joi, 2 noiembrie 2006

Povestea cuplului asiatic

-intalnire de gradul III pe varful acestui munte la cam 2300m. Se pare ca altitudinea are efecte ciudate asupra oamenilor. Tocmai “trageam” si eu pozele de rigoare dupa ce de cateva ore bune suferisem ca un caine intr-un vant frontal de-ti venea sa-ti iei campii cand aud acest cuplu asiatic exclamand : ‘Nu se poate, asta e o bicicleta? Nu are motor?’ La care eu foarte calm si cu zambetul pe buze le-am spus ca intr-adevar e o bicicleta si-mi venea sa adaug ca motorul sunt eu, chiar in fata lor in carne si oase (mai mult oase, dupa parerea lor). ‘Nu se poate asa ceva! Ai urcat muntii astia pe chestia aia?’ (si le vedeam ochii inspectand cu neincredere bicicleta, parca cautand un motor misterios). Da si nu numai muntii acestia dar si multi altii avand in vedere ca am venit tocmai din Toronto, Canada pe bicicleta asta. La faza asta au ramas pe spate : ‘Din Toronto, CANADA? Pe chestia asta? Sigur nu are motor?’ Imediat din poseta iese aparatul foto si astfel eu si Kiki am devenit celebritati instantanee.


N-am sa uit reactia acestei tipe, parca efectiv descoperise un dinozaur inca in viata, nici macar nu putea sa-si articuleze cuvintele de emotie si de neincredere: parca intrase in soc, de fiecare data cand deschidea gura ma intreba unde e motorul? Si mai tipa si cu gura pana la urechi la sotul ei (care saracul era cam tare de urechi, ca purta un aparat auditiv) si nici el nu stia ce sa mai spuna. Intrebare de baraj : ‘Nu se poate asa ceva. Imposibil. Si unde o sa dormi diseara?’ Nu stiu, pe undeva pe marginea drumului, in cort, in boscheti, in frig. Chiar si dupa ce ne-am luat ramas bun, parca le simteam privirile pline de neincredere cum ma urmaresc din masina, doar-doar m-or vedea cum pornesc motorul. I-am lasat efectiv cu gura cascata, am incalecat pe Kiki, am pus pistoanele in actiune (adica picioarele mele de fier) si am pornit ca nebunul la vale pe partea cealalta a muntelui (am tras-o doar pe dreapta cand i-am vazut in oglinda retrovizoare, ca mi-era frica ca atat de socati cum sunt, sa nu dea naiba peste mine).

Niciun comentariu: