-m-am nascut liber, plin de imaginatie si de avant, intr-o lume dura si rece si straina. Eu sorbeam soare si de multe ori era innorat, eu eram insetat sa fug si de mult ori eram strans intre 4 pereti, eu visam la lumi ireale si realitatea ma pedepsea in real. De cand ma stiu nu m-am lasat inrobit, n-am suportat niciodata sa fiu constrans, obligatia de a face ceva m-a facut de multe ori sa ma distantez de acel ceva. Taceam, le faceam de mantuiala cu scarba. Devenisem paroxismul mediocritatii, exact ce-mi doream, sa ma disolv in mediocritatea de aur, sa devin invizibil societatii.
In felul acesta nu mi-a placut scoala: chiar subiecte care ma interesau, autori etc. deveneau anosti cand trebuiau invatati cu forta. Da, nu mi-e rusine sa afirm ca l-am urat pe Eminescu, pe Sadoveanu, am urat engleza, franceza. Matematica mi se parea prea exacta, fizica incerca sa explice unele fenomene care erau cu mult mai interesante neexplicate. De ce sa explici gravitatea unui copil in cuvinte tehnice? Pentru mine gravitatea exista numai in marul care i-a cazut in cap lui Newton, mai mult nu vroiam sa stiu. Imaginatia mea se infiripa in pagini de povesti, in romanele lui Jules Verne, in orice imi pica in mana (da, chiar si Creanga, Caragiale s.a. atata timp cat nu-i studiam la scoala) pana in orele tarzii ale noptii. Da, nu mi-e rusine sa admit ca uitam dinadins sa-mi fac temele, pentru mine existau intotdeauna lucruri mult mai interesante. Saraca mama trebuia sa semneze in carnetul meu de note: „Tovarasa Tinca, sa stiti ca baiatul dumneavastra isi uita caietul de teme acasa si sa-si faca temele!” Pentru mine era pura poezie! Teme? Auzi, tu! De cand inveti sa vorbesti si sa citesti lumea asta iti da teme, datorii, iti dicteaza ce sa faci, cum sa fii, ce sa devii.
Acum nu vreau sa dau de inteles ca fara de scoala ar fi mai bine, dar adevarul e ca pentru mine scoala a incetat sa mai fie interesanta dupa ce am invatat sa scriu si sa citesc si am putut eu sa aleg ce vreau sa „rumeg”. Cu mult mai tarziu, pe la inceputul liceului, am inceput sa ma „incalzesc” iarasi la anumite subiecte, chiar daca impuse. Eu vedeam poezia din toate, eu nu intelegeam sa intrerupi joaca pentru alte responsabilitati. De ce sa faci viata mai searbada decat e? Bucura-te de ea, ca in final toti ajungem la aceeasi destinatie. Si cuvantul responsabilitate: atat de bine ales, pare atat de greoi, de sumbru, atat de sacadate acele silabe sadice. Singura responsabilitate e sa traiesti cum vrei. Atat.
Eu nu am cerut dreptul la viata si ca atare nici n-am vrut sa fiu subjugat de viata tipica: scoala, facultate, slujba, masina, casa, nevasta, copii, nepoti, pensie: un continuu lant de sacrificii care-mi ghidau pasii spre moarte. Atunci de ce m-am mai nascut liber? Ca sa traiesc viata in lanturile unei dictaturi umane, mai rea ca a oricarui dictator (chiar si raposatul nostru tovaras nu avea atata influenta precum „normele societatii”). Nu! Aveam dreaptul la viata! La propria mea viata!
Eu visam la o lume mai buna, la o lume fara constrangeri. De aceea am fost insetat si sa calatoresc, sa dau frau liber avanturilor si imaginatiei mele, sa ma pierd pribeag prin lumea povestilor de odinioara, sa retraiesc acele clipe ale copilariei, acele clipe cand eram mai aproape de mine insumi decat niciodata. Vibram de mine! Ce face aceasta calatorie pentru mine? Este drogul fericirii, este regasirea copilului din mine, reintoarcerea la purul in care m-am nascut.
Eu vad poezia in viata, dar viata mondena nu vede poezia in mine!
Descatusat, dar niciodata liber
Mircea
La multi ani mami! Mersi ca mi-ai dat aripi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu