Singur in Vancouver

Si am ramas singur pe lume, in Vancouver!

Ma simt ciudat, Mirela tocmai a plecat, sunt undeva foarte departe (dar nu de lumea dezlantuita, ca si aicea sunt intr-un oras mare) de niciunde. Simti oarecum ca o parte din tine s-a desprins, ca un sloi de gheata dintr-un aisberg imens si ca plutesti la intamplare spre un alt niciunde.

Ce repede au trecut parca aceste aproape 40zile impreuna si ce incet treceau cu fiecare rotatie de pedala prin nisipul de pe K.V.R.! Cate locuri infinit de frumoase mi-au ramas inradacinate adanc in memorie, cate intamplari care de care mai aventuriere, cate personaje omenoase sau "colorate" am intalnit! Ah, viata de ciclist ambulant!

Cum a fost impreuna? F. f. fain, ne-am acomodat f. bine unul cu celalalt ca acum, precum am spus, simt ca o parte din mine a plecat, ma simt putin singur si fara rost, intr-un oras mare. Poate ca n-am mai avut chiar atat de mult timp sa-mi pun "sufletul pe hartie" (adica in acest jurnal, mai ales ca eram in doi si ca a trebuit sa tin si versiunea engleza, era mult prea multa munca si de multe ori eram prea obositi seara ca sa mai am chef de scris, preferam sa stam linistiti si sa luam cina impreuna, analizand intamplarile zilei si discutand traseele din ziua urmatoare). In final pot spune ca din doi ciclisti am ajuns unul, un intreg!

Cred ca solutia cea mai buna este sa continui la drum, aceste 4.5 zile pe care le-am petrecut in Vancouver au trecut val-vartej. Am de gand sa mai merg vreo 7-10 zile prin Canada pe Sunshine Coast si Vancouver Island inainte sa trec granita in Statele Unite.

Am sa vad pe unde ma indruma soarta si vanturile, dar maine sper sa plec la drum spre alte orizonturi. La drum Kiki, copila a vanturilor nebune, la drum!