-incet-incet m-am mai dezmeticit si eu putin si am capatat curajul sa ma urc pe bicicleta si sa descopar acest taram cu capu-n jos, unde mi-a trebuit ceva timp doar sa ma obisnuiesc ca se conduce pe partea cealalta a carosabilului, ca apa la chiuveta se scurge invers decat in emisfera nordica si ca soarele rasare la est dupa care se duce spre nord inainte sa apuna la vest (in loc sa treaca spre sud). Ciudata lume!
-asa ca m-am invartit putin prin Wellington si prin imprejurimi cu bicicleta. Mi-a placut de la bun inceput ca oraselul era cochet, curatel, cu case vechi cu arhitectura diferita, cocotate care mai de care pe dealurile din preajma centrului. Partea cea mai interesanta a fost litoralul care era foarte lat si plin de oameni iesiti sa se plimbe, sa alerge, cu bicicleta, cu surful, in alta cuvinte se punea foarte mult accentul pe a fi activ. Inca de mici, copiii alergau pe plaja in tot felul de concursuri, iar la ora pranzului erau oameni care schimbau costumul si cravata cu un wetsuit si se duceau windsurfing/surfing. Ce sa mai zic dupa ora 17:00h vedeai o droaie de biciclisti calare pe biciclete de curse, luptandu-se cu vantul.
-la plaja, iarasi, am ramas uimit cat de curata putea fi apa avand in vedere ca portul nu era prea departe. Chiar se pune accentul pe prezervarea mediului inconjurator pe aicea.
-a mai trebuit sa rezolv si cateva probleme administrative, precum sa-mi ridic noul pasaport, sa-mi cumpar cateva toale sa le inlocuiesc pe cele furate, sa ma documentez putin asupra traseului.
-am uitat sa mentionez ca Peter si Cristina sunt amandoi muzicieni si m-am delectat astfel si cu muzica clasica la vioara. Le multumesc din suflet ca m-au facut sa ma simt ca un oaspete de onoare, ne-am gatit cateva cine (eu cu mamaliga mea cea de toate zilele, iar ei cu niste mancaruri mai deosebite de pe aicea), am iesit la o pizza, ne-am uitat pe la cate-un film. Cel putin se mananca foarte sanatos pe aicea si se pune mult accentul pe produse biologice si cat mai pure. Dar asta nu inseamna ca toate sunt gustoase: mi-a dat Peter un praf verde cu apa la micul dejun, de parca beam iarba pisata, iar un produs numit „marmite” arata ca o caramida confectionata din ulei de motor solidificat si gustul nu era prea departe, dar altele mi-au placut). Si pe aicea mancarea la restaurantele chinezesti e chinezeasca fratele meu, nu ca cea americanizata de pe la noi. Cand ne-a adus puiul era cu tot cu oase, iar ratele le serveau intregi, bineinteles ca fara pene si gatite (dar cu cap si toate celelalte).
-am avut deasemenea oportunitatea sa ies cu Peter cu masinuta lui decapotabila, Mazda Miata, sa ne plimbam putin prin oras si imprejurimi. Astfel in timp ce faceam cateva poze la o casuta pe malul apei, am fost invitati de un tip inauntru la o cafea/jus ca sa vezi cat de primitori si de relaxati sunt oamenii pe aicea. Toate acestea mi-au starnit pofta sa descoper mai mult Noua Zeelanda, asa ca sa nu mai pierdem timpul, la drum tovarasi!
