marţi, iunie 26, 2007
Nu plange
"Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut."
~Gabriel Garcia Marquez
~Gabriel Garcia Marquez
Si totusi...
-aceasta este deasemenea o lume plina de mirodenii, o explozie de culori vii, o lume asurzitoare in care linistea nu exista, o lume incerta dpdv politic unde citind ziarul mai afli de inca o mica revolta maoista, de inca un asasinat politic, de inca o demonstratie incheiata cu arestari sau inecata in sange (desi nu chiar vizibile pe strazi, totusi o realitate)
-aceasta este o lume plina de gunoaie, o lume ce miroase a excrement, o lume cu sobolani morti pe strada, o lume care rasuna neincetat de la claxoane de masini si motociclisti, o lume cu un aer poluat si cladiri delapidate si totusi...
-si totusi nu este o lume urata, este o lume captivanta, o lume care nu doarme, o lume in perpetua miscare, care se transforma continuu...
-aceasta este o lume plina de gunoaie, o lume ce miroase a excrement, o lume cu sobolani morti pe strada, o lume care rasuna neincetat de la claxoane de masini si motociclisti, o lume cu un aer poluat si cladiri delapidate si totusi...
-si totusi nu este o lume urata, este o lume captivanta, o lume care nu doarme, o lume in perpetua miscare, care se transforma continuu...
Namaste din Kathmandu
Namaste din Kathmandu, Nepal
- o lume complet diferita de cea anterioara. O lume neslefuita si plina!
-aici fiecare spatiu liber are tendinta de a fi ocupat in milisecunde, orice vid este fara de gres "umplut" de cate un pieton, de catre un rickshaw (o tricicleta), sau de cate un motociclist
nervos care claxoneaza asurzitor in timp ce face un slalom ametitor printr-o mare de oameni
-aceasta este o lume plina de tarabe si magazine cu tot felul de produse si cu vanzatori insistenti care la tot pasul te imbie sa intrii in magazine, ca doar doar vei cumpara ceva:
-"Namaste! Hello, sir! What country are you from? Please have come a look!" Cel putin majoritatea par sa vorbeasca engleza, dar devine foarte agasant dupa o vreme.
- o lume complet diferita de cea anterioara. O lume neslefuita si plina!
-aici fiecare spatiu liber are tendinta de a fi ocupat in milisecunde, orice vid este fara de gres "umplut" de cate un pieton, de catre un rickshaw (o tricicleta), sau de cate un motociclist
nervos care claxoneaza asurzitor in timp ce face un slalom ametitor printr-o mare de oameni
-aceasta este o lume plina de tarabe si magazine cu tot felul de produse si cu vanzatori insistenti care la tot pasul te imbie sa intrii in magazine, ca doar doar vei cumpara ceva:
-"Namaste! Hello, sir! What country are you from? Please have come a look!" Cel putin majoritatea par sa vorbeasca engleza, dar devine foarte agasant dupa o vreme.
Urcatul pantelor vietii
"Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să ştie că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf."
~Gabriel Garcia Marquez
~Gabriel Garcia Marquez
Esti lumea toata
"Poate că pentru lume eşti doar o singură persoană, dar pentru o persoană eşti întreaga lume."
Gabriel Garcia Marquez
Gabriel Garcia Marquez
Un drum apocaliptic peste Himalaya
-nu cred ca am sa pot uita vreodata drumul acesta apocaliptic din Shigatse spre Zhangmu la granita cu Nepalul. Am plecat la ora 1PM si am ajuns cam pe la ora 2AM! Un traseu de circa 475km care traversa trecatori la peste 5200m si sate ingropate in timp si praf. Din colbul vremii apareau chipuri arse de soare, oameni simpli care duc o existenta precara intr-o lume ostila. Pe alocuri vedeai yacii singuratici sau turme de capre si oi indrumate dibaci de cate un pastor. Casele pareau ca niste forturi antice cu flamuri din stegulete inscrise cu rugaciuni fluturand in vant pe acoperisuri. In jurul satelor terenurile agricole continuu amenintate de furtunile de praf, erau irigate cu santuri trase de la rau si arate cu yaci inhamati la pluguri de lemn. O lume atat de arida si innecata in praf si totusi locuita...
-la un moment dat dupa Shegar, ne-a aparut in fata piramida invelita in zapada a Everestului. Parca strapungea cerul cu varful lui inconjurat de nori. Pluteam pe un drum serpuit de-a lungul spinarii Masivului Himalaya si dintr-o data ne simteam atat de mici, atat de „umbriti” de lumea gigantica inconjuratoare.
-dupa ce s-a innoptat am intrat in cu totul alta lume. Jeepul chinezesc se scutura din toate incheiturile pe drumul plin de bolovani si hartoape care cobora vertiginos din creierii muntilor de la 5000m la numai 2300m. Prapastii adanci capatau forme fioroase, amenintand parca sa ne inghita in strafundul lor. Dintr-o data vegetatia a devenit luxurianta, apele curgeau in cascade de pe peretii de stanca sub care fusese sapat drumul. Nu e de mirare ca din cand in cand se mai pravalea cate un bolovan urias in mijlocul drumului. Toate masinile purtau stegulete cu rugaciuni ca pe aicea trecerea nu le era garantata (pe la 12noaptea, sub lumina lunii, ne-am vazut opriti in inima muntilor deoarece fusese un accident sau ceva blocase drumul).
-cand am ajuns la Zhangmu, parca eram in orasul apocaliptic de dupa sfarsitul lumii. Drumul era aliniant cu camioane exotic decorate de-o parte si de alta sub care mai dormeau si soferii. In lumina palida, totul parea sters: oamenii, cladirile derapanate, gunoaiele, molozul. Cu adevarat un oras de frontiera, la frontiera dintre real si ireal, la marginea apocalipsului.
-pacat ca nu am putut trai locurile acestea beatifice din perspectiva „inceata” a bicicletei, dar sincer sa fiu nu stiu daca am fi fost in stare. Din perspectiva masinii toate aceste locuri devin putin distorsionate, dar nicidecum uitate...
20000km pe biciclete impreuna in Tibet
-in apropierea orasului Shigatse aveam sa sarbatorim amandoi ultimele doua "miare" in Tibet: eu 17000km pe bicicleta, iar Mirela 3000km. Deci impreuna am parcurs jumatate din circumferinta acestei mari planete in decursul unui an plin de aventuri, de intelesuri, de intalniri...
N-a fost usor dar destinul ne-a ocrotit si in acesti 20000km am invatat cu mult mai multe decat cu km parcursi cu oricare alte mijloace de transport.
Traiam sentimentul ciudat ca totul se incheie aici pe platoul Tibetului. De acum calatoria cu bicicleta s-a sfarsit ca va trebui sa ne indreptam spre New Delhi in India (prin Nepal) spre a culmina calatoria in Romania.
A fost cu mult prea frumos. Incercam s-a inspir adanc aerul proaspat. Incercam sa nu uit niciodata!
N-a fost usor dar destinul ne-a ocrotit si in acesti 20000km am invatat cu mult mai multe decat cu km parcursi cu oricare alte mijloace de transport.
Traiam sentimentul ciudat ca totul se incheie aici pe platoul Tibetului. De acum calatoria cu bicicleta s-a sfarsit ca va trebui sa ne indreptam spre New Delhi in India (prin Nepal) spre a culmina calatoria in Romania.
A fost cu mult prea frumos. Incercam s-a inspir adanc aerul proaspat. Incercam sa nu uit niciodata!
Un om fara amintiri
"Un om fără amintiri e ca un cimitir în care numele morţilor lipsesc de pe cruci."
Tudor Musatescu
Tudor Musatescu
O clipa de viata
"Nu contează cât trăieşti, important este să trăieşti o clipă pentru care merită să mori." Anonim
Traieste cum gandesti?
"Când cineva nu trăieşte aşa cum gândeşte, ajunge să gândească aşa cum trăieşte." Gabriel Marcel
Luntrita mea natanga...
La mal
"Mândra apelor crăiasă,
Ne-ntâlnirăm azi în cale,
Eu, cu gândurile mele,
Tu, cu valurile tale.
Prinşi de-o tainică chemare,
Ne privim acum în faţă,
Tu, eterna vremii doamnă,
Eu, un strop răzleţ de viaţă.
...
Ţi-ai pornit nemărginirea
Să mă-nfrunte, să mă frângă...
Râd talazurile tale
De luntriţa mea nătângă.
Tu mă birui, fără luptă,
Pururi neînvinsă mare,
Ochii călători pe ape
Tremură şi-ţi cer iertare..."
O clipa
O Clipa
"Dar revederea noastră mută
A fost de-ajuns ca să-nfiripe
Un înţeles de-o viaţă-ntreagă
În fâlfâirea unei clipe."
Octavian Goga
Mortua est!
« Ş-apoi... cine ştie de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar ştie oricine
Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Şi multe dureri-s, puţine plăceri.
A fi? Nebunie şi tristă şi goală;
Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.
Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-aşteaptă deschise,
Şi nu ştiu gândirea-mi în ce o să stâng:
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? »
M. Eminescu
Mersul de lunga distanta
-ajungi uneori la concluzia ca bucuria se evapora, curiozitatea dispare pe masura ce trece timpul totul devine ca orice alt stil de viata, este necesar de mult mai mult ca sa ramai impresionat
-este dificil sa-ti mentii entuziasmul, totul intra oarecum intr-o rutina, dar dupa un timp simti nevoia de statornicie, de a avea un acoperis deasupra capului, de a te opri din fuga neincetata...
-adevarul e ca omul intotdeauna isi doreste ceea ce nu are indiferent de circumstantele in care se afla. In micare se simte nevoia de liniste si odihna, dar dupa un timp iti vine iar dorul de duca.
Asta e firea omului. Nestatornicia!
-este dificil sa-ti mentii entuziasmul, totul intra oarecum intr-o rutina, dar dupa un timp simti nevoia de statornicie, de a avea un acoperis deasupra capului, de a te opri din fuga neincetata...
-adevarul e ca omul intotdeauna isi doreste ceea ce nu are indiferent de circumstantele in care se afla. In micare se simte nevoia de liniste si odihna, dar dupa un timp iti vine iar dorul de duca.
Asta e firea omului. Nestatornicia!
Iluzia unui jurnal
"Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur." Octavian Paler
Uitarea
-una dintre caracteristicile umane cele mai ciudate este UITAREA: toti uitam cat de mult am suferit, uitam durerea oricarei clipe si astfel viata continua nestigherita, cu eternul risc de a repeta aceleasi "greseli"
Si astfel perpetuam ciclu. Cu apusul fiecarei zi, uitam durerea si pasim iarasi in aventura unei zile noi.
Cum spuni englezii: "After all tomorrow is another day!"
Si astfel perpetuam ciclu. Cu apusul fiecarei zi, uitam durerea si pasim iarasi in aventura unei zile noi.
Cum spuni englezii: "After all tomorrow is another day!"
O remorca de pietre
-stateam si priveam cum un tip ceva mai tanar ca si mine venea la fiecare ora la raul de langa cortul nostru si umplea o remorca intreaga cu pietre.
-cum nu aveam altceva mai bun de facut, am simtit nevoia sa ma duc si sa-l ajut. Nu mica i-a fost mirarea sa vada un "vestic" alaturi de el, ridicand bolovani cot la cot cu el. Era o relatie aparte, nu avea nevoie de cuvinte, dar gesturile si multumirea din ochi erau arhi-suficiente
-e interesant sa simti cum se topea distanta intre noi, cum sub soarele nemilos al Tibetului el invata ca si noi suntem oameni, iar eu invatam ce inseamna sa traiesti in aceste conditii dure de munca de dimineata pana seara si realizarea ca nu toti ne nastem egali
Oare cati dintre noi mai avem timp si inclinatia sa facem asemenea gesturi?
luni, iunie 25, 2007
Stagiile vietii
Azi am privit-o pe Mirela trecand prin toate stagiile vietii:
-infrigurata in gerul diminetii, dupa care momentul in care a cedat si a aruncat bicicleta intr-un sant, urmata de dulceata triumfului o data ajunsa in varful Karo La la 5080m, inocenta si dragalasenia cu care se juca cu niste catelusi si uitase de toate, dupa care iarasi dezamagirea ca drumul nu se mai termina si incepea iarasi sa urce si realizarea ca nu vom ajunge intr-un final in Gyantse (oraselul unde speram sa innoptam)
-este o lupta continua cu tine insati, cu caldura, cu praful, cu vantul care-ti arde buzele, cu setea...
-este atat de usor sa te lasi prada deznadejdii si totusi dupa ce am pus cortul, am mancat ceva si am stat intinsi, simteam cum energia revine si cum pe buzele arse de soare se infiripeaza un zambet.
A mai trecut o zi...
-infrigurata in gerul diminetii, dupa care momentul in care a cedat si a aruncat bicicleta intr-un sant, urmata de dulceata triumfului o data ajunsa in varful Karo La la 5080m, inocenta si dragalasenia cu care se juca cu niste catelusi si uitase de toate, dupa care iarasi dezamagirea ca drumul nu se mai termina si incepea iarasi sa urce si realizarea ca nu vom ajunge intr-un final in Gyantse (oraselul unde speram sa innoptam)
-este o lupta continua cu tine insati, cu caldura, cu praful, cu vantul care-ti arde buzele, cu setea...
-este atat de usor sa te lasi prada deznadejdii si totusi dupa ce am pus cortul, am mancat ceva si am stat intinsi, simteam cum energia revine si cum pe buzele arse de soare se infiripeaza un zambet.
A mai trecut o zi...
Paradoxul ciclismului de lunga distanta
-ciclismul de lunga distanta e atat de intens ca totul este magnificat de mii si mii de ori. Cand totul iti merge bine parca esti in paradis, dar in urmatorul minut poti sa te afli ratacitor prin abisurile iadului.
-cu toate acestea cu cat mai multa experienta cu atat mai putina suferinta...
-cu toate acestea cu cat mai multa experienta cu atat mai putina suferinta...
Efectele
-daca veniti in Tibet pe bicicleta veniti daramite sa suferiti alaturi de acesti oameni, sa gustati din plin praful inecacios, sa simtiti efectele debilitante ale altitudinii, ale frigului, ale vantului potrivnic, ale caldurii de la miezul zilei.
-nu veniti cu idee ca e o simpla distractie intr-o vacanta relaxanta. Veniti sa dati 100% si prin truda, prin sudoare poate va veti bucura de 10% din ce traiti, poate veti intelege ca neajunsurile voastre sunt floare la ureche fata de viata de zi cu zi a acestor oameni
-nu veniti cu idee ca e o simpla distractie intr-o vacanta relaxanta. Veniti sa dati 100% si prin truda, prin sudoare poate va veti bucura de 10% din ce traiti, poate veti intelege ca neajunsurile voastre sunt floare la ureche fata de viata de zi cu zi a acestor oameni
Dreptul de a te plange!..
-in Tibet oamenii desi prietenosi si curiosi de cele mai multe ori intind mana si-ti spun: "Money! Money!"
-n-am sa uit exemplu de ieri cand am zarit un sarman condor ce se topaia ostenit pe un varf de stanca si cand am scos aparatul sa-l fotografiez un tip cu tupeu mi-a cerut bani de parca era condorul lui...
-bun gasit intr-o lume crunta, o lume care nu iarta, o lume care se reflecta prin ridurile adanci pe fetele expresive si arse de soare ale localnicilor
SI TOTUSI
-adevarul este ca noi nu avem dreptul sa ne plangem. Daca ati vedea cum traiesc oamenii acestia muncind de dimineata si pana seara carand pietre cu spatele, sapand la camp cu lopata, arand cu iacii, dormind in niste corturi rupte si intunecate cu o dieta de vai si amar intr-o lume fara dusuri, fara electricitate, dormind pe niste saltele ponosite de paie, atunci ati amuti...
-ceea ce este de admirat este faptul ca oamenii acestia au invatat sa supravietuiasca in aceste conditii austere si inca mai stiu sa zambeasca. Noi amutisem!
-n-am sa uit exemplu de ieri cand am zarit un sarman condor ce se topaia ostenit pe un varf de stanca si cand am scos aparatul sa-l fotografiez un tip cu tupeu mi-a cerut bani de parca era condorul lui...
-bun gasit intr-o lume crunta, o lume care nu iarta, o lume care se reflecta prin ridurile adanci pe fetele expresive si arse de soare ale localnicilor
SI TOTUSI
-adevarul este ca noi nu avem dreptul sa ne plangem. Daca ati vedea cum traiesc oamenii acestia muncind de dimineata si pana seara carand pietre cu spatele, sapand la camp cu lopata, arand cu iacii, dormind in niste corturi rupte si intunecate cu o dieta de vai si amar intr-o lume fara dusuri, fara electricitate, dormind pe niste saltele ponosite de paie, atunci ati amuti...
-ceea ce este de admirat este faptul ca oamenii acestia au invatat sa supravietuiasca in aceste conditii austere si inca mai stiu sa zambeasca. Noi amutisem!
Impotriva visatorilor
-nu vreau sa narui visele visatorilor dar vreau sa spun un adevar care nu intotdeauna reiese din imagini si din cuvinte. Aceasta este o "trezire" pentru cei ce viseaza ca Tibetul este usor, la cei ce se gandesc ca totul este o aventura cu mult prea frumoasa.
-si adevarul este ca realitatea este crunta. Nu sunt genul de om care sa se laude si sa creeze astfel iluzii altora, dar ma durea sa citesc aceasta suferinta pe fata prietenei mele.
-Tibetul nu este o simpla plimbare, o vacanta in crestetul Himalaiei. Daca ai fi o comparatie, inchipuiti-va sa mergi 50km printr-un santier plin de hartoape care sa-ti zguduie creierii. Nori de praf de la basculante si ridicati de vant te inghit de viu, frigul diminetii iti amorteste degetele pe ghidon, soarele intens de la amiaza te arde pana la oase.
Aceasta este o lume fara de umbra, o lume nemiloasa si aceste cuvinte aluneca cu greu din gura mea insetata si gatlejul meu inecat in praf si totusi ele trebuie aduse la viata ca o amenintare, sau poate ca un sfat pentru altii.
-si adevarul este ca realitatea este crunta. Nu sunt genul de om care sa se laude si sa creeze astfel iluzii altora, dar ma durea sa citesc aceasta suferinta pe fata prietenei mele.
-Tibetul nu este o simpla plimbare, o vacanta in crestetul Himalaiei. Daca ai fi o comparatie, inchipuiti-va sa mergi 50km printr-un santier plin de hartoape care sa-ti zguduie creierii. Nori de praf de la basculante si ridicati de vant te inghit de viu, frigul diminetii iti amorteste degetele pe ghidon, soarele intens de la amiaza te arde pana la oase.
Aceasta este o lume fara de umbra, o lume nemiloasa si aceste cuvinte aluneca cu greu din gura mea insetata si gatlejul meu inecat in praf si totusi ele trebuie aduse la viata ca o amenintare, sau poate ca un sfat pentru altii.
marţi, iunie 19, 2007
Un slogan in plus
"Omul este o creatură care trăieşte nu doar cu pâine, ci în primul rând cu slogane."
R.L. Stevenson
R.L. Stevenson
joi, iunie 14, 2007
Si santierul ce urmeaza
-si cum dupa orice paradis vine si iadul, a inceput un alt urcus, de data aceasta pe un drum nepavat in constructie unde nori de praf starniti de basculante si ridicati de vant ne inghiteau de vii.
-asa ca neavand alta sansa ne-am echipat ca niste pirati cu petice pe ochi (adica ochelari de soare cat mai etansi) si cu batista pe nas ca sa putem cat de cat respira. Aratam ca niste adevarati rebeli inaintand printr-o lume prafuita, apocaliptica. Cred ca ne priveau saracii tibetani lucrand din greu in conditiile acelea atat de dificile, ca pe niste stafii.
Paradisul din jurul Lacului Yamdrok-Tso:
-am petrecut o noapte linistita si instelata (pana si stelele par mai aproape aicea) pe malul lacului Yamdrok-Tso si ne-am trezit la o dimineata insorita cu un aer rece si curat care te imbia la drum.
-departe de lumea turistilor, am gasit acest paradis ciclist unde pentru 50km am fost aproape singuri intr-o liniste deplina. Nu se auzeau masini, oameni, avioane... Din cand in cand se mai auzea un falfait de aripi de la o pasare si doar suieratul vantului mai tulbura acest paradis.
-imprejur, in albastru nedefinit al laculuiYamdrok-Tso se oglindeau nori pufosi si munti cu capetele inzapezite. Parca-ti taia respiratia si asta nu numai faptul ca eram la peste 4600m.
Intelegere intre asasini...
“Misiunea mea este sa imi omor timpul, a lui - sa ma omoare pe mine. Ne intelegem bine, ca intre asasini.” - (Emil Cioran)
duminică, iunie 10, 2007
Un drum fara obstacole
"Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri." - (J. F. Kennedy)
luni, iunie 04, 2007
Peste trecatoarea Kamba-La
-va inchipuiti oare cum este sa urci 22km pana la altitudinea de 4700m? Sa simtiti efectele debilitante ale altitudinii si sa ai parte si de o ploaie cu grindina in care sa gasesti adapost intr-un sant sub sosea. E aproape inuman. Pentru Mirela a fost ziua cea mai grea din toata calatoria. Ore intregi urci cu 5km/h ca sa traversezi o trecatoare, de fapt cu mult mai mult decat o trecatoare, ajungi sa iti cuceresti propria nesiguranta, sa iti impingi limitele mai sus ca niciodata in albastrul imaculat al cerului.
-o data in varf, sub un curcubeu inedit, privesti ca din ceruri valea indepartata de unde ai venit la sub 1000m sub tine si auzi steguletele cu rugaciuni falfaind in vant. Cineva acolo sus s-a indurat de noi si de data aceasta...
Incet la deal cu opriri dese :)
"Nu contează cât de încet mergi, atâta vreme cât nu te opreşti." Confucius
Urmarile nefaste ale turismului
-tocmai dadusem o cotitura profetica si intrasem pe un drum idilic si linistit cand dintr-o data ne-au atacat dracii. Nu glumesc si nu mi s-a infierbantat mintea de aventurier, dar dintr-o data, dintr-un sant, de la scaldat, in pielea goala au sarit pe noi un alai de copii blocandu-ne calea si cersind „Money! Money!” In timp ce incercam sa-i dau bice lui Kiki sa ma scape de acesti „mici diavoli”, au disparut cu totii dar si cu 2 din sticlele noastre de apa care erau atarnate in spate. Pana am observat asta era cu mult prea tarziu, dar a lasat intr-adevar un gust amar.
La ce se reduce genorizitatea noastra? La autocarele sau masinile de turisti care le arunca acestor copii bonboane si bani? Nu, din pacate asta creaza monstrii si nu face decat sa adanceasca si mai mult abisul dintre noi si ei. Prin ai trata drept animale nu te apropii de oameni! Poate daca ar fi incercat ca si noi sa fie mai umani, sa le aratam ca si noi suntem oameni in carne si oase ca si ei, sa ne oprim sa ne jucam cu ei, sa-i tinem de mana si sa radem impreuna, poate atuncea am fi cu adevarat generosi. Nu suntem la gradina zoologica oameni buni, dar uneori repercursiunile turismului pot fi foarte nefaste cand nu ne gandim ce facem...
Cu o familie tibetana
Am parasit Lhasa pe bicicleta. Obositi dupa o prima zi pe bicicleta incarcata, plutind prin nori de fum de esapament la peste 3500m, ne-am oprit in fata unei case intr-un satuc al carui nume nici nu-l stiu. Aicea am cerut adapost si o femeie s-a indurat si 30Yuan mai tarziu aveam si un loc de innoptat.
-am simtit oarecum o intoarcere in timp. Priveam aceasta femeie cum manuia cu o dexteritate incredibila o masina de tesut cum nu se mai gaseste decat la muzeul satului. Aerul era tare, zgomotele satului pluteau in aer fara acel bruiaj de masini sau de televizoare! Privelistea era de vis. Seara am iesit prin sat si copii au dat navala peste noi, care incotro incercand sa intre in vorba cu noi (asta in Tibetana, ca sa nu va faceti iluzii) si sa ne tina de mana. In final am comunicat in limba aceea universala a zambetelor si a rasetelor. O experienta aparte.
-si scapati din clestele copiilor ne-am intors „acasa” unde am fost primiti cu o cana de ceai de unt de yak. Hmm, nu pot spune ca e delicios, dar generozitatea acestor oameni, zambetele, semnele pe degete si putinele cuvinte pe care le aveam in ghid, au creat o atmosfera de neuitat. Nu ne-am simtit ca niste straini, distanta dintre noi se topise.
Stateam cu totii la aceeasi masa!
duminică, iunie 03, 2007
Ecouri sangeroase: "doar sunt Tibetani! adica o sub-specie in propria lor tara"
"Varful Cho Oyu, din Muntii Himalaya, a fost prima experienta pentru cei doi alpinisti romani Alexandru Gavan si Sergiu Matei - o experienta pe care, spun ei, nu o vor uita vreodata si nu pentru escaladare in sine, cat pentru macelul la care au asistat. "Au fost impuscati cu sange rece de catre militia chineza, dupa o adevarata vanatoare. Cei morti au fost ingropati in gheata si lasati acolo fara nici un semn care sa aminteasca de ei", a spus Alex Gavan. Celalalt roman, Sergiu Matei, a relatat ca alti 20 de tibetani au fost inchisi de autoritatile chineze. Unul dintre copii, sumar imbracat, a reusit, potrivit lui Matei, sa se ascunda in toaleta din tabara. "I-am spus sa plece cat mai repede, intrucat militia chineza l-ar fi putut cauta in tabara. Peste o jumatate de ora i-am aratat cel mai scurt drum prin ghetar, iar baiatul si-a continuat calatoria spre cel pe care il numesc parinte spiritual. A reusit sa treaca prin culoarul montan pe la ora doua dimineata", a precizat alpinistul." Stiri Kappa.ro
Spiritualitate in lanturi
"Doi alpinisti romani aflati intr-o expeditie in Tibet au fost martori la uciderea a opt tibetani de catre patrulele chineze. Alexandru Gavan a declarat ca autoritatile chineze au deschis focul, fara avertisment, asupra unui grup de 80 de tibetani care traversa pasul Nangpa, dintre Tibet si Nepal. Grupul intentiona sa ajunga in India, la Dalai Lama, parintele lor spiritual.
Pe de alta parte, organizatia Campania Internationala pentru Tibet a anuntat, ieri, pe site-ul sau, ca 41 de tibetani, cu varste cuprinse intre 7 si 30 de ani, au reusit sa scape dupa impuscaturile de la Nangpa. In prezent, acestia se afla intr-o tabara de refugiati. Trecatoarea Nangpa este o ruta frecventata de tibetanii care fug in exil in India, tranzitand Nepalul. Incidente similare, in care refugiatii au fost impuscati de patrulele chineze, s-au produs si in trecut, dar este prima data cand actiunea a avut loc in fata turistilor straini." Stiri de la Kappa.ro 12-10-2006
Pe de alta parte, organizatia Campania Internationala pentru Tibet a anuntat, ieri, pe site-ul sau, ca 41 de tibetani, cu varste cuprinse intre 7 si 30 de ani, au reusit sa scape dupa impuscaturile de la Nangpa. In prezent, acestia se afla intr-o tabara de refugiati. Trecatoarea Nangpa este o ruta frecventata de tibetanii care fug in exil in India, tranzitand Nepalul. Incidente similare, in care refugiatii au fost impuscati de patrulele chineze, s-au produs si in trecut, dar este prima data cand actiunea a avut loc in fata turistilor straini." Stiri de la Kappa.ro 12-10-2006
Poezie pe stanca, munti impanziti cu steaguri fluturand la peste 4500m, Heeelllllooooo si Kiki cu Potala Palace
Proverb tibetan
"Când te naşti, tu plângi şi lumea se bucură. Când mori, tu te bucuri şi lumea plânge." Proverb tibetan
Daca iti inchipui
"Daca iti inchipui ceva, poti realiza, daca insa vei visa ceva poti deveni acel ceva" (W.A. Ward)
Intalnire cu o calugarita
Nu mi-am inchipuit vreodata ca ma voi gasi singur si insetat in inima Tibetului alaturi de aceasta batranica. Mi-a facut semn din drum in timp ce am surprins-o in kora ei (inconjurarea unei stupe, mormant sacru). Soarele ardea amenintator deasupra noastra, un glob de foc parjolitor. Nu-mi luasem suficienta apa si simteam cerul gurii uscat.
In limba universala a semnelor si a zambetelor, batranica mi-a oferit o cana de ceai de unt de yac. Un gest atat de simplu si atat de simbolic si atat de binevenit sufletului meu ars de sete. Am baut cateva cani de ceai in timp ce admiram amandoi panorama ce se deschidea la picioarele noastre.
Undeva sub noi, lumea reala cu problemele ei parea mai departe ca niciodata.
I-am oferit un mar si un zambet de multumire si adio
O alta intalnire de neuitat!
Ne propuneti bucuria?
« Ne propuneti bucuria : dar cum s-o primim din afara? Caci daca ea nu creste din noi, nu izvoraste din rezervele si ritmul nostru interior, orice interventie exterioara este sterila. » Emil Cioran
Spre grotele Drak Yerpa
Spre Drak Yerpa Caves: (si nu nu traiesc draci in ele ci calugari :)
Era o zi frumoasa, Mirelusa nu prea se simtea bine cu o raceala dar nu-i displacea sa ramana si putin singurica in camera de la hotel si cum ma cam mancau piciorusele de atata lenevie, hop-top m-am aruncat in sa si dus am fost ca vantul si ca gandul spre niste chilii pe care calugarii le sapasera in inima muntilor (la cam 4500m in altitudine) la vreo 30km distanta de Lhasa.
Asa se traieste Tibetul intr-o zi!
Era o zi frumoasa, Mirelusa nu prea se simtea bine cu o raceala dar nu-i displacea sa ramana si putin singurica in camera de la hotel si cum ma cam mancau piciorusele de atata lenevie, hop-top m-am aruncat in sa si dus am fost ca vantul si ca gandul spre niste chilii pe care calugarii le sapasera in inima muntilor (la cam 4500m in altitudine) la vreo 30km distanta de Lhasa.
Asa se traieste Tibetul intr-o zi!
Eu mi-am inchipuit
"Eu mi-am inchipuit anumite lucruri despre mine. Ce se va intampla daca acestea nu exista aievea? Daca ele n-au fost decat o parere?" (Mircea Eliade)
Pericolul
« Pericolul atrage pe oameni spre necunoscut, iar necunoscutul spre noi descoperiri. »
(Nichita Stanescu)
sâmbătă, iunie 02, 2007
Tibet: o privire
Tashi dele! (“Buna ziua” in Tibetana).
Bun venit intr-o lume ascunsa-ntre nori, un taram magic mai aproape de ceruri! Shangri-la! Shambala! Acoperisul lumii! O multime de denumiri care au devenit deja clisee si totusi... Am avut o fascinatie cu Tibetul de cand incercam sa-mi inchipui de departe cum poate sa existe atata spiritualitate in niste conditii atat de austere in inima masivului Himalaya la peste 3500m.
-aicea un vanticel razlet duce spre vazduh rugaciunile inscrise pe stegulete, aici pelegrinii inconjoara lacasurile sfante in directia acelor de ceasornic invartind in continuu urnele cu rugaciuni, aicea calugarii imbracati in mantale rosii murmura neincetat rugaciuni. Aicea spiritul lumii pare a lua o amploare aparte : aici e o lume ce vibreaza cu sunet, cu viata, cu culoare, inghitita in nori de incense (tamaia lor).
-va puteti imagina un om care la fiecare al treilea pas se roaga cu fruntea la pamant pentru kilometri in sir? In hainele lui ferfenita, cu fata lui umbrita, arsa de soare si sculptata de vant, cu parul lui albit de colbul strazii si complet imun la tot ceea ce se petrece in jurul sau. El traia in alta lume, o lume a rugaciunii si a spiritului. In jur masini trec claxonand neincetat, o mare de oameni se « impiedica » de el, aparatele foto ale turistilor tacane neincetat...
-si totusi, nemiscat, neatins, netulburat el continua ritmic : un pas... al doilea... al treilea... Cu mainile inclestate intr-o rugaciune cade in genuchi, lipeste palmele uscate de asfaltul dur si prafuit si se intinde complet pana ce corpul este perfect orizontal si cu bratele intinse deasupra capului inca impreunate intr-o rugaciune. Ca ultim act de renuntare a celor lumesti, a egoului sau, lipeste fruntea de asfaltul dur, in praful fin si crud.
Semnul lui religios? Hmm, nu este o cruce, nici o semiluna, nici o stea... Semnul lui este o scrijelitura cenusie de praf, noroi, asfalt pe fruntea luminata, un semn de devine din ce in ce mai adanc cu fiecare prostratie. Privind in ochii lui cei negri am intrezarit o licarire ca nici alta, in ochii lui se oglindea un suflet de om ce traieste in spirit...
-acesta este Tibetul. De fapt aceasta este doar o privire superficiala asupra Tibetului, o privire a unui neofit incapabil sa inteleaga totul.
-fumul innecacios de tamaie imi umple ochii cu lacrimi de fericire!
“Kale shoo from Lhasa!” (“La Revedere” in Tibetana)
Bun venit intr-o lume ascunsa-ntre nori, un taram magic mai aproape de ceruri! Shangri-la! Shambala! Acoperisul lumii! O multime de denumiri care au devenit deja clisee si totusi... Am avut o fascinatie cu Tibetul de cand incercam sa-mi inchipui de departe cum poate sa existe atata spiritualitate in niste conditii atat de austere in inima masivului Himalaya la peste 3500m.
-aicea un vanticel razlet duce spre vazduh rugaciunile inscrise pe stegulete, aici pelegrinii inconjoara lacasurile sfante in directia acelor de ceasornic invartind in continuu urnele cu rugaciuni, aicea calugarii imbracati in mantale rosii murmura neincetat rugaciuni. Aicea spiritul lumii pare a lua o amploare aparte : aici e o lume ce vibreaza cu sunet, cu viata, cu culoare, inghitita in nori de incense (tamaia lor).
-va puteti imagina un om care la fiecare al treilea pas se roaga cu fruntea la pamant pentru kilometri in sir? In hainele lui ferfenita, cu fata lui umbrita, arsa de soare si sculptata de vant, cu parul lui albit de colbul strazii si complet imun la tot ceea ce se petrece in jurul sau. El traia in alta lume, o lume a rugaciunii si a spiritului. In jur masini trec claxonand neincetat, o mare de oameni se « impiedica » de el, aparatele foto ale turistilor tacane neincetat...
-si totusi, nemiscat, neatins, netulburat el continua ritmic : un pas... al doilea... al treilea... Cu mainile inclestate intr-o rugaciune cade in genuchi, lipeste palmele uscate de asfaltul dur si prafuit si se intinde complet pana ce corpul este perfect orizontal si cu bratele intinse deasupra capului inca impreunate intr-o rugaciune. Ca ultim act de renuntare a celor lumesti, a egoului sau, lipeste fruntea de asfaltul dur, in praful fin si crud.
Semnul lui religios? Hmm, nu este o cruce, nici o semiluna, nici o stea... Semnul lui este o scrijelitura cenusie de praf, noroi, asfalt pe fruntea luminata, un semn de devine din ce in ce mai adanc cu fiecare prostratie. Privind in ochii lui cei negri am intrezarit o licarire ca nici alta, in ochii lui se oglindea un suflet de om ce traieste in spirit...
-acesta este Tibetul. De fapt aceasta este doar o privire superficiala asupra Tibetului, o privire a unui neofit incapabil sa inteleaga totul.
-fumul innecacios de tamaie imi umple ochii cu lacrimi de fericire!
“Kale shoo from Lhasa!” (“La Revedere” in Tibetana)
vineri, iunie 01, 2007
Problema disparitiei traditiei...
"Problema disparitiei traditiei este instaurarea tiraniei unei conditii umane integral supuse temporalitatii: adica imposibilitatea de a mai avea valori care sa nu depinda de timp, sentimente care sa nu se ofileasca, loialitati care sa nu se stinga, vieti care sa nu moara, un Dumnezeu care sa nu dispara, axiome care sa nu se schimbe, teoreme care sa nu se falsifice de la sine- pe masura trecerii timpului."
Horia-Roman Patapievici
Horia-Roman Patapievici
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
