealurile, ce si-or fi inchipuit ei de American gigolos.
Si astfel inca unul din misterele ciclismului a fost dezvaluit si tot inainte ca am un alt vapor de prins, azi s-ar putea sa fie ziua cu cele 2 curse de vapoare dar sa vad daca ajung pt. ca prietena mea ploaia s-a decis ca sunt cam murdar venit de pe insula si a inceput sa le toarne iarasi. Ciao stimabili!
Si acum la afacerea biberonul:
-de curand mi-am schimbat suzeta la biberon ca se cam uzase si curgea aiurea. Cum? Ce? Adica?
Well nu v-am zis ca bebeul dvstra (adica pardon eroul) are o pleosca de apa montata intr-un ruscas de spate care de nenumerate ori a starnit senzatie. Din aceasta pleosca iese un furtun cu un fel de valva (adica suzeta) prin care sugi apa in timpi de mergi intr-un mod f. convenient (adica pt. sugaciul dvstra). N-o sa uit niciodata reactia unor tipi in Cuba care credeau ca aveam tub cu oxigen in spate ca sa ne ajute sa urcam dealurile, ce si-or fi inchipuit ei de American gigolos.
Si astfel inca unul din misterele ciclismului a fost dezvaluit si tot inainte ca am un alt vapor de prins, azi s-ar putea sa fie ziua cu cele 2 curse de vapoare dar sa vad daca ajung pt. ca prietena mea ploaia s-a decis ca sunt cam murdar venit de pe insula si a inceput sa le toarne iarasi. Ciao stimabili!
Iles de la Madeleine
Ce zi? Mai rar are omul parte de asa o sambata cum am avut eu pe acest mic arhipelag de 6-7 insulite unite prin dune de nisip (circa 100km lungime) undeva in mijlocul oceanului la circa 140km de Prince Edward Island.
Pacat ca nu pot posta cateva fotografii, dar va pot spune ca a fost o placere sa ma trezesc la ora 6AM cu zumzetul oceanului sub geamul de la hostelul la care stateam si pe urma sa ma urc pe bicicleta neincarcata cu bagaje si sa zbor ca vantul de pe o insulita pe alta.
Am trecut prin mici sate pescaresti, am trecut pe langa nenumarate faruri pe maluri inalte si rosiatice, mici porturi pitite care mai de care, un traseu de biciclete de munte de vis chiar pe malul oceanului, fara trafic (da, sunt masini pe insula din pacate si chiar destul de multe pt numai 13000 de locuitori) printre brazi, jepi si malul Atlanticului (stiu ca ma repet dar efectiv e greu de pus in cuvinte acea senzatie si in plus nu pot posta nici imagini inca). Parca tot ce vazusem pana acuma, toate marea si chiar si muntisorii se intalneau aicea la o scara mult mai accesibila unui ciclist. Spre seara am avut peripetii ca am traversat un mic paraias pe bicicleta ca n-aveam chef sa-mi dau jos pantofii si am reusit!!! Pe urma au urmat niste vanturi adevarate uragane cred ca erau minim 80km/h si culmea cu valatuci de ceata, dar daca au iesit ceva poze cred ca vor fi chiar reusite iar eu mergeam sontac sontac pe niste plaiuri mioritice parca eram la munte in Romania, numai ca aveam si Atlanticul la orizont. Si culmea a fost ca imediat ce am ajuns inapoi la hostel si mi-am gatit o pasta pe cinste (am mancat toate 4 portii) a inceput sa le toarne o ploaie afara, v-am zis parca ma ajuta soarta cateodata, am uitat deja de cate ori am scapat la mustata de ploaie si alte belele.
Orisicum vizita pe insule a meritat cele 10 ore si 3zile pierdute cu traversatul cu vaporul si m-am simtit minunat, a fost oarecum ca si o mini-vacanta in vacanta daca exista asa ceva.
Salutari,
Mircea
Pacat ca nu pot posta cateva fotografii, dar va pot spune ca a fost o placere sa ma trezesc la ora 6AM cu zumzetul oceanului sub geamul de la hostelul la care stateam si pe urma sa ma urc pe bicicleta neincarcata cu bagaje si sa zbor ca vantul de pe o insulita pe alta.
Am trecut prin mici sate pescaresti, am trecut pe langa nenumarate faruri pe maluri inalte si rosiatice, mici porturi pitite care mai de care, un traseu de biciclete de munte de vis chiar pe malul oceanului, fara trafic (da, sunt masini pe insula din pacate si chiar destul de multe pt numai 13000 de locuitori) printre brazi, jepi si malul Atlanticului (stiu ca ma repet dar efectiv e greu de pus in cuvinte acea senzatie si in plus nu pot posta nici imagini inca). Parca tot ce vazusem pana acuma, toate marea si chiar si muntisorii se intalneau aicea la o scara mult mai accesibila unui ciclist. Spre seara am avut peripetii ca am traversat un mic paraias pe bicicleta ca n-aveam chef sa-mi dau jos pantofii si am reusit!!! Pe urma au urmat niste vanturi adevarate uragane cred ca erau minim 80km/h si culmea cu valatuci de ceata, dar daca au iesit ceva poze cred ca vor fi chiar reusite iar eu mergeam sontac sontac pe niste plaiuri mioritice parca eram la munte in Romania, numai ca aveam si Atlanticul la orizont. Si culmea a fost ca imediat ce am ajuns inapoi la hostel si mi-am gatit o pasta pe cinste (am mancat toate 4 portii) a inceput sa le toarne o ploaie afara, v-am zis parca ma ajuta soarta cateodata, am uitat deja de cate ori am scapat la mustata de ploaie si alte belele.
Orisicum vizita pe insule a meritat cele 10 ore si 3zile pierdute cu traversatul cu vaporul si m-am simtit minunat, a fost oarecum ca si o mini-vacanta in vacanta daca exista asa ceva.
Salutari,
Mircea
vineri, 9 iunie 2006
Din Prince Edward Island
O insula mirabolica cu un pamant rosiatic ca niciodata. Am avut norocul sa am Parcul National PEI numai pt. ochii mei ieri, avand in vedere ca vremea a fost extrem de vantoasa si furtunoasa, d-abia d-abia m-am strecurat printre cateva ploi. Nu-mi venea sa cred: dune intregi de nisip, mal inalt si rosiatic, covoare de iarba unduind in vant si valuri inspumate, nici nu se poate descrie in cuvinte. Dar am avut parte de oameni de treaba, astfel incat am primit iarasi mancare, am dormit la adapost la un centru comunitar si intr-un parc, deci nu ma pot plange ca n-o duc rau.
Si acuma nebunia secolului, ma duc pe insula Isle de la Madelaine in mijlocul oceanului. Trebuie sa ma grabesc ca pleaca ferry-ul in 30min din Surrey (dureaza 5ore traversarea iar insula am inteles ca e cu adevarat iesita din timp, atemporala, timeless...). D-aia nici nu ma voi intoarce decat duminica seara asa ca nu va asteptati la mesaje in viitorul apropiat.
Un weekend placut! Ce notiune weekend? La mine e weekend tot timpul :)
miercuri, 7 iunie 2006
Si cateodata dai de...
Cateodata dai de niste oameni minunati care dupa o zi grea de ciclism de peste 100km cu vantul din fata, iti deschid usa si sufletele fara macar sa te cunoasca. Asa se face ca aseara am stat la Linda si Peter Walsh in Shediac si m-au invitat la masa, mi-au oferit o bere, dus cu prosop, pat cu asternuturi, conversatie, m-au facut sa ma simt ca fiul ratacitor si mi-au dat un adevarat sens al ospitalitatii locale. Nebunia lor este de a merge cu o mica barca cu panze (cam 10m lungime) prin lume, in special in Marea Caraibe de unde au niste povestioare minunate. Orisicum n-am incetat sa povestim pana aproape de miezul noptii, iar Peter mi-a aratat toate "jucariile lui", ca este inginer si si-a construit o gramada de chestii precum si ambarcatiunea.
De dimineata n-au ratat ocazia sa-mi ofere si micul dejun si cateva mere pt. drum, asa ca plec din New Brunswick cu zambetul pe buze si multumesc lui Dumnezeu ca mai exista asemenea oameni in aceasta lume.
Multumiri!
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com
Ultimele impresii despre New Brunswick
New Brunswick a fost o provincie mai dificila ca n-a vrut cu adevarat sa-si deschida "sufletul" decat spre sfarsit, asa ca in primele 4 zile in aceasta provincie nu pot spune ca am fost f. incantat de multe. Trebuie inteles totusi ca anumite chestii care le poti vedea cu masina in cateva ore, pot dura cateva zile cu bicicleta. Deci daca pe o distanta de 100km (distanta mea medie pe zi) nu gasesti mai nimica interesant cum se intampla in anumite zile intr-o tara de magnitudinea Canadei, atunci asta e...
Noroc ca spre sfarsit deci ultimele 3zile (din 7in total in provincie) am avut parte de cateva "nestemate" precum parcul national de pe malul Atlanticului (eu ii spun Kuchi Buchi) si in general dunele de nisip interminabile de pe malul oceanului (ieri am trecut pe langa una de 12km lungime, pe care se construise un podet de lemn de circa 2km, deci sunt si locuri frumoase, dar nu la fiecare pas. Ieri am mers si pe drumulete superbe pe malul oceanului, cu multe case de vacanta si bineinteles cu vantul din fata ca doar na, nu le poti avea pe toate acuma :)
Cred ca si de aceea n-as putea sincer recomanda cuiva sa faca turul Canadei cu bicicleta pt. ca sunt zile in care drumurile sunt plicticoase, nu vezi mai nimic interesant, dar si cateodata dupa o cotitura de drum ramai surprins cum ti se schimba ziua. Sunt convins totusi ca alte tari precum cele europene sau altele mai exotice nu sufera de aceasta problema din cauza distantelor mult mai mici (totul este comprimat la o scara mult mai accesibila cu bicicleta). In sfarsit, toate trebuie puse in contextul corespunzator.
Legea ciclistilor de lunga distanta (a la Murphy):
-daca vreodata se intampla sa inaintezi melcisor pe un drum prost pavat, atunci sansele sunt maxime ca in momentul in care 2 vehicule calatorind in directii opuse (preferabil tiruri imense) se vor intersecta, o vor face in perfecta aliniere cu tine. Si in general o vor face undeva unde marginea drumului este nepavata si cand urci din greu un deal abrupt cu vantul din fata!
Asa sunt toate, nu te joci cu destinul! :)
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com
marți, 6 iunie 2006
2000km
Melcul a avansat 2000 de kilometri!
Da am facut-o si p-asta! Sunt acum pe langa Bouctouche la nord de Moncton aproape de Confederation Bridge - Prince Edward Island (urmatoarea mea victima, adica provincie).
Aseara am avut parte de o noapte magica dupa ce a trecut o furtuna f. aproape pe malul Atlanticului in feericul parc national Kouchibouguac. Am vazut astfel un ocean destul de violent, cu cerul plin de nori amenintatori si am campat chiar aproape de malul oceanului, n-am avut curaj s-o fac chiar pe plaja ca erau niste vanturi in timpul zilei de mi-ar fi maturat cortul cu mine si cu bicicleta inauntru cu tot.
Numai bine si pedalam inainte!
Da am facut-o si p-asta! Sunt acum pe langa Bouctouche la nord de Moncton aproape de Confederation Bridge - Prince Edward Island (urmatoarea mea victima, adica provincie).
Aseara am avut parte de o noapte magica dupa ce a trecut o furtuna f. aproape pe malul Atlanticului in feericul parc national Kouchibouguac. Am vazut astfel un ocean destul de violent, cu cerul plin de nori amenintatori si am campat chiar aproape de malul oceanului, n-am avut curaj s-o fac chiar pe plaja ca erau niste vanturi in timpul zilei de mi-ar fi maturat cortul cu mine si cu bicicleta inauntru cu tot.
Numai bine si pedalam inainte!
1 iunie
1 iunie = ziua copilului, ziua in care am intrat in New Brunswick si am ajuns la Atlantic, ziua in care am schimbat ora, limba (whooah am reajuns la engleza) si anotimpul pt. ca see pare ca iar infloreste liliacul si lalele care se scuturasera de demult in Toronto. V-am spus ca e ceva ciudat cu timpul: cred ca am de-aface cu timpul natural si nu cu cel abstract dictat de un ceas...
Nelamuriri:
De ceva vreme incepusem sa ma ingrijorez ca nu intelegeam ce se mai intampla. Cand am plecat din Toronto se facea intuneric cam pe la ora 9:15PM dar pe masura ce inaintam in calatorie parca si intunericul venea mai rapid. Eh, si ca sa vezi cum toate se elucideaza cand treci podul din Quebec in New Brunswick, iti pica fisa. In mijlocul podului tanc, s-a schimbat ora, mai adica am trecut la timpul Atlantic ceea ce inseamna ca am pierdut o ora. V-am zis eu cu timpul asta nu e de gluma. Eh bine ca nici eu nu m-am dat asa de usor batut cu una cu doua si vezi tu ca m-am pus si am traversat linia fictiva a timpului din mijlocul podului, inainte si-napoi numai asa ca sa-i fac timpului in ciuda si am castigat si pierdut astfel cateva ore pana m-am saturat, dar cel putin acum inteleg de ce se lumina la ora 4AM si era bezna la 8:45PM. Vedeti ce lucruri de importanta crucisatoare despre spatiu si timp invata omul intr-o calatorie ca aceasta? Deci aveti grija cand traversati un pod ca nu se stie niciodata cand se shimba ora!
Nelamuriri:
De ceva vreme incepusem sa ma ingrijorez ca nu intelegeam ce se mai intampla. Cand am plecat din Toronto se facea intuneric cam pe la ora 9:15PM dar pe masura ce inaintam in calatorie parca si intunericul venea mai rapid. Eh, si ca sa vezi cum toate se elucideaza cand treci podul din Quebec in New Brunswick, iti pica fisa. In mijlocul podului tanc, s-a schimbat ora, mai adica am trecut la timpul Atlantic ceea ce inseamna ca am pierdut o ora. V-am zis eu cu timpul asta nu e de gluma. Eh bine ca nici eu nu m-am dat asa de usor batut cu una cu doua si vezi tu ca m-am pus si am traversat linia fictiva a timpului din mijlocul podului, inainte si-napoi numai asa ca sa-i fac timpului in ciuda si am castigat si pierdut astfel cateva ore pana m-am saturat, dar cel putin acum inteleg de ce se lumina la ora 4AM si era bezna la 8:45PM. Vedeti ce lucruri de importanta crucisatoare despre spatiu si timp invata omul intr-o calatorie ca aceasta? Deci aveti grija cand traversati un pod ca nu se stie niciodata cand se shimba ora!
joi, 1 iunie 2006
NEW BRUNSWICK
NEW BRUNSWICK!
Hey, nu-mi vine sa cred ca am ajuns in sfarsit la Oceanul Atlantic!!! In provincia New Brunswick a Canadei, sunt nebun de fericire, dupa peste 1800km cu bicicleta si tot atatea incercari mi-a zambit si mie soarta si am ajuns la marele ocean care a constituit limita cunoscutului in lume pt. mii si mii de ani!
De aici tot inante, intentionez sa cobor de-alungul coastei pana pe insula Prince Edward Island, pe urma o-m mai trai si o-m mai vedea...
Numai bine suflete calatoare!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)