Mount Rainier: spre Paradise

Un vulcan cat toate zilele.

Am urcat spre ceruri pe un drum ingust, linistit, cu serpentine. Superb, intre munte, rainforest si ceata. 30km de urcus non-stop si cu toate acestea imi venea sa-l iau in brate pe inginerul care a gandit drumul acesta: panta lina fiind esentialul. Cu toate acestea simteam cum spiritul muntelui ma trage in sus impotriva gravitatii.

Era aproape ireal, parca efectiv vulcanul era activ, invaluit in ceata si facundu-si rar aparitia poleit in zapada pe deasupra norilor. Pe marginea drumului caprioarele pasteau iarba fara nici o frica de oameni.

Cand am ajuns sus la Paradise cam pe la 1700m ningea. De ce se numeste Paradise? Pt. ca o fetita cand a ajuns prima oara aici pe pajistile alpine inflorite la umbra unui vulcan imens plin de ghetari si lacuri glaciare cu multi multi ani in urma, a exclamat: "Daddy, this is what Paradise must be like!" ("Taticule, asa ar trebui sa fie Paradisul!). Si asa a ramas numele...

Noroc ca am avut unde sa stau la un Visitor Centre si sa astept sa se opreasca cat de cat ninsoarea. M-am uitat la filme documentare, am vizitat muzeul, am facut chiar si un dus, dar habar n-aveam eu ce ma astepta.

Si anume: coborarea de 30km pe partea cealalta. Incepuse sa se faca cam tarziu si nu prea aveam multe optiuni cu cazarea pe varf asa ca am prins un moment cand s-a oprit ploaia/ninsoarea si am zis hai s-o tai la vale. Si dus am fost, cu Kiki, ca valul si ca vantul, numai ca ne-a prins ploaia. Si inca ce ploaie, mai sus era un fel de lapovita rece de-ti intra pana in oase, mai jos o ploaie deasa cu picaturi mari care te izbeau in fata piscandu-te. Cu mainile inghetate, tremurand (desi aveam cam toate hainele pe mine), ud fleasca coboram cu peste 45km/h din creierul muntilor. Eh, si am ajuns si la poalele muntelui Rainier, cu apa siroind pe hainele mele direct in pantofii in care pluteam si am gasit un camping Ohanapecosh unde am intrat rapid intr-un WC si m-am schimbat, mi-am facut ceva cald de mancare si dintr-o data s-a incalzit spiritul. Si am bagat-o si pe Kiki in WC ca era si ea fleasca saracuta, vai de capul ei, dar cel putin acum a invatat sa inoate destul de bine.

Aventura continua.