luni, 26 februarie 2007

Prin locuri mai ascunse

-n-am de ce sa va plictisesc cu faptul ca m-am luptat cu dealurile interminabile, cu un vant care ameninta sa ma impinga in directia opusa de care vroiam si cu acele TIRuri imense care ma zburau de pe carosabil.


-partea interesanta a aparut dupa ce am trecut de Richmond si am intrat intr-o zona bucolica plina de livezi cu pomi fructiferi, vie si ferme cocotate care mai de care pe aceste delusoare verzi atat de incantatoare privirii.


-asa se face ca am gasit si acest loc inedit de innoptat la un tip foarte „gigolo”, sa-l numim metaforic „Nor Alb”, cu parul lung in vant, in pantaloni scurti negri de piele, cu o camasa de Don Juan si descult care mi-a aratat cu multa placere si entuziasm locul superb pe care-l avea. Erau cateva corturi in stil indian (Teepee) cu saltele si tot felul de obiecte de arta nativa indiana, chiar si cu un loc de facut focul in centru pt. a topi frigul noptii. O alta experienta placuta a fost dusul exterior, oarecum aducandu-mi aminte de alte vremuri. Asa o placere simpla si placuta sa faci dus (era posibilitatea si de baie, dar „pinguina” mea e in tara zapezilor) in natura, in acea vegetatia luxurianta. In plus avea o gradina superba plina de flori inmiresmate al caror parfum l-am putut savura in tihna dintr-un hamac leganat usor de o briza racoroasa sub lumina argintie a lunii. Ah, cata liniste si pace! Noapte buna!

Niciun comentariu: