Am trait prin nopti fara electricitate, am trait prin seri fara de mancare, am trait fara apa calda, in frig, am trait prin comunism. M-am jucat descult prin praf, m-am jucat printre gunoaie, m-am jucat prin balti si ruine. Am fost odata copil si pot spune ca nimic din acestea nu m-a afectat. A fost una din perioadele cele mai fericite din viata mea, libertatea de a face ce te duce capul (si la varsta aia nu prea te duce :)
Copilaria e acea varsta a inocentei, in care nu conteaza lipsurile ci timpul petrecut la joaca alaturi de prieteni, nu conteaza locul ci anturajul, nu simti greul ci doar asa numita "lightness of being" (adica oarecum o viata usoara si bohema).
Dar d-abia aicea in Mexic dupa zeci de ani departare de copilarie am vazut lucrurile din alta perspectiva. Dupa atat timp mi-am pierdut si eu inocenta copilariei si uitandu-ma pentru prima oara la aceste cartiere de carton si scanduri stand sa se pravaleasca la prima ploaie in Tijuana, am vazut cu ochi de adult durerea unui parinte. Am simtit sufletul acela sfasiat de neputinta de a face mai mult pentru copilul ei, copil ce se juca nepasator printre gunoaie, prin praf, prin valurile vremii.
Si asa se face ca Tijuana a fost singurul loc din Mexic pe care nu l-am putut accepta. A fost totul impins la limitele intelegerii umane. In aerul acela inrespirabil, in viata aceea infecta, am privit pentru prima oara mai adanc decat niciodata si n-am fost capabil sa inteleg. Chiar daca sunt convins ca pentru copii acesta era un loc ca si oricare si ca viata in astfel de "cartiere" poate decurge cat de cat normal, am trait durerea prin ochii unui parinte
E sfasietor, mai ales in comparatie cu modul in care traim noi. Cred ca toti ar trebui macar sa vedem de aproape (nu distorsionat de TV) daca nu sa traim aceasta viata pentru o zi pe an, ca sa intelegem ce avem, cine suntem si de cat de banale sunt uneori problemele noastre de zi cu zi. Stres? Ce stres avem noi fata de a privi moartea, foamea, frigul si durerea in fata zilnic, cu rasaritul fiecarui soare? Noi avem luxul de a respira, altii nici macar acest lux nu il au, iti ard plamanii in Tijuana.
In Tijuana incetezi sa mai fi om, devii salbatic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu