vineri, 21 iulie 2006
Impresii din trenul 001 - The Canadian
-pot spune ca am simtit miros de “departe”. Dupa 24h de mers cu trenul si schimbatul orei (din fericire de data aceasta am castigat o ora) in indepartata localitate Sioux Lookout la peste 1500km nord de Toronto, te simti cu adevarat departe de casa. Parca si aerul se schimba, oamenii au alta alura, viata alt ritm fata de Toronto. Si va pot garanta ca dupa 24h in ‘cusca’, putin aer proaspat si plimbare ajuta enorm. Asta mai ales avand in vedere vacarmul din vagonul necompartimentat pe care o ceata de copii (cel putin vreo 9) au pus stapanire si l-au transformat intr-un parc de distractii topaind pe culoar precum iepurasii, sarind peste scaune precum calutii peste garduri, sau atarnandu-se de bare precum niste maimutici neastamparate. In sfarsit, tambalau general, nu sti ce-ti aterizeaza-n brate de la un moment la altul. Precum zicea baba cocheta de alaturi : te face sa te gandesti de doua ori daca vrei sa ai copii dupa ce ai stat ‘ inchis’ cu astfel de ‘dracusori’ pt. 24ore. Si inca mai avem pe putin 12h de supravietuit! Rabdare, rabdare, rabdare si dopuri in urechi. Cel putin poti sa-i admiri pentru energia pe care o au : nu stau locului o clipa si nu le tace gura pana n-adorm.
-ce diferenta : iesim din Ontario si la mai putin de 30min toate dealurile cu muntii de granit, padurile dese si lacurile parca au disparut fiind inlocuite de campii intinse cat vezi cu ochii, ferme, lanuri de grau, porumb, soia etc. Asa ne-a intampinat Manitoba! Pe urma am ajuns in Winnipeg care parea un oras in toata regula cu cladiri moderne, trafic etc.etc. Aicea am avut o 1/2h sa exploram putin downtown-ul la confluenta a 2 rauri (Red River si inca unul) Dupa ce ne-am aprovizionat putin cu cateva de-ale gurii continuam agale peste alte lanuri, alte drumuri prafuite care se intend cat vezi cu ochii de la un orizont la altul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
I like it! Keep up the good work. Thanks for sharing this wonderful site with us.
»
Great site loved it alot, will come back and visit again.
»
Trimiteți un comentariu