Eh ce mai stii, iara m-am cazat la un pension ud fleasca, dar am mai impins steguletul pana la "granita" intre Ontario si Quebec cu inca vreo 40km (in Lancaster). Ce sa zic nu va doresc sa vedeti ce placere e sa pedalezi prin ploaie, cu ochelarii fleasca, cam pe la 10gC, dar mai bine decat sa fi ramas la Anchor Motel (motelul Ancora) care cred ca ar fi vrut sa ma ancoreze acolo ca nu vroia sa ma mai lase sa plec, acuma dupa ce m-am dezancorat de toate precum lucru, apartament, viata normala... ;)
Orisicum acuma experimentez cu viata la ferma. Aicea ma gasesc acuma la o ferma de vaci Angus chiar pe malul fluviului St. Lawrence, fluviu cel mai important din istoria Canadei fiind o granita ce a separat SUA si Canada (are aprox. 1000km), fiind folosit pt. comert, cel mai mare debit din nord America si care a ajutat la inflorirea a 3 orase majore: Toronto, Montreal si Quebec si a legat aceste orase cu oceanul Atlantic dupa ceva modificari mai recente (un fel de versiunea Canal Dunare-Marea Neagra la o scara mult mai mare, versiunea canadiana). Aicea este un link pt. cei care vor sa aprofundeze (in engleza):
Well, cam atata cu istoria, dar e interesant cand o vezi zilnic in fata ochilor (mai aburita sau nu in functie de cat ploua :)
Salutari si bonjour Quebec de maine sa sper daca se mai opreste potopul!
Mircea
4 comentarii:
Altfel
Omul începuse să vorbească singur...
Şi totul se mişca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.
Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur...
Daca se schimba vremea mutam pe Toparcranu
Broaştele
Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.
Era o lună plină în fiecare baltă,
Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.
Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă
Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.
Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii,
Iar papura, mişcată în treacăt de zefiri,
Nălţa mănunchi în aer tremurătoare săbii,
Prin pânza de lumină a undelor subţiri.
Şi broaştele semeţe cântau cu glasuri multe
Pe când, din înălţime, privindu-şi faţa-n lac,
Un nour singuratic stătea uimit s-asculte
Cum bat ca toaca toate şi-o clipă toate tac.
Se ridicau departe prelungi bătăi din palme
Şi note-adânci de flaut ieşeau de jos, din stuh.
Părea că lapidează tăcerea nopţii calme
O grindină de note zvârlite în văzduh.
Şi cum deasupra apei s-amestecau întruna
Umplând singurătatea de freamăt viu, părea
Că toate laolaltă apostrofează luna.
Că fiecare broască se ceartă cu o stea.
Erau ocări în larma lunaticei orchestre
Şi rugă arzătoare în tainicul ei zvon.
Spuneau Nemărginirii durerile terestre
Cu imnul lor zadarnic, solemn şi monoton...
Cum le-ascultam din umbră acvatica fanfară,
Sub cerul vast al nopţii cu ele-am retrăit
O noapte luminoasă din era terţiară.
Nefericit şi singur ca primul troglodit.
:) Mersi dragut
Trimiteți un comentariu