Nu mi-am inchipuit vreodata ca ma voi gasi singur si insetat in inima Tibetului alaturi de aceasta batranica. Mi-a facut semn din drum in timp ce am surprins-o in kora ei (inconjurarea unei stupe, mormant sacru). Soarele ardea amenintator deasupra noastra, un glob de foc parjolitor. Nu-mi luasem suficienta apa si simteam cerul gurii uscat.
In limba universala a semnelor si a zambetelor, batranica mi-a oferit o cana de ceai de unt de yac. Un gest atat de simplu si atat de simbolic si atat de binevenit sufletului meu ars de sete. Am baut cateva cani de ceai in timp ce admiram amandoi panorama ce se deschidea la picioarele noastre.
Undeva sub noi, lumea reala cu problemele ei parea mai departe ca niciodata.
I-am oferit un mar si un zambet de multumire si adio
O alta intalnire de neuitat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu