-n-ar fi drept sa nu scriu cateva cuvinte si sa pun cateva poze cu Lorenzo, ghidul nostru neinfricat din El Alto (o suburbie de deasupra La Paz-ului, in care daca ar fi primul loc in care intrati dupa ce va coborati din avion, majoritatea ati ramane ingroziti : gunoaie peste gunoaie, moloz, drumuri nepavate pe care curg adevarate rauri si niste privelisti apocaliptice).
-si totusi din aceasta lume venea un ‘espiritu valiente’ care cu o temeritate si tenacitate demne de admirat inainta in noaptea adanca cu o siguranta debusolanta. Huayna Potosi era imparatia lui, el era strajerul lumii de dincolo de nori, el era ghidul care ducea spiritele spre poarta raiului, la judecata de apoi.
-un om atat de simplu, dupa vorba, dupa port (nu, nu Mircea cel Batran, ci Lorenzo), n-am sa uit nici acuma cum mergea in niste pantaloni de stofa, cu un fleece vechi si decolorat, cu o caciula roasa pe cap si un rucsac care d-abia se mai tinea din cusaturi si cu toate acestea a urcat varful acesta de peste 800 de ori (nici nu mai tinea cont). Ce sa mai zic de faptul ca daca ar fi fost singur, el ar fi facut tot traseul de jos de la 4750m pana in varf si inapoi in numai 7 ore, traseu care noua ne-a luat 3h (pana la refugio alto) + 5.5h pana pe varf + 4h coborare = 12.5h, ca sa vezi ce inseamna obisnuinta si aclimatizarea.
-si ca ultim ramas bun n-am sa uit nici acuma cand in inima noptii am ajuns la ultimul urcus de 240m aproape verticali, am facut o mica pauza (mai mult pt. noi ) s-a ridicat dintr-o data si a zis ferm: „Vamos!” („Sa mergem!”). Atat! Si nu s-a mai oprit pana in varf, fiecare miscare cu care infigea pioletul adanc in inima muntelui, sau implanta coltarii in zapada, parea de o eficienta nemaiintalnita, nici o picatura de energie nu era irosita in van. Si tot acest dans hipnotic ce tulbura linistea noptii cu scrasnete metalice a continuat neincetat timp de o ora, in care timp noi toti ceilalti (inclusiv celalalt ghid) pufaiam ca niste locomotive, lacomi dupa ultima sorbitura de aer, atat de sarac in oxigen.
-cand a ajuns sus Lorenzo a avut un zambet misterios, a deschis mobilul si a anuntat celor de jos, la ora 5:30AM, triumful micii noastre expeditii.
Mersi Lorenzo, in putine cuvinte, dar adevarate fapte, m-ai ajutat sa-mi imping limitele mai sus ca niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu