Solus ero
"Eu port în mine noaptea, şi-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănţuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolţii cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-şi scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra ţintuire a lanţurilor grele
Cu praful sur al pietrei îi înfrăţeşte rostul...
Zadarnic vrea să-şi cate în ceruri adăpostul:
Cu glas nebun el urlă, şi blestemă, şi ţipă,
Şi sânge cald stropeşte trudita lui aripă,
Şi veşnic o să lupte, în patima-i păgână,
Cu bulgării de piatră, cu lumea de ţărână...
Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:
De ce-ar veni la mine făptura ta de floare?
Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,
De ce să te cutremuri de-o luptă nenţeleasă?
Când zboară-atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii..."
~ Octavian Goga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu