- azi am atins cea mai inalta altitudine din aceasta calatorie cat si din viata mea. Am urcat in ceruri pana la 2926m (pornit acum 2 zile de la 1100m si azi dimineata de la 1700m). Nu se poate pune in cuvinte acesta experienta, trebuie traita! Numai eu stiu prin ce am trecut. Acolo in creierii muntilor am inspirat cu pofta aerul curat si rece si mi-am rostogolit privirile insetate spre orizonturi ce se intindeau sute de km. Aicea am realizat cat de sus am ajuns in aceasta calatorie dpdv fizic si mental. Am invatat ce inseamna sa ai rabdare de la acesti munti, am invatat ce inseamna suferinta a carei picuri de durere iti otravesc incet sangele din vene, dar mai presus de toate am invatat sa nu ma las batut, sa nu ma las prada deznadejdii, sa dau totul din mine. Am invatat sa traiesc.
In plus inca un fapt de care sunt mandru a fost ca nu m-am calicit. Am invatat umilinta de la munti. In momentul cand am ajuns la acea altitudine, Mircea cel de odinioara, s-ar fi dat jos de pe bicicleta si ar fi pornit ca bezmeticul in sus pe munte, numai ca sa se dea cu pumnul in piept ca a urcat pana la 3000m, acea obsesie a omului cu cifrele si cu maximele. Dar nu eu, nu de data aceasta. Toate la timpul lor. Cu zambetul pe fata am coborat pe partea cealalta a muntelui. Cum zic englezii: “After all, tomorrow is another day”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu