sâmbătă, 1 iulie 2006

Ce-a fost si ce va fi!

O clipa din viata:

Prin lacrimi, prin zambete, prin nenumarate broboane de sudoare, prin zile friguroase, ploioase, arsita, prin sufletul oamenilor, prin inima naturii, pe malul fluviului St. Laurent, lacului Ontario, raului Matapedia, oceanului Atlantic, prin 6 provincii si o insula, prin timpuri noi si timpuri uitate de soarta, prin truda propriilor mele picioare am atins si acest punct culminant simbolic al calatoriei mele.

Ce-a fost e de nedescris si de neinteles pt. nimeni altcineva care n-a intreprins asa ceva si chiar si atunci aceste experiente sunt unice. In sufletul meu, toate aceste locuri, intamplari, aventuri, chipuri de oameni, ard vii precum o torta a carei flacara eterna m-a consumat si incalzit in tot acest timp.

Aceasta calatorie care d-abia incepe, va ramane de neuitat, una dintre cele mai intense trairi pe care le-am avut, cand respirand aerul rece al fiecarei dimineti si pornind iarasi pe acest drum simbolic al absolutului, am simtit cu adevarat ca nimic nu poate fi mai frumos decat experienta de a fi liber, a trai pt. tine insati si in armonie cu sufletul tau. Inima mi-a vibrat cu acelasi ritm al naturii si al sufletului locurilor prin care am trecut simtind astfel o fericire launtrica care mi-a acaparat fiinta.

Multumesc soartei (si celor dragi) care m-a ocrotit, indrumat si pe care am invatat sa o ascult, acel instict natural pe care toti il avem in noi, dar care de multe ori ramane stins si inecat de alte probleme ale vietii. Nu trebuie ignorat!

Ironic a fost cum la inceputul calatoriei ma luptam cu soarta, mergeam contra acestui vant care incearca sa ma ghideze si eram obsedat de cifre (bani, distanta, timp, viteza etc. ), cu faptul ca vroiam sa vad tot, fara sa inteleg zadarnicia acestor obsesii pe care le caram in plus precum o povara a vietii anterioare.

Treptat-treptat, insa, am captat "lumina tuturor intelesurilor" (M. Eliade) si dintr-o data cand inveti cu adevarat sa te asculti, sa te intelegi, sa accepti, simti cum toate nevoile, durerile, obstacolele dispar in noaptea adanca si am simtit cu adevarat un calm, o pace, o fericire launtrica.

Ce-am invatat? Mult prea multe sa fie enumerate aici, dar in principiu ca poti sa traiesti pentru tine insati drept prieten si sa-ti traiesti visul vietii aievea!

Pt. tot ce a fost si ce va fi...

Mircea

Niciun comentariu: