De pe Vancouver Island

Si iara am sarit de pe o insulita pe alta pe malul imensului si infinit de albastru Pacific Ocean. Parca ma aflu undeva prin Hawaii cu plaji fine de nisip, vreme calda si insorita si la orizont lanturi muntoase imense: Coast Mountains si munti de peste 2000m pe Vancouver Island unde tocmai am aterizat acum.

Parca-mi vine sa o las incolo de bicicleta (kiki daca citesti asta sa nu te superi ca glumesc) si sa raman pe o plaja uitata pe malul Pacificului numai pentru mine,

Va salut si trebuie s-o tai

Ca ursul dupa mure

Mure, mure, mure, kilometri intregi de tufisuri pline de mure imense. Am facut o cura de mure de n-am treaba am "baut deja vreo 3-4 sticle". Embetat absolut! Adica sticlele mele de la bicicleta de 750mL le-am umplut si ras-umplut si m-am indopat ca un ursulet. Dar cum pot sa rezisti cand sunt atat de dulci si parfumate ca ma ameteste numai mirosul, parca te forteaza sa te dai jos de pe bicicleta si sa le infuleci cu pofta?

Iar peisajul e absolut superb ma aflu iarasi "sandwiched" intre munti si Oceanul Pacific de data aceasta, daca ar fi si mai putin aglomerat ar fi iarasi paradisul pe pamant. Orisicum ma plimb cu tot felul de vaporase ca trebuie sa fac "salturi" de unde se termina autostrada pe un mal pana pe celalalt, f. placut.

Va salut!

La cules de gunoaie

Si mi-am mai adus aminte de o intamplare haioasa. Ultimele zile in Vancouver le-am petrecut la un cuplu de ciclisti de lunga distanta, Ryan si Kristen pe care i-am intalnit prin Internet. Nu stiu daca am mentionat dar ei tocmai renunta la slujbele lor (sunt cam de varsta mea) si vor sa plece intr-o calatorie de minim 6 luni din Vancouver pana in Mexic si inapoi, dar daca pot sa munceasa pe drum, nu au un termen fix de intoacere si se gandeau sa vanda ceva fotografii, iar ea sa confectioneze papusele din plus. Sper sa aiba bafta!

Orisicum intamplarea haioasa are de a face cu faptul ca in momentul in care ne-am napustit noi la locul lor (inchiriau parterul la o casa) ei tocmai aveau un mic yard-sale (adica vindeau prostiile acumulate prin casa de-alungul anilor pe iarba din fata casei) ca sa mai stranga ceva bani pt. calatorie.

Asa se face ca la sfarsitul acestui yard-sale au mai ramas tot felul de prostioare care n-au reusit sa le vanda (precum mobila, carti, si alte vechituri) si cum nu mai vroiau sa le bage iarasi inauntru le-au lasat afara pe iarba si au pus un semn: FREE STUFF (adica lucruri pe gratis).

Si atuncea a inceput circul. Daca mai inainte nu aveau prea multi clienti, d-apai sa vezi cum se adunau ca ciorile la cadavre. Mai ca se impingeau unii pe altii care sa ia ce. Asa o comedie umana fantastica. Unii veneau timizi uitandu-se stingher in toate directiile, altii se infigeau si umpleau portbagajele sau desagile, altii le tot sortau de parca le inventariau sau le atingeau atat de gingas de parca erau piese de muzeu.

Dar cel mai comic a fost o chinezoiaca durdulie cu ochelari de soare care nu s-a lasat pana nu a umplut o patura intreaga cu prostii. S-o fi vazut pe tanti cum aduna tacticoasa orice prostioara, cu ochelarii pe nas si cu tigara in mana, iar sotul ei cel pampalau, badea Chan, care d-abia se misca de subt papucul doamnei lua f. mocait patura si o cara agale la masina si incarca obiectele in portbagaj de parca erau tablouri de Renoir nu niste gunoaie sparte, rupte si fara valoare. Era poezie pura!
Ea sorta, el fara sa protesteze in nici un fel, incarca zeci de kg de prostii in masina, obiect cu obiect din patura in masina, f. grijuliu de parca l-ar fi mancat cuconita sa sparga vreun ulcior sau sa rupa coada la o tigaie. Cel putin cred ca era fericit ca nu-i cheltuia banii nevasta. Cu adevarat ceva fantastic sa vezi cum se inghesuie lumea la lucruri gratis, chiar daca nu au nevoie si vor ramane in alta cutie, in alt garaj, sa fie vandute la un alt yard-sale.

O lume materialista ce nu cunoaste limite pe aicea! Sa speram ca macar sunt fericiti, dar am dubii.

La mai multe!

Sunshine Coast pe malul Pacificului

Wow, deja o intrare pe blog? Mda, ca trebuie sa astept un vapor care sa ma traverseze Horseshoe Bay (adica pe Oceanul Pacific) si am prins o conexie wireless la Internet.

Cum ma simt? Mai bine in mod sigur, anti-eroul dvstra avea nevoie sa scape din gradina zoologica cosmopolitana de oras mare si sa se regaseasca ca un urs ratacit pe drumuri de munte, prin paduri, pe malul oceanului. Aicea in linistea naturii sper sa-mi regasesc ritmul dinainte, sa intru iarasi in rutina, sa descoper noi locuri, alte persoane, noi aventuri.

Deci inainte tovarsi, tot inainte!

La umbra lui Brancusi pe malul Pacificului

"A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva." C. Brancusi

Ma simt departe! 

Ratacitor mai departe

Speranţa

"Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţe, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.

Precum călătorul, prin munţi rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vânt
Din noaptea pădurii de iese:

Aşa şi speranţa - c-un licur uşor,
Cu slaba-i lumină pălindă -
Animă-nc-o dată tremândul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Şi unde o vede s-avântă." M. Eminescu

Inspirand marile si zarile, umplandu-mi sufletul de prospetime si viata

 

Impresii din Vancouver

Un oras maricel, idilic situat intre Coast Mountains si Pacific Ocean. cu o panorama magnifica, cu multe rute de biciclete, cu multa viata. Ne-am ratacit impreuna la intamplare pe drumuri, am incercat iarasi sa ne "coboram" din padure, din munti, precum niste ursi prafuiti si sa intram iarasi in "civilizatie" si ne-a trebuit ceva timp sa ne reintegram, sa ne regasim intr-un oras mare.

Intr-un final dupa ceva Chinese food, fish & chips si cateva alte delicii, pot spune ca ne-am integrat destul de bine. Chiar atat de bine incat in ultimele 2 zile am gasit chiar si pe cineva (prin Internet) la care sa stam pe gratis , un cuplu f. de treaba si ei ciclisti de lunga distanta, care intentioneaza sa plece la inceputul lui octombrie intr-o calatorie pana in Mexico si inapoi.

Deci pot spune ca viata in Vancouver mi-a placut f. mult si ca ne-am simtit f. bine, chiar daca ritmul a fost complet altul, era o binemeritata pauza si recompensa dupa o lunga calatorie impreuna de peste 2300km.

With love from Vancouver,

Mircea

Cormoran uitandu-se la o statue!

 

Singur in Vancouver

Si am ramas singur pe lume, in Vancouver!

Ma simt ciudat, Mirela tocmai a plecat, sunt undeva foarte departe (dar nu de lumea dezlantuita, ca si aicea sunt intr-un oras mare) de niciunde. Simti oarecum ca o parte din tine s-a desprins, ca un sloi de gheata dintr-un aisberg imens si ca plutesti la intamplare spre un alt niciunde.

Ce repede au trecut parca aceste aproape 40zile impreuna si ce incet treceau cu fiecare rotatie de pedala prin nisipul de pe K.V.R.! Cate locuri infinit de frumoase mi-au ramas inradacinate adanc in memorie, cate intamplari care de care mai aventuriere, cate personaje omenoase sau "colorate" am intalnit! Ah, viata de ciclist ambulant!

Cum a fost impreuna? F. f. fain, ne-am acomodat f. bine unul cu celalalt ca acum, precum am spus, simt ca o parte din mine a plecat, ma simt putin singur si fara rost, intr-un oras mare. Poate ca n-am mai avut chiar atat de mult timp sa-mi pun "sufletul pe hartie" (adica in acest jurnal, mai ales ca eram in doi si ca a trebuit sa tin si versiunea engleza, era mult prea multa munca si de multe ori eram prea obositi seara ca sa mai am chef de scris, preferam sa stam linistiti si sa luam cina impreuna, analizand intamplarile zilei si discutand traseele din ziua urmatoare). In final pot spune ca din doi ciclisti am ajuns unul, un intreg!

Cred ca solutia cea mai buna este sa continui la drum, aceste 4.5 zile pe care le-am petrecut in Vancouver au trecut val-vartej. Am de gand sa mai merg vreo 7-10 zile prin Canada pe Sunshine Coast si Vancouver Island inainte sa trec granita in Statele Unite.

Am sa vad pe unde ma indruma soarta si vanturile, dar maine sper sa plec la drum spre alte orizonturi. La drum Kiki, copila a vanturilor nebune, la drum!

Vancouver poze

 

7000km in Vancouver

7000km pe care-i sarbatorim in Vancouver pe malul oceanului Pacific, langa Muntii de Coasta dupa ce am traversat "spinarea" Muntilor Stancosi.

Parca inca plutim intr-un vis din care nu ne-am dezmeticit inca...

Voi reveni cand ma voi mai trezi putin la realitate

Mi-au crescut coarne!

 

Miles from nowhere: mile departare de niciunde

 

Cu Gigel si Getuta...

-mai intai l-am intalnit pe conu’ Gigel : un personaj ilustru demn de admiratie. Ne-am apropiat de palatul sau ilustru (adica o cocioaba derapanata) la marginea localitatii West Summerland (adica taramul verii permanente). Nici n-am apucat sa batem la usa castelului care rezona cu muzica rock ca a si iesit conu’ Gigel tare dezorientat sa ne intrebe ce dorim? Noi l-am intrebat daca am putea campa in maiestoasa livada de pomi fructiferi care se intandea cat vezi cu ochii in jurul castelului. Bineinteles ca asta l-a luat complet prin surprindere, la care ne-a clarificat ca el de fapt inchiriaza castelul de la conu Al si ca livada apartine acestuia. Dar cea mai dura afirmatie a fost ca ar trebui sa mergem sa-l cautam pe conu’ Al pe care nimeni (adica nici el) nu-l poate gasi. Asta ne-a adus atat de mult aminte de incidentul cu cautarea domnului Bob din Hafford, SK incat ne-am decis sa abandonam aceasta idee nastrusnica si sa ne incercam norocul in alta parte.

-si asa am dat de conita Getuta Speriuta. Ea uda florile in gradina si ne-a intampinat cu : Pardon! Pardon! Pardon! de am crezut ca era surda sau ceva. Well, se pare ca nu era surda dar nu era nici de prin partea locului ca era din Alberta si se tot scuza in toate felurile ca ea habar n-are de nimic prin zona si mai asa si pe dincolo. Tot ce stia e ca era un magazin de dulciuri mai peste deal pe care ni l-a recomandat si drept centru de informatii. Dam sa plecam si aici vine si bomba : alearga dupa noi si incepe mai mult in soapta sa ne spune ca trebuie sa avem mare grija, ca exista un mare pericol. Asta mi-a starnit curiozitatea ca sa aflu, tot in soapta, precum o taina mare, ca trebuie sa ne pazim de serpii cu muzicuta (adica cu clopotei). Si nu numai de ei ca asta n-ar fi nimic, dar sa ne pazim si de serpii Bull (neveninos) care mananca serpii cu clopotei, deci ceva si mai si. Auzi bazaconie, cum se transfera veninul de la un sarpe la altul si ce monstri ne stau la panda prin apropiere. Ma uitam la ea perplex, femeie serioasa in toata varsta si parca ne spunea povesti de speriat copiii mici. Imi venea sa-i spun si eu una cu balaurii pe care i-am vazut pe drum, dar m-am gandit ca nu mai iese din casa saracuta si asa ii era cam frica sa ude florile ca doar-doar o sari un sarpe din acela mitologic s-o inhate, mai ales ca n-a vazut unul niciodata, dar asa i s-a spus ei ca nou venita. Si am pornit iarasi pe caile lumesti in cautare de aventura si personaje interesante.

Vaslind peste mari si tari de nisip

-si tot pe drumuri din ce in ce mai derapanate urcam peste munti intr-o canicula de ne topeste zilele din noi. Azi am vazlit efectiv pe o mare de nisip in care bicicletele noastre erau precum un ‘dusty submarine’ scufundandu-se cand in nisipul cel fin, cand in pietrisul marunt, cand intr-un sant. Pe alocuri mai plutea si cate o balega pe care o asemuiam unor frumosi nuferi inmiresmati si aveam astfel satisfactia sa mai alunecam si pe ele ca erau taman in mijloculul drumului. Ca sa apreciati cu adevarat calitatea ‘carosabilului’ pe aicea. pana si ursii venisere sa-si faca nevoiele pe Trans Canada Trail dupa cum se putea observa dupa coloritul inedit al ‘rahatilor’ lor plin de samburi de ciresi (am inteles ca le plac la nebunie si sunt multi pomi fructiferi prin zona) sau diverse alte fructe de padure. Daca v-ati putea inchipui cat de frustranta a fost aceasta portiune de vreo 20km ati avea tare multa imaginatie, mai ales ca era si tare abrupta pe alocuri si trebuia sa ne impingem bicicletele. Cum spunea Mirela : ‘bicicletele alunecau in jos, picioarele la fel, iar noi trebuia sa urcam muntii’.

Doamne si soarele ardea, gaturile ni se uscau de sete, am lins vreo 3-4 litri de apa fiecare (adica toata apa) si noroc ca am gasit un rau rece de munte in care am sarit imediat sa ma mai racoresc putin si sa ne mai alinam putin setea. Se pare ca zona de aici sufera de o clima desertica ca soarele arde la peste 32gC zilnic si n-au mai vazut ploaie de vreo 7 saptamani. Lacurile au secat, vegetatia s-a uscat. Totul devine nisip si pulbere! Pana si Mirela intr-o perla de-a ei a spus : ‘Si eu voi fi nisip!’

Reparatii si pedalatii

 

Pe drumuri prafuite de timp si de munte...

Aventura continua pe drumuri prafuite de munte si de timp pe o fosta cale ferata in urma careia a ramas doar un miros de altadata. Asa asociez eu mirosul de linie ferata, cu niste timpuri pierdute in care zeci de oameni s-au straduit din rasputeri sa construiasca o linie ferata peste munti. Ceea ce-au reusit e fantastic: o panta de maxim 3%, poduri peste poduri, tunele peste tunele (unul de 918m umed si intunecat, o senzatie f. stranie sa orbecaiesti prin el) si niste peisaje montane superbe, nimic comparabil cu cele din Ontario, Quebec sau celelalte provincii.

Periculos? Eh acuma, nu vezi picior de om, ci doar "rahat" de urs (chiar am mai vazut un urs negru care cobora agale exact pe drumul pe care venisem noi cu 10min inainte, falnic exemplar de "free spirit"), cica sunt si jderi, serpi cu clopotei, tot dichisul ce sa mai.

Dar cel putin sunt tare incantat ca am scapat de masini, de zgomot, de acel uruit non-stop. Nu mi-a venit sa cred ce placut e sa nu mai trebuiasca sa ma uit constant in oglinda retrovizoare. In schimb acum ca am prins gustul drumurilor de munte (am urcat ieri pe acest drum nepavat de la 500m la 1200m), am prins si gustul pamantului, adica mai exact al prafului care a acoperit totul intr-o pulbere fina de ne-a facut ca niste purcelusi!

Si a propos de purcelusi:

-ne-am intalnit cu unul din Australia care arata atat de haios ca nu m-am putut abtine sa nu rad in hohote dupa ce a plecat. Era tare durduliu, pe o bicicleta tapana cu suspensie si era tot plin de praf si de noroi pe fata dupa 10 zile de umblat prin pustietate. Sa-l fi vazut cum dadea din codita (adica s-a bucurat) cand a vazut si el in sfarsit niste oameni dupa o lunga absenta, a zis ca tot ce a vazut au fost fluturasi, o ursuaica cu 3 pui si ceva serpi cu clopotei. Cica de trei ore vorbea singur ca sa-si tina de urat si sa mai sperie si animalele salbatice. Deci il intelegeti ca avea saraculutul pofta de joaca si de conversatie, mai si ce rotofei mai era. Si dotat ultimul racnet cica: avea un sistem GPS (cu locatie prin satelit), heart rate monitor (monitorizeaza bataile inimii, pulsul) si culmea e ca n-avea o harta mai amanuntita cu drumul, asa ca habar n-avea cat mai avea de mers pana la liman (adica la civilizatie). In plus cu toata bicicleta lui ultimul racnet, ii zguduise drumul creierasii (era si cald afara) ca era tare perpelit amaratul, cica rupsese cateva spite la roate si scula lui meschera de reparat se rupsese in bucati de la atata vibratii.

Poate o idee la ce ne asteapta, dar pana acuma suntem fericiti in noul nostru parfum de praf (pudra ultra fina a L'Oreal) si pornim si noi lunga cale de a ne transforma in purcelusi sper ca nu si la gabarit doar la aparenta :)

Incident la miez de noapte.

Ah, ce placut dupa o zi lunga si tare obositoare (peste 120km) sa ajungi in sfarsit intr-un orasel pierdut pe harta, uitat de vremuri si sa te instalezi la un camping. Am pus cortul, ne-am cumparat o inghetata si Mirela a pregatit o pasta cu ton cat toate zilele.

Cu burta plina si toropiti de oboseala, ne-am culcat linistiti cand:

La miezul noptii ne-a trezit un vuiet, un chiot, un zgomot infernal de am crezut pt. o secunda ca am aterizat direct in iad. Pe urma ne-am dat seama ca era de fapt un tren care trecea atat de aproape si cu sirena (ca nu pot sa-l numesc claxon) la maxim, incat pentru o secunda m-a facut sa sar ca ars din sacul de dormit (cel caldut si pufos), avand impresia ca poate in betia oboselii mele am pus cortul pe linia de tren. Din fericire n-a fost cazul, dar nu stii niciodata la ce surprize de genul acesta te poti astepta de la un orasel atat de linistit si tacut precum Yahk.

Noroc ca a trecut repede (ca acceratul, desi era un marfar lung si tare zgomotos) si m-am putut intoarce la visuri mai frumoase.

Yahk si trenul si cateva de pe hwy linistit

 

Purtat de vanturi

Zburda copila a vanturilor, zburda peste mari si peste tari, peste munti si peste vai, peste rauri si peste lacuri, du-ma Kiki unde n-am visat niciodata, pe taramuri cu nume exotice precum: Kooteney, Skookumchuck, Kelowna, the Pacific ocean, Patagonia, Tierra del Fuego. Du-ma!

Am gasit in sfarsit acel drum cotit si linistit prin sufletul provincie B.C. Pe langa lacul Kooteney intre munte, apa si ceruri: parca pluteam peste niste taramuri magice. Seara chiar am facut o baie sa-mi spal "pacatele" si transpiratia.

Azi ne indreptam spre Castlegar de unde vom intra pe un fost drum de tren si vom scapa astfel de traficul nebunesc, dar se pare ca va fi o aventura si nu va fi chiar usor,

La drum, mereu la drum...

B.C. de altadata + timpul se schimba

 

Ce sunt?

Octavian Goga

---

Fără ţară

Eu sunt un om fără de ţară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleţ scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveştile din ţara mea.

Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Şi dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas.

Eu sunt oftatul care plânge
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt ţipătul muiat în sânge
Al văduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei şi-al urii,
Un visător de biruinţi,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept moştenire din părinţi.

Alti nebuni: cu Praslea cel voinic inainte

Si eu care credeam ca sunt unic, aseara am innoptat langa un cuplu de francofoni din Quebec cu 3 baieti (2 sub 10ani) care au plecat un an prin lume cu: Bicicleta, bineinteles.

Intentioneaza sa mearga pana la Vancouver, dupa care in Hawaii, Noua Zeelanda, Vietnam, Italia si Franta si daca la noi mai e cum e, inchipuiti-va cum e cu un pustan de 7ani care cica urca muntii de n-avea treaba. Din pacate unul din ei a avut un mic accident si si-a fracturat incheietura mainii si acum au fost nevoiti sa inchirieze si o masina, dar aventura continua.

Se pare ca e plina lumea asta de oameni care mai cauta si altceva decat rutina seaca a societatii moderne.

Welcome British Columbia, astea nu s-au postat prima oara cu YOHO

 

La mare distanta

 

Trei luni de la "eliberare"...

Afara-i frig. Respiratia iti pluteste in aer. Ingheata. Se scoboara pe pamant. Soarele se ridica fara graba peste munti topind ceata si frigul diminetii. Se anunta o alta zi frumoasa la umbra Muntilor Stancosi.

-3 luni de la “eliberare”, timpul a trecut dupa un ritm natural, mult mai incet, lumea nu mai pare a fi cum a fost. Stau si ma intreb oare cum va fi dupa un an? Cine stie oare!

“Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi [lumea de odinioara] mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!’ M. Eminescu

-ieri am sarbatorit distanta de 6000km. Inca putin si ating raza pamantului acesta pe care m-am pornit sa-l hoinaresc cu dor de duca, cu setea de a gusta si altceva, de a explora cu ochi pagani, de a trai viata pe care mi-am dorit-o... Ironic este cum la fiecare mie de km, mama natura imi tranteste cate un deal chiar inainte si o ploaie spumoasa dupa. N-a ratat-o niciodata pana acuma! Noroc ca ieri ploaia a fost mai mult de forma ca mi-ajung atatea dusuri inspumate.

-va las sa ma indrept spre alte culmi, spre zarile indepartate, spre orizonturi necunoscute, sa traiesc aievea un vis preafrumos in care simt pamantul ca nimeni altul: fiecare metru l-am trait, cu fiecare rotatie a rotii, am simtit fiecare crapatura, fiecare pietricica, fiecare deal, am trait cu vantul in piept si din spate, am fost insotit de raze de soare, ciripit de pasari si ploi biblice, mirosuri fine de liliac in floare sau pajisti alpine in alte cuvinte: AM TRAIT!

La ferma lui Alex si Penny Brown

 

Culegatorul de morcovi...

Daca cineva mi-ar fi spus ca in seara de 11 august 2006 voi culege morcovi la o ferma, i-as fi spus ca delireaza, dar precum am zis nu stii niciodata ce va fi si a fost in interesul nostru.

Totul a inceput de la o scurta oprire pe marginea soselei unde am vazut un semn micut care spunea ca cineva vinde legume proaspete la 400m. Eu de fapt si de drept am oprit ca aveam alte nevoi fiziologice dar ma asteptam ca Mirela sa zica sa mergem si nu mai facem acest mic detur. Surprinzator ea a zis sa mergem.

Am coborat dealul, l-am gasit pe fermier si am cumparat cateva de-ale gurii ca pe urma de la una la alta a ajuns sa ne invite sa innoptam la el acasa. Un cuplu senzational: Alex si Penny. N-am vrut sa stam asa in "puf" si ne-am decis sa-l ajutam sa culeaga niste morcovi pentru a doua zi cand se duceau la piata sa vanda.

Dar in felul acesta am cunoscut iarasi un cuplu de oameni tare omenosi, am luat cina impreuna cu ei (miel cu cartofi, o sticla de vin rosu si o placinta calda de caise de ne lingeam pe degete) si am dormit dusati intr-un pat mai pufos si comfortabil ca niciodata.

Se pare ca intotdeauna cand intram intr-un loc nou (o noua provincie) ne pune la incercare sa vada cu cine are de-a face si pe urma ne cinsteste cand vede ce oameni neinfricati, neobositi si nemaipomeniti suntem.

Inca putin in munti....

‘Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp’

N. Stanescu

Intampinare spectaculoasa in British Columbia

Si am ajuns si in British Columbia, cea mai de vest provincie din Canada si bineinteles ca, in stilul deja invatat, ne-a si pus la incercare:

-a inceput de ieri cand ne-a pus sa traversam o trecatoare destul de periculoasa peste "spinarea" Muntilor Stancosi unde drumul se afla in constructie si trebuia sa-l impartim cu TIRuri mari si nori de praf de la constructie, basculante, etc. etc. In plus erau si niste coborari pe serpentine destul de incitante pentru mine si de infricosatoare pt. Mirela, dar in sfarsit ne-am descurcat cu bine si am trecut si peste Kicking Horse Pass (un loc unic prin care au sapat tunele in spirala in munte ca sa poata sa treaca trenurile ce nu puteau urca o panta de mai mult de 3%. Cata dinamita si munca a fost aicea e ceva de necrezut, o munca colosala si una dintre cele mai scumpe portiuni de linie ferata construita in lume, aproape $100000/km la 1900 deci va inchipuiti)

-si am crezut ca am scapat, dar se vede ca British Columbia s-a decis sa ne mai incerce si azi cand ne-a trimis o ploaie, dar ce ploaie: o vijelie cu tunete si fulgere urmata de o aversa cu galeata si bineinteles grindina cat ciresele de mari. Bineinteles ca si noi nu stateam ca prostii ca ne-ar fi maturat si cu experienta acumulata am reusit sa gasim un loc de adapost intr-o casa care d-abia se construia si avea acoperis, dar nu si geamuri/usi deci iara un loc inedit care ne-a salvat. Trebuie sa-i multumic ukrainianului care ne-a primit drept "primi oaspeti" in aceasta casa neterminata, era tare calm si imperturbabil tipul.

Sa speram ca de acum inainte va fi ceva mai usor. Acum bineinteles ca ne aflam cazati la un han in inima muntilor si admiram ploaia, in timp ce ne bucuram de caldurica, dusuri, TV, ce sa mai luxul vietii, ca n-am mai vazut un pat adevarat inca din prima zi in Alberta acum 10 zile.

Salutari din B.C.

La revedere Alberta

Cateva impresii:

-muntii, muntii, muntii...
-lacuri glaciare, rauri involburate, animale salbatice, ghetari
-aglomeratie atat pe drumuri cat si pe carari, peste tot
-preturi ridicate
-o noapte la 2000m inaltime in care ne-am trezit cu o pojghita de gheata pe cort, pe bicicleta si toate cele (deci sub 0g in timpul noptii si am dormit cu cortul)
-multi alti ciclisti ca si noi cu care ne-am imprietenit
-o ploaie rece de exact 8h de la 10AM-6PM pe care am petrecut-o sub o prelata, la umbra unui bolovan, in paradis...
-calatoritul prin varfuri de munte: Mount Edith Cavell, Whistler's Mountain
lacuri de neuitat Maligne Lake, Medicine Lake, Peyto Lake
-viata in "lagarul de concentrare" adica campingul de la Lake Louise care era inconjurat cu un grad electric ca sa tine ursii afara, ca cica au atacat candva un grup de turisti nemti, dar n-am avut ocazia sa vedem nici un urs (cel putin nu in Alberta, doar in Saskatchewan)

Cam atat! Welcome British Columbia!

La revedere Alberta: Banff and Jasper