Cum era sa pierdem trenul....

-aventura incepe la 4 dimineata odata cu trezirea si bineinteles goana de a prinde trenul GO de ora 5:37AM care sa ne duca in Toronto sa prindem trenul VIA Rail pt. Saskatoon, SK. Cu chiu cu vai ajungem la 5:30AM la statia GO si ia trenul de unde nu-i! Nu, nu plecase! Si mai rau, nu exista acel tren! Tipa cu care a vorbit Mirela la telefon habar n-avea si ne-a informat gresit.

Plansete, urlete, nervi, smuls parul din cap? Nicidecum!

Cu mult tact si calm am optat pt planul B, vesnicul plan alternativ. Da-le-ncolo de mijloace de transport urbane, intoarce-te la cele cunoscute cavaleresti, incaleca pe Kiki si la drum spre Toronto de-a lungul lacului Ontario. Mi s-a parut chiar ciudat sa refac aceasta portiune de aproape 40km, oarecum o intoarcere la inceputul calatoriei, in prima mea zi de 13 mai 2006.

-noroc ca am avut parte de o dimineata glorioasa, cu un rasarit de soare rosiatic si magnific si mai ales faptul ca aveam suficient timp sa parcurgem aceasta distanta. Trenul « Canadian » Nr. 001 nu pleca decat la ora 9AM iar noi am ajuns in statie la 7 :30AM. Mirelku s-a descurcat admirabil, mai precauta, dar intr-un ritm f. bun mai ales ca era prima oara de cand se urca pe bicicleta dupa accident.

-si acum intr-un ritm f. molcom si leganat pluteam pe drumul de fier prin marile de verdeata, oarecum f. asemanator cu traseele pe care le-am parcurs cu bicicleta pe fostele cai ferate minus sinele si bineinteles locomotiva (eu foloseam motorasul meu micut, pufacios dar cert!)