Bun gasit tovarasi,
-de la bun inceput aceasta zi s-a anuntat regala. Intrarea pe Avalon Peninsula a fost spectaculoasa cu acest peisaj montan (parca eram in Bucegi) desi eram la numai 200m altitudine, intr-o ceata laptoasa si misterioasa care ma invaluia de parca eram in Avalonul celor 12 caveleri ai mesei rotunde sau poate printre cei 12 apostoli. Si bineinteles ca intrarea triumfatoare in orasul ce-mi poarta numele (ma cheama si Ionut) ST. JOHN'S, care m-a primit cu bratele deschise la aceasta ultima margine de ocean (bine poate primirea n-a fost chiar atat de prietenoasa avand in vedere faptul ca Sf. Ion mi-a trantit o canicula tapana, cred ca cea mai mare "arsita" din calatorie, si cateva dealuri tapene ca sa-mi testeze vointa pt. ultima oara de parca ma primea in ceruri, nu altundeva).
Eh asta e! Parca vroiam orisicum sa incetinesc, incercand sa savurez aceste ultime momente, care stiam ca in curand se vor topi in ceata magica a Atlanticului
Si astfel am plutit spre vechiul port si centrul orasului pe una dintre cele mai vechi strazi din Nordul Americii (Water St.) pana la casa amicului meu, una din acele case vechi, toate de alta culoare si ingramadite una intr-alta, cocotate pe un deal infernal de abrupt (ceva la aproape 45grade) ca dupa 100km nu era nici vorba sa-l urc si d-abia d-abia am impins bicicleta pana la usa lui (deci cu adevarat o intrarea triumfatoare, dar nu pe cal ci impingand la el din greu si leoarca de transpiratie dar cu un zambet pe fata care nimeni si nimic nu mi l-ar fi putut sterge).
Astfel inchei aceasta prima etapa de initiere a calatoriei, dupa 4600km si 6 saptamani, in punctul cel mai de est din N. America.
De aici pot sa ma uit cu nesat spre est, in nemarginirea zarilor albastre cu convingerea ca nu mai e nimic intre mine si batrana Europa (Irlanda, mai bine zis, la vreo 3500km) ascunsa undeva de curbura Terrei. E un sentiment ciudat de descris mai ales cand stiu ca dpdv al distantei rutiere (deci nu geografice directe, gen avion) sunt mai aproape de Europa decat de Toronto de unde am plecat. Si astfel i-au un moment de ragaz pt. a savura aceasta ultima clipa pe marginea oceanului Atlantic spre care am plecat atat de neprihanit si naiv pe 13mai 2006.
A fost mult prea frumos!
Va salut stimabili!
VENI, VIDI, VICI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu