-cum m-a intampinat Mexicul? Well, in afara micutului orasel Sonoyta care mi-a adus oarecum aminte de Cuba cu aerul incins, praful, cladirile derapanate si lumea in strada incercand sa-ti vanda tot felul de prostii, restul a fost totul desert. Fierbintele si nesfarsitul desert Sonora! Pot spune ca am simtit un fior de bucurie sa intru iarasi intr-o tara spaniola, bombardat peste tot cu pancarde, semne si lozinci in aceasta limba.
Din pacate acest fior de bucurie a fost rapid inlocuit cu unul de teama cand mi-am dat seama ca autostrada pe care voi avea de parcurs 200km era extrem de ingusta si plina de TIRuri si autobuze. Astfel m-am vazut nevoit sa intru pe vrute pe nevrute in sant daca mai vroiam sa raman in viata si nici asta nu era chiar usor. Deseori marginea carosabilului pavat se termina brusc cu o diferenta de nivel de peste o palma fata de santul plin de scaieti care-mi era singura oaza de protectie (pe alocuri era o diferenta de peste 30cm). Nici macar in santuri nu pot scapa uneori, nici macar in santuri!
Oare cati dintre voi stiti cu adevarat ce inseamna sa privesti moartea in ochi cu fiecare TIR sau autobuz ce trece la cativa centimetri de tine la peste 100km/h? Sa-ti simti sangele inghetandu-ti in vene, sa simti cum ti se taie rasuflarea, sa auzi acel huruit infernal al zecilor de roti ce vor sa te taie in bucati precum Horia, Closca si Crisan, sa simti acel val de aer care mai intai te impinge inspre sant, dar care pe urma te trage inspre rotile apocaliptice, sa stai cu privirea pironita in oglinda retrovizoare ore intregi de-a randul contemplandu-ti vulnerabiliatea si mortalitatea.
Nu este o experienta placuta sa te simti ca si cum mergi cu pistolul in ceafa si cu gloantele (TIRuri, camioane, autobuze, masini) ce zboara la viteza mortii suierandu-ti in urechi. Stai si te intrebi, oare care isi va nimeri in final tinta? Oare care dintre sutele de cruci de la marginea drumului, simbolul celor ce-au ramas in urma pt totdeauna, va fi a mea? Oare cati dintre voi va treziti dimineata si va ganditi ca azi s-ar putea sa fie ultima voastra zi pe pamant? Oare norocul, soarta va fi de partea mea la infinit? Ma indoiesc...
A-CROSS INFINITY = CRUCEA INFINITULUI
Dar surprinzator fata de alte ori cand injuram profuz si ma cuprindea o furie acerba, de data aceasta am ramas calm, enorm, enorm de calm : nu puteam schimba nimic si mai aveam sute de astfel de kilometri in fata. Oricum ar fi aceasta ultima zi, viata trebuie savurata pana la ultima picatura, pana la ultima respiratie, pana la ultima bataie de inima. La ce folos sa te agiti? Desertul Sonora le inghite pe toate intr-un final. Si eu voi fi nisip!
Cel mai usor e sa te resemnezi la faptul ca esti un nimic, un obstacol in calea tuturor, ca propria viata nu-ti apartine si ca singura ta scapare ramane in acel sant plin de gunoaie si de scaieti de la marginea drumului, care cateodata e inaccesibil. Intr-o lume vesnic grabita, ma simt precum o specie pe cale de disparitie. Cum sa nu devii superstitios, cum sa nu te rogi la ceruri, cum sa ramai acelasi care ai fost, cand mori cu fiecare clipa, cu fiecare glont, cu fiecare TIR?
Exagerez? Nu cred, dar sa va vad macar pentru o clipa in locul meu, o clipa doar, nu mii de secunde, sute de minute, zeci de ore ce pentru mine par cat ani! Anii nefiintei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu