Durerea ce se uita

-e si dupa cateva zile de liniste a venit momentul sa reintram in Chile si drumul cel mai direct era peste 3 lacuri cu vaporasul si bineinteles si cateva drumuri in parte neasfaltate. Ca sa vezi ce repede uita omul suferinta si durerea! Cred ca e un reflex natural de supravietuire ca altfel n-am mai intreprinde nimic. Puteam sa jur ca nu mai vreau sa vad drum nepavat si totusi... Se face ca dupa o croaziera placuta pe primul lac am avut de mers pe un mic drum nepavat de numai 3km pana la urmatorul lac. Nici o problema! A fost chiar dragut, destul de drept si plin de flori, parca ne-a adus aminte putin de Cuba si de jungla. De aici a urmat o alta mica croaziera si pe urma CALVARUL!


-de aicea pana la cel de-al treilea lac erau 27km de chin. Cu riscul de a ma repeta, am suferit iarasi ca niste caini, in lumea dintre 2 lumi (adica la granita dintre Argentina si Chile) pe un urcus de 2km atat de abrupt si de alunecos ca d-abia am reusit cu chiu cu vai sa impingem bicicletele pana in varf la cam 1000m in alt. Eh de aicea a urmat coborarea! Ce placere, nu? NU! A fost o coborare de credeam ca n-o sa ajungem intr-o bucata. Efectiv un drum din acela rupt de munte, pe care treceau doar cateva camioane si autobuzele ce duceau restul turistilor dintr-o parte-n alta. Ni se topeau efectiv placutele de frana (mergeai aproape continuu cu franele puse ca n-aveai alta sansa), derapam peste tot, ne „asasinau” si mustele acelea imense, mai si picam din cand in cand, chin, chin, chin...

Cand dupa vreo 5h de coborare „kamikaze” am ajuns in Peulla terminati (saracuta Kiki cred ca a picat de vreo 5 ori) la o altitudine de sub 200m, parca nu ne venea sa credem ca sunt teferi si nevatamati. O alta zi pe care sper sa n-o uit niciodata, desi incep sa am dubii: ca imediat ce te vezi cazat cu cortul (nu ne-am rasfatat la hotelul de $124/noapte) si cu ceva mancarica calda in burtica parca uiti de toate. Asa am ajuns si pe malul lacului Todos los Santos sa ne spalam pacatele si sa ne purificam prin suferinta.