-astfel acum intr-o dimineata vantoasa, ploioasa si intunecata (avand in vedere ca e 4AM) ne indreptam tacuti spre aeroportul din Wellington. Intregul oras pare pustiu, doar vantul salbatic alunga frunzele vestede pe strazile incretite de ploaia tomnatica.
-geamurile de la taxi se aburesc si ca prin abur navalesc ca niste naluci amintirile acestor mai bine de doua luni in Noua Zeelanda. Ma gandesc si acum la emotia plecarii din Wellington cand ma imbarcam spre necunoscut, cand harta aceea a Insulei de Sud ma sfida, intrebandu-ma daca sunt demn sa-i descopar misterele, daca sunt cu adevarat acel cavaler al absurdului menit sa-i infrunte toate primejdiile si sa-i descopere comorile ascunse.
-retrospectiv este un sentiment unic sa stii ca ai deslusit secretul unei harti, ca necunoscutul a devenit cunoscut, ca spatiul geografic s-a impletit cu fibra argintie a spatiului sufletesc si ca impreuna au creat o tesatura care te defineste. Din aceasta manta argintie sclipesc amintirile locurilor prin care am trecut precum Parcul Abel Tasman, coasta de vest batuta de valuri, trecatoarele abrupte, oamenii interesanti pe care i-am intalnit, frigul si caldura, durerea si extazul. Totul se imbina magic intr-un intreg care nu este numai fericire, pentru ca atuncea ar fi incomplet...
-nu-mi ramane decat sa multumesc oamenilor care mi-au iesit in cale si m-au indrumat cu sfaturile lor, care mi-au oferit adapost in zilele cand oboseala ma coplesise si care m-au incurajat sa merg mai departe, mai in adanc...
-in special vreau sa-i multumesc lui Peter si Cristina care m-au gazduit precum un frate pentru atata timp. Va sunt indatorat ca m-ati lasat sa vad lumea prin ochii vostrii si ca mi-ati acordat acel moment de ragaz sa ma pregatesc pentru urmatoarea parte a calatoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu