Poate imaginea de dedesubt nu va spune multe. Intunecata, tremurata si cu mult contrast este totusi imaginea intruchipata a visului meu.
Am ajuns in Lhasa,capitala Tibetului. De la bun inceput am considerat Lhasa drept Mecca acestei calatorii. Era un taram magic, ascuns printre piscuri de munti impenetrabili, acel loc sacru si misterios ce a fost denumit Shambala, Shangri-la sau "Acoperisul Lumii" (iarasi termeni care au devenit putin prea uzati si abuzati). Acest loc mi-a captat imaginatia febrila de copil si n-am uitat niciodata magnetismul acelei prime imagini a Palatului Potala pe acel pisc de vulturi. Atat de inaccesibil si atat de departe...
Acum eram fata in fata cu absolutul. Stateam ca si traznit in Lhasa si priveam Palatul Potala (sediul adevarat al lui Dalai Lama acum in exil in Dharamsala, India). Parca nu-mi venea sa cred ca nu visez. Si totusi in spatele meu, bastionul puterii chineze isi facea simtita prezenta cu un show de muzica, lumini si fantani arteziene menite sa distraga pe gura-casca de la maretia palatului. Amagiri de fum si lumini...
Pentru prima oara simteam cum tremur din adancul fiintei, eram ca emirul lui Macedonski cand vede la orizont pentru prima oara Mecca, orasul sfant. Este indeplinirea fata de mine insami a celui mai important act al vietii, asa cum fiecare musulman are datoria sa mearga la Mecca o data in viata, asa si eu imi doream sa ajung in Lhasa. Era transformarea in real a unui vis pe care l-am fugarit de peste un an de zile, erau ecourile copilariei reverberand si recapatand viata. O, Doamne! Cat de frumos e uneori sa visezi cu ochii deschisi!
In urma luminile se sting, muzica inceteaza, fumul se risipeste in noaptea adanca... dar in mine arde un foc mocnit al implinirii, al pacii sufletesti...
In ochii-mi profani se va reflecta pentru totdeauna aceasta imagine!
Am venit, am vazut, am inteles!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu