-pe 13 mai am sarbatorit un an de zile pe drum. Imi aduc si acum aminte dimineata aceea rece si plina de nesiguranta cand m-am lansat de bunavoie in cea mai mare aventura a vietii mele. Si in momentul de fata ma cutremur cand ma gandesc la acel prim pas in necunoscut: la acea prima rotatie de pedala care m-a despartit de tot ce-mi era familiar si m-a propulsat in lumea larga. Acum dupa un an si 16000km de pedalat prin colturi de lume simt ca au trecut ani si ani de zile, toti comasati intr-o experienta de viata ca nici o alta: drumuri ascunse, momente de neuitat si aproape fara o zi care sa se scurga in care sa nu simt ca am invatat ceva nou, in care sa nu traiesc o clipa in plus. A fost o calatorie exterioara dar in acelasi timp si una interioara de auto-cunoastere, de a-mi descoperi limitele si de a le transcede.
M-am schimbat? Desigur... Sunt o persoana mai inteleapta, mai buna, mai clarvazatoare? As evita raspunde la o asemenea intrebare lipsita de modestie, dar inlauntrul meu simt o pace interioara cum n-am mai simtit niciodata. In adancul sufletului meu apele tulburi s-au calmat, m-am regasit pe mine insumi prin simplu fapt ca mi-am trait aievea visul vietii mele. Dintr-un simplu visator m-am transformat intr-un visator cu ochii deschisi. Cum spunea Eliade „Toti visam. Asa incepe... Ca-ntr-un vis!” si totusi cat de putini dintre noi avem curajul sa facem acel profetic prim pas.
De acum n-am sa mai privesc niciodata lumea cu ochii indiferenti ai unui spectator: am patruns esenta lumii aceasta care m-a invatat lectii ce nu pot fi gasite in nici o carte sau graite de nici un profesor. Nu mai are rost sa va spun cum m-am schimbat sau ce am invatat dar in adancul meu stiu ca am trait in afara peretilor, ca am trait lumea prin prisma sufletului meu.
Al dumneavastra cavaler al absurdului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu