Huayna Potosi: a doua zi

-am pornit incetisor spre ‘Refugio Alto’ la approximativ 5200m, un drum printre bolovani si grohotis, cu nimic mai dificil decat altele pe care le-am mai facut cu o singura exceptie: AERUL! Aerul rarefiat de la acesta altitudine isi spunea cuvantul. Si din pacate Mirela a fost cea afectata din plin : simti cum la fiecare efort, cat de mic, te doare capul, ca-ti vine sa vomiti, ca nu poti sa respiri. Cand am ajuns la refugiu, Mirela a luat decizia sa faca un sacrificiu demn de toata admiratia : a renuntat sa mai urce avand in vedere cum se simtea si faptul ca daca unul din noi nu mai putea continua, amandoi eram nevoiti sa ne intoarcem. Astfel ea si-a pus increderea si speranta in mine, ca eu voi urca varful pentru amandoi. Ca sa vezi presiune! Cel putin de aicea panorama era de vis. Afara ploaia se transforma in zapada.