-si tot pe drumuri din ce in ce mai derapanate urcam peste munti intr-o canicula de ne topeste zilele din noi. Azi am vazlit efectiv pe o mare de nisip in care bicicletele noastre erau precum un ‘dusty submarine’ scufundandu-se cand in nisipul cel fin, cand in pietrisul marunt, cand intr-un sant. Pe alocuri mai plutea si cate o balega pe care o asemuiam unor frumosi nuferi inmiresmati si aveam astfel satisfactia sa mai alunecam si pe ele ca erau taman in mijloculul drumului. Ca sa apreciati cu adevarat calitatea ‘carosabilului’ pe aicea. pana si ursii venisere sa-si faca nevoiele pe Trans Canada Trail dupa cum se putea observa dupa coloritul inedit al ‘rahatilor’ lor plin de samburi de ciresi (am inteles ca le plac la nebunie si sunt multi pomi fructiferi prin zona) sau diverse alte fructe de padure. Daca v-ati putea inchipui cat de frustranta a fost aceasta portiune de vreo 20km ati avea tare multa imaginatie, mai ales ca era si tare abrupta pe alocuri si trebuia sa ne impingem bicicletele. Cum spunea Mirela : ‘bicicletele alunecau in jos, picioarele la fel, iar noi trebuia sa urcam muntii’.
Doamne si soarele ardea, gaturile ni se uscau de sete, am lins vreo 3-4 litri de apa fiecare (adica toata apa) si noroc ca am gasit un rau rece de munte in care am sarit imediat sa ma mai racoresc putin si sa ne mai alinam putin setea. Se pare ca zona de aici sufera de o clima desertica ca soarele arde la peste 32gC zilnic si n-au mai vazut ploaie de vreo 7 saptamani. Lacurile au secat, vegetatia s-a uscat. Totul devine nisip si pulbere! Pana si Mirela intr-o perla de-a ei a spus : ‘Si eu voi fi nisip!’
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu