-dupa nume n-ai zice, avand in vedere norii negri de esapament cu care te intampina Buenos Aires, dar si acest oras are un aer aparte, nu curat, dar aparte. Fata de Santiago este mai putin „bibilit” si are mai putin alura aceea de modern, de cosmopolitan. La tot pasul te intampina tot felul de lozinci/propaganda pe orice perete (Venceremos!), care pereti la randul lor sunt si ei intr-un stadiu avansat de derapanare, tencuiala de pe cladiri se desprinde incet si parca neluata in seama de nimeni. Buenos Aires pare sa fi ramas inghetat in ziua de ieri, de aceea si impresia ca parca te afli oarecum in Europa interbelica (sau cel putin cum mi-as imagina-o eu). Asta nu inseamna ca nu are o multime de cladiri deosebite, bulevarde late si parcuri imense.
-iara a traversa o strada in Buenos Aires este o adevarata aventura. Bulevardul lor principal are cam 6 benzi in fiecare directie si implicit nu este chiar prietenos pentru pietoni care trebuie sa alerge in timp ce masinile asteapta ca niste fiare cu motoarele turate (chiar ai nevoie de cateva semafoare ca sa poti sa traversezi. Au cateva „insule” unde pietonii pot sa astepte).
-dar faptul cel mai interesant despre Buenos Aires sunt ritmurile de tango. Nimic nu mi s-a parut a capta mai bine esenta acestui oras decat acel dans ce „zvacnea” cu pasiune, iradia atata energie in miscari precise, senzuale, primale... In lumina apusului de soare, pe o strada in inima Buenos Aires, rasunau ritmurile de tango, ritmurile unei vieti de odinioara ce a refuzat sa moara. Cum sa uiti acea privire inflacarata a dansatoarei, cum sa nu te lasi cucerit de acea poveste in miscare, cum sa nu te bucuri de ultima noapte impreuna in America de Sur, in Buenos Aires?
HEMOS VENCIDO!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu