Neinfricatul explorator Zoop

-se face ca pe la mijlocul anului 1642, eminentul explorator olandez Abel Janzoop Tasman (Zoop mai pe scurt) a pornit din Indiile de Vest in cautarea legendarului continent sudic care se pare ca se ascundea prin Oceanul Sudic pe undeva. Asa se face ca Domn Zoop s-a imbarcat cu alti 110 eroi neinfricati, feciori de lele nebuna, pe 2 corabii a cate 3 catarge fiecare, mai exact „Heemskerck” si „Zeehaen” si au pornit inspre sud, spre orizonturi nebanuite.

Si tot mergand ei la vale asa (avand in vedere ca erau cu capul in jos si alunecau spre Polul Sud), au descoperit frumoasa insula Tasmania, dupa care prin decembrie 1642 au zarit: Pamant! Pamant! Eh si cum bine le mai ghiciti a ajuns chiar in acest colt de NV al Insulei de Sud a Noii Zeelande. Au ancorat frumos si au vazut ceva focuri pe mal.

Nu dupa mult timp au fost intampinati in mod ciudat de o canoe (waka) de bastinasi, Ngati Tumatakokiri, care le-a „trambitat” ceva, iar olandezii sa nu se lase mai prejos, le-au raspuns cu trompetele. Dupa aceea canoea a disparut iarasi spre mal. Eh, de aicea s-a ivit incertitudinea! Ce semnificatie avea aceasta intampinare sonora? Si cum domnul Zoop si-a inchipuit ca este un semn prietenos, au tras corabiile si mai aproape de mal si au trimis o barca. Eh, nu mica le-a fost mirarea cand dintr-o data dinspre mal, s-a indreptat spre ei o waka vaslita in mod furios de catre bastinasi, si ... Si nu, nu veneau cu flori si ghirlande si cu fetiscane cu peptul dezvelit ca-n povesti, ci cu viteza! Atata viteza incat au lovit din plin barca olandezilor, trimitand-ul pe carmaci la scaldat si omorand alti 4 pasageri. Si pana sa se dezmeticeasca bine olandezii si sa puste-n ei cu plumbi, dusi au fost.

Enervati de o asemenea impertinenta, olandezii cu botezat locul „Golful ucigasilor”, au numit pamantul „Niuew Zeeland” dupa o provincie din Olanda (care banuiesc ca era plina de hoti si criminali) si si-au luat talpasita. In drumul de intoarcere au mai descoperit si Insulele Fiji si Tonga, dar din pacate Herr Zoop nu a primit niciodata recunostinta binemeritata pt. eforturile sale, deoarece, vezi Doamne!, nu le-a explorat mai in detaliu. Mda, adica ar fi trebuit sa mai trimita o barca, nu? Sau poate sa le cante un concert de Wolfgang Amadeus Mozart sa-i mai imbuneze, ca nu le-au placut trompetele.

Eh, si restul e istorie...

Stramtoarea domnului Magalhoes

Pare-se ca dupa Magellan din urmatoarele 17 vase care au incercat sa traverseze aceasta stramtoare de 534km, numai unul a reusit, alte 5 au facut cale-ntoarsa si restul s-au scufundat. Este un loc aparte locul in care se ciocnesc Oceanul Pacific si Oceanul Atlantic, doua oceane furtunoase ce trimit valuri de peste 20m inaltime spre ceruri vesnic bantuite de vant. Un adevarat „fin del mundo” .


Deci cand neinfricatul nostru navigator aventurier, portughezul Fernao Magalhoes, a trecut pe aici cu cele 3 corabii ale sale in AD1520 a vazut pe mal multe focuri si de aicea denumirea „Tierra del Fuego” (Tara Focului) si pe nisip multe urme de pasi imensi de unde a exclamat: „Que patagon!” (Adica: Ce laboante imense!).

Legenda vulcanului Licancabur

-acest vulcan conic si impresionant la 5930m sta drept strajer la Laguna Verde, un lac mineral de un verde emerald la approx. 5000m. Legenda spune ca incasii fortau tinerii barbati sa urce acest varf si sa inghete de frig pe varf, drept sacrificiu zeilor. Se pare ca si acum pe varful vulcanului se afla un misterios mormant incas.

Legenda orasului Potosi

-un oras de renume mondial cu un munte de argint in spate, un oras cu faima de a fi unul dintre cele mai inalte orase din lume la 4070m si cu faima proasta de a fi devenit mormantul a mii si mii de oameni. Orasul care a creat expresia: „Valer un Potosi” – adica valoreaza un Potosi!


Legenda spune ca in 4 veacuri de exploatare, Spaniolii au extras atata argint incat ar fi putut construi un pod de argint din Bolivia pana in Spania si inca ar mai fi avut ceva sa transporte pe el.


Pretul acestei exploatari? Imens! Mii de indieni aborigeni au lucrat ca sclavi in adancul muntelui Cerro Rico, murind extenuati, din accidente si din pneumonia cauzata de praf (silicoza). Atunci spaniolii, vesnic insetati de profit, au importat milioane de sclavi din Africa ca munca de extragere sa continue in aceleasi conditii absolut inumane.


Ca sa va faceti o idee in 1572 a fost decretata o lege, Ley de la Mita, prin care orice Indian sau Negru la varsta de peste 18ani era obligat sa lucreze in strafundurile minei cate 12h ore pe zi pe un termen de 4 luni fara sa vada lumina zilei. Cand ieseau la suprafata dupa acest timp, erau nevoiti sa-si bandajeze ochii ca sa nu-si piarda vederea de la lumina soarelui. Majoritatea n-au supravietuit mult timp...

Sucre

-orasul alb ce poarta 4 nume (Charcas, La Plata, Chuquisaca and Sucre), Atena Americii de Sud, Leaganul Libertatii a fost infiintat la 1538AD de catre spanioli (bineinteles ca peste ramasitele unui alt oras indigen). Acest oras a constituit „flacara” revolutiei ce a cuprins nord-vestul Americii de Sud incepand la 25 mai 1809, revolutie ce i-a inlaturat pe spanioli, sub conducerea faimosului geniu militar Simon Bolivar. Asa se face ca pe data de 6 august 1825, in Sucre, s-a nascut noua republica Bolivia, purtand numele eliberatorului. De aicea in 162 de ani aceasta tara a detinut 189 de guverne deci va inchipuiti ce istorie tumultoasa. In momentul de fata este guvernata de primul presedinte indigen, Evo Morales ce vorbeste si Quechua.