-pe primul mi s-a parut ca il cunosteam de cand lumea. Eram amandoi niste ratacitori prin lume, uniti de aceasta experienta unica. Conversatia curgea precum un parau linistit si nestavilit. El degaja acea confidenta, acel sens de independenta al unui om care se afla pe drum de mult timp. E ceva aparte, o dexteritate care se capata cu greu...
-al doilea m-a naucit. Era ca o moara stricata si tot se lauda cu cifrele: ba ca merge de 5 luni, ba ca facut nu stiu cati km, ba ca a fost si colo si acolo, ba ca merge atata zilnic.
Stateam si il ascultam si m-a intrebam: Dar ai si trait aceasta experienta? Te-ai oprit sa inspiri parfumul florilor? Saracutul de el era complet orbit de cifre, de destinatie fara sa inteleaga ca cel mai important aspect este calitatea nu cantitatea, ca nu destinatia conteaza ci calatoria in sine.
Moralul povestii: ca e usor sa te pierzi in cifre, ca e usor sa devii coplesit de propria-ti mandrie si sa uiti adevarata esenta a calatoriei. Lumea asta este imensa si te poate invata multe, dar si tu trebuie sa fii deschis, receptiv si sa inveti sa discerni „ce e rau si ce e bine”. Ispitele sunt multe, capcanele se deschid la tot pasul, dar cu experienta vine intelepciunea si treptat-treptat inveti sa te retragi in tine, sa te regasesti si sa intelegi mai profund atat lumea exterioara cat si cea interioara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu