-mi-am luat in sfarsit la revedere de la Dean si de la familie (aia mica Ariana a alergat din gradina si mi-a daruit o floare, un gest atat de simbolic la acea varsta a inocentei) si m-am urcat intr-un tren clasic care m-a dus din Dunedin prin Cheile Raului Taieri pana la Pukerangi.
-aicea dupa ce a plecat trenul m-am simtit putin ca si cum am fost abandonat la capatul pamantului. De jur imprejur nu era tipenie de om, nici masini, doar un drum ce serpuia prin acest peisaj idilic de dealuri cu fan, pietre ciudate si un cer albastru, nemarginit.
-putin mai incolo am intrat pe un fost drum de tren convertit in traseu pentru biciclete/cai/plimbare care m-a transpus oarecum inapoi la Kettle Valley Railroad in British Columbia (ce mult mi se pare de atunci). Simteam cum ma „invalui” intr-o manta de liniste si pace, sorbeam lacom aerul proaspat cu respiratii adanci, ma detasasem complet de realitate, pluteam transcedental peste dealuri si vai... O adevarata meditatie in miscare! Tie sufletul o cupa plina de bucurie, pace si extaz...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu