sâmbătă, 29 iulie 2006

Acomodarea unul cu celalalt!



"Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine." Petre Tutea



Cum a decurs acomodarea impreuna :

-in primul rand tin sa mentionez ca nu-mi pare rau ca n-am ajuns sa fac toata Canada cu bicicleta, nu era de fapt scopul adevarat al calatoriei. Tot ce-mi doream era sa ma ‘incalzesc’ si sa aflu ceva din ‘tainele’ ciclismului de lunga distanta intr-un loc cat de cat familiar si neprimejdios. Si acest obiectiv l-am atins in prima parte a acestei calatorii pana in Newfoundland. Restul este ideea de a trece prin cateva colturi din lume, de a le admira si de a le simti pulsul, gustul.

-incalzirea in Saskatchewan a fost cum nu se putea mai potrivita. Am ajuns aici cu trenul (prima oara in Canada) si ne-am putut face asftel, cat de cat, o idee de ce era de vazut. In Saskatchewan, langa Blaine Lake am petrecut 3 zile si 3 nopti de minune la ferma lui Terry & Denyse (oameni pe care i-am intalnit in Newfoundland pentru numai 15minute) care ne-au facut sa ne simtim ca si acasa. Ne acomodasem asa de bine, mai mult cu lenevitul si cu mancatul, ca parca nici nu ne venea sa mai plecam in caldurile acelea. La inceput nici nu ne cunosteam, iar la plecare eram parca prieteni de-o viata.

-in sfarsit am pornit la drum pe o caldura torida spre Parcul National Prince Albert care de la bun inceput ne-a pus la incercare : f. f. cald, se topea asfaltul, cascavalul, untul de alune, inima din noi. Orisicum am trecut amandoi si peste acest obstacol (eu ceva mai usor ca aveam ceva antrenament, Mirela saracuta mai gafaind si mai rosioara in obrajori) si ne-am bucurat sa vedem putin din parc si in special fauna bogata de caprioare, ursul negru si ceva bizoni. Peisajul de lanuri de grau unduind in vant (cand mai adia) era foarte linistitor.

-dupa ce am intalnit si cativa alti oameni care ne-au ajutat (precum Jean si Donald la care am innoptat la ferma) si am trecut de acei primii si cei mai dificili 500km, in care ne-am luptat cu diverse dureri fizice (in special pe posterior, dar pt. Mirela si de umar) si cu vantul si cu dealurile, parca totul a inceput sa para mai roz si zburam spre muntii inca f. indepartati. De aceea dupa 10 zile de incalzire in Saskatchewan ne-am gandit sa luam trenul pana in apropierea parcului Jasper din Alberta ca sa petrecem asfel luna august in inima muntilor.

-pot spune ca ne-am inteles foarte bine inca de la bun inceput. Experienta mea anterioara ne-a prins foarte bine, am putut astfel sa inteleg mult mai bine prin ce trece Mirela si sa am rabdarea si intelegerea necesara sa o ajut sa treaca peste aceste dificultati. In plus am stiut cum sa ma descurc in tot felul de situatii, reusind astfel sa intram intr-un ritm comun si sa stabilim o armonie deplina intre noi. Mi-a placut sincer sa am pe cineva apropiat cu care sa schimb o vorba si a carei fetisoara zambitoare (de cele mai multe ori) sa-mi apara in oglinda retrovizoare. Astfel pot incheia prin a spune ca ne-am acomodat foarte bine unul cu altul, cat si cu viata la drum si fiecare si-a gasit o indeletnicire favorita la sfarsitul zilei, impartind astfel atributiile. Sa speram ca totul va decurge la fel de bine si armonios si in continuare.

Dusuri de nisip :

- am uitat deasemenea sa mentionez cum in ultima zi in Saskatchewan ne ameninta o ploaie sub un cer amenintator inca din zori de zi. Dar cum ne-a suras norocul pe de o parte ca n-a plouat, ne-a prins potopul pe de alta. Si anume : la un moment dat drumul s-a deteriorat foarte tare astfel incat nu mai era pavat si era plin de nisip si pietris. Asa se face ca de fiecare data cand trecea o masina sau in special un tir pe langa noi (soseaua a fost destul de aglomerata pe aceasta portiune) ne trezeam intr-un nor de praf si nisip. Norocul nostru a fost ca nu a trebuit sa induram aceste dusuri nedorite decat pentru o portiune scurta, dar pot spune ca totusi nu inteleg placerea pasarelelor de a face dusuri in tarana sau cum ai putea sa iesi mai curat din ele. Spre fericirea noastra am gasit si dusuri in Unity la piscina locala, dusuri mai pe intelesul nostru. Va salut stimabili si nu incercati dusuri cu tarana ca nu au gust bun, va spun eu, se lipesc de voi si va raman printre dinti!

Niciun comentariu: