vineri, 25 decembrie 2009
Colinde, colinde
"Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se 'ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele."
~ M. Eminescu
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se 'ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scântee stelele."
~ M. Eminescu
joi, 21 mai 2009
Se luptara zi de vara pana seara
"Atunci se învoiră să se ia la luptă dreaptă,
şi se luptară,
şi se luptară,
zi de vară
până seara;
Către seară zise zmeul către fata de împărat, care privea la dânşii cum se luptau, după ce se făcuseră iară oameni:
- Frumusica mea, dă-mi niţică apă să mă răcoresc, şi-ţi făgăduiesc să ne cununăm chiar mâine.
- Frumuşica mea, îi zise Prâslea, dă-mi mie apă, şi-ţi făgăduiesc să te duc pe tărâmul nostru şi acolo să ne cununăm.
- Să-ţi auză Dumnezeu vorba, voinice, şi să-ţi împlinească gândul! îi răspunse ea.
Fata de împărat dete apă lui Prâslea de bău şi prinse mai multă putere; atunci strânse pe zmeu în braţe, îl ridică în sus şi, când îl lăsă jos, îl băgă până în genunchi în pământ; se opinti şi zmeul, ridică şi el în sus pe Prâslea şi, lăsându-l jos, îl băgă până în brâu; puindu-şi toate puterile, Prâslea mai strânse o dată pe zmeu de-i pârâi oasele şi, aducându-l, îl trânti aşa de grozav, de îl băgă până în gât în pământ şi-i tăie capul; iară fetele, de bucurie, se adunară împrejurul lui, îl luau în braţe, îl sărutau şi îi ziseră:
- De azi înainte frate să ne fii."
P. Ispirescu

Cum vrei sa ne batem?
" Noi suntem, îi zise zmeul; cum vrei să ne bătem? În buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă să ne luptăm?
- Ba în luptă că e mai dreaptă, răspunse Prâslea.
Atunci se apucară la trântă, şi se luptară şi se luptară, până când zmeul băgă pe Prâslea în pământ până la glezne; iar Prâslea se opinti odată, aduse pe zmeu şi, trântindu-l, îl bagă în pământ până în genunchi şi-i tăie capul."
~P. Ispirescu

De-ale noastre
"A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinprejurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi erau îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani."
~P. Ispirescu
~P. Ispirescu
A fost odata ca niciodata
"A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;
De când se scria musca pe perete.
Mai mincinos cine nu crede."
~P. Ispirescu
De când se scria musca pe perete.
Mai mincinos cine nu crede."
~P. Ispirescu
Petrecerea burlacilor
"Aho, aho copii si frati,
Stati putin si nu manati,
Langa boi v'alaturati.
Si cuvantul mi-ascultati."
S-a dat zvon prin tara si mi se sculara boieri mari cu toti, mandri si netoti, care toti venira si se tot vestira de peste 7 mari si alte 7 tari la ospat maret si cu mult nasat.
La castel deseara zece descinsara, nimeni nu i-o-ntrece in a le petrece. Si cum se cuvine in a-si alege cneaz de netemut, mandru si cornut ei mi se intrece, in sabii se taie, in buzdugane se buzduganesc si in tranta se trantesc pana ce amu se opresc... Sara se lasa peste lacul de clestar si astfel este incununat invingator cine altul daca nu chiar badita Tinca, cel mai frumos si mai vanjos cum nu s-a mai pomenit pe lumea ista.
S-astfel, acum ca se decise cine va lua in casatorie mana preacinstitei si gingasei Ileana Cosanzeana din Sinnicoloau Mare, s-au pus toti vitejii nostri pe un ospat ca si lunii de pe cer ii se scurgeau ochii de pofta: pocale mari de bere aurie cu calorii reduse, o intreaga cireada de vaci bio, fara antibiotice a fost fripta si oua de gaini libere cu Omega 3 au fost prajite sub un foc de tabara ce ameninta ca va inghiti intregul castel.
Si-ntr-o asemenea betie au tinut-o boierie de 3 zile si 3 nopti la petrecerea de tonti,
"Şi eram şi eu acolo de faţă, şi-ndată după aceea am încălecat iute pe-o şa ş-am venit de v-am spus povestea aşa, ş-am mai încălecat pe-o roată şi v-am spus jitia toată; şi unde n-am mai încălecat şi pe-o căpşună şi v-am spus, oameni buni, o mare şi gogonată minciună!" I.C.

joi, 2 aprilie 2009
"Cheltuiesc deci exist!"
Idei intalnite in: "199.000 lei"
"Dumnezeu a fost inlocuit de produsele de larg consum.
Eu Sunt Peste Tot. Nu-mi veti scapa. Va impiedic sa ganditi. Eu decretez ce este Adevarat, ce este Frumos, ce este Bun. Credeti ca aveti discernamant? Hmm...
Va interzic sa doriti la intamplare. Dorinta voastra este rezultatul unei investitii care se calculeaza in miliarde de euro. Eu sunt cel care hotareste azi ceea ce veti vrea maine."
~ Frederic Beigbeder
- care este sistemul politic ideal? Acela de a guverna peste o populatie de sclavi ce nu trebuie constransi deoarece isi iubesc sclavia

199.000 lei
Idei intalnite in "199.00 lei"
"Lucrez in publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care va vinde rahat. Ala de va face sa visati la lucruri pe care n-o sa le aveti niciodata.
Cer vesnic albastru, gagici care nu-s niciodata nasoale, o fericire perfecta, retusata pe Photoshop. Imagini bibilite, muzica ultimul racnet. Apostolatul meu este sa va fac sa va curga balele. In profesia mea nimeni nu va doreste fericirea, pentru ca oamenii fericiti nu consuma."
~Frederic Beighbeder

duminică, 22 martie 2009
Daca nu stii...
"Daca nu stii incotro mergi, poate ca vei ajunge altundeva. Cand vei ajunge la o rascruce de drumuri, urmeaz-o!"
~Yogi Berra
~Yogi Berra
joi, 19 martie 2009
Ca si vantu-n valuri trece...
"Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti
Şi suind în susul scării pân' la frunţile crăieşti,
De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi,
Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi...
Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridică cine poate,
Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită
Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită -
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...
Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc."
M. Eminescu

Duminica la Niagara
Duminica aceasta am revizitat zona Niagara cu faimoasa cascada care indiferent de multimea de oameni adunata in jur si de atmosfera de balci si kitsch, impresioneaza negresit de fiecare data. O cortina de apa ce amuteste spectacolul banal al omenirii!
duminică, 22 februarie 2009
Sanatatea
"Modul de a vă păstra sănătatea este de a manca ceea ce nu va prieste, de a bea ceea ce nu vă place şi de a face ceea ce mai degraba n-ati face."
~Mark Twain
~Mark Twain
La ski alpin
Dupa ce ne-au plecat musafirii am mai "tras putin de weekend" si l-am lungit pana miercuri cu cateva zile la ski alpin la Horseshoe Valley. Nu avem noi cine stie ce munte pe aicea dar statiunea si implicit cabana la care am stat au fost ultra luxoase (mersi Alex si Claudia). Conditiile au fost de asemenea propice.
joi, 19 februarie 2009
Investmantati in frig
"Mă afund în nesfărşirea ***** de dinainte de naştere,
Şi vreau să întreb Neînţelesul,
De ce ne-am născut?
Înveşmântaţi cu atât de multe Iluzii,
În frigul acestei Lumi cu nume de Durere?"
~Sorin Cerin

Abonați-vă la:
Postări (Atom)