-cine si-ar fi inchipuit peste ce fel de oameni aveam sa intalnim aicea la 4000m, unde soarele arde necrutator, unde simplu fapt ca urci cateva scari dupa o batranica te lasa fara rasuflare, printre valurile verzi ale lacului Titicaca (sau cum il numesc localnicii Titihaha)! Cum e sa innoptezi sub un cer instelat dar strain, fara de constelatiile pe care le stiai? Intr-o lumina stranie, mai intensa ca in alte locuri, am trait o experienta care nu poate fi pusa in cuvinte.
- o intoarcere in alta lume fara masini, fara electricitate, fara drumuri. O lume cu poteci inguste, intortocheate si pietruite la 4000m de scot sufletul din tine. In insula Amantani nu exista hotele, asa ca am fost ‘adoptati’ de catre o familie (Rosa) unde gazda ne-a gatit mancarea cu suflet la foc. Aicea lumea traieste inca in colibe de pamant iar dormitorul nostru avea dusumele de lemn, cu peretii tapetati cu ziare si tavanul din saci de plastic de care statea spanzurat un bec care nu se aprindea decat in zilele de sarbatoare. Culmea e ca pe aceste paturi din lemn fara saltele (doar cateva paturi) am dormit pentru prima oara cel mai adanc de cand in Peru (suferim inca de raceli si efectele altitudinii).
- a fost de neuitat mancarea fierbinte servita in strachini smaltuite de lut si savurata la lumina mirifica a unei lumanari (era o intoarcere in timp pe vremea strabunicilor nostrii, vremuri pe care de demult le-am crezut uitate).
-fata de Machupicchu unde priveam o civilizatie apusa invadata de ochii pagani ai turistilor, in Amantani simteai sufletul vibrant al unei civilizatii in plina viata. Traiai o civilizatie de odinioara care refuza sa moara. O civilizatie care traieste mai simplu decat ne putem inchipui. Ai avut vreodata sentimentul ca traiesti intr-un muzeu? Si totusi sa nu te simti ca un intrus, ca un strain izolat! Sa fii parte din aceasta lume aparte macar pentru o clipa. O clipa de neuitat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu