Ce inseamna Pacificul pentru mine?
-te trezeste o ceata groasa, laptoasa si rece pacifica care te cuprinde din toate partile, te scufunda in elementul ei mistic, iti patrunde intreaga fiinta. In departare se aud valurile oceanului in surdina, valuri care aseara le-am simtit umplandu-mi sufletul de o fericire nemaiintalnita ce se amplifica cu fiecare val. Val dupa val.
-nu-mi venea sa cred ca am ajuns si pe malul oceanului Pacific, pentru mine, e ca si cum am stat in cele 2 capete ale pamantului in cadrul aceleiasi veri : am vazut rasaritul peste oceanul Atlantic cu batrana Europa pierduta in zari si aseara am privit apusul peste oceanul Pacific cu misterioasa Asie de dupa orizont. E o experienta de nedefinit, simt ca am trait in aceasta vara ani si ani de visuri care dintr-o dataau devenit realitate.
-oare acesta sa fie ultimul vis? Oare voi mai visa si la altceva? Greu de spus, pt. ca parca nu m-am trezit inca din faptul ca acest vis e realitate. Mult, mult prea frumos! Cred ca numai un Eminescu ar putea sa puna in cuvinte acest peisaj divin sau sa capteze oarecum ce simt descult cu fiecare pas in nisipul fin si rece pe o plaja pustie ce se intinde cat vezi cu ochii (cam 22km).
-am ajuns la orizontul nemarginirii, ma simt atat de liber precum pasarea scapata din colivie care zboara insetata de dorul de a pluti spre ceruri. Totodata ma simt incatusat de frumusetea locului acesta situat undeva intre sacru si primitiv, venit din negurile vremii. Simti ca aici a inceput istoria, te uiti in adancul oceanului si te gandesti ca aicea a inceput viata. Parca simti gustul acela salbatic pe care primul om care a vazut marinimia oceanului trebuie sa-l fi simtit, acel om primitiv care poate inca nu avea cuvinte sa gandeasca, acel salbatic neslefuit si dur fara un sens al esteticului, al poeziei. Dar poate in acest loc, acest salbatic a urlat din adancul fiintei sale la acest spectacol la care orice fiinta cat de cat rationala nu poate ramane neclintita si astfel a inceput poate ARTA, ideea de a transpune ceva atat de profund in imagini, sunete, cuvinte, din dorinta de a reda si altcuiva ceea ce simti vibrand cu intreaga ta fiinta. Aicea pe malul oceanului din care ne-am nascut cu sute si sute de milioane de ani in urma, ne-am reintors ca sa devenim cu adevarat oameni. Aici fata in fata cu infinitul, am incetat sa mai fi doar niste salbatici!
-si eu la randul meu am retrait acelasi sentiment, oglindit in apa acestor oceane primordiale, am vazut inceputul, am resimtit urletul acele din adancul fiintei, m-am cutremurat sub fiecare val inspumat care-mi ‘ineca sufletul de viata’ si am simtit nevoia de a reda acest sentiment si altora. Nu stiu daca am reusit, dar am incercat, eu stiu doar ce simt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu