sâmbătă, 28 aprilie 2007
Solus ero
Solus ero
"Eu port în mine noaptea, şi-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănţuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolţii cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-şi scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra ţintuire a lanţurilor grele
Cu praful sur al pietrei îi înfrăţeşte rostul...
Zadarnic vrea să-şi cate în ceruri adăpostul:
Cu glas nebun el urlă, şi blestemă, şi ţipă,
Şi sânge cald stropeşte trudita lui aripă,
Şi veşnic o să lupte, în patima-i păgână,
Cu bulgării de piatră, cu lumea de ţărână...
Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:
De ce-ar veni la mine făptura ta de floare?
Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,
De ce să te cutremuri de-o luptă nenţeleasă?
Când zboară-atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii..."
~ Octavian Goga
"Eu port în mine noaptea, şi-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănţuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolţii cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-şi scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra ţintuire a lanţurilor grele
Cu praful sur al pietrei îi înfrăţeşte rostul...
Zadarnic vrea să-şi cate în ceruri adăpostul:
Cu glas nebun el urlă, şi blestemă, şi ţipă,
Şi sânge cald stropeşte trudita lui aripă,
Şi veşnic o să lupte, în patima-i păgână,
Cu bulgării de piatră, cu lumea de ţărână...
Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:
De ce-ar veni la mine făptura ta de floare?
Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,
De ce să te cutremuri de-o luptă nenţeleasă?
Când zboară-atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii..."
~ Octavian Goga
vineri, 27 aprilie 2007
Regasire
Intr-o zi ploioasa, vantoasa si rece a aparut soarele.
M-am urcat pentru prima oara la volanul unei masini in Noua Zeelanda si nu-mi venea sa cred cat de dificil mi se parea sa ma gasesc pe partea cealalta a carosabilului si sa am 1/2 din masina in cealalta parte a mea. In plus trebuia sa schimb vitezele cu mana stanga (noroc ca erau in aceasi pozitie si vitezele si pedalele). Eram complet pierdut, parca trebuia sa reinvat sa conduc. Asa ca dupa ce i-am dat cateva emotii lui Peter, cu concentrare maxima, m-am recules si am reusit astfel sa ma descurc sa ajung la aeroport sa o ridic pe Mirela.
Aicea simteam o emotie aparte... Simteam ca totul o sa se schimbe... Simteam ca nu o sa mai fiu singur de aici incolo... Ma simteam mai intreg oarecum...
Si nu mica mi-a fost mirarea cand am tot asteptat si am asteptat. Avionul aterizase deja de 1h si toti cei care asteptau se regaseau bucurosi cu lacrimi, imbratisari si emotii. Iara eu tot asteptam...
Incet-incet s-a golit intreaga sale de asteptare si draguta mea nu mai aparea. Atunci am intrebat pe cineva daca poate sa se intereseze daca Mirela e inca in vama. Si bineinteles ca s-a intors cu un raspuns afirmativ.
Atunci am intrebat cu mirare de ce dureaza atat de mult? Si culmea a fost raspunsul care m-a facut sa izbucnesc intr-un ras isteric: "Avem probleme de limba!" Adica nu se intelegeau de nici o culoare cu lingvista mea mica si cele 7 limbi in care e fluenta! Mi-am zis asta chiar e culmea ironiei...
Si in sfarsit dupa mai bine de o ora, ultima persoana care sa scape din vama dupa o perchezitie amanuntita (nu stiam ca are moaca de terorista, dar cica i-au desfacut toate bagajele) a fost Mirela.
In sfarsit ne-am regasit unul in bratele celuilalt in the Land Down Under!
Bun venit in Noua Zeelanda, pisoi!
M-am urcat pentru prima oara la volanul unei masini in Noua Zeelanda si nu-mi venea sa cred cat de dificil mi se parea sa ma gasesc pe partea cealalta a carosabilului si sa am 1/2 din masina in cealalta parte a mea. In plus trebuia sa schimb vitezele cu mana stanga (noroc ca erau in aceasi pozitie si vitezele si pedalele). Eram complet pierdut, parca trebuia sa reinvat sa conduc. Asa ca dupa ce i-am dat cateva emotii lui Peter, cu concentrare maxima, m-am recules si am reusit astfel sa ma descurc sa ajung la aeroport sa o ridic pe Mirela.
Aicea simteam o emotie aparte... Simteam ca totul o sa se schimbe... Simteam ca nu o sa mai fiu singur de aici incolo... Ma simteam mai intreg oarecum...
Si nu mica mi-a fost mirarea cand am tot asteptat si am asteptat. Avionul aterizase deja de 1h si toti cei care asteptau se regaseau bucurosi cu lacrimi, imbratisari si emotii. Iara eu tot asteptam...
Incet-incet s-a golit intreaga sale de asteptare si draguta mea nu mai aparea. Atunci am intrebat pe cineva daca poate sa se intereseze daca Mirela e inca in vama. Si bineinteles ca s-a intors cu un raspuns afirmativ.
Atunci am intrebat cu mirare de ce dureaza atat de mult? Si culmea a fost raspunsul care m-a facut sa izbucnesc intr-un ras isteric: "Avem probleme de limba!" Adica nu se intelegeau de nici o culoare cu lingvista mea mica si cele 7 limbi in care e fluenta! Mi-am zis asta chiar e culmea ironiei...
Si in sfarsit dupa mai bine de o ora, ultima persoana care sa scape din vama dupa o perchezitie amanuntita (nu stiam ca are moaca de terorista, dar cica i-au desfacut toate bagajele) a fost Mirela.
In sfarsit ne-am regasit unul in bratele celuilalt in the Land Down Under!
Bun venit in Noua Zeelanda, pisoi!
A atinge scopul
"Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere.Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul."
Confucius
Confucius
Intoarcerea la trecut
E oarecum ciudat sa te reintegrezi in lumea orasului dupa o absenta indelungata!
Primele cateva zile sunt o placere, simti nevoia de repaos, dar dupa aceea incepi sa simti cum se infiripa un sentiment de neliniste metafizica. Simti nevoia de acel drog.
Aveam nevoia de acea "soma", de liberatea de a pluti in voia vantului, singur cu bicicleta si cu lumea intreaga la picioarele noastre.
M-a simteam pierdut, dezorientat si incercam sa-mi linistesc picioarele tanguitoare cu cate un alergat, yoga sau cu bicicleta prin oras, dar nu era acelasi lucru. Dar oarecum aveam acelasi sentiment de dinaintea calatoriei: ca traiesc doar partial.
Noroc ca am mai iesit cu Peter si cu Cristina prin imprejurimile orasului si mi-am mai ocupat cat de cat timpul cu cititul (simteam o sete apriga de a citi orice imi cadea in mana), cu vechea adictie a Internetului si cu documentatul calatoriei ce va urma prin Asia.
E interesant cat de "inconstant" e omul. Cand e la drum viseaza la linistea si comfortul unui acoperis, iar cand e sub un acoperis viseaza la viata din afara peretilor.
Si ca intotdeauna adevarul este undeva la mijloc!
Primele cateva zile sunt o placere, simti nevoia de repaos, dar dupa aceea incepi sa simti cum se infiripa un sentiment de neliniste metafizica. Simti nevoia de acel drog.
Aveam nevoia de acea "soma", de liberatea de a pluti in voia vantului, singur cu bicicleta si cu lumea intreaga la picioarele noastre.
M-a simteam pierdut, dezorientat si incercam sa-mi linistesc picioarele tanguitoare cu cate un alergat, yoga sau cu bicicleta prin oras, dar nu era acelasi lucru. Dar oarecum aveam acelasi sentiment de dinaintea calatoriei: ca traiesc doar partial.
Noroc ca am mai iesit cu Peter si cu Cristina prin imprejurimile orasului si mi-am mai ocupat cat de cat timpul cu cititul (simteam o sete apriga de a citi orice imi cadea in mana), cu vechea adictie a Internetului si cu documentatul calatoriei ce va urma prin Asia.
E interesant cat de "inconstant" e omul. Cand e la drum viseaza la linistea si comfortul unui acoperis, iar cand e sub un acoperis viseaza la viata din afara peretilor.
Si ca intotdeauna adevarul este undeva la mijloc!
La Pasti
La Paşti (George Topârceanu)
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înrosite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frătioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stati gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ati fi ouă...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân'la urmă tot nu scap!
- Ne găteste de paradă.
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradă...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la closcă,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Asa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!...
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înrosite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frătioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stati gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ati fi ouă...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân'la urmă tot nu scap!
- Ne găteste de paradă.
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradă...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la closcă,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Asa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!...
Bunul
"Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul în împrejurul lui." Nicolae Iorga
vineri, 20 aprilie 2007
Impotriva mandriei
-am stat si m-am gandit la o mica povestioara plina de talc pe care mi-a spus-o Claudiu mai demult. Dupa cate mi-aduc aminte era vorba de un sfant/calugar care trebuia sa repete de 1000 de ori rugaciunea inimii si cand ajungea la a 999-a se oprea. Sau trebuia sa tina post 7 zile si in ultima ora lua o bucatica de paine. Si oare ce semnifica toate acestea? Biruinta asupra mandriei! Nu se putea mandri nici ca a spus cele 1000 de rugaciuni, nici ca a fost in stare sa tina un post de 7 zile si asftel putea sa o ia linistit de la capat. Astfel inlatura ispita „destinatiei/sfarsitului” si reincepea „calatoria/drumul adevarului”.
-asa si eu incerc sa-mi stavilesc mandria care incearca sa ma corupa la tot pasul. Nu ma pot mandri ca am fost in jurul lumii cu bicicleta ca drept distanta voi fi departe de circumferinta pamantului, nu ma pot mandri ca am traversat Canada de la un ocean la altul ca am sarit o portiune considerabila in centru, nu ma pot mandri ca am traversat SUA de la nord la sud ca in Arizona am sarit o portiune cu masina si nici macar nu ma pot mandri ca am inconjurat Insula de Sud din Noua Zeelanda ca m-am oprit la mai putin de 300km de Picton (unde am inceput-o).
-mandria e capcana ce ti se deschide la tot pasul. Mandria este atunci cand soarta te pune la incercare sa vada daca ti-ai purificat sufletul, sau mai trebuie sa continui pe drumul nesfarsit al incercarilor, al reincarnarii fiecarei experiente. Toti ne mandrim cu ce avem, cu ce-am facut, cu cine credem ca suntem, dar nu realizam VIDUL acela pe care-l creaza acest pacat atat in propria noastra viata cat si in vietile celor din jurul nostru care se lasa ispititi.
miercuri, 18 aprilie 2007
Dimensiunea umana
-mi-am dat seama cat de important este acest aspect al calatoriei. Fara sa atingi sufletul oamenilor pierzi oarecum esenta a ce inseamna sa traiesti intr-un anumit loc.
-asa se face ca ma gandeam sa ocolesc orasul Christchurch, cel mai mare de pe insula de Sud, dar soarta s-a decis sa ma indrepte inspre el orisicum. Si cine sunt eu daca nu un aventurier in voia vantului? Si a ploii? Si a durerii de stomac...
-mda cand m-am trezit azi dimineata le cam ploua si ma durea si putin stomacul de la cina „copioasa” de aseara: vorba vine, dar am facut niste excese cu pizza la pranz asa ca seara am avut parte numai de mere proaspat culese din copac si nuci la fel de proaspat culese de sub copac. E si se pare ca stomacul meu s-a razvratit putin de la atatea mere si facea fite!
-asa ca mai pe vrute, mai nevrute, prin ploaie m-am indreptat spre Christchurch. Si aicea am avut parte de una dintre primirile cele mai inimoase din Noua Zeelanda. Aicea i-am intalnit pe Steve si Carol (i-am contactat printr-un website, dar avand in vedere ca era long-weekendul cu Pastele cam toti s-au scuzat ca pleaca pe undeva sau au invitati ceea ce mi se parea complet previzibil si acceptabil). Nu Steve si Carol insa, care m-au intampinat cu bratele deschise si pentru 2 zile m-au facut sa ma simt ca fiul ratacit prin lume si reintors in sanul familiei.
-este o diferenta enorma intre a fi un oarecare intr-un alt camping sau alt hostel si a vedea lumea prin ochii unui localnic. Este aceasta dimensiune umana, ospitalitatea fata de un strain care iti mai da speranta in lumea asta. Ce mult conteaza pentru spirit un dus fierbinte, un pat adevarat si sa te simti printre prieteni, macar din cand in cand!
Mersi Carol si Steve!
marți, 17 aprilie 2007
Oamenilor mari le plac numerele
Si cu riscul ca ma repet dar merita ca e geniala cartea si e oarecum legata de povestioara de dedesubt:
"Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: "Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?" Ei vă întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?" Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut." (Capitolul IV) Antoine de St. Exupery
"Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: "Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?" Ei vă întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?" Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut." (Capitolul IV) Antoine de St. Exupery
Povestea unor nemti
-pe primul mi s-a parut ca il cunosteam de cand lumea. Eram amandoi niste ratacitori prin lume, uniti de aceasta experienta unica. Conversatia curgea precum un parau linistit si nestavilit. El degaja acea confidenta, acel sens de independenta al unui om care se afla pe drum de mult timp. E ceva aparte, o dexteritate care se capata cu greu...
-al doilea m-a naucit. Era ca o moara stricata si tot se lauda cu cifrele: ba ca merge de 5 luni, ba ca facut nu stiu cati km, ba ca a fost si colo si acolo, ba ca merge atata zilnic.
Stateam si il ascultam si m-a intrebam: Dar ai si trait aceasta experienta? Te-ai oprit sa inspiri parfumul florilor? Saracutul de el era complet orbit de cifre, de destinatie fara sa inteleaga ca cel mai important aspect este calitatea nu cantitatea, ca nu destinatia conteaza ci calatoria in sine.
Moralul povestii: ca e usor sa te pierzi in cifre, ca e usor sa devii coplesit de propria-ti mandrie si sa uiti adevarata esenta a calatoriei. Lumea asta este imensa si te poate invata multe, dar si tu trebuie sa fii deschis, receptiv si sa inveti sa discerni „ce e rau si ce e bine”. Ispitele sunt multe, capcanele se deschid la tot pasul, dar cu experienta vine intelepciunea si treptat-treptat inveti sa te retragi in tine, sa te regasesti si sa intelegi mai profund atat lumea exterioara cat si cea interioara.
luni, 16 aprilie 2007
Un strop de suflet
Era ceva in aer...
Simteam un deznodamant! Oarecum ceva se incheia aici...
Retraiam acea senzatie de pe ultima suta de metri a unui maraton! Stiti cum e acest sentiment?
- esti obosit, dar intangibil! N-ai cucerit numai durerea, te-ai cucerit pe tine insati. De-acum incolo nu te vei mai privi niciodata cu aceasi ochi.
Vezi linia de sosire si re-parcurgi mental tot traseul! 42195m! Precum legendarul Pheidippides pe buze si-n inima ai un singur gand:
"Νενικήκαμεν!" (Nenikékamen = Bucura-te, am invins!)
-dupa care te poti prabusi! Sa speram ca nu ca si legendarul soldat grec, care a rostit acest cuvant si s-a prabusit pentru eternitate! Cu toate acestea numele lui si faptul in sine au devenit legendare si vor dainui atata timp cat vor fi oameni pe acest pamant.
Si, ma rog, ce legatura are aceasta cu aventura mea?
-doar ca simteam ca un alt capitol se incheie. Savuram din plin ultimii km pe bicicleta in Noua Zeelanda
-de aicea cine stie? Ma reintorc la Wellington sa o astept pe Mirela, sa ma ocup de restul calatoriei in Asia (vize si informatii despre China si India) si alte probleme administrative...
De aicea devine o alta calatorie, ce nu poate fi clasificata mai presus sau prejos, doar altfel...
De aici nu voi mai fi singur, de aici intram iarasi pe un taram necunoscut, de aici nu va mai fi numai cu bicicleta (de fapt si de drept m-as bucura ca macar o mica parte sa fie cu bicicleta).
Nu regret nimic, dar simteam nevoia sa inspir adanc aerul tare dinprejur. Sa retraiesc mental fiecare metru, acum atat de aproape de linia de sosire.
Simt nevoia sa ma imbat de aceasta senzatie de a zburda singur, liber, in tihna, cu vantul in piept pe un drum uitat de toti.
Mersi Kiki mi-ai dezvaluit o perspectiva a lumii pe care atat de putini altii o mai vad in goana lor spre niciunde.
Ratacindu-ma pe cai ascunse m-am regasit intr-un strop de suflet ce reflecta intreaga lume!
VENI VIDI VICI
De fapt asta e putin incorect! Poate ar trebui spus: Am venit, am vazut, am invatat! (ca de cucerit, nu mi-am cucerit decat frica, dar de invatat am invatat multe).
Adio
Simteam un deznodamant! Oarecum ceva se incheia aici...
Retraiam acea senzatie de pe ultima suta de metri a unui maraton! Stiti cum e acest sentiment?
- esti obosit, dar intangibil! N-ai cucerit numai durerea, te-ai cucerit pe tine insati. De-acum incolo nu te vei mai privi niciodata cu aceasi ochi.
Vezi linia de sosire si re-parcurgi mental tot traseul! 42195m! Precum legendarul Pheidippides pe buze si-n inima ai un singur gand:
"Νενικήκαμεν!" (Nenikékamen = Bucura-te, am invins!)
-dupa care te poti prabusi! Sa speram ca nu ca si legendarul soldat grec, care a rostit acest cuvant si s-a prabusit pentru eternitate! Cu toate acestea numele lui si faptul in sine au devenit legendare si vor dainui atata timp cat vor fi oameni pe acest pamant.
Si, ma rog, ce legatura are aceasta cu aventura mea?
-doar ca simteam ca un alt capitol se incheie. Savuram din plin ultimii km pe bicicleta in Noua Zeelanda
-de aicea cine stie? Ma reintorc la Wellington sa o astept pe Mirela, sa ma ocup de restul calatoriei in Asia (vize si informatii despre China si India) si alte probleme administrative...
De aicea devine o alta calatorie, ce nu poate fi clasificata mai presus sau prejos, doar altfel...
De aici nu voi mai fi singur, de aici intram iarasi pe un taram necunoscut, de aici nu va mai fi numai cu bicicleta (de fapt si de drept m-as bucura ca macar o mica parte sa fie cu bicicleta).
Nu regret nimic, dar simteam nevoia sa inspir adanc aerul tare dinprejur. Sa retraiesc mental fiecare metru, acum atat de aproape de linia de sosire.
Simt nevoia sa ma imbat de aceasta senzatie de a zburda singur, liber, in tihna, cu vantul in piept pe un drum uitat de toti.
Mersi Kiki mi-ai dezvaluit o perspectiva a lumii pe care atat de putini altii o mai vad in goana lor spre niciunde.
Ratacindu-ma pe cai ascunse m-am regasit intr-un strop de suflet ce reflecta intreaga lume!
VENI VIDI VICI
De fapt asta e putin incorect! Poate ar trebui spus: Am venit, am vazut, am invatat! (ca de cucerit, nu mi-am cucerit decat frica, dar de invatat am invatat multe).
Adio
duminică, 8 aprilie 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)