-nu mi-am putut inchipui cat de usor este de a instiga umilinta in cineva. Casa marelui preot incas era pe un varf cu o panorama superba peste Machupicchu, Rio Urubamba si vaile inconjuratoare, la peste 2600m (deci cu cateva sute de metri mai sus) pe unul din acele varfuri muntoase si extrem de abrupte precum un con. Ca sa ajungi acolo am urcat zeci de scari atat de abrupte de parca efectiv urcai o scara nesfarsita de lemn spre ceruri, eram Jack in ‘Jack si vrejul de fasole’. Scotea sufletul din tine, eram leoarca de transpiratie, am trecut chiar printr-o pestera atat de ingusta si cu plafon atat de jos ca am fost nevoit sa ma tarasc mai mult in genuchi. Si asta printr-o vegetatie luxurianta sub-tropicala la cei peste 2600m ai varfului. De neinchipuit! Deci orisicine ai fi fost ajungeai sus un om ispasit, plin de umilinta, sfarsit...
-dar va puteti imagina privelistea din rai, inspre muritorii din Machupicchu? Ce bine ca nu ajung acolo toti turistii, ci numai alesii, ca nu au construit incasi un lift sa apesi un buton sau un drum sa iei autobuzul.
-la coborare a fost si mai greu ca treptele erau atat de inguste ca abia imi incapeau adidasii de-a latul si abrupte ca daca ai fi alunecat te-ai fi dus de-a berbeleacul zeci si zeci de metri. Mireluta a coborat mai mult pe funduletul ei ‘lipicios’, dar efectiv n-am mai urcat pana acuma niciodata un traseu mai abrupt, mai pieptis. Numai daca privesti acest munte nu-ti vine sa crezi ca poate fi urcat cu piciorul fara funii sau escaladat. Inchipuiti-va ca sus mai era si casa si templul marelui preot incas. The world was mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu