- l-am vazut dinspre nord, l-am vazut dinspre sud, l-am vazut de sus, l-am vazut de jos. M-a impresionat din toate aceste puncte de vedere, dar totusi nu mi-a depasit asteptarile. Am fost putin dezamagit de fumul ce umplea acest canion, fum de la padurile ce ard prin apropiere (se pare ca majoritatea sunt controlate si chiar pornite de catre Fire Service ca sa mai scape de lemnele uscate etc. replicand un proces natural), dar mai ales de norii maro de polutie ce plutesc amenintator peste toata aceasta zona, nori ce provin de la centralele pe carbune, orasele din imprejurimi si miile de masini. Totul parea putin intr-o ceata, detaliu disparea, cerul maroniu...
Dar adevarul e ca ma si asteptam la enorm de la acest loc, pe cand de la celelalte parcuri nu ma asteptam la nimic. Si totusi nu ma intelegeti gresit, ca nu e ca si cum n-am fost impresionat, dar a necesitat mai mult timp si rabdare decat ma asteptam.In plus oboseala aceasta acumulata de aproape 2 luni de goana prin America si-a spus cuvantul. Ma simt efectiv sleit de puteri, am nevoie sa-mi reincarc bateriile ca sa pot continua ca mai inainte.
In plus pe partea sudica era o mare de oameni peste tot, care de care sa se inghesuie, sa dea din coate, sa fotografieze si sa filmeze tot daca ar fi posibil. Cateodata intelegi ce vor sa spuna filozofii cand iti spun ca a vedea nu e acelasi lucru cu a te uita sau si mai rau captura o imagine pe pelicula.
Am vazut Grand Canyon? DA, pot spune ca dupa cel putin vreo 4 zile in acest parc si in special dupa ziua de ieri in care am stat pe o muchie de stanca la marginea canionului, intr-o liniste deplina, fara alti turisti, ore in sir, l-am vazut si l-am intes. Am vazut raul Colorado cum aluneca alene la vale printre peretii de stanca la 1000m sub picioarele mele, am vazut cum timpul lungeste umbrele ce se reflecta in jocuri magice pe acesti pereti, am vazut cum se umple valea cu fum albastrui, am vazut stelele si luna rasarind. Este uimitor cat de mult poti sa vezi si sa intelegi cand nu iti propui altceva decat sa stai pe muchia unei prapastii si sa absorbi totul. Nu simteam nevoia sa merg pe nici un traseu, nu ma interesa sa mai fug nicaieri cu bicicleta, tot ce vroiam era linistea si privelistea aceasta neasamuita in care sa ma pierd. Si toate acestea erau exact la picioarele mele!
Si astfel am atins si ultimul meu punct de pe lista din SUA. De acum nu-mi ramane decat sa ma odihnesc putin undeva la caldurica, sa ma indrept incet spre San Diego si in final sa ajung cumva la San Francisco odihnit si gata de a ataca America de Sud impreuna cu Mirela la inceputul lui decembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu