marți, 20 iunie 2006
The road from hell goes through paradise!
Drumul din iad trece prin paradis!
Daca ar fi cuvinte sa descrie acest drum pe care l-am parcurs azi, mai bine zis o anumita portiune de 25km, ar fi mare lucru. Si acuma ma trec fiorii cand ma gandesc. Si eu care credeam ca nu se poate mai rau decat am intalnit in Nova Scotia sau prin Quebec. Ce amarnic m-am inselat! Ce naiv pot fi cateodata. Acum pot sa-mi inchipui si mai rau decat azi, dar nu cu mult ca altfel ar fi ca si cum as merge cu bicicleta pe luna, de fapt nu, aia ar fi chiar mai usor ca forta de gravitate e mai mica.
Deci fara atata tam-tam, m-am decis pe un atac frontal la inima insulei Newfoundland si am luat drumul cel cotit, dar ce cotitura! Teoretic era o fosta linie de tren care a fost scoasa din functiune (nu mai sunt trenuri pe aici) si sinele demontate, lemnul scos, tot dichisul, ramanand astfel doar drumul (n.a. sunt multe astfel de trasee peste tot prin Ontario, Quebec, PEI pe care am mers fara probleme multe portiuni pt ca chiar daca nu sunt pavate sunt nivelate si sunt masini). Problema era ca acest traseu de circa 150km traversa o pustietate (dpdv al omenirii) adevarata pt. ca pe tot acest drum nu era decat un singur satuc la circa 25km dupa care nu mai era nimic:
Absolut nici un semn de civilizatie, nu tu o benzinarie, un magazin, un put cu apa, un suflet de om, nimic, nimic, nimic decat natura pura!
Atuncea intrebarea pt. cine era drumul acesta? Pt. snowmobile iarna (boburi motorizate pe skiuri, nu cunosc termenul exact pe rom.) si pt. ATVs (all terrain vehicles) vara adica un fel de motociclete dar pe 4 roti (4x4) care merg cam pe oriunde. Chiar am intalnit singurul grup de oameni in acesti 25km, 3 tipi cu 3 ATVs echipati parca de razboi cu pusti, undite, topoare, lopeti, in sfarsit parca mergeau la capatul lumii, dar altfel f. prietenosi si mirati de asa o aparitie ca mine.
Eh, pe acest drum m-am aventurat eu si nu mare mi-a fost mirarea sa vad cum incepe sa se deterioreze pe masura ce inaintam. La inceput am zis lasa ca o sa fie mai bine. Oh, ce greseala! Si anume totul se reduce la pietris! Era un pietris cu bolovani ca marime intre mingile de golf si cele de tenis ba unele chiar cate cele de fotbal. In felul acesta pietrisul fiindf. des si nu bine batatorit, rotile de la bicicleta se scufundau si ricosau din pietre si cam la fiecare 10-15m bicicleta derapa si ma arunca jos ca un cal naravas (Kiki a mea cea neastamparata, dar lasa ca era vina drumului, ea e fetita buna).
Periculos? Nici vorba ca d-abia inaintam cu 7-8km/h. Enervant? La culmea si asta s-a mai si inrautatit pana a ajuns sa derapez la fiecare 7-8m si atuncea pune-te Mirciulica si impinge.
Si daca ar fi fost doar atata ce atata tambalau, eh? Well, n-a fost doar atata, ca am ajuns langa un dig pe care nu aveam voie sa-l traversez asa ca trebuia ocolit pe un drum complet inundat. Si cum nu aveam alta solutie pune eroule sandalele si intra in apa pana peste glezne (ajungea apa pana la lantul de la bicicleta) si pune-te de impinge, mai aluneca prin noroi, ce sa mai tot dichisul. Odata iesit la liman si rasufland usurat era un deal atat de abrupt ca efectiv nu puteam sa imping bicicleta. Sandalele ude alunecau, bicicleta dadea sa pice chiar cu franele puse, iar eu ma opinteam ca un smintit de credeam ca acolo-mi dau duhul. Cred ca dealul nu avea mai mult de 50m, dar mi-a luat vreo 15min, mai ca un mosulica. Ce fericire pe capul meu cand am ajuns iarasi la pietris ca cel putin chiar daca asta se inrautatise de am ajuns sa imping km intregi, cel putin era nivelat.
Incet, incet dupa 20km de iad am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea cu impinsul si derapatul, dar credeti ca am scapat asa usor? Nici vorba! A venit portiunea de nisip fin si adanc, adica nici o sansa de a merge pe bicicleta si aproape nici o sansa pe langa. Rotile se scufundau in nisip, panierele(adica desagile) zburau, iar eu ma opinteam facand muschi la maini. Noroc ca soarta vazand cu cine are de a face, ca nu ma dadeam batut sub nici o forma, ca Fat-Frumos din poveste, m-a readus la "luxul" pietrisului dupa numai un km de nisip, care a fost suficient sa-mi dezvolte muschii de la brate ca a lui Rambo. Cand dupa 25km am ajuns in sfarsit la mica localitate Howley care ar fi fost si ultima iesire daca ar fi fost sa fac tot traseul de 150km si care localitate avea un drum pavat care ma scotea inapoi la Trans Canada. Eram deja extatic, imi venea sa ingenuchez si sa sarut asfaltul, nu pamantul ca altedati.
Regrete? Nici vorba, poate doar ca nu am avut timpul si curajul sa continui inca 125km, dar daca drumul a fost al iadului, d-apoi peisajul a fost divin. Salbaticie pura, parca eram primul european care a descoperit Canada: verdeata cat cuprinde, lacuri clare, rauri pline de pesti, mlastini, zone de turba si un cer albastru cu o adiere placuta de vant care alunga toate insectele (macar atata). Imi imaginam ca sunt pe Drumul Oaselor din Siberia (din fericire nu oasele mele, dar multe schelete albe de copaci pe marginea lacurilor), undeva la capatul lumii, al cunoscutului, intr-o zona pristina aproape neatinsa de mana omului, dar care te patrunde prin frumusetea ei salbatica.
E ceva de nedescris, un sentiment pe care l-am mai capatat doar cand am fost cu canoea pe undeva si nu vezi civilizatie cate zile la rand, e o reintoarcere la esenta naturii care-ti intra in sange, te acapareaza complet si-ti da un sens de umilinta, te face sa te simti mic, precum cerul instelat intr-o noapte clara fara lumini prin jur. E o reintoarcere la un stil de viata de mult uitat, de care ne-am distantat atat de mult ca ne simtim straini fata de noi insine. Fara asa numita civilizatie si toate manifestarile ei, ramanem goi si stingheri in fata naturii, cu nesiguranta in noi, in deciziile noastre intr-un cuvant pierduti!
Ce faci cand esti cu adevarat singur in aceasta Alaska neprihanita a estului? Ti-e frica? E greu? Injuri? Plangi? Hm... Poate ca zambesti si inveti ceva...
Pt. mine este doar o noua incercare, o noua zi "la lucru", un nou inceput si sper sa ma credeti cand afirm ca n-as fi schimbat nimic si ca nu mi-as fi dorit sa fiu niciunde altundeva. Simteam cu adevarat ca traiesc pentru mine insumi, ca visul devine realitate!
Cand ma voi uita peste aceste randuri mult mai tarziu sau la pozele facute, ranile fizice se vor fi vindecat, gustul amar al dificultatilor se va fi evaporat, ramanand pt. totdeauna triumful aventurii.
Gandul bun, incredere in tine, un sens al umorului si orice e posibil!
Tot inainte!
Daca ar fi cuvinte sa descrie acest drum pe care l-am parcurs azi, mai bine zis o anumita portiune de 25km, ar fi mare lucru. Si acuma ma trec fiorii cand ma gandesc. Si eu care credeam ca nu se poate mai rau decat am intalnit in Nova Scotia sau prin Quebec. Ce amarnic m-am inselat! Ce naiv pot fi cateodata. Acum pot sa-mi inchipui si mai rau decat azi, dar nu cu mult ca altfel ar fi ca si cum as merge cu bicicleta pe luna, de fapt nu, aia ar fi chiar mai usor ca forta de gravitate e mai mica.
Deci fara atata tam-tam, m-am decis pe un atac frontal la inima insulei Newfoundland si am luat drumul cel cotit, dar ce cotitura! Teoretic era o fosta linie de tren care a fost scoasa din functiune (nu mai sunt trenuri pe aici) si sinele demontate, lemnul scos, tot dichisul, ramanand astfel doar drumul (n.a. sunt multe astfel de trasee peste tot prin Ontario, Quebec, PEI pe care am mers fara probleme multe portiuni pt ca chiar daca nu sunt pavate sunt nivelate si sunt masini). Problema era ca acest traseu de circa 150km traversa o pustietate (dpdv al omenirii) adevarata pt. ca pe tot acest drum nu era decat un singur satuc la circa 25km dupa care nu mai era nimic:
Absolut nici un semn de civilizatie, nu tu o benzinarie, un magazin, un put cu apa, un suflet de om, nimic, nimic, nimic decat natura pura!
Atuncea intrebarea pt. cine era drumul acesta? Pt. snowmobile iarna (boburi motorizate pe skiuri, nu cunosc termenul exact pe rom.) si pt. ATVs (all terrain vehicles) vara adica un fel de motociclete dar pe 4 roti (4x4) care merg cam pe oriunde. Chiar am intalnit singurul grup de oameni in acesti 25km, 3 tipi cu 3 ATVs echipati parca de razboi cu pusti, undite, topoare, lopeti, in sfarsit parca mergeau la capatul lumii, dar altfel f. prietenosi si mirati de asa o aparitie ca mine.
Eh, pe acest drum m-am aventurat eu si nu mare mi-a fost mirarea sa vad cum incepe sa se deterioreze pe masura ce inaintam. La inceput am zis lasa ca o sa fie mai bine. Oh, ce greseala! Si anume totul se reduce la pietris! Era un pietris cu bolovani ca marime intre mingile de golf si cele de tenis ba unele chiar cate cele de fotbal. In felul acesta pietrisul fiindf. des si nu bine batatorit, rotile de la bicicleta se scufundau si ricosau din pietre si cam la fiecare 10-15m bicicleta derapa si ma arunca jos ca un cal naravas (Kiki a mea cea neastamparata, dar lasa ca era vina drumului, ea e fetita buna).
Periculos? Nici vorba ca d-abia inaintam cu 7-8km/h. Enervant? La culmea si asta s-a mai si inrautatit pana a ajuns sa derapez la fiecare 7-8m si atuncea pune-te Mirciulica si impinge.
Si daca ar fi fost doar atata ce atata tambalau, eh? Well, n-a fost doar atata, ca am ajuns langa un dig pe care nu aveam voie sa-l traversez asa ca trebuia ocolit pe un drum complet inundat. Si cum nu aveam alta solutie pune eroule sandalele si intra in apa pana peste glezne (ajungea apa pana la lantul de la bicicleta) si pune-te de impinge, mai aluneca prin noroi, ce sa mai tot dichisul. Odata iesit la liman si rasufland usurat era un deal atat de abrupt ca efectiv nu puteam sa imping bicicleta. Sandalele ude alunecau, bicicleta dadea sa pice chiar cu franele puse, iar eu ma opinteam ca un smintit de credeam ca acolo-mi dau duhul. Cred ca dealul nu avea mai mult de 50m, dar mi-a luat vreo 15min, mai ca un mosulica. Ce fericire pe capul meu cand am ajuns iarasi la pietris ca cel putin chiar daca asta se inrautatise de am ajuns sa imping km intregi, cel putin era nivelat.
Incet, incet dupa 20km de iad am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea cu impinsul si derapatul, dar credeti ca am scapat asa usor? Nici vorba! A venit portiunea de nisip fin si adanc, adica nici o sansa de a merge pe bicicleta si aproape nici o sansa pe langa. Rotile se scufundau in nisip, panierele(adica desagile) zburau, iar eu ma opinteam facand muschi la maini. Noroc ca soarta vazand cu cine are de a face, ca nu ma dadeam batut sub nici o forma, ca Fat-Frumos din poveste, m-a readus la "luxul" pietrisului dupa numai un km de nisip, care a fost suficient sa-mi dezvolte muschii de la brate ca a lui Rambo. Cand dupa 25km am ajuns in sfarsit la mica localitate Howley care ar fi fost si ultima iesire daca ar fi fost sa fac tot traseul de 150km si care localitate avea un drum pavat care ma scotea inapoi la Trans Canada. Eram deja extatic, imi venea sa ingenuchez si sa sarut asfaltul, nu pamantul ca altedati.
Regrete? Nici vorba, poate doar ca nu am avut timpul si curajul sa continui inca 125km, dar daca drumul a fost al iadului, d-apoi peisajul a fost divin. Salbaticie pura, parca eram primul european care a descoperit Canada: verdeata cat cuprinde, lacuri clare, rauri pline de pesti, mlastini, zone de turba si un cer albastru cu o adiere placuta de vant care alunga toate insectele (macar atata). Imi imaginam ca sunt pe Drumul Oaselor din Siberia (din fericire nu oasele mele, dar multe schelete albe de copaci pe marginea lacurilor), undeva la capatul lumii, al cunoscutului, intr-o zona pristina aproape neatinsa de mana omului, dar care te patrunde prin frumusetea ei salbatica.
E ceva de nedescris, un sentiment pe care l-am mai capatat doar cand am fost cu canoea pe undeva si nu vezi civilizatie cate zile la rand, e o reintoarcere la esenta naturii care-ti intra in sange, te acapareaza complet si-ti da un sens de umilinta, te face sa te simti mic, precum cerul instelat intr-o noapte clara fara lumini prin jur. E o reintoarcere la un stil de viata de mult uitat, de care ne-am distantat atat de mult ca ne simtim straini fata de noi insine. Fara asa numita civilizatie si toate manifestarile ei, ramanem goi si stingheri in fata naturii, cu nesiguranta in noi, in deciziile noastre intr-un cuvant pierduti!
Ce faci cand esti cu adevarat singur in aceasta Alaska neprihanita a estului? Ti-e frica? E greu? Injuri? Plangi? Hm... Poate ca zambesti si inveti ceva...
Pt. mine este doar o noua incercare, o noua zi "la lucru", un nou inceput si sper sa ma credeti cand afirm ca n-as fi schimbat nimic si ca nu mi-as fi dorit sa fiu niciunde altundeva. Simteam cu adevarat ca traiesc pentru mine insumi, ca visul devine realitate!
Cand ma voi uita peste aceste randuri mult mai tarziu sau la pozele facute, ranile fizice se vor fi vindecat, gustul amar al dificultatilor se va fi evaporat, ramanand pt. totdeauna triumful aventurii.
Gandul bun, incredere in tine, un sens al umorului si orice e posibil!
Tot inainte!
luni, 19 iunie 2006
Gros Morne, ori Marele Morocanos!
Am facut-o si p-asta! Am atacat varful Marele Morocanos (cu toate ca nu era chiar asa morocanos in dimineata de ieri) pe la 6AM deci eram absolut singurul pe munte pana pe drumul de intoarcere.
Varful nu a fost f. dificil, dar traseul era cam de 13-14km iar altitudinea de 806m, dar panoramele din varf erau absolut superbe. Intre munte si ocean, sculptate de ghetari, nu ma mai saturam privind in toate directiile. Am avut rara sansa de a vedea si iepurele arctic, care de obicie nu este intalnit decat mult mai la nord, langa cercul arctic si topaila venea spre mine fara sa se sinchiseasca pana s-a oprit taman in fata mea cam la vreo 10m sa pozeze, vedeta de el. Pacat ca nu era in costumatia de iarna alba, dar si asa era asa caraghios cu codita alba si grasun.
Din pacate trebuie s-o tai,
Mai multe impresii mai tarziu, si am intalnit si moose-ul deci in curand toata fauna Canadei!
Spre Grand Falls prin salbaticie continuam cu tot avantul de vrednici pionieri!
Varful nu a fost f. dificil, dar traseul era cam de 13-14km iar altitudinea de 806m, dar panoramele din varf erau absolut superbe. Intre munte si ocean, sculptate de ghetari, nu ma mai saturam privind in toate directiile. Am avut rara sansa de a vedea si iepurele arctic, care de obicie nu este intalnit decat mult mai la nord, langa cercul arctic si topaila venea spre mine fara sa se sinchiseasca pana s-a oprit taman in fata mea cam la vreo 10m sa pozeze, vedeta de el. Pacat ca nu era in costumatia de iarna alba, dar si asa era asa caraghios cu codita alba si grasun.
Din pacate trebuie s-o tai,
Mai multe impresii mai tarziu, si am intalnit si moose-ul deci in curand toata fauna Canadei!
Spre Grand Falls prin salbaticie continuam cu tot avantul de vrednici pionieri!
vineri, 16 iunie 2006
Intalnirea...
Intalnirea cu marele spirit cum il numesc indienii nativi de pe aicea a avut azi loc pe marginea unei autostrazi:
DA, am vazut ursul negru in imparatia lui si stateam si ne uitam unul la altul nestiind ce sa facem. Eram la circa 300m unul de altul, iar eu nu stiam daca sa scot aparatul foto sau s-o tai, dar din fericire el a luat-o la goana primul asa ca n-a mai fost nevoie sa intervin.
Asta da aventura din Newfoundland, doamne ce magnifica e provincia asta, totul parca este la o scara imensa: munti, natura, distante (am mers 200km si n-am vazut decat o benzinarie, pt. ca mai toata viata e pe coasta si autopista principala care nu prea are asa mult trafic pe ea, trece mai prin mijloc. Parca sunt doar eu cu natura care ma cuprinde din toate partile cer magnific, munti, verdeata, miros de pin si nimic altceva, efectiv parca sunt la capatul lumii.
Acum ma indrept spre Parcul National Gros Morne.
Si accidentul?
-nu chiar, dar mergeam eu melcusor asa ieri si deodata imi sare in fata o prepelita-curca ceva si eu cu ochii dupa ea mai sa calc pe un puiut mic care da si el sa fuga dupa maica-sa. Era un ghemotoc gri, cat un puisor de gaina, complet dezorientat si speriat, mai sa mi se bage sub roti, noroc ca eram cu bicicleta si nu cu masina, dar si asa d-abia d-abia l-am evitat.
Out from the far, far east!
joi, 15 iunie 2006
Din Newfoundland si povesti despre unde am innoptat...
Nici n-am ajuns bine in Newfoundland si vad ca au si inceput aventurile. Well, in primul rand a fost faptul ca am ajuns in Port aux Basques in NFLD la ora 10:15PM, de fapt mint, 10:45PM ca iarasi am mai pierdut o jumatate de ora pe drum, dar numai 1/2h de data asta nu o ora completa si din pacate nu era nici un pod peste care sa ma mai intorc sa ma joc cu timpul asa ca du-te Mirciulica si cauta loc de innoptat intr-o noapte rece si cetoasa taman la ora 10:45PM!!! Emotii, dureri de cap, griji, aiurea....
Usor de zis, mai greu de facut. Dar iarasi a intervenit soarta si m-au primit cu bratele deschise in: PORT!
Mda, am facut-o si pe asta am dormit in terminalul de asteptare al portului la caldurica pe podea (cu sac de dormit si saltea) in sala de joaca a copiilor care precum mi-am inchipuit nu prea aveau chef de joaca intre miezul noptii si 6dimineata. Compromisul a fost ca am dormit cu lumina aprinsa dar au fost draguti si la miezul noptii mi-au inchis difuzorul care tot urla muzica country, adica populara americana, ceva groaznic, oarecum ar fi fost o metoda de tortura, chiar imi pusesem vata-n urechi, noroc ca si-au dat seama ca nu sunt un terorist si au inchis-o. In plus am tras un dus pe cinste dupa leorcalaia de transpiratie pe care am prins-o ieri pe drumul ala montan si acuma ca ma pregatesc de drum vad ca au si Internet pe gratis. Ce sa mai trai vatrai!
Daca-ar fi sa enumar locurile in care am dormit deja nu-mi vine sa cred: in parcuri Nationale, Provinciale (mai toate pe gratis), in sali de mese acoperite, pe malul St. Laurent, pe malul Atlanticului, in centrul comunitar,in loc de picnic, in casa oamenilor, intr-un rahat de padurice denivelata aproape de o uzina care a troznit si pleznit toata noaptea, asta fiind cea mai nasoala cred.... Dar si in cateva pensione superbe, dar asta mai mult cand ploua sau celebrez ceva! Ah aventuri!
Si una mai cu umor: Teatrul de marionete
-am uitat sa va spun dragi stimabili cum eroul dumneavastra s-a gandit sa se reprofileze. Si anume! Ce traznaie i-a mai trecut prin cap?
Pai sa vedeti cate nu-ti trec prin minte cand te bate soarele in cap toate ziua sau cand stai pe malul Atlanticului si nu te mai saturi incercand sa acaparezi ambienta. Tot plimbandu-ma asa in sus si-n jos (nu pe spinarea unui bivol mare negru si fioros ca in fabula lui Toparceanu parca) pe malul Atlanticului si fluierand a pierde-vara ma tot zbura un vanticel rece. Asa se face ca desi ma batea gandul sa-mi montez cortul pe plaja, am mai cugetat eu cu mai multa luare aminte (adica fara prea multa minte) si mi-am zis ca va trebui sa gasesc un loc mai adapostit sa innoptez ca altfel poate ma trezesc in Atlantic cu, cortul drept corabie si panza si tot...
Si aicea, doamne, mi s-a traznit mie sa ma culc in.....
TEATRUL DE MARIONETE
De-aicea si schimbarea de profesie de care va spuneam! Am gasit un fel de mic teatru de marionete, complet acoperit cu prelata ca un fel de mini-circ si astfel la momentul oportun, spre inserat, tusti inauntru unde cortul si bicicleta inapeau la tanc. Asa se face ca in momentul in care am inceput sa aud niste zgomote ciudate, eu credeam ca sunt paznicii, dar cand colo erau prietenii mei ratonii care dadeau iama in tomberoanele de gunoi, ma gandeam sa pun manusile de bicicleta pe maini, chipurile drept marionete si sa ma prefac ca invat arta neagra a meseriei de marionetar, sau marionetist ma rog...
Norocul meu a fost ca intr-un final nu a fost necesar si dimineata m-am sustras incognito inainte sa invadeze grupurile de turisti care poate n-ar fi apreciat cu adevarat arta mea de artist de marionete, asa ca m-am lasat pagubas si m-am intors la ciclism pe care am inceput sa-l stapanesc mai acatari.
Moralul: daca vreti o noapte gratis si la adapost intr-un parc national, incercati teatrul de marionete. E chiar caraghios, dar cel putin nu va sufla vantul!
Usor de zis, mai greu de facut. Dar iarasi a intervenit soarta si m-au primit cu bratele deschise in: PORT!
Mda, am facut-o si pe asta am dormit in terminalul de asteptare al portului la caldurica pe podea (cu sac de dormit si saltea) in sala de joaca a copiilor care precum mi-am inchipuit nu prea aveau chef de joaca intre miezul noptii si 6dimineata. Compromisul a fost ca am dormit cu lumina aprinsa dar au fost draguti si la miezul noptii mi-au inchis difuzorul care tot urla muzica country, adica populara americana, ceva groaznic, oarecum ar fi fost o metoda de tortura, chiar imi pusesem vata-n urechi, noroc ca si-au dat seama ca nu sunt un terorist si au inchis-o. In plus am tras un dus pe cinste dupa leorcalaia de transpiratie pe care am prins-o ieri pe drumul ala montan si acuma ca ma pregatesc de drum vad ca au si Internet pe gratis. Ce sa mai trai vatrai!
Daca-ar fi sa enumar locurile in care am dormit deja nu-mi vine sa cred: in parcuri Nationale, Provinciale (mai toate pe gratis), in sali de mese acoperite, pe malul St. Laurent, pe malul Atlanticului, in centrul comunitar,in loc de picnic, in casa oamenilor, intr-un rahat de padurice denivelata aproape de o uzina care a troznit si pleznit toata noaptea, asta fiind cea mai nasoala cred.... Dar si in cateva pensione superbe, dar asta mai mult cand ploua sau celebrez ceva! Ah aventuri!
Si una mai cu umor: Teatrul de marionete
-am uitat sa va spun dragi stimabili cum eroul dumneavastra s-a gandit sa se reprofileze. Si anume! Ce traznaie i-a mai trecut prin cap?
Pai sa vedeti cate nu-ti trec prin minte cand te bate soarele in cap toate ziua sau cand stai pe malul Atlanticului si nu te mai saturi incercand sa acaparezi ambienta. Tot plimbandu-ma asa in sus si-n jos (nu pe spinarea unui bivol mare negru si fioros ca in fabula lui Toparceanu parca) pe malul Atlanticului si fluierand a pierde-vara ma tot zbura un vanticel rece. Asa se face ca desi ma batea gandul sa-mi montez cortul pe plaja, am mai cugetat eu cu mai multa luare aminte (adica fara prea multa minte) si mi-am zis ca va trebui sa gasesc un loc mai adapostit sa innoptez ca altfel poate ma trezesc in Atlantic cu, cortul drept corabie si panza si tot...
Si aicea, doamne, mi s-a traznit mie sa ma culc in.....
TEATRUL DE MARIONETE
De-aicea si schimbarea de profesie de care va spuneam! Am gasit un fel de mic teatru de marionete, complet acoperit cu prelata ca un fel de mini-circ si astfel la momentul oportun, spre inserat, tusti inauntru unde cortul si bicicleta inapeau la tanc. Asa se face ca in momentul in care am inceput sa aud niste zgomote ciudate, eu credeam ca sunt paznicii, dar cand colo erau prietenii mei ratonii care dadeau iama in tomberoanele de gunoi, ma gandeam sa pun manusile de bicicleta pe maini, chipurile drept marionete si sa ma prefac ca invat arta neagra a meseriei de marionetar, sau marionetist ma rog...
Norocul meu a fost ca intr-un final nu a fost necesar si dimineata m-am sustras incognito inainte sa invadeze grupurile de turisti care poate n-ar fi apreciat cu adevarat arta mea de artist de marionete, asa ca m-am lasat pagubas si m-am intors la ciclism pe care am inceput sa-l stapanesc mai acatari.
Moralul: daca vreti o noapte gratis si la adapost intr-un parc national, incercati teatrul de marionete. E chiar caraghios, dar cel putin nu va sufla vantul!
miercuri, 14 iunie 2006
Ultima zi in Nova Scotia, in asteptarea vaporului...
Ce interesanta este incertitudinea cateodata ca nu stii totusi ce va fi chiar daca va jur ca ma chioresc la harta cate o ora cel putin in fiecare seara incercand sa-mi imaginez ce va fi si cum va fi!
Azi spre exemplu m-am trezit linistit intr-un pat comod la un pension in Baddeck (locul unde si-a avut casa de vacanta marele inventator Alexander Graham Bell), mi-am luat micul dejun dupa care am plecat la drum si ce mi-am zis. Hai sa iau si drumul cel cotit ca sa vedem si partea nevazuta din Nova Scotia si in final m-am decis pe un drumusor d-abia vizibil pe harta care a inceput tare binisor. Nu era nici un pic de trafic, era pavat, era pe malul apei, adia incetisor vantul, se ridica ceata si eu melcusor melcusor am ajuns pana la un fost debarcader care acuma fusese desfintat pt. ca s-a construit un pod (vezi doamne cum dispar lucrurile si sunt inlocuite de altele). In sfarsit de aicea urmau inca 10km care erau cei mai incerti si au inceput bineinteles f. abrupt dar pavat, dupa care drumul s-a denaturat intr-un adevarat drum forestier de mai mult cu impinsul decat cu pedalatul i-am dat de cap. Noroc ca azi nu ma grabeam ca ferry-ul pt. Newfoundland nu pleaca decat intr-o ora dar orisicum pot spune ca am trecut chiar prin locurile cele mai nevazute si ce mandru am fost de mine dupa aia, nevoie mare! Am sarbatorit mancand tot felul de chestii care cu tupeu, le-am obtinut pe drum (mi-am facut o strategie in care intri intr-un magazin de produse alimentare si cu tupeu le-o spui verde-n fata, ca romanul, ca tu traversezi Canada cu bicicleta si ca localnicii sunt tare primitori si asa si mai pe departe si daca au ceva care e aproape de data de exipirare de care nu mai au nevoie (asta pt. ca nu voi cersi niciodata) si pana acum n-am dat gres: prajituri, paine, fructe, fursecuri tot ce vrei..., dar bineinteles ca mai si cumpar cate ceva).
The Man in Tights sau Barbatul in ciorapi spandex ca de dama!
mda, curat murdar, care va sa zica eroul dumneavastra starneste de multe ori hazul (ca astazi pe vapor cu un grup de gaste quebecoase, pardon doamne distinse de a 3a varsta) cand apare echiapat in pantaloni supraelastici stransi pe picior. Dar dupa parerea mea umila isi au rostul lor pt ca in primul rand tin de cald, pe urma nu flutura in vant si se incurca in lantul de la bicicleta si sunt mult mai comfortabili pe sa si la bataturile de pe posteriorul meu decat orice altceva.
Astfel ca stimabili, rade lumea cat o rade, mai ales ca gaitele pe frantuzeste ca nici nu prea pricepeam mai nimic, dar eu sunt dispus sa readuc aceasta veche traditie din lumea medievala in care barbatii purtau pantaloni stransi pe picior fara a fi ridiculizati, ba chiar stimati pt. ca asta denota o clasa/rang superior.
Deci dupa toata aceasta expunere, sper sa intelegeti de ce eroii adevarati poarta ciorapi supraelastici si asta nu numai in cazul meu dar si eroii adevarati precum Superman, Spiderman si altii. Asa ca data viitoare cand dati de un "erou in piloti ca de dama" va rog sa nu radeti ci sa-i admirati fizicul impunator cu gura cascata de admiratie! Si eventual sa-i pasati si o prajitura si un laptic ceva !
Azi spre exemplu m-am trezit linistit intr-un pat comod la un pension in Baddeck (locul unde si-a avut casa de vacanta marele inventator Alexander Graham Bell), mi-am luat micul dejun dupa care am plecat la drum si ce mi-am zis. Hai sa iau si drumul cel cotit ca sa vedem si partea nevazuta din Nova Scotia si in final m-am decis pe un drumusor d-abia vizibil pe harta care a inceput tare binisor. Nu era nici un pic de trafic, era pavat, era pe malul apei, adia incetisor vantul, se ridica ceata si eu melcusor melcusor am ajuns pana la un fost debarcader care acuma fusese desfintat pt. ca s-a construit un pod (vezi doamne cum dispar lucrurile si sunt inlocuite de altele). In sfarsit de aicea urmau inca 10km care erau cei mai incerti si au inceput bineinteles f. abrupt dar pavat, dupa care drumul s-a denaturat intr-un adevarat drum forestier de mai mult cu impinsul decat cu pedalatul i-am dat de cap. Noroc ca azi nu ma grabeam ca ferry-ul pt. Newfoundland nu pleaca decat intr-o ora dar orisicum pot spune ca am trecut chiar prin locurile cele mai nevazute si ce mandru am fost de mine dupa aia, nevoie mare! Am sarbatorit mancand tot felul de chestii care cu tupeu, le-am obtinut pe drum (mi-am facut o strategie in care intri intr-un magazin de produse alimentare si cu tupeu le-o spui verde-n fata, ca romanul, ca tu traversezi Canada cu bicicleta si ca localnicii sunt tare primitori si asa si mai pe departe si daca au ceva care e aproape de data de exipirare de care nu mai au nevoie (asta pt. ca nu voi cersi niciodata) si pana acum n-am dat gres: prajituri, paine, fructe, fursecuri tot ce vrei..., dar bineinteles ca mai si cumpar cate ceva).
The Man in Tights sau Barbatul in ciorapi spandex ca de dama!
mda, curat murdar, care va sa zica eroul dumneavastra starneste de multe ori hazul (ca astazi pe vapor cu un grup de gaste quebecoase, pardon doamne distinse de a 3a varsta) cand apare echiapat in pantaloni supraelastici stransi pe picior. Dar dupa parerea mea umila isi au rostul lor pt ca in primul rand tin de cald, pe urma nu flutura in vant si se incurca in lantul de la bicicleta si sunt mult mai comfortabili pe sa si la bataturile de pe posteriorul meu decat orice altceva.
Astfel ca stimabili, rade lumea cat o rade, mai ales ca gaitele pe frantuzeste ca nici nu prea pricepeam mai nimic, dar eu sunt dispus sa readuc aceasta veche traditie din lumea medievala in care barbatii purtau pantaloni stransi pe picior fara a fi ridiculizati, ba chiar stimati pt. ca asta denota o clasa/rang superior.
Deci dupa toata aceasta expunere, sper sa intelegeti de ce eroii adevarati poarta ciorapi supraelastici si asta nu numai in cazul meu dar si eroii adevarati precum Superman, Spiderman si altii. Asa ca data viitoare cand dati de un "erou in piloti ca de dama" va rog sa nu radeti ci sa-i admirati fizicul impunator cu gura cascata de admiratie! Si eventual sa-i pasati si o prajitura si un laptic ceva !
marți, 13 iunie 2006
Ah, the good life...
Si acum ca m-am cazat frumusel la un pension de peste 150ani vechime chiar cochet in Baddeck, Nova Scotia ca sa ma "refac" ma simt iarasi cu adevarat om: dusat, mancat, plimbat si culmea cu acces la Internet. Da, si tocmai am observat ca pozele au fost postate in ordinea gresita adica Nova Scotia ar trebui sa fie cele mai recente, dar asta e...
Orisicum azi am scapat de o furtuna ca prin urechile acului, le-a turnat si fulgerat prin locurile unde am fost ieri la pranz, dar nu m-a prins, atat de iute a fugit melcusorul de vita veche :)
Si maine la vaporul spre Newfoundland ultima provincie si cea mai din est, dar pot spune ca am captat si ritmul vietii din Nova Scotia cat de cat, cel putin Cape Breton a fost chiar impresionant si mai am si maine sa ma mai lupt cu ceva muntisori!
Tribut George Cosbuc:
"Viata asta-i bun pierdut,
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut"
Orisicum azi am scapat de o furtuna ca prin urechile acului, le-a turnat si fulgerat prin locurile unde am fost ieri la pranz, dar nu m-a prins, atat de iute a fugit melcusorul de vita veche :)
Si maine la vaporul spre Newfoundland ultima provincie si cea mai din est, dar pot spune ca am captat si ritmul vietii din Nova Scotia cat de cat, cel putin Cape Breton a fost chiar impresionant si mai am si maine sa ma mai lupt cu ceva muntisori!
Tribut George Cosbuc:
"Viata asta-i bun pierdut,
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut"
Din evolutia "grabita" a melcilor
I-am cerut sortii:
"Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da!" (a la Minulescu) si mi-a dat:
acea cotitura de drum
acel colt de Atlantic numai al meu,
acel pod de lemn acoperit din alte vremuri
sau precum Mircea Eliade spunea, soarta mi-a deschis ochii spre absolut, pot spune ca am atins acel element sacru al locului care-l diferentiaza de banalul profan, am vibrat in armonie cu sufletul locurilor prin care am trecut, am trait cu acelasi puls, am simtit acea bucurie launtrica ridicandu-se din adancurile fiintei mele.
Si de ajuns cu atata filozofie: Evolutia "Grabita" a Melcilor:
Mi-am dat seama nu demult, ca eu sunt de fapt si de drept un melc de vita veche, daca nu si nobila cel putin aventuriera. Astfel mi-am dat seama ca, in mod trist uneori, melci evolueaza si ei, iar melcul de felul meu e pe cale de disparitie pt. ca a aparut mega-melcul-cel-rapid. Aceasta noua specie care ma pericliteaza pe mine este de fapt masina cu rulota tractata in spate (adica vezi tu tot melc cu casa in spinare). Au ajuns astia de aicea pana la nivelul in care au autocare intregi pt. o familie care in spate mai tracteaza si o masina (preferabil un Jeep ceva). Deci inchipuieti sa locuiesti intr-un autocar! Probabil cu 3 camere, 2 bai, sufragerie, bucatarie etc. etc. ce sa mai, mai mari decat apartamentul meu. Am vazut chiar si un camion (gen care trage TIRul) care tracta o mega-cochilie din asta) s-apoi sa-i vezi pe locatari, nu ca mine cu zambetul pe buze si transpirati, dar umflati, buhaiti, tumefiati dupa 4-6ore de condus si cu mirarea aia cum adica ce caut eu pe drumurile lor. Diferenta e ca e traiesc in cochilie, eu in afara ei unde ma retrag doar noaptea sau cand ploua precum intentia originala a naturii care s-a cam "denaturat" de atunci. Si culmea e ca uneori mai au si niste biciclete legate pe undeva prin spate ca vezi doamne, mai merg si cu bicicleta cica, dar din pacate sunt atat de ruginite de nefolosinta ca e parca un simbol al altor vremuri (precum potcoava si carul de lemn) pe care-l tin sa le poarte noroc.
E asta e viata cateodata, nimeni n-a zis ca e usor sa fi melc, lupta asta acerba pt. supravieture nu-mi da pace, dar ca un adevarat cavaler al absurdului, ma lupt continuu cu morile de vant si voi birui!!!
"Da-mi tot ce crezi ca nu se poate da!" (a la Minulescu) si mi-a dat:
acea cotitura de drum
acel colt de Atlantic numai al meu,
acel pod de lemn acoperit din alte vremuri
sau precum Mircea Eliade spunea, soarta mi-a deschis ochii spre absolut, pot spune ca am atins acel element sacru al locului care-l diferentiaza de banalul profan, am vibrat in armonie cu sufletul locurilor prin care am trecut, am trait cu acelasi puls, am simtit acea bucurie launtrica ridicandu-se din adancurile fiintei mele.
Si de ajuns cu atata filozofie: Evolutia "Grabita" a Melcilor:
Mi-am dat seama nu demult, ca eu sunt de fapt si de drept un melc de vita veche, daca nu si nobila cel putin aventuriera. Astfel mi-am dat seama ca, in mod trist uneori, melci evolueaza si ei, iar melcul de felul meu e pe cale de disparitie pt. ca a aparut mega-melcul-cel-rapid. Aceasta noua specie care ma pericliteaza pe mine este de fapt masina cu rulota tractata in spate (adica vezi tu tot melc cu casa in spinare). Au ajuns astia de aicea pana la nivelul in care au autocare intregi pt. o familie care in spate mai tracteaza si o masina (preferabil un Jeep ceva). Deci inchipuieti sa locuiesti intr-un autocar! Probabil cu 3 camere, 2 bai, sufragerie, bucatarie etc. etc. ce sa mai, mai mari decat apartamentul meu. Am vazut chiar si un camion (gen care trage TIRul) care tracta o mega-cochilie din asta) s-apoi sa-i vezi pe locatari, nu ca mine cu zambetul pe buze si transpirati, dar umflati, buhaiti, tumefiati dupa 4-6ore de condus si cu mirarea aia cum adica ce caut eu pe drumurile lor. Diferenta e ca e traiesc in cochilie, eu in afara ei unde ma retrag doar noaptea sau cand ploua precum intentia originala a naturii care s-a cam "denaturat" de atunci. Si culmea e ca uneori mai au si niste biciclete legate pe undeva prin spate ca vezi doamne, mai merg si cu bicicleta cica, dar din pacate sunt atat de ruginite de nefolosinta ca e parca un simbol al altor vremuri (precum potcoava si carul de lemn) pe care-l tin sa le poarte noroc.
E asta e viata cateodata, nimeni n-a zis ca e usor sa fi melc, lupta asta acerba pt. supravieture nu-mi da pace, dar ca un adevarat cavaler al absurdului, ma lupt continuu cu morile de vant si voi birui!!!
3000KM in exact o luna de cand am plecat!!!
3000km = 1 luna = Nova Scotia Cape Breton
Da domnilor si doamnelor, nu-mi vine nici mie sa cred, dar dupa atatea chinuri si clipe de extaz am ajuns si in zona aceasta din Nova Scotia care e superba cu muntisori de scot sufletul din mine, dar mi-am pictat un zambet pe fata de toata frumusetea, ca toti care trec pe langa mine si se asteapta la lacrimi raman uimiti.
Acum spre Newfoundland ultima provincie. Sper sa ma intorc in Toronto in prima saptamana din iulie!
Adios
Da domnilor si doamnelor, nu-mi vine nici mie sa cred, dar dupa atatea chinuri si clipe de extaz am ajuns si in zona aceasta din Nova Scotia care e superba cu muntisori de scot sufletul din mine, dar mi-am pictat un zambet pe fata de toata frumusetea, ca toti care trec pe langa mine si se asteapta la lacrimi raman uimiti.
Acum spre Newfoundland ultima provincie. Sper sa ma intorc in Toronto in prima saptamana din iulie!
Adios
duminică, 11 iunie 2006
Si cu biberonul continuam inainte...
Mda acum ca mi-am pregatit biberonul (vedeti mai jos) ma indrept spre provincia Nova Scotia cu un alt vaporas si pe urma spre ultima provincie va promit, Newfoundland (si dintre cele mai salbatice din cate am auzit).
Si acum la afacerea biberonul:
-de curand mi-am schimbat suzeta la biberon ca se cam uzase si curgea aiurea. Cum? Ce? Adica?
Well nu v-am zis ca bebeul dvstra (adica pardon eroul) are o pleosca de apa montata intr-un ruscas de spate care de nenumerate ori a starnit senzatie. Din aceasta pleosca iese un furtun cu un fel de valva (adica suzeta) prin care sugi apa in timpi de mergi intr-un mod f. convenient (adica pt. sugaciul dvstra). N-o sa uit niciodata reactia unor tipi in Cuba care credeau ca aveam tub cu oxigen in spate ca sa ne ajute sa urcam dealurile, ce si-or fi inchipuit ei de American gigolos.
Si astfel inca unul din misterele ciclismului a fost dezvaluit si tot inainte ca am un alt vapor de prins, azi s-ar putea sa fie ziua cu cele 2 curse de vapoare dar sa vad daca ajung pt. ca prietena mea ploaia s-a decis ca sunt cam murdar venit de pe insula si a inceput sa le toarne iarasi. Ciao stimabili!
Si acum la afacerea biberonul:
-de curand mi-am schimbat suzeta la biberon ca se cam uzase si curgea aiurea. Cum? Ce? Adica?
Well nu v-am zis ca bebeul dvstra (adica pardon eroul) are o pleosca de apa montata intr-un ruscas de spate care de nenumerate ori a starnit senzatie. Din aceasta pleosca iese un furtun cu un fel de valva (adica suzeta) prin care sugi apa in timpi de mergi intr-un mod f. convenient (adica pt. sugaciul dvstra). N-o sa uit niciodata reactia unor tipi in Cuba care credeau ca aveam tub cu oxigen in spate ca sa ne ajute sa urcam dealurile, ce si-or fi inchipuit ei de American gigolos.
Si astfel inca unul din misterele ciclismului a fost dezvaluit si tot inainte ca am un alt vapor de prins, azi s-ar putea sa fie ziua cu cele 2 curse de vapoare dar sa vad daca ajung pt. ca prietena mea ploaia s-a decis ca sunt cam murdar venit de pe insula si a inceput sa le toarne iarasi. Ciao stimabili!
Iles de la Madeleine
Ce zi? Mai rar are omul parte de asa o sambata cum am avut eu pe acest mic arhipelag de 6-7 insulite unite prin dune de nisip (circa 100km lungime) undeva in mijlocul oceanului la circa 140km de Prince Edward Island.
Pacat ca nu pot posta cateva fotografii, dar va pot spune ca a fost o placere sa ma trezesc la ora 6AM cu zumzetul oceanului sub geamul de la hostelul la care stateam si pe urma sa ma urc pe bicicleta neincarcata cu bagaje si sa zbor ca vantul de pe o insulita pe alta.
Am trecut prin mici sate pescaresti, am trecut pe langa nenumarate faruri pe maluri inalte si rosiatice, mici porturi pitite care mai de care, un traseu de biciclete de munte de vis chiar pe malul oceanului, fara trafic (da, sunt masini pe insula din pacate si chiar destul de multe pt numai 13000 de locuitori) printre brazi, jepi si malul Atlanticului (stiu ca ma repet dar efectiv e greu de pus in cuvinte acea senzatie si in plus nu pot posta nici imagini inca). Parca tot ce vazusem pana acuma, toate marea si chiar si muntisorii se intalneau aicea la o scara mult mai accesibila unui ciclist. Spre seara am avut peripetii ca am traversat un mic paraias pe bicicleta ca n-aveam chef sa-mi dau jos pantofii si am reusit!!! Pe urma au urmat niste vanturi adevarate uragane cred ca erau minim 80km/h si culmea cu valatuci de ceata, dar daca au iesit ceva poze cred ca vor fi chiar reusite iar eu mergeam sontac sontac pe niste plaiuri mioritice parca eram la munte in Romania, numai ca aveam si Atlanticul la orizont. Si culmea a fost ca imediat ce am ajuns inapoi la hostel si mi-am gatit o pasta pe cinste (am mancat toate 4 portii) a inceput sa le toarne o ploaie afara, v-am zis parca ma ajuta soarta cateodata, am uitat deja de cate ori am scapat la mustata de ploaie si alte belele.
Orisicum vizita pe insule a meritat cele 10 ore si 3zile pierdute cu traversatul cu vaporul si m-am simtit minunat, a fost oarecum ca si o mini-vacanta in vacanta daca exista asa ceva.
Salutari,
Mircea
Pacat ca nu pot posta cateva fotografii, dar va pot spune ca a fost o placere sa ma trezesc la ora 6AM cu zumzetul oceanului sub geamul de la hostelul la care stateam si pe urma sa ma urc pe bicicleta neincarcata cu bagaje si sa zbor ca vantul de pe o insulita pe alta.
Am trecut prin mici sate pescaresti, am trecut pe langa nenumarate faruri pe maluri inalte si rosiatice, mici porturi pitite care mai de care, un traseu de biciclete de munte de vis chiar pe malul oceanului, fara trafic (da, sunt masini pe insula din pacate si chiar destul de multe pt numai 13000 de locuitori) printre brazi, jepi si malul Atlanticului (stiu ca ma repet dar efectiv e greu de pus in cuvinte acea senzatie si in plus nu pot posta nici imagini inca). Parca tot ce vazusem pana acuma, toate marea si chiar si muntisorii se intalneau aicea la o scara mult mai accesibila unui ciclist. Spre seara am avut peripetii ca am traversat un mic paraias pe bicicleta ca n-aveam chef sa-mi dau jos pantofii si am reusit!!! Pe urma au urmat niste vanturi adevarate uragane cred ca erau minim 80km/h si culmea cu valatuci de ceata, dar daca au iesit ceva poze cred ca vor fi chiar reusite iar eu mergeam sontac sontac pe niste plaiuri mioritice parca eram la munte in Romania, numai ca aveam si Atlanticul la orizont. Si culmea a fost ca imediat ce am ajuns inapoi la hostel si mi-am gatit o pasta pe cinste (am mancat toate 4 portii) a inceput sa le toarne o ploaie afara, v-am zis parca ma ajuta soarta cateodata, am uitat deja de cate ori am scapat la mustata de ploaie si alte belele.
Orisicum vizita pe insule a meritat cele 10 ore si 3zile pierdute cu traversatul cu vaporul si m-am simtit minunat, a fost oarecum ca si o mini-vacanta in vacanta daca exista asa ceva.
Salutari,
Mircea
vineri, 9 iunie 2006
Din Prince Edward Island
O insula mirabolica cu un pamant rosiatic ca niciodata. Am avut norocul sa am Parcul National PEI numai pt. ochii mei ieri, avand in vedere ca vremea a fost extrem de vantoasa si furtunoasa, d-abia d-abia m-am strecurat printre cateva ploi. Nu-mi venea sa cred: dune intregi de nisip, mal inalt si rosiatic, covoare de iarba unduind in vant si valuri inspumate, nici nu se poate descrie in cuvinte. Dar am avut parte de oameni de treaba, astfel incat am primit iarasi mancare, am dormit la adapost la un centru comunitar si intr-un parc, deci nu ma pot plange ca n-o duc rau.
Si acuma nebunia secolului, ma duc pe insula Isle de la Madelaine in mijlocul oceanului. Trebuie sa ma grabesc ca pleaca ferry-ul in 30min din Surrey (dureaza 5ore traversarea iar insula am inteles ca e cu adevarat iesita din timp, atemporala, timeless...). D-aia nici nu ma voi intoarce decat duminica seara asa ca nu va asteptati la mesaje in viitorul apropiat.
Un weekend placut! Ce notiune weekend? La mine e weekend tot timpul :)
miercuri, 7 iunie 2006
Si cateodata dai de...
Cateodata dai de niste oameni minunati care dupa o zi grea de ciclism de peste 100km cu vantul din fata, iti deschid usa si sufletele fara macar sa te cunoasca. Asa se face ca aseara am stat la Linda si Peter Walsh in Shediac si m-au invitat la masa, mi-au oferit o bere, dus cu prosop, pat cu asternuturi, conversatie, m-au facut sa ma simt ca fiul ratacitor si mi-au dat un adevarat sens al ospitalitatii locale. Nebunia lor este de a merge cu o mica barca cu panze (cam 10m lungime) prin lume, in special in Marea Caraibe de unde au niste povestioare minunate. Orisicum n-am incetat sa povestim pana aproape de miezul noptii, iar Peter mi-a aratat toate "jucariile lui", ca este inginer si si-a construit o gramada de chestii precum si ambarcatiunea.
De dimineata n-au ratat ocazia sa-mi ofere si micul dejun si cateva mere pt. drum, asa ca plec din New Brunswick cu zambetul pe buze si multumesc lui Dumnezeu ca mai exista asemenea oameni in aceasta lume.
Multumiri!
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com
Ultimele impresii despre New Brunswick
New Brunswick a fost o provincie mai dificila ca n-a vrut cu adevarat sa-si deschida "sufletul" decat spre sfarsit, asa ca in primele 4 zile in aceasta provincie nu pot spune ca am fost f. incantat de multe. Trebuie inteles totusi ca anumite chestii care le poti vedea cu masina in cateva ore, pot dura cateva zile cu bicicleta. Deci daca pe o distanta de 100km (distanta mea medie pe zi) nu gasesti mai nimica interesant cum se intampla in anumite zile intr-o tara de magnitudinea Canadei, atunci asta e...
Noroc ca spre sfarsit deci ultimele 3zile (din 7in total in provincie) am avut parte de cateva "nestemate" precum parcul national de pe malul Atlanticului (eu ii spun Kuchi Buchi) si in general dunele de nisip interminabile de pe malul oceanului (ieri am trecut pe langa una de 12km lungime, pe care se construise un podet de lemn de circa 2km, deci sunt si locuri frumoase, dar nu la fiecare pas. Ieri am mers si pe drumulete superbe pe malul oceanului, cu multe case de vacanta si bineinteles cu vantul din fata ca doar na, nu le poti avea pe toate acuma :)
Cred ca si de aceea n-as putea sincer recomanda cuiva sa faca turul Canadei cu bicicleta pt. ca sunt zile in care drumurile sunt plicticoase, nu vezi mai nimic interesant, dar si cateodata dupa o cotitura de drum ramai surprins cum ti se schimba ziua. Sunt convins totusi ca alte tari precum cele europene sau altele mai exotice nu sufera de aceasta problema din cauza distantelor mult mai mici (totul este comprimat la o scara mult mai accesibila cu bicicleta). In sfarsit, toate trebuie puse in contextul corespunzator.
Legea ciclistilor de lunga distanta (a la Murphy):
-daca vreodata se intampla sa inaintezi melcisor pe un drum prost pavat, atunci sansele sunt maxime ca in momentul in care 2 vehicule calatorind in directii opuse (preferabil tiruri imense) se vor intersecta, o vor face in perfecta aliniere cu tine. Si in general o vor face undeva unde marginea drumului este nepavata si cand urci din greu un deal abrupt cu vantul din fata!
Asa sunt toate, nu te joci cu destinul! :)
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around
http://mail.yahoo.com
marți, 6 iunie 2006
2000km
Melcul a avansat 2000 de kilometri!
Da am facut-o si p-asta! Sunt acum pe langa Bouctouche la nord de Moncton aproape de Confederation Bridge - Prince Edward Island (urmatoarea mea victima, adica provincie).
Aseara am avut parte de o noapte magica dupa ce a trecut o furtuna f. aproape pe malul Atlanticului in feericul parc national Kouchibouguac. Am vazut astfel un ocean destul de violent, cu cerul plin de nori amenintatori si am campat chiar aproape de malul oceanului, n-am avut curaj s-o fac chiar pe plaja ca erau niste vanturi in timpul zilei de mi-ar fi maturat cortul cu mine si cu bicicleta inauntru cu tot.
Numai bine si pedalam inainte!
Da am facut-o si p-asta! Sunt acum pe langa Bouctouche la nord de Moncton aproape de Confederation Bridge - Prince Edward Island (urmatoarea mea victima, adica provincie).
Aseara am avut parte de o noapte magica dupa ce a trecut o furtuna f. aproape pe malul Atlanticului in feericul parc national Kouchibouguac. Am vazut astfel un ocean destul de violent, cu cerul plin de nori amenintatori si am campat chiar aproape de malul oceanului, n-am avut curaj s-o fac chiar pe plaja ca erau niste vanturi in timpul zilei de mi-ar fi maturat cortul cu mine si cu bicicleta inauntru cu tot.
Numai bine si pedalam inainte!
1 iunie
1 iunie = ziua copilului, ziua in care am intrat in New Brunswick si am ajuns la Atlantic, ziua in care am schimbat ora, limba (whooah am reajuns la engleza) si anotimpul pt. ca see pare ca iar infloreste liliacul si lalele care se scuturasera de demult in Toronto. V-am spus ca e ceva ciudat cu timpul: cred ca am de-aface cu timpul natural si nu cu cel abstract dictat de un ceas...
Nelamuriri:
De ceva vreme incepusem sa ma ingrijorez ca nu intelegeam ce se mai intampla. Cand am plecat din Toronto se facea intuneric cam pe la ora 9:15PM dar pe masura ce inaintam in calatorie parca si intunericul venea mai rapid. Eh, si ca sa vezi cum toate se elucideaza cand treci podul din Quebec in New Brunswick, iti pica fisa. In mijlocul podului tanc, s-a schimbat ora, mai adica am trecut la timpul Atlantic ceea ce inseamna ca am pierdut o ora. V-am zis eu cu timpul asta nu e de gluma. Eh bine ca nici eu nu m-am dat asa de usor batut cu una cu doua si vezi tu ca m-am pus si am traversat linia fictiva a timpului din mijlocul podului, inainte si-napoi numai asa ca sa-i fac timpului in ciuda si am castigat si pierdut astfel cateva ore pana m-am saturat, dar cel putin acum inteleg de ce se lumina la ora 4AM si era bezna la 8:45PM. Vedeti ce lucruri de importanta crucisatoare despre spatiu si timp invata omul intr-o calatorie ca aceasta? Deci aveti grija cand traversati un pod ca nu se stie niciodata cand se shimba ora!
Nelamuriri:
De ceva vreme incepusem sa ma ingrijorez ca nu intelegeam ce se mai intampla. Cand am plecat din Toronto se facea intuneric cam pe la ora 9:15PM dar pe masura ce inaintam in calatorie parca si intunericul venea mai rapid. Eh, si ca sa vezi cum toate se elucideaza cand treci podul din Quebec in New Brunswick, iti pica fisa. In mijlocul podului tanc, s-a schimbat ora, mai adica am trecut la timpul Atlantic ceea ce inseamna ca am pierdut o ora. V-am zis eu cu timpul asta nu e de gluma. Eh bine ca nici eu nu m-am dat asa de usor batut cu una cu doua si vezi tu ca m-am pus si am traversat linia fictiva a timpului din mijlocul podului, inainte si-napoi numai asa ca sa-i fac timpului in ciuda si am castigat si pierdut astfel cateva ore pana m-am saturat, dar cel putin acum inteleg de ce se lumina la ora 4AM si era bezna la 8:45PM. Vedeti ce lucruri de importanta crucisatoare despre spatiu si timp invata omul intr-o calatorie ca aceasta? Deci aveti grija cand traversati un pod ca nu se stie niciodata cand se shimba ora!
joi, 1 iunie 2006
NEW BRUNSWICK
NEW BRUNSWICK!
Hey, nu-mi vine sa cred ca am ajuns in sfarsit la Oceanul Atlantic!!! In provincia New Brunswick a Canadei, sunt nebun de fericire, dupa peste 1800km cu bicicleta si tot atatea incercari mi-a zambit si mie soarta si am ajuns la marele ocean care a constituit limita cunoscutului in lume pt. mii si mii de ani!
De aici tot inante, intentionez sa cobor de-alungul coastei pana pe insula Prince Edward Island, pe urma o-m mai trai si o-m mai vedea...
Numai bine suflete calatoare!
Podul de lemn sau A la recherche du temps perdu!
Din jurnalul meu in farame:
Partea cea mai frumoasa a zilei a fost sa poposesc pe acest mic pod de lemn, de pe la 1909, pt. cateva minute in adierea vantului si hipnotizat de murmurul raului Matapedia dedesubt. Era aproape ireal, o intoarcere in alte timpuri si asta doar dupa o cotitura de pe autostrada principala unde lumea fugea cu peste 100kmh. Ce interesant ca nu stii niciodata ce se ascunde la fiecare cotitura, cum iti poate schimba ziua un moment atat de simplu, dar atat de intens, dar toate aceste ``bijuterii`` nu sunt intotdeauna usor de gasit si mai niciodata pe drumul principal.
Toate locurile au un suflet, unele sunt mai greu de atins!
Continuand apoi si admirand indemanarea pescarilor (fly fisherman: o metoda mai ciudata de pescuit in care guta pluteste mai mult prin aer decat in apa) intr-un peisaj deluros cu brazi si aer tare de munte:
totul precum o oprire a timpului in loc
precum o intoarcere
precum o iesire din...
Toate acestea intr-o lume cuprinsa de o goana imensa spre un sfarsit inevitabil! Care mai de care in goana masinilor lor, pierzand oportunitatea de a capta pulsul vietii, adevaratul suflet al unui loc, cotitura aceea de drum sub care se ascunde intelesul locului (nu mi-a fost nici mie usor sa inteleg multe din aceste lucruri la inceput, dar treptat dormind pe malul Lacului Ontario, pe St. Laurent, pe Matapedia am inceput sa vad altfel lucrurile).
Cateodata cand incetinesti lucrurile la nivelul unei biciclete simti ca parca te rupi de aceasta goana a vietii moderne si ca traiesti cu adevarat.
Dar mai incet :)
Partea cea mai frumoasa a zilei a fost sa poposesc pe acest mic pod de lemn, de pe la 1909, pt. cateva minute in adierea vantului si hipnotizat de murmurul raului Matapedia dedesubt. Era aproape ireal, o intoarcere in alte timpuri si asta doar dupa o cotitura de pe autostrada principala unde lumea fugea cu peste 100kmh. Ce interesant ca nu stii niciodata ce se ascunde la fiecare cotitura, cum iti poate schimba ziua un moment atat de simplu, dar atat de intens, dar toate aceste ``bijuterii`` nu sunt intotdeauna usor de gasit si mai niciodata pe drumul principal.
Toate locurile au un suflet, unele sunt mai greu de atins!
Continuand apoi si admirand indemanarea pescarilor (fly fisherman: o metoda mai ciudata de pescuit in care guta pluteste mai mult prin aer decat in apa) intr-un peisaj deluros cu brazi si aer tare de munte:
totul precum o oprire a timpului in loc
precum o intoarcere
precum o iesire din...
Toate acestea intr-o lume cuprinsa de o goana imensa spre un sfarsit inevitabil! Care mai de care in goana masinilor lor, pierzand oportunitatea de a capta pulsul vietii, adevaratul suflet al unui loc, cotitura aceea de drum sub care se ascunde intelesul locului (nu mi-a fost nici mie usor sa inteleg multe din aceste lucruri la inceput, dar treptat dormind pe malul Lacului Ontario, pe St. Laurent, pe Matapedia am inceput sa vad altfel lucrurile).
Cateodata cand incetinesti lucrurile la nivelul unei biciclete simti ca parca te rupi de aceasta goana a vietii moderne si ca traiesti cu adevarat.
Dar mai incet :)
Baia noastra cea de toate zilele!
Cum se face baie:
-nu v-am explicat inca cum la sfarsitul unei zile lungi, aprige si transpiricioase cand eroul dumneavastra se gaseste intr-un asa numit loc de guerilla camping (adica camping neamenajat, unde nu platesti, cam cum era in Romania pe vremuri: o padurice, o pajiste, un teren al guvernului) cum se face baie!
Pai sa vedeti, in cel mai bun caz, ca acum cateva seri, gaseste un parau sau ceva sursa de apa, se despoaie pana la costumul vestimentar natal si se imbaiaza cat se poate de rapid ca apa e gheata si in plus si tantarii sunt f. incantati sa-si infiga trompele.
Optiunea mai putin placuta este cand nu este nici o sursa de apa si tantarii si mustele negre zumzaie (mda, exista mici s-ale dracu`ca mi-au umflat picioarele) in nr. mult prea intimidant ca sa le pot sfida, atuncea eroul dvstra se regaseste frumos in lumea pura a copilariei si anume a bebelusilor cu un teanc intreg de servetele imbibate in ceva parfum, alcool si aloe cu care se sterg bebeii pe la fund. Numai ca eu avand in vedere ca am mai crescut ceva de atunci (multi ar zice ca nu la minte, dar fizic cel putin), le folosesc cu teancul in veselie, dar radeti voi ce radeti dar deja mi-au prins tare bine de cateva ori.
Asa ca luati aminte copii ca multe sunt caile lumesti. Cine stie poate in viitor o sa-mi iau si Pampers (chiloti absorbenti pt. copii) si poate astfel voi evita sa mai mai opresc de 10 ori pe zi la WC).
-nu v-am explicat inca cum la sfarsitul unei zile lungi, aprige si transpiricioase cand eroul dumneavastra se gaseste intr-un asa numit loc de guerilla camping (adica camping neamenajat, unde nu platesti, cam cum era in Romania pe vremuri: o padurice, o pajiste, un teren al guvernului) cum se face baie!
Pai sa vedeti, in cel mai bun caz, ca acum cateva seri, gaseste un parau sau ceva sursa de apa, se despoaie pana la costumul vestimentar natal si se imbaiaza cat se poate de rapid ca apa e gheata si in plus si tantarii sunt f. incantati sa-si infiga trompele.
Optiunea mai putin placuta este cand nu este nici o sursa de apa si tantarii si mustele negre zumzaie (mda, exista mici s-ale dracu`ca mi-au umflat picioarele) in nr. mult prea intimidant ca sa le pot sfida, atuncea eroul dvstra se regaseste frumos in lumea pura a copilariei si anume a bebelusilor cu un teanc intreg de servetele imbibate in ceva parfum, alcool si aloe cu care se sterg bebeii pe la fund. Numai ca eu avand in vedere ca am mai crescut ceva de atunci (multi ar zice ca nu la minte, dar fizic cel putin), le folosesc cu teancul in veselie, dar radeti voi ce radeti dar deja mi-au prins tare bine de cateva ori.
Asa ca luati aminte copii ca multe sunt caile lumesti. Cine stie poate in viitor o sa-mi iau si Pampers (chiloti absorbenti pt. copii) si poate astfel voi evita sa mai mai opresc de 10 ori pe zi la WC).
Ora de varf
Rush Hour (adica ora de varf):
-a inceput prin a ma intrece cu un vapor imens de marfa (unul din cel Trans-Oceanic) cu care am tinut pasul cam vreo juma` de ora pana la primul deal unde l-am lasat in buna pace, dupa care am driblat artistic cateva gaste salbatice care nu prea vroiau sa se dea din drum: una mai moaca chiar m-a luat drept pista de aterizare cu toate reflectoarele si beculetele de pe bicicleta si era mai sa-mi aterizeze in cap!
Dupa care m-am incurcat cu-n iepure extrem de nesimtit care mi s-a bagat drept in fata fara sa semnalizeze nimic si pe urma avea tupeul sa se tot topaie in fata mea cu nerusinare de parca nu s-ar fi intamplat nimic. D-apai taticule, mi-a sarit mustarul, am calcat pe acceleratie (adica pe pedala mai tare), am pornit sa-l claxonez (cu clopotelul de la bici) si sa incerc sa-l calc pe coada (nu ca prea aveau una oricum) si norocul lui ca a virat bruscin boscheti ca altfel friptura il faceam (ar fi fost prima din calatorie, asta in mod sigur). Am mai intalnit si cateva caprioare cu codite albe (f. la moda pe aici) sarind toate speriate de atata vacarm si cate o cartita debusolata care nu intelegea nimic din ce se intampla si pe urma era sa calc si pe un arici tepos mai sa-mi sparg bunatate de cauciucuri. Va zic ca ora de varf nu-i usoara deloc, dar banuiesc ca si voi stiti asta din proprie experienta!!!
-a inceput prin a ma intrece cu un vapor imens de marfa (unul din cel Trans-Oceanic) cu care am tinut pasul cam vreo juma` de ora pana la primul deal unde l-am lasat in buna pace, dupa care am driblat artistic cateva gaste salbatice care nu prea vroiau sa se dea din drum: una mai moaca chiar m-a luat drept pista de aterizare cu toate reflectoarele si beculetele de pe bicicleta si era mai sa-mi aterizeze in cap!
Dupa care m-am incurcat cu-n iepure extrem de nesimtit care mi s-a bagat drept in fata fara sa semnalizeze nimic si pe urma avea tupeul sa se tot topaie in fata mea cu nerusinare de parca nu s-ar fi intamplat nimic. D-apai taticule, mi-a sarit mustarul, am calcat pe acceleratie (adica pe pedala mai tare), am pornit sa-l claxonez (cu clopotelul de la bici) si sa incerc sa-l calc pe coada (nu ca prea aveau una oricum) si norocul lui ca a virat bruscin boscheti ca altfel friptura il faceam (ar fi fost prima din calatorie, asta in mod sigur). Am mai intalnit si cateva caprioare cu codite albe (f. la moda pe aici) sarind toate speriate de atata vacarm si cate o cartita debusolata care nu intelegea nimic din ce se intampla si pe urma era sa calc si pe un arici tepos mai sa-mi sparg bunatate de cauciucuri. Va zic ca ora de varf nu-i usoara deloc, dar banuiesc ca si voi stiti asta din proprie experienta!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)