-povestea incepe cu un chinezoi de la magazinul alimentar care era atat de derapanat ca la prima vedere am crezut ca era inchis ca multe alte cladiri din centrul localitatii (era destul de greu de dibuit care erau deschise si care nu, cam in asa stare de delapidare avansata se aflau si totusi). Deci in inima acestei localitati de Ukrainieni (cam 90%), culmea aveam un chinezoi cu gura inmiresmata (adica nu prea prea) care ne dadea sfaturi intr-o engleza stricata despre cum sa-l gasim pe Bob de la restaurantul ‘Cupa si Sabia’ (ce romantic!) ca cica el are cazare iefina (deci gestul f. dragut).
-dupa ce ne-am cumparat carnatul de rigoare (nevoia de proteina se facea simtita dupa o zi de vreo 90km), bineinteles ca nu l-am gasit pe faimosul Bob si ne-am interesat la hanul lui Manuc cat costa o camera. Si sa vezi han! Parca era parasutat din Old Wild West, un fel de salon cu cowboys moderni (adica cu truck-uri in loc de cai). Treptele de lemn, roase de timp, scartaiau lugubru, iar afara langa mandretea de truck statea un Tarzan stirb neras si netuns de cand s-a nascut (probabil ca si nespalat dealtfel).
In sfarsit, aicea am intrebat un personaj local cat costa o camera si se uita la noi ca la felul patru, de parca nu putea concepe ca cineva s-ar putea sa doarma in ‘muzeul’ lui. Dupa ce mai intai s-a uitat intr-o condica prafuita sa verifice pretul, ne-a sugerat ca ar fi mai bine sa-l gasim pe enigmaticul Bob, ca parca era prea mare deranjul pentru el sa ne cazeze. Si foarte agale dar putin tulburat s-a intors la bar sa-si serveasca musterii a caror importanta si prezenta era mult mai clara.
Acum ce-i de facut in acest oras fantoma? Stateam si ma minunam cum intra lumea (adica cativa acolo) in aceasta magazie care parca statea sa se darame care purta cu mandrete un mic semn amarat si ros de valurile timpurilor ‘7 Star Restaurant’ . Nu stiu nici acum la ce fel de stele facea referinta, dar poate ca atunci cand dedeai cu capul de grinda de la intrare sau iti cadea sandramaua in cap vedeai cele 7 stele verzi.
Ce ne-am zis noi atuncea! Hai la Internet la biblioteca locala ca sa vedem daca putem sa ‘scapam’ din istorie. Culmea era ca aveau una, avea Internet si era si deschisa (de obicei numai 2 din cele 3 conditii se indeplinesc). Intr-un beci intunecos, cu o bibliotecara de proportii apropiate de marile cetacee (parea lipita pe veci de scaunul pe care se infipsese), am reusit intr-un sfarsit sa intram pe Internet, dar nu inainte sa-mi ceara un act de identitate si sa ma puna sa completez un formular de parca vroia sa ma interneze la sanatoriu. Culmea era ca se cam ametise cu caracterele latine ea fiind obisnuita cu cele slavone (era ukrainianca). In sfarsit tare amabila tanti, ca m-a dus cu vorba si la plecare mi-au uitat ruscasul inauntru si ea pleca urmatorea zi in vacanta pentru o saptamana si se inchidea si biblioteca (l-am recuperat din fericire a doua zi, ca mai avea cineva cheia de la biblioteca).
Continuand aventura, mancam afara intr-un parculet, asteptandu-l pe misteriosul Bob, cand s-a apropia un individ, Dennis, care ne-a scos din impas (avea alura de om normal fata de toti ceilalti). El ne-a indreptat spre un pension pe a carui proprietari ii cunostea si ne-a salvat astfel (ca pensionul acela nu avea nici un semn si nimeni altcineva nu parea sa stie de existenta lui). In plus am primit si o reducere de la $40 la $24 (trebuia $25 dar imi lipsea un dolar) pentru ditamai cabana cu 3 camere, plus un gratarel, o inghetata si am vizionat si un film pe DVD. Ce sa mai trai de vatrai in prea-indepartatul si prea-uitatul Hafford.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu