sâmbătă, 29 iulie 2006
Acomodarea unul cu celalalt!
"Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine." Petre Tutea
Cum a decurs acomodarea impreuna :
-in primul rand tin sa mentionez ca nu-mi pare rau ca n-am ajuns sa fac toata Canada cu bicicleta, nu era de fapt scopul adevarat al calatoriei. Tot ce-mi doream era sa ma ‘incalzesc’ si sa aflu ceva din ‘tainele’ ciclismului de lunga distanta intr-un loc cat de cat familiar si neprimejdios. Si acest obiectiv l-am atins in prima parte a acestei calatorii pana in Newfoundland. Restul este ideea de a trece prin cateva colturi din lume, de a le admira si de a le simti pulsul, gustul.
-incalzirea in Saskatchewan a fost cum nu se putea mai potrivita. Am ajuns aici cu trenul (prima oara in Canada) si ne-am putut face asftel, cat de cat, o idee de ce era de vazut. In Saskatchewan, langa Blaine Lake am petrecut 3 zile si 3 nopti de minune la ferma lui Terry & Denyse (oameni pe care i-am intalnit in Newfoundland pentru numai 15minute) care ne-au facut sa ne simtim ca si acasa. Ne acomodasem asa de bine, mai mult cu lenevitul si cu mancatul, ca parca nici nu ne venea sa mai plecam in caldurile acelea. La inceput nici nu ne cunosteam, iar la plecare eram parca prieteni de-o viata.
-in sfarsit am pornit la drum pe o caldura torida spre Parcul National Prince Albert care de la bun inceput ne-a pus la incercare : f. f. cald, se topea asfaltul, cascavalul, untul de alune, inima din noi. Orisicum am trecut amandoi si peste acest obstacol (eu ceva mai usor ca aveam ceva antrenament, Mirela saracuta mai gafaind si mai rosioara in obrajori) si ne-am bucurat sa vedem putin din parc si in special fauna bogata de caprioare, ursul negru si ceva bizoni. Peisajul de lanuri de grau unduind in vant (cand mai adia) era foarte linistitor.
-dupa ce am intalnit si cativa alti oameni care ne-au ajutat (precum Jean si Donald la care am innoptat la ferma) si am trecut de acei primii si cei mai dificili 500km, in care ne-am luptat cu diverse dureri fizice (in special pe posterior, dar pt. Mirela si de umar) si cu vantul si cu dealurile, parca totul a inceput sa para mai roz si zburam spre muntii inca f. indepartati. De aceea dupa 10 zile de incalzire in Saskatchewan ne-am gandit sa luam trenul pana in apropierea parcului Jasper din Alberta ca sa petrecem asfel luna august in inima muntilor.
-pot spune ca ne-am inteles foarte bine inca de la bun inceput. Experienta mea anterioara ne-a prins foarte bine, am putut astfel sa inteleg mult mai bine prin ce trece Mirela si sa am rabdarea si intelegerea necesara sa o ajut sa treaca peste aceste dificultati. In plus am stiut cum sa ma descurc in tot felul de situatii, reusind astfel sa intram intr-un ritm comun si sa stabilim o armonie deplina intre noi. Mi-a placut sincer sa am pe cineva apropiat cu care sa schimb o vorba si a carei fetisoara zambitoare (de cele mai multe ori) sa-mi apara in oglinda retrovizoare. Astfel pot incheia prin a spune ca ne-am acomodat foarte bine unul cu altul, cat si cu viata la drum si fiecare si-a gasit o indeletnicire favorita la sfarsitul zilei, impartind astfel atributiile. Sa speram ca totul va decurge la fel de bine si armonios si in continuare.
Dusuri de nisip :
- am uitat deasemenea sa mentionez cum in ultima zi in Saskatchewan ne ameninta o ploaie sub un cer amenintator inca din zori de zi. Dar cum ne-a suras norocul pe de o parte ca n-a plouat, ne-a prins potopul pe de alta. Si anume : la un moment dat drumul s-a deteriorat foarte tare astfel incat nu mai era pavat si era plin de nisip si pietris. Asa se face ca de fiecare data cand trecea o masina sau in special un tir pe langa noi (soseaua a fost destul de aglomerata pe aceasta portiune) ne trezeam intr-un nor de praf si nisip. Norocul nostru a fost ca nu a trebuit sa induram aceste dusuri nedorite decat pentru o portiune scurta, dar pot spune ca totusi nu inteleg placerea pasarelelor de a face dusuri in tarana sau cum ai putea sa iesi mai curat din ele. Spre fericirea noastra am gasit si dusuri in Unity la piscina locala, dusuri mai pe intelesul nostru. Va salut stimabili si nu incercati dusuri cu tarana ca nu au gust bun, va spun eu, se lipesc de voi si va raman printre dinti!
Episodul Hotel California/Cismigiu din Hafford, Saskatchewan sau Asteptandu-l pe Bob
-povestea incepe cu un chinezoi de la magazinul alimentar care era atat de derapanat ca la prima vedere am crezut ca era inchis ca multe alte cladiri din centrul localitatii (era destul de greu de dibuit care erau deschise si care nu, cam in asa stare de delapidare avansata se aflau si totusi). Deci in inima acestei localitati de Ukrainieni (cam 90%), culmea aveam un chinezoi cu gura inmiresmata (adica nu prea prea) care ne dadea sfaturi intr-o engleza stricata despre cum sa-l gasim pe Bob de la restaurantul ‘Cupa si Sabia’ (ce romantic!) ca cica el are cazare iefina (deci gestul f. dragut).
-dupa ce ne-am cumparat carnatul de rigoare (nevoia de proteina se facea simtita dupa o zi de vreo 90km), bineinteles ca nu l-am gasit pe faimosul Bob si ne-am interesat la hanul lui Manuc cat costa o camera. Si sa vezi han! Parca era parasutat din Old Wild West, un fel de salon cu cowboys moderni (adica cu truck-uri in loc de cai). Treptele de lemn, roase de timp, scartaiau lugubru, iar afara langa mandretea de truck statea un Tarzan stirb neras si netuns de cand s-a nascut (probabil ca si nespalat dealtfel).
In sfarsit, aicea am intrebat un personaj local cat costa o camera si se uita la noi ca la felul patru, de parca nu putea concepe ca cineva s-ar putea sa doarma in ‘muzeul’ lui. Dupa ce mai intai s-a uitat intr-o condica prafuita sa verifice pretul, ne-a sugerat ca ar fi mai bine sa-l gasim pe enigmaticul Bob, ca parca era prea mare deranjul pentru el sa ne cazeze. Si foarte agale dar putin tulburat s-a intors la bar sa-si serveasca musterii a caror importanta si prezenta era mult mai clara.
Acum ce-i de facut in acest oras fantoma? Stateam si ma minunam cum intra lumea (adica cativa acolo) in aceasta magazie care parca statea sa se darame care purta cu mandrete un mic semn amarat si ros de valurile timpurilor ‘7 Star Restaurant’ . Nu stiu nici acum la ce fel de stele facea referinta, dar poate ca atunci cand dedeai cu capul de grinda de la intrare sau iti cadea sandramaua in cap vedeai cele 7 stele verzi.
Ce ne-am zis noi atuncea! Hai la Internet la biblioteca locala ca sa vedem daca putem sa ‘scapam’ din istorie. Culmea era ca aveau una, avea Internet si era si deschisa (de obicei numai 2 din cele 3 conditii se indeplinesc). Intr-un beci intunecos, cu o bibliotecara de proportii apropiate de marile cetacee (parea lipita pe veci de scaunul pe care se infipsese), am reusit intr-un sfarsit sa intram pe Internet, dar nu inainte sa-mi ceara un act de identitate si sa ma puna sa completez un formular de parca vroia sa ma interneze la sanatoriu. Culmea era ca se cam ametise cu caracterele latine ea fiind obisnuita cu cele slavone (era ukrainianca). In sfarsit tare amabila tanti, ca m-a dus cu vorba si la plecare mi-au uitat ruscasul inauntru si ea pleca urmatorea zi in vacanta pentru o saptamana si se inchidea si biblioteca (l-am recuperat din fericire a doua zi, ca mai avea cineva cheia de la biblioteca).
Continuand aventura, mancam afara intr-un parculet, asteptandu-l pe misteriosul Bob, cand s-a apropia un individ, Dennis, care ne-a scos din impas (avea alura de om normal fata de toti ceilalti). El ne-a indreptat spre un pension pe a carui proprietari ii cunostea si ne-a salvat astfel (ca pensionul acela nu avea nici un semn si nimeni altcineva nu parea sa stie de existenta lui). In plus am primit si o reducere de la $40 la $24 (trebuia $25 dar imi lipsea un dolar) pentru ditamai cabana cu 3 camere, plus un gratarel, o inghetata si am vizionat si un film pe DVD. Ce sa mai trai de vatrai in prea-indepartatul si prea-uitatul Hafford.
vineri, 28 iulie 2006
joi, 27 iulie 2006
Viata in Saskatchewan
-am dat peste tot felul de oameni, care de care mai primitori, se vede ca faptul ca au trait de atata timp intr-o comunitate agriculturala i-au apropiat mult unii de altii. Nevoia te uneste. Toti peste care am dat au intrat cu noi in vorba si incercau sa ne ajute dupa puteri.
Drumurile au fost linistite, chiar pustii si lipsite de magazine/civilizatie trecand peste campii intinse si destul de multe delusoare. Foarte impresionanta a fost maretia cerului albastru oglindit in marile de spice de grau si canola unduind in vant.
Din pacate toti ni s-au plans de faptul ca drept fermieri nu o duc prea bine, daca nu lucrezi la o corporatie majora este scump sa pornesti pe calea agriculturala si nu sunt profite, o faci mai mult din dragoste de pamant si ca sa supravietuiesti. Deci asta inseamna, in mod trist, ca toti tinerii cauta slujbe la oras sau prin Alberta unde petrolul a creat o adevarata "goana dupa aur" (gold rush). Am inteles ca pana si chelnarii fac cam $20-25/h acolo.
Sincer sa fiu cred ca Saskatchewan a fost alegerea ideala pt. o incalzire pt. muntii care vor urma. Se pare ca vom lua iarasi trenul ca sa mai taiem din distanta acuma ca suntem "in mare forma" (mai bine spus in criza de timp, Mirela se intoarce in Toronto la sfarsitul lui August).
Drumurile au fost linistite, chiar pustii si lipsite de magazine/civilizatie trecand peste campii intinse si destul de multe delusoare. Foarte impresionanta a fost maretia cerului albastru oglindit in marile de spice de grau si canola unduind in vant.
Din pacate toti ni s-au plans de faptul ca drept fermieri nu o duc prea bine, daca nu lucrezi la o corporatie majora este scump sa pornesti pe calea agriculturala si nu sunt profite, o faci mai mult din dragoste de pamant si ca sa supravietuiesti. Deci asta inseamna, in mod trist, ca toti tinerii cauta slujbe la oras sau prin Alberta unde petrolul a creat o adevarata "goana dupa aur" (gold rush). Am inteles ca pana si chelnarii fac cam $20-25/h acolo.
Sincer sa fiu cred ca Saskatchewan a fost alegerea ideala pt. o incalzire pt. muntii care vor urma. Se pare ca vom lua iarasi trenul ca sa mai taiem din distanta acuma ca suntem "in mare forma" (mai bine spus in criza de timp, Mirela se intoarce in Toronto la sfarsitul lui August).
Dusuri nocturne
-ne-am trezit la ora 4AM proaspati dusati, dar nu chiar voluntar ca le sforaiam pe cinste, dar de la ploaie pentru ca nu pusesem invelitoarea pe cort si ne-a plouat prin plasa de tantari. Deci va inchipuiti ce placere e sa va treziti la ora aceea si sa umbli ca bezmeticul sa le fixezi pe toate prin bezna. In sfarsit buimac de somn am facut-o si cand sa adorm si eu putin hop si trenul. Va jur ca aveam impresia ca va trece chiar peste noi asa de aproape si de zgomotos se auzea. Si asta nu a fost doar pentru 1-2minute ci cam 20min ca parca deraiase sau ceva. In sfarsit dau sa ma culc iarasi si incepe un concert de toata frumusetea. Nu, nu de genul celor in Cheia Fa Minor de Bach ci un adevarat spectacol pasaricesc in care tot alaiul din paduricea langa care dormeam a capatat ca prin farmec viata pe la ora 5 dimineata de ne-au innebunit. Deci cam asa o dimineata superba am avut, dar cum sa ma plang cand platesti camping-ul numai $5/noapte. Acum la culcare tovarasi ca trebuie sa recuperam somnul pierdut, am nevoie de cele 9ore ca sa-mi mentin prospetimea fetei si tenului.
miercuri, 26 iulie 2006
Iarba nu-i mai place...
Kiki e bolnavioara?
nu stiu ce se intampla, dar azi cand mergeam pe un drum linistit de tara, prin lanuri de grau si canola, se intampla sa trecem pe langa capite/baloturi de fan pe marginea drumului (presupun ca pt. prevenirea accidentelor ca erau destul de micute).
Orisicum, stateam eu si cugetam adanc si nu pricepeam de ce lui Kiki de la o vreme-ncoace iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace!
Adica de ce se plange si nu mananca si ea ceva paie acolo? E dupa si mai multa cugetara, mi-am dat seama ca saracutei ii era setica ca dupa ce am uns-o putin cu ulei, dintr-o data s-a linistit si nu s-a mai plans. Se pare ca cu paiele inca nu s-a obisnuit, dar daca am invatat-o eu sa inoate si sa zboare, o sa manance si ea paie, foc si asfalt!
nu stiu ce se intampla, dar azi cand mergeam pe un drum linistit de tara, prin lanuri de grau si canola, se intampla sa trecem pe langa capite/baloturi de fan pe marginea drumului (presupun ca pt. prevenirea accidentelor ca erau destul de micute).
Orisicum, stateam eu si cugetam adanc si nu pricepeam de ce lui Kiki de la o vreme-ncoace iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace!
Adica de ce se plange si nu mananca si ea ceva paie acolo? E dupa si mai multa cugetara, mi-am dat seama ca saracutei ii era setica ca dupa ce am uns-o putin cu ulei, dintr-o data s-a linistit si nu s-a mai plans. Se pare ca cu paiele inca nu s-a obisnuit, dar daca am invatat-o eu sa inoate si sa zboare, o sa manance si ea paie, foc si asfalt!
marți, 25 iulie 2006
Diferenta de mancaruri
Ce inseamna totusi diferentele culinare:
Mancarea la ferma cu Terry si Denyse:
-omleta cu jumari si legume dimineata + salata de fructe
-pui la gratar cu garnitura de porumb, ciuperci, salata verde + vin si desert
-cina de pasta italiana cu vegetale, paine cu ulei de masline, vin alb romanesc (de la noi, o Feteasca ca la mama acasa!, da se gaseste si pe aici) si un desert superb cu zmeura
Mancarea la cort cu Mirela:
-branza topita, nu natural ca era cascaval, pe care aproape ca l-am transformat in lapte de la atata caldura.
-un castravete care arata foarte ciudat de la caldura, se blegise de-a binelea si avea un gust f. bizar
-unt de alune care si el se separase in ceva ulei, apa si o pasta ciudata de alune
Ah, viata de ciclist, nu stii niciodata cand manci ceva "haute-cuisine" sau ceva complet distrus de arsita de afara
Mancarea la ferma cu Terry si Denyse:
-omleta cu jumari si legume dimineata + salata de fructe
-pui la gratar cu garnitura de porumb, ciuperci, salata verde + vin si desert
-cina de pasta italiana cu vegetale, paine cu ulei de masline, vin alb romanesc (de la noi, o Feteasca ca la mama acasa!, da se gaseste si pe aici) si un desert superb cu zmeura
Mancarea la cort cu Mirela:
-branza topita, nu natural ca era cascaval, pe care aproape ca l-am transformat in lapte de la atata caldura.
-un castravete care arata foarte ciudat de la caldura, se blegise de-a binelea si avea un gust f. bizar
-unt de alune care si el se separase in ceva ulei, apa si o pasta ciudata de alune
Ah, viata de ciclist, nu stii niciodata cand manci ceva "haute-cuisine" sau ceva complet distrus de arsita de afara
Poze bizoni, caprioara, colibri
Din pacate link-ul nu merge si va trebui sa le vedeti la:
www.crazyguyonabike.com/journal/quixote
Dar macar sa va spun povestea cu bizonii:
-mergeam noi asa incetuc prin arsita de la miezul zilei si la un moment dat intorcand capul spre Mecca (glumesc) am vazut ca prin mreje o cireada de bizoni! Da, corect, bizoni! Era o ferma de bizoni care cand m-am apropiat de ei sa le fac o poza s-au pus toti in miscare ridicand un nor de praf si bagand spaima in mine prin zgomotul acela sec si intens de copite (mai ales avand in vedere gabaritul depasit al acestor bestii). Orisicum un spectacol impresionant.
Cica erau si vreo 300 de bizoni salbatici in Parcul National Prince Albert dar pe aia n-am avut ocazia sa-i infrunt in stilul meu cavaleresc cu lancea de pe cal. Si poate ca a fost mai bine asa avand in vedere ca astia salbatici n-ar fi fost in spatele unui gard!
Va salut stimabili, aventura continua!
www.crazyguyonabike.com/journal/quixote
Dar macar sa va spun povestea cu bizonii:
-mergeam noi asa incetuc prin arsita de la miezul zilei si la un moment dat intorcand capul spre Mecca (glumesc) am vazut ca prin mreje o cireada de bizoni! Da, corect, bizoni! Era o ferma de bizoni care cand m-am apropiat de ei sa le fac o poza s-au pus toti in miscare ridicand un nor de praf si bagand spaima in mine prin zgomotul acela sec si intens de copite (mai ales avand in vedere gabaritul depasit al acestor bestii). Orisicum un spectacol impresionant.
Cica erau si vreo 300 de bizoni salbatici in Parcul National Prince Albert dar pe aia n-am avut ocazia sa-i infrunt in stilul meu cavaleresc cu lancea de pe cal. Si poate ca a fost mai bine asa avand in vedere ca astia salbatici n-ar fi fost in spatele unui gard!
Va salut stimabili, aventura continua!
Pour tous les matins du monde
Viata merge inainte, timpul parca se scurge mai incet pe aceasta campie nesfarsita a Baraganului (noroc ca mai are si ceva dealuri). Ne-am luptat cu niste calduri toride de peste 30-32degC ca se topeau rotile in asfalt, dar incet incet am alimentat bine cu apa (care la sticla e mai scumpa decat benzina si la robinet e gratis deci va inchpuiti pe care am ales-o).
Am vizitat parcul national Prince Albert unde am avut ocazia sa vedem un: Ursulache Negru, chiar in mijlocul drumului care dupa ce s-a uitat putin la noi cu nedumerire (nu intelegea unde ne este motorul si cusca de protectie, asa vad ei masinile cu oameni, precum ne uitam noi la ei in custi la gradina zoologica) si a zbughit-o in padure repede sa duca zvonul mai departe la celelalte salbaticiuni.
Ieri am sarbatorit preafericita distanta de 5000km! Whoo yeah!
Am avut deasemenea o sedere superba cu Terry si Denyse la ferma lor la nord de Saskatoon, am mancat pe rupte, ne-am plimbat de ne oboseau picioarele: are aproape 100ha ferma (cat vedeam cu ochii de la un orizont la altul, plus 3 lacuri unul de vreo 2km lungime). Iara ei sunt cu adevarat niste sufletisti, niste gurmanzi, cred ca am fi putut usor sa stam pana la sfarsitul lunii.
Si bineinteles ca in prima zi spre inserat dupa ce eram amandoi morti de oboseala si mai ales doborati de caldura nimicitoare am batut la usa la cineva (Jean) si de acolo am primit apa, masa (somon cu garnitura de cartofi, chifle calde + desert cu zmeura) un dus racoritor si un loc de campare. Ma bucur ca ne surade norocul in continuare.
Acum ne indreptam spre Alberta si cand o sa ne simtim in forma mai buna poate o sa luam iarasi trenul ca sa petrecem cat mai mult timp in munti, aproape ca ne-a ajuns deja la campie :)
Mircea
Am vizitat parcul national Prince Albert unde am avut ocazia sa vedem un: Ursulache Negru, chiar in mijlocul drumului care dupa ce s-a uitat putin la noi cu nedumerire (nu intelegea unde ne este motorul si cusca de protectie, asa vad ei masinile cu oameni, precum ne uitam noi la ei in custi la gradina zoologica) si a zbughit-o in padure repede sa duca zvonul mai departe la celelalte salbaticiuni.
Ieri am sarbatorit preafericita distanta de 5000km! Whoo yeah!
Am avut deasemenea o sedere superba cu Terry si Denyse la ferma lor la nord de Saskatoon, am mancat pe rupte, ne-am plimbat de ne oboseau picioarele: are aproape 100ha ferma (cat vedeam cu ochii de la un orizont la altul, plus 3 lacuri unul de vreo 2km lungime). Iara ei sunt cu adevarat niste sufletisti, niste gurmanzi, cred ca am fi putut usor sa stam pana la sfarsitul lunii.
Si bineinteles ca in prima zi spre inserat dupa ce eram amandoi morti de oboseala si mai ales doborati de caldura nimicitoare am batut la usa la cineva (Jean) si de acolo am primit apa, masa (somon cu garnitura de cartofi, chifle calde + desert cu zmeura) un dus racoritor si un loc de campare. Ma bucur ca ne surade norocul in continuare.
Acum ne indreptam spre Alberta si cand o sa ne simtim in forma mai buna poate o sa luam iarasi trenul ca sa petrecem cat mai mult timp in munti, aproape ca ne-a ajuns deja la campie :)
Mircea
sâmbătă, 22 iulie 2006
Viata in Saskatchewan
Ce poate fi mai frumos decat un inceput de calatorie in Saskatchewan: dealuri cu lanuri de grau si canola unduind in vant, precum mari de verdeata, parfum imbatator de trifoi inflorit, iazuri cu rate salbatice si un drum prafuit prin inima locurilor. O caprioara privindu-te imperturbabil de la marginea drumului, o biserica uitata de timp, ce sa mai, cu adevarat viata la tara!
vineri, 21 iulie 2006
Impresii din trenul 001 - The Canadian
-pot spune ca am simtit miros de “departe”. Dupa 24h de mers cu trenul si schimbatul orei (din fericire de data aceasta am castigat o ora) in indepartata localitate Sioux Lookout la peste 1500km nord de Toronto, te simti cu adevarat departe de casa. Parca si aerul se schimba, oamenii au alta alura, viata alt ritm fata de Toronto. Si va pot garanta ca dupa 24h in ‘cusca’, putin aer proaspat si plimbare ajuta enorm. Asta mai ales avand in vedere vacarmul din vagonul necompartimentat pe care o ceata de copii (cel putin vreo 9) au pus stapanire si l-au transformat intr-un parc de distractii topaind pe culoar precum iepurasii, sarind peste scaune precum calutii peste garduri, sau atarnandu-se de bare precum niste maimutici neastamparate. In sfarsit, tambalau general, nu sti ce-ti aterizeaza-n brate de la un moment la altul. Precum zicea baba cocheta de alaturi : te face sa te gandesti de doua ori daca vrei sa ai copii dupa ce ai stat ‘ inchis’ cu astfel de ‘dracusori’ pt. 24ore. Si inca mai avem pe putin 12h de supravietuit! Rabdare, rabdare, rabdare si dopuri in urechi. Cel putin poti sa-i admiri pentru energia pe care o au : nu stau locului o clipa si nu le tace gura pana n-adorm.
-ce diferenta : iesim din Ontario si la mai putin de 30min toate dealurile cu muntii de granit, padurile dese si lacurile parca au disparut fiind inlocuite de campii intinse cat vezi cu ochii, ferme, lanuri de grau, porumb, soia etc. Asa ne-a intampinat Manitoba! Pe urma am ajuns in Winnipeg care parea un oras in toata regula cu cladiri moderne, trafic etc.etc. Aicea am avut o 1/2h sa exploram putin downtown-ul la confluenta a 2 rauri (Red River si inca unul) Dupa ce ne-am aprovizionat putin cu cateva de-ale gurii continuam agale peste alte lanuri, alte drumuri prafuite care se intend cat vezi cu ochii de la un orizont la altul.
Cum era sa pierdem trenul....
-aventura incepe la 4 dimineata odata cu trezirea si bineinteles goana de a prinde trenul GO de ora 5:37AM care sa ne duca in Toronto sa prindem trenul VIA Rail pt. Saskatoon, SK. Cu chiu cu vai ajungem la 5:30AM la statia GO si ia trenul de unde nu-i! Nu, nu plecase! Si mai rau, nu exista acel tren! Tipa cu care a vorbit Mirela la telefon habar n-avea si ne-a informat gresit.
Plansete, urlete, nervi, smuls parul din cap? Nicidecum!
Cu mult tact si calm am optat pt planul B, vesnicul plan alternativ. Da-le-ncolo de mijloace de transport urbane, intoarce-te la cele cunoscute cavaleresti, incaleca pe Kiki si la drum spre Toronto de-a lungul lacului Ontario. Mi s-a parut chiar ciudat sa refac aceasta portiune de aproape 40km, oarecum o intoarcere la inceputul calatoriei, in prima mea zi de 13 mai 2006.
-noroc ca am avut parte de o dimineata glorioasa, cu un rasarit de soare rosiatic si magnific si mai ales faptul ca aveam suficient timp sa parcurgem aceasta distanta. Trenul « Canadian » Nr. 001 nu pleca decat la ora 9AM iar noi am ajuns in statie la 7 :30AM. Mirelku s-a descurcat admirabil, mai precauta, dar intr-un ritm f. bun mai ales ca era prima oara de cand se urca pe bicicleta dupa accident.
-si acum intr-un ritm f. molcom si leganat pluteam pe drumul de fier prin marile de verdeata, oarecum f. asemanator cu traseele pe care le-am parcurs cu bicicleta pe fostele cai ferate minus sinele si bineinteles locomotiva (eu foloseam motorasul meu micut, pufacios dar cert!)
luni, 17 iulie 2006
Timpul nu mai avea rabdare...
Da, da, da,
din fericire lucrurile s-au indreptat si la drum noi am plecat!
Copcile au fost scoase vineri fara nici o complicatie. Doctorul a "aprobat" continuarea calatoriei. Ranile fizice s-au mai estompat, cele sufletesti au pornit pe calea lunga a uitarii si viata merge inainte. Bicicletele au fost puse la punct, inspectate si reinspectate si acum naravasele de ele, d-abia asteapta sa zburde iarasi pe caile lumii
cu coamele-n vant si prafu-n copite!
Bineinteles ca lucrurile s-au schimbat putin avand in vedere aceasta imprevizibila intarziere si maine dimineata ne urcam in tren si o "scurtam" pana in Saskatoon, Saskatchewan. Cel putin din tren o sa putem vedea ce pierdem. Astfel leganati de glasul rotilor de fier, plecam dragi tovarasi in aventura!
Si bineinteles ca deja avem totul aranjat in Saskatoon ca doar Mirciulica a intalnit un cuplu super in Newfoundland, care acum vin sa ne ia de la gara (si inca la ora 1 noaptea) si ne-au invitat la ferma lor imensa sa stam cat vrem, totul inclus. A trebuit sa le arat pasaportul meu (adica website-ul in engleza) care sper sa-mi deschida cat mai multe usi si suflete de oameni prin lume
Va salut si sa fie intr-un ceas bun!
Mircea si Mirela
"Înainte omul era mai mult un aventurier în căutarea fericirii, astăzi a devenit un aventurier în spirit, vrea neapărat să afle ... cine e, ca să poată şti ce o să devină." Marin Preda
joi, 13 iulie 2006
Pe calea reabilitarii
Incet, dar sigur ranile fizice au inceput sa se vindece. Mult mai incet au inceput sa se vindece si cele sufletesti, dar toate sunt pe calea cea buna. Maine Mirela se va duce sa-si scoata copcile si sa auzim si verdictul doctorului. Se pare ca acum vom sari o portiune buna din centrul Canadei. Sa vedem.
Pt. cei interesati am reusit sa aduc la zi si jurnalul in limba engleza cu ceva mai multe poze si poate alte povestioare:
Versiunea Engleza a jurnalului
"Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face." Constantin Brancusi
Pt. cei interesati am reusit sa aduc la zi si jurnalul in limba engleza cu ceva mai multe poze si poate alte povestioare:
Versiunea Engleza a jurnalului
"Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face." Constantin Brancusi
marți, 11 iulie 2006
Accidentul Mirelei
Accidentul:
"Lumea nu te va lăsa să trăieşti cum vrei tu, dar dacă eşti destul de tare, cel puţin nu trebuie să trăieşti cum vrea ea." Andrew VachssZiua a inceput f. propice si pe masura ce ne distantam de Toronto ne simteam tot mai bine, dar se pare ca ceva amenintator plutea in aer!
Soarta a fost extrem de crunta fata de Mirela in prima zi cand fara nici o vina a ei, bicicleta a suferit o defectiune tehnica imprevizibila, astfel incat Mirela a pierdut controlul directiei coborand acest deal la circa 64km nord de
Nici eu nu am mai fost aceeasi persoana, parca sufletul mi s-a "spart" intr-o multime de cioburi:
- unul incerca cu disperare sa o calmeze pe Mirela in starea ei de soc
- altul sa culeaga bicicleta si bagajele rasfirate in mijlocul drumului
- altul sa opreasca o masina sau sa gaseasca o modalitate de a chema o ambulata/ajunge la spital cand am vazut ca va avea nevoie de copci si ajutor medical imediat
- altul sa opreasca potopul de sange care se revarsa de pe fruntea ei si ma acoperea in valuri rosii in timp ce cautam cu disperare trusa de ajutor medical
De aici ne-am intors acasa cu tatal ei si un prieten al familiei, care au venit sa ne ia de la spital. Acum Mirela, pe care o admir nespus, se va reface pentru circa o saptamana, dar intentioneaza sa continue. Asemenea curaj si darzenie in fata sortii e demn de admirat.
Nu voi putea uita niciodata acel chip in lacrimi si sange, o imagine care va ramane cu mine pentru totdeauna!
luni, 10 iulie 2006
Accident!
Din pacate in prima zi a calatoriei, Mirela a avut un mic accident. Nu ceva f. serios, dar suficient ca sa ne faca sa ne intoarcem acasa si sa intrerupem calatoria pt. inca cateva zile pana se reface si isi recapata increderea pt. a continua. Eu am scapat nevatamat. Detalii mai incolo.
"Curajul, se pare, este puterea de a trece peste pericole, nenorociri, frică, nedreptate şi de a continua totuşi să-ţi afirmi ţie însuţi că viaţa, cu toate necazurile şi tristeţile sale are un sens, chiar dacă uneori peste înţelegerea noastră, şi că întotdeauna există un mâine." Dorothy Thompson.
"Curajul, se pare, este puterea de a trece peste pericole, nenorociri, frică, nedreptate şi de a continua totuşi să-ţi afirmi ţie însuţi că viaţa, cu toate necazurile şi tristeţile sale are un sens, chiar dacă uneori peste înţelegerea noastră, şi că întotdeauna există un mâine." Dorothy Thompson.
duminică, 9 iulie 2006
Versiunea engleza/ English vesion!
Vroiam doar sa va instiintez ca, dupa multe cerinte, a aparut si o versiune engleza a jurnalului care are poze din fiecare zi a calatoriei pana acuma:
English version www.crazyguyonabike.com/journal/quixote
si o versiune "feminina" a jurnalului prietenei mele Mirela, care ma insoteste acuma spre Vancouver:
Mirela journal: mirelka.blogspot.com
Below is an english version of this journal, which doesn't have all the stories, but does have a lot of photos. I'll try to keep it up-to-date from now on! Cheers.
Crazyguyonabike English Journal www.crazyguyonabike.com/journal/quixote
English version www.crazyguyonabike.com/journal/quixote
si o versiune "feminina" a jurnalului prietenei mele Mirela, care ma insoteste acuma spre Vancouver:
Mirela journal: mirelka.blogspot.com
Below is an english version of this journal, which doesn't have all the stories, but does have a lot of photos. I'll try to keep it up-to-date from now on! Cheers.
Crazyguyonabike English Journal www.crazyguyonabike.com/journal/quixote
sâmbătă, 8 iulie 2006
Ciudatenii din Toronto si pregatirea de plecare
Ciudatenii si cum nu am mai fost pribeag pt. o saptamana, dar acum iarasi pe drumul ascuns al pribegiei
"Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte."
M. Eminescu
-ce ciudat poate fi sa te intorci in locul unde ai trait, anume Toronto, chair la o absenta de numai 6 saptamani. Locul din care m-am sustras si unde am renuntat la toate: casa, masa, dus (f. imp.), masina, slujba si o tona de alte posesii materiale ca oarecum sa ma intorc iarasi la ele pt. un moment. Ce stres! N-am crezut.
-vreti adevarul? E trist, dar nu duc lipsa acestor lucruri, ba dimpotriva, vreau sa renunt la si mai multe din bagajele mele (oarecum simbolic bagajul meu din viata precedenta). Ce stres mi s-a parut sa conduc o masina printr-o canicula de peste 30gC, sa ma lupt cu traficul nebunesc de pe 401 (una dintre cele mai congestionate autostrazi din N. Americii) si nu-mi venea sa cred cum se ridica praful de la diversele constructii si poluarea care plutea inert deasupra orasului inghitind cladirile intr-o ceata chimica atotcaparatoare. Pana si oamenii pareau doborati de calduri ca in acest oras toti se plang ca ba e prea cald vara, ba prea frig iarna si cum pe aicea par a fi numai 2 anotimpuri, Torontonianul tipic pare vesnic nefericit.
Ce sa mai zic de vacarmul general care parca asurzeste si mai mult decat zgomotul masinilor care treceau de langa mine cand cu bicicleta in calatorie. Parca ma gandesc deja cu jind la aerul curat si rece pe de malul Atlanticului sau la lacurile albastre, limpezi si racoroase care ma asteapta in continuare.
De ce-mi va fi dor este de mancarea gustoasa si indestulatore pe care am primit-o aicea de la familie si cei apropiati (am halit o friptana la ai mei cat toate zilele, sper sa-mi ajunga dpdv psihologic macar, pt. tot restul calatoriei).
M-am intalnit deasemenea cu colegii de la lucru si cu prietenii mei (scuze am uitat sa fac o poza!!!) care erau toti incantati de calatoria mea, s-au uitat cu nesat la multitudinea de poze si ne-au urat mult succes in continuare.
De aici, eu impreuna cu prietena mea Mirela, plecam spre coasta de vest, spre Vancouver, dar probabil ca vom sari anumite portiuni ca sa petrecem cat mai mult timp in Muntii Stancosi si pe malul Pacificului.
Va salut stimabili!
"Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte."
M. Eminescu
-ce ciudat poate fi sa te intorci in locul unde ai trait, anume Toronto, chair la o absenta de numai 6 saptamani. Locul din care m-am sustras si unde am renuntat la toate: casa, masa, dus (f. imp.), masina, slujba si o tona de alte posesii materiale ca oarecum sa ma intorc iarasi la ele pt. un moment. Ce stres! N-am crezut.
-vreti adevarul? E trist, dar nu duc lipsa acestor lucruri, ba dimpotriva, vreau sa renunt la si mai multe din bagajele mele (oarecum simbolic bagajul meu din viata precedenta). Ce stres mi s-a parut sa conduc o masina printr-o canicula de peste 30gC, sa ma lupt cu traficul nebunesc de pe 401 (una dintre cele mai congestionate autostrazi din N. Americii) si nu-mi venea sa cred cum se ridica praful de la diversele constructii si poluarea care plutea inert deasupra orasului inghitind cladirile intr-o ceata chimica atotcaparatoare. Pana si oamenii pareau doborati de calduri ca in acest oras toti se plang ca ba e prea cald vara, ba prea frig iarna si cum pe aicea par a fi numai 2 anotimpuri, Torontonianul tipic pare vesnic nefericit.
Ce sa mai zic de vacarmul general care parca asurzeste si mai mult decat zgomotul masinilor care treceau de langa mine cand cu bicicleta in calatorie. Parca ma gandesc deja cu jind la aerul curat si rece pe de malul Atlanticului sau la lacurile albastre, limpezi si racoroase care ma asteapta in continuare.
De ce-mi va fi dor este de mancarea gustoasa si indestulatore pe care am primit-o aicea de la familie si cei apropiati (am halit o friptana la ai mei cat toate zilele, sper sa-mi ajunga dpdv psihologic macar, pt. tot restul calatoriei).
M-am intalnit deasemenea cu colegii de la lucru si cu prietenii mei (scuze am uitat sa fac o poza!!!) care erau toti incantati de calatoria mea, s-au uitat cu nesat la multitudinea de poze si ne-au urat mult succes in continuare.
De aici, eu impreuna cu prietena mea Mirela, plecam spre coasta de vest, spre Vancouver, dar probabil ca vom sari anumite portiuni ca sa petrecem cat mai mult timp in Muntii Stancosi si pe malul Pacificului.
Va salut stimabili!
luni, 3 iulie 2006
Pt. cei pasionati de statistica:
Si cateva statistici pt. cei interesati ca sa va faceti o idee de distante si costuri (in dolari canadieni):
ONTARIO:
- 8 zile
- cost total = $345 sau $43/zi
- distanta = 656km sau 82km/zi
-2cauciucuri sparte
QUEBEC:
-11zile
-cost total = $344 sau $31/zi
-distanta = 1137km sau 103km/zi
-2cauciucuri sparte
NEW BRUSWICK:
-6zile
-cost total = $200 sau $33/zi
-distanta = 566km sau 94km/zi
-viteza medie maxima atinsa de 22.1km/h pt. o distanta de 94km
PEI:
-3zile
- cost total = $91 sau $30/zi
-distanta = 256km sau 85km/zi
Iles de la Madeleine:
-2zile
-cost total = $93 sau $47/zi
-distanta = 222km sau 111km/zi
Nova Scotia:
-3zile
-cost total = $176 sau $59/zi
-distanta = 301km sau 100km/zi
Newfoundland:
-17zile
-cost total = $748 sau $43/zi (include avionul de $215 St. John's-Toronto)
-distanta totala = 1483km sau 93km/zi (ultima zi n-am mers cu bicicleta)
-viteza maxima atinsa de 65km/h
-capatat $20ciubuc de la bunica
-ziua cea mai lunga de 134km si cea mai scurta de 27km (in care am facut cu piciorul trasee de 20km)
PE ANSAMBLU 6 provincii si o insula:
-50zile
-cost total = $1904 sau $38/zi -$20bacsis
-distanta totala rotunjita = 4621km = 94km/zi (ultima zi nesocotita)
-distanta totala de pe odometru 4618.5km + ce estimez eu cam la 8km neinregistrati de odometru (ca s-a rupt firul si pana l-am reparat sau alte motive)
deci distanta finala: 4.626.500metri sau 94.4km/zi
(wow, chiar stau sa ma gandesc oare cati metri parcurge un om pe jos intr-un an)
Si diverse altele:
- in total 4 cauciucuri sparte si nici o alta problema tehnica majora cu bicicleta
-un cort ce trebuie schimbat zilele astea ca intra apa pe peste tot
-cam 45-50km de trasee batute cu piciorul
-zeci de litri de apa (cam 6-7l/zi minim) + kg peste kg de mancare, noroc ca in final multa pe gratis
-as putea spune ca 50% din nopti le-am petrecut cu cortul prin padure pe gratis, iar restul au fost o combinatie de pensiuni, camping, motel, hostel, cabana si casele oamenilor (unde am dormit chiar 4 din 6nopti pe Bonavista Peninsula pe gratis)
-am avut zile cand am cheltuit $0 si zile in care am cheltuit peste $200 (cand mi-am luat biletul de avion spre exemplu)
-muscaturi de tantari si alte insecte: NU STIU, n-am tinut contul, dar suficiente , v-o garantez ca mi-am reimprospatat sangele
-strans cam $40 pt. lupta impotriva cancerului dar n-am avut nici un semn si am inceput f. tarziu in Newfoundland.
-singura zi in care nu m-am urcat pe bicicleta a fost ultima cand Kiki sedea frumos impachetata intr-o cutie si despuita (fara pedale, ghidon demontat, roata pe fata scoasa) si cam tristuta dar cred ca se bucura si ea de putin ragaz acum si am sa-i fac si o baita calumea ca i-am promis.
Cam atata domnilor contabili!
ONTARIO:
- 8 zile
- cost total = $345 sau $43/zi
- distanta = 656km sau 82km/zi
-2cauciucuri sparte
QUEBEC:
-11zile
-cost total = $344 sau $31/zi
-distanta = 1137km sau 103km/zi
-2cauciucuri sparte
NEW BRUSWICK:
-6zile
-cost total = $200 sau $33/zi
-distanta = 566km sau 94km/zi
-viteza medie maxima atinsa de 22.1km/h pt. o distanta de 94km
PEI:
-3zile
- cost total = $91 sau $30/zi
-distanta = 256km sau 85km/zi
Iles de la Madeleine:
-2zile
-cost total = $93 sau $47/zi
-distanta = 222km sau 111km/zi
Nova Scotia:
-3zile
-cost total = $176 sau $59/zi
-distanta = 301km sau 100km/zi
Newfoundland:
-17zile
-cost total = $748 sau $43/zi (include avionul de $215 St. John's-Toronto)
-distanta totala = 1483km sau 93km/zi (ultima zi n-am mers cu bicicleta)
-viteza maxima atinsa de 65km/h
-capatat $20ciubuc de la bunica
-ziua cea mai lunga de 134km si cea mai scurta de 27km (in care am facut cu piciorul trasee de 20km)
PE ANSAMBLU 6 provincii si o insula:
-50zile
-cost total = $1904 sau $38/zi -$20bacsis
-distanta totala rotunjita = 4621km = 94km/zi (ultima zi nesocotita)
-distanta totala de pe odometru 4618.5km + ce estimez eu cam la 8km neinregistrati de odometru (ca s-a rupt firul si pana l-am reparat sau alte motive)
deci distanta finala: 4.626.500metri sau 94.4km/zi
(wow, chiar stau sa ma gandesc oare cati metri parcurge un om pe jos intr-un an)
Si diverse altele:
- in total 4 cauciucuri sparte si nici o alta problema tehnica majora cu bicicleta
-un cort ce trebuie schimbat zilele astea ca intra apa pe peste tot
-cam 45-50km de trasee batute cu piciorul
-zeci de litri de apa (cam 6-7l/zi minim) + kg peste kg de mancare, noroc ca in final multa pe gratis
-as putea spune ca 50% din nopti le-am petrecut cu cortul prin padure pe gratis, iar restul au fost o combinatie de pensiuni, camping, motel, hostel, cabana si casele oamenilor (unde am dormit chiar 4 din 6nopti pe Bonavista Peninsula pe gratis)
-am avut zile cand am cheltuit $0 si zile in care am cheltuit peste $200 (cand mi-am luat biletul de avion spre exemplu)
-muscaturi de tantari si alte insecte: NU STIU, n-am tinut contul, dar suficiente , v-o garantez ca mi-am reimprospatat sangele
-strans cam $40 pt. lupta impotriva cancerului dar n-am avut nici un semn si am inceput f. tarziu in Newfoundland.
-singura zi in care nu m-am urcat pe bicicleta a fost ultima cand Kiki sedea frumos impachetata intr-o cutie si despuita (fara pedale, ghidon demontat, roata pe fata scoasa) si cam tristuta dar cred ca se bucura si ea de putin ragaz acum si am sa-i fac si o baita calumea ca i-am promis.
Cam atata domnilor contabili!
sâmbătă, 1 iulie 2006
Happy Canada's Day!
Reintoarcerea eroului in Toronto:
Dimineata: parada militara si focuri de tun pe canicula in St. John's, Newfoundland
Seara: artificii si nebunii si canicula in Toronto, Ontario
Asa s-a intors eroul invingator din lupta contra "vietii oarbe" si in numai 3ore a zburat pe un Pegasus inaripat de pe malul Atlanticului pana acasa in Toronto, drum care mi-a luat peste 6saptamani cu Pegasusul pe roti (adica iapa mea neinaripata Kiki, dar lasa ca si ea era sa-si ia zborul de cateva ori cu vanturile puternice din Newfoundland). Chiar ma gandeam ce fraier am fost intr-un final: in loc sa pierd 6saptamani si sute de dolari(am sa calculez cheltuielile si alte statistici in zilele urmatoare) puteam sa dau doar $200 cat a fost avionul si sa vad totul in numai 3ore. Sau chiar mai bine ce sa mai tot merg in jurul lumii cu bicicleta, pot sa iau cu vreo $5000-6000 un bilet de avion in jurul lumii pe care s-o traversez astfel in numai cateva zile, maxim o saptamana, sa-mi petrec timpul in terminalul aeropoartelor sau uitandu-ma pe geam din avion la nori. NOT!
In sfarsit precum ziceam, tin sa va spun ca am fost condus la aeroport cu fanfara si salve de tun, stewardesa m-a introdus pe urma pilotilor care chiar m-au lasat sa intru in cabina dupa ce am aterizat, pe urma artificii si alte spectacule serioase m-au intampinat in Toronto. Ce poate fi mai frumos, decat o asemenea primire regala pt. cel mai distins erou al absurdului! Well, adevarul nu e prea departe, dar azi e de fapt ziua Canadei si toate aceste evenimente sunt in numele acestei tari pe care acum incep s-o cunosc mai bine decat multi Canadieni in sine.
Acum repaos pt. o saptamana, cei interesati in discutii, poze ma pot contacta prin email si pe urma spre coasta de vest a Canadei, aventura continua...
Dimineata: parada militara si focuri de tun pe canicula in St. John's, Newfoundland
Seara: artificii si nebunii si canicula in Toronto, Ontario
Asa s-a intors eroul invingator din lupta contra "vietii oarbe" si in numai 3ore a zburat pe un Pegasus inaripat de pe malul Atlanticului pana acasa in Toronto, drum care mi-a luat peste 6saptamani cu Pegasusul pe roti (adica iapa mea neinaripata Kiki, dar lasa ca si ea era sa-si ia zborul de cateva ori cu vanturile puternice din Newfoundland). Chiar ma gandeam ce fraier am fost intr-un final: in loc sa pierd 6saptamani si sute de dolari(am sa calculez cheltuielile si alte statistici in zilele urmatoare) puteam sa dau doar $200 cat a fost avionul si sa vad totul in numai 3ore. Sau chiar mai bine ce sa mai tot merg in jurul lumii cu bicicleta, pot sa iau cu vreo $5000-6000 un bilet de avion in jurul lumii pe care s-o traversez astfel in numai cateva zile, maxim o saptamana, sa-mi petrec timpul in terminalul aeropoartelor sau uitandu-ma pe geam din avion la nori. NOT!
In sfarsit precum ziceam, tin sa va spun ca am fost condus la aeroport cu fanfara si salve de tun, stewardesa m-a introdus pe urma pilotilor care chiar m-au lasat sa intru in cabina dupa ce am aterizat, pe urma artificii si alte spectacule serioase m-au intampinat in Toronto. Ce poate fi mai frumos, decat o asemenea primire regala pt. cel mai distins erou al absurdului! Well, adevarul nu e prea departe, dar azi e de fapt ziua Canadei si toate aceste evenimente sunt in numele acestei tari pe care acum incep s-o cunosc mai bine decat multi Canadieni in sine.
Acum repaos pt. o saptamana, cei interesati in discutii, poze ma pot contacta prin email si pe urma spre coasta de vest a Canadei, aventura continua...
Ce-a fost si ce va fi!
O clipa din viata:
Prin lacrimi, prin zambete, prin nenumarate broboane de sudoare, prin zile friguroase, ploioase, arsita, prin sufletul oamenilor, prin inima naturii, pe malul fluviului St. Laurent, lacului Ontario, raului Matapedia, oceanului Atlantic, prin 6 provincii si o insula, prin timpuri noi si timpuri uitate de soarta, prin truda propriilor mele picioare am atins si acest punct culminant simbolic al calatoriei mele.
Ce-a fost e de nedescris si de neinteles pt. nimeni altcineva care n-a intreprins asa ceva si chiar si atunci aceste experiente sunt unice. In sufletul meu, toate aceste locuri, intamplari, aventuri, chipuri de oameni, ard vii precum o torta a carei flacara eterna m-a consumat si incalzit in tot acest timp.
Aceasta calatorie care d-abia incepe, va ramane de neuitat, una dintre cele mai intense trairi pe care le-am avut, cand respirand aerul rece al fiecarei dimineti si pornind iarasi pe acest drum simbolic al absolutului, am simtit cu adevarat ca nimic nu poate fi mai frumos decat experienta de a fi liber, a trai pt. tine insati si in armonie cu sufletul tau. Inima mi-a vibrat cu acelasi ritm al naturii si al sufletului locurilor prin care am trecut simtind astfel o fericire launtrica care mi-a acaparat fiinta.
Multumesc soartei (si celor dragi) care m-a ocrotit, indrumat si pe care am invatat sa o ascult, acel instict natural pe care toti il avem in noi, dar care de multe ori ramane stins si inecat de alte probleme ale vietii. Nu trebuie ignorat!
Ironic a fost cum la inceputul calatoriei ma luptam cu soarta, mergeam contra acestui vant care incearca sa ma ghideze si eram obsedat de cifre (bani, distanta, timp, viteza etc. ), cu faptul ca vroiam sa vad tot, fara sa inteleg zadarnicia acestor obsesii pe care le caram in plus precum o povara a vietii anterioare.
Treptat-treptat, insa, am captat "lumina tuturor intelesurilor" (M. Eliade) si dintr-o data cand inveti cu adevarat sa te asculti, sa te intelegi, sa accepti, simti cum toate nevoile, durerile, obstacolele dispar in noaptea adanca si am simtit cu adevarat un calm, o pace, o fericire launtrica.
Ce-am invatat? Mult prea multe sa fie enumerate aici, dar in principiu ca poti sa traiesti pentru tine insati drept prieten si sa-ti traiesti visul vietii aievea!
Pt. tot ce a fost si ce va fi...
Mircea
Prin lacrimi, prin zambete, prin nenumarate broboane de sudoare, prin zile friguroase, ploioase, arsita, prin sufletul oamenilor, prin inima naturii, pe malul fluviului St. Laurent, lacului Ontario, raului Matapedia, oceanului Atlantic, prin 6 provincii si o insula, prin timpuri noi si timpuri uitate de soarta, prin truda propriilor mele picioare am atins si acest punct culminant simbolic al calatoriei mele.
Ce-a fost e de nedescris si de neinteles pt. nimeni altcineva care n-a intreprins asa ceva si chiar si atunci aceste experiente sunt unice. In sufletul meu, toate aceste locuri, intamplari, aventuri, chipuri de oameni, ard vii precum o torta a carei flacara eterna m-a consumat si incalzit in tot acest timp.
Aceasta calatorie care d-abia incepe, va ramane de neuitat, una dintre cele mai intense trairi pe care le-am avut, cand respirand aerul rece al fiecarei dimineti si pornind iarasi pe acest drum simbolic al absolutului, am simtit cu adevarat ca nimic nu poate fi mai frumos decat experienta de a fi liber, a trai pt. tine insati si in armonie cu sufletul tau. Inima mi-a vibrat cu acelasi ritm al naturii si al sufletului locurilor prin care am trecut simtind astfel o fericire launtrica care mi-a acaparat fiinta.
Multumesc soartei (si celor dragi) care m-a ocrotit, indrumat si pe care am invatat sa o ascult, acel instict natural pe care toti il avem in noi, dar care de multe ori ramane stins si inecat de alte probleme ale vietii. Nu trebuie ignorat!
Ironic a fost cum la inceputul calatoriei ma luptam cu soarta, mergeam contra acestui vant care incearca sa ma ghideze si eram obsedat de cifre (bani, distanta, timp, viteza etc. ), cu faptul ca vroiam sa vad tot, fara sa inteleg zadarnicia acestor obsesii pe care le caram in plus precum o povara a vietii anterioare.
Treptat-treptat, insa, am captat "lumina tuturor intelesurilor" (M. Eliade) si dintr-o data cand inveti cu adevarat sa te asculti, sa te intelegi, sa accepti, simti cum toate nevoile, durerile, obstacolele dispar in noaptea adanca si am simtit cu adevarat un calm, o pace, o fericire launtrica.
Ce-am invatat? Mult prea multe sa fie enumerate aici, dar in principiu ca poti sa traiesti pentru tine insati drept prieten si sa-ti traiesti visul vietii aievea!
Pt. tot ce a fost si ce va fi...
Mircea
Sfarsitul primei parti, ultima zi pe oceanul Atlantic!
Bun gasit tovarasi,
-de la bun inceput aceasta zi s-a anuntat regala. Intrarea pe Avalon Peninsula a fost spectaculoasa cu acest peisaj montan (parca eram in Bucegi) desi eram la numai 200m altitudine, intr-o ceata laptoasa si misterioasa care ma invaluia de parca eram in Avalonul celor 12 caveleri ai mesei rotunde sau poate printre cei 12 apostoli. Si bineinteles ca intrarea triumfatoare in orasul ce-mi poarta numele (ma cheama si Ionut) ST. JOHN'S, care m-a primit cu bratele deschise la aceasta ultima margine de ocean (bine poate primirea n-a fost chiar atat de prietenoasa avand in vedere faptul ca Sf. Ion mi-a trantit o canicula tapana, cred ca cea mai mare "arsita" din calatorie, si cateva dealuri tapene ca sa-mi testeze vointa pt. ultima oara de parca ma primea in ceruri, nu altundeva).
Eh asta e! Parca vroiam orisicum sa incetinesc, incercand sa savurez aceste ultime momente, care stiam ca in curand se vor topi in ceata magica a Atlanticului
Si astfel am plutit spre vechiul port si centrul orasului pe una dintre cele mai vechi strazi din Nordul Americii (Water St.) pana la casa amicului meu, una din acele case vechi, toate de alta culoare si ingramadite una intr-alta, cocotate pe un deal infernal de abrupt (ceva la aproape 45grade) ca dupa 100km nu era nici vorba sa-l urc si d-abia d-abia am impins bicicleta pana la usa lui (deci cu adevarat o intrarea triumfatoare, dar nu pe cal ci impingand la el din greu si leoarca de transpiratie dar cu un zambet pe fata care nimeni si nimic nu mi l-ar fi putut sterge).
Astfel inchei aceasta prima etapa de initiere a calatoriei, dupa 4600km si 6 saptamani, in punctul cel mai de est din N. America.
De aici pot sa ma uit cu nesat spre est, in nemarginirea zarilor albastre cu convingerea ca nu mai e nimic intre mine si batrana Europa (Irlanda, mai bine zis, la vreo 3500km) ascunsa undeva de curbura Terrei. E un sentiment ciudat de descris mai ales cand stiu ca dpdv al distantei rutiere (deci nu geografice directe, gen avion) sunt mai aproape de Europa decat de Toronto de unde am plecat. Si astfel i-au un moment de ragaz pt. a savura aceasta ultima clipa pe marginea oceanului Atlantic spre care am plecat atat de neprihanit si naiv pe 13mai 2006.
A fost mult prea frumos!
Va salut stimabili!
VENI, VIDI, VICI!
-de la bun inceput aceasta zi s-a anuntat regala. Intrarea pe Avalon Peninsula a fost spectaculoasa cu acest peisaj montan (parca eram in Bucegi) desi eram la numai 200m altitudine, intr-o ceata laptoasa si misterioasa care ma invaluia de parca eram in Avalonul celor 12 caveleri ai mesei rotunde sau poate printre cei 12 apostoli. Si bineinteles ca intrarea triumfatoare in orasul ce-mi poarta numele (ma cheama si Ionut) ST. JOHN'S, care m-a primit cu bratele deschise la aceasta ultima margine de ocean (bine poate primirea n-a fost chiar atat de prietenoasa avand in vedere faptul ca Sf. Ion mi-a trantit o canicula tapana, cred ca cea mai mare "arsita" din calatorie, si cateva dealuri tapene ca sa-mi testeze vointa pt. ultima oara de parca ma primea in ceruri, nu altundeva).
Eh asta e! Parca vroiam orisicum sa incetinesc, incercand sa savurez aceste ultime momente, care stiam ca in curand se vor topi in ceata magica a Atlanticului
Si astfel am plutit spre vechiul port si centrul orasului pe una dintre cele mai vechi strazi din Nordul Americii (Water St.) pana la casa amicului meu, una din acele case vechi, toate de alta culoare si ingramadite una intr-alta, cocotate pe un deal infernal de abrupt (ceva la aproape 45grade) ca dupa 100km nu era nici vorba sa-l urc si d-abia d-abia am impins bicicleta pana la usa lui (deci cu adevarat o intrarea triumfatoare, dar nu pe cal ci impingand la el din greu si leoarca de transpiratie dar cu un zambet pe fata care nimeni si nimic nu mi l-ar fi putut sterge).
Astfel inchei aceasta prima etapa de initiere a calatoriei, dupa 4600km si 6 saptamani, in punctul cel mai de est din N. America.
De aici pot sa ma uit cu nesat spre est, in nemarginirea zarilor albastre cu convingerea ca nu mai e nimic intre mine si batrana Europa (Irlanda, mai bine zis, la vreo 3500km) ascunsa undeva de curbura Terrei. E un sentiment ciudat de descris mai ales cand stiu ca dpdv al distantei rutiere (deci nu geografice directe, gen avion) sunt mai aproape de Europa decat de Toronto de unde am plecat. Si astfel i-au un moment de ragaz pt. a savura aceasta ultima clipa pe marginea oceanului Atlantic spre care am plecat atat de neprihanit si naiv pe 13mai 2006.
A fost mult prea frumos!
Va salut stimabili!
VENI, VIDI, VICI!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)